Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 635/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 635
Ședința publică de la 29 2008
PREȘEDINTE: Onița Dumitru JUDECĂTOR 2: Membri Mihai Marin
- - - - JUDECĂTOR 3: Mirela
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr.95 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat, apărător desemnat din oficiu, pentru recurentul lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei și întrucât nu se formulează alte cereri iar reprezentantul parchetului nu are obiecțiuni, în baza dispoz. art. 38513cod pr.penală, se acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat având cuvântul pentru recurent, solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și redozarea pedepsei aplicate, apreciind că este prea aspră.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat iar pe de altă parte, admiterea cererii de reexaminare formulată de, primul apărător al inculpatului și scutirea de plata amenzii, având în vedere că a fost promovat judecător iar clientul ău nu a încunoștințat instanța.
CURTEA,
Asupra recursului de față
În aplicarea dispoz. art. 38514cod pr.penală, din actele și lucrările dosarului se constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1271 din 18 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, în baza art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 alin.1 lit. b cod penal, art. 74 alin.1 lit. c cod penal rap. la art. 76 alin.1 lit. d cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui - și, născut la 7 iulie 1980 în S, cu același domiciliu,-, - 11,.2,.18, județul O, CNP -, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 87 alin.5 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 alin.1 lit. b cod penal, art. 74 alin.1 lit. c cod penal rap. la art. 76 alin.1 lit. d cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34 alin.1 lit. b cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art. 71 alin.1 cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza finală și b cod penal.
A fost obligat inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt că în noaptea de 13 august 2007, după ce a consumat băuturi alcoolice la o discotecă din zona, inculpatul - a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca Opel, cu nr. -, pe care l-a condus pe străzile din mun. S și ajungând pe strada -, a fost oprit de lucrătorii de poliție pentru control, ocazie cu care s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere și întrucât a refuzat testarea aerului expirat, având în vedere că emana miros de alcool, a fost condus la spital însă a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
După revenirea la sediul R O, a fost testat de aparatul alcooltest în jurul orelor 512,stabilindu-se de alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Trecând la individualizarea judiciară a pedepselor, în aplic. dispoz. art. 72 și următorii cod penal, instanța de fond a reținut drept criterii condițiile concrete în care au fost săvârșite faptele, pericolul social al acestora, comportamentul inculpatului referitor la recoltarea probelor biologice precum și atitudinea sinceră ulterioară, cu reținerea incidenței dispoz. prev. de art. 74 lit. c și art. 76 lit. d cod penal, dar care se află în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b cod penal.
Probatoriile administrate în cauză, respectiv procesul verbal de constatare a infracțiunilor, procesul verbal de consemnare a refuzului inculpatului la recoltarea probelor biologice, diagrama alcooltest adresa IPJ O, în care se consemnează că inculpatul nu posedă permis de conducere, depozițiile martorilor, și, fișa privind cazierul judiciar al inculpatului precum și declarațiile acestuia date la urmărirea penală și în timpul cercetării judecătorești, le-a avut în vedere instanța de fond la stabilirea situației de fapt, la încadrarea juridică și la individualizarea judiciară a pedepselor în condițiile arătate mai sus.
Împotriva sentinței, a declarat apel în termen inculpatul -, criticând-o ca fiind netemeinică, motivat de faptul că pedepsele aplicate sunt prea aspre în raport de gravitatea faptelor săvârșite.
Prin decizia penală nr. 85 din 16 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Olta respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinței arătate și l-a obligat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, apreciind că sentința atacată este temeinică și legală cu referire la individualizarea pedepselor.
Împotriva acestei decizii și a sentinței a declarat recurs în termen inculpatul -, criticând-o ca fiind netemeinică, indicând incidența cazului de casare prev. de art. 3859pct. 14 cod pr.penală.
Recursul este nefondat.
Analizând probatoriile administrate în cauză și hotărârile pronunțate în raport de motivul de recurs invocat, Curtea reține că instanța de fond a încadrat corect faptele și a aplicat inculpatului pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
Vinovăția inculpatului sub forma intenției directe pentru faptele comise, este stabilită în mod indubitabil cu probatoriile administrate, care se coroborează de altfel cu recunoașterea sa la urmărirea penală și în timpul cercetării judecătorești.
Observând fișa privind cazierul judiciar al inculpatului, se constată că în antecedente a suferit trei condamnări la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție și pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației fiind evidentă perseverența sa infracțională precum și predilecția pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, astfel că nu se justifică în nici un fel reducerea în continuare a pedepsei aplicate în speță, sub minimul special prevăzut de lege, fiind respectate dispozițiile prev. de art. 72 și următorii cod penal iar pedeapsa este în măsură să realizeze finalitatea dispoz. prev. de art. 52 cod penal.
Pe cale de consecință, cum susținerile inculpatului recurent nu dau conținut cazului de casare invocat, iar la examinarea din oficiu, în limitele prev. de art. 3859cod pr.penală, nu se constată alte cazuri, în temeiul dispoz. art. 38515lit. b cod pr.penală, va fi respins recursul declarat iar în baza dispoz. art. 192 cod pr.penală, va fi obligat recurentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.
Curtea va admite cererea de executare formulată de, apărătorul anterior al inculpatului și va dispune scutirea acestuia de plata amenzii în sumă de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr.95 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, ca fiind nefondat.
Dispune scutirea domnului de plata amenzii în sumă de 200 lei.
Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, va fi avansat din fondurile către Av.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 2008.
- - - - - -
Grefier,
Red.jud.MM
Gh.
IB/ 30.09.2008
29 2008,
Emis extras penal.
S va încasa de la rec.inc. -, suma de 500 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Onița DumitruJudecători:Onița Dumitru, Membri Mihai Marin, Mirela