Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 670/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.670
Ședința publică din data de 9 octombrie 2009,
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Dan Andrei
Grefier: -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 01.09.1978, domiciliat în,-, județul P, împotriva deciziei penale nr.108/29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și a sentinței penale nr.22/03 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Sinaia, prin care prin care:
1. În baza art. 86 alin.2 din OUG nr.195/2002- republicată, cu aplic. art. 37 lit. a, art.74 și 76 lit. e Cod penal, inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 01.09.1978 în or. S, jud. P, studii 10 clase, fără ocupație și loc de muncă, recidivist, CNP -, domiciliat în,-, jud. P, a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu o durată de5 (cinci) lunipentru săvârșirea la data de 08.02.2008 a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere anulat.
2. În baza art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002- republicată, cu aplic. art. 37 lit. a, 74 și 76 lit. d Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii cu o durată de9 (nouă) lunipentru săvârșirea la data de 08.02.2008 a infracțiunii de părăsirea locului accidentului.
În baza art.33 lit. b și art.34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de9 (nouă) luni închisoare.
În baza art.83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii de 1 ani și 3 luni, aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 500/08.09.2005 a Judecătoriei Câmpina, pedeapsă ce se va executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, rezultând pedeapsa de2 (doi) ani închisoare,ce se va executa în regim de detenție.
În baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit. a și b Cod penal, mai puțin exercițiul dreptului de a alege.
În baza art.191 alin.1 Cod penal a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul inculpat, asistat de apărător ales avocat, din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea aduce la cunoștință recurentului-inculpat că potrivit dispozițiilor procedurale penale are posibilitatea să dea declarație și în fața instanței de recurs, ori de a se folosi de dreptul la tăcere, fără vreo consecință juridică negativă.
Recurentul-inculpat personal având cuvântul declară că nu dorește să dea declarație în fața Curții de APEL PLOIEȘTI.
Avocat declară că nu are alte cereri de formulat și depune la dosar o caracterizare și xerocopia permisului de conducere.
Reprezentantul ministerului Public declară că nu are cereri de formulat.
Curtea, constatând că nu sunt alte chestiuni prealabile, în temeiul art.385/13 pr.penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, avocat având cuvântul, critică hotărârea pronunțată de prima instanță, dar și decizia tribunalului, menționând că aparent criticile aduse hotărârii de condamnare, la o primă analiză ar putea părea că sunt peste dispozițiile legale,însă până la acest moment, nu s-au analizat o serie de aspecte ce au fost administrate de instanța de fond și care nu au fost avute în vedere la momentul judecării în fața instanței de apel, și că atunci când s-a solicitat audierea tuturor martorilor prezenți la incident, aceasta nu s-a realizat, fiind încuviințată doar audierea martorului care se afla în mașină cu inculpatul.
La momentul aplicării celor 2 pedepse, instanța de fond a avut în vedere doar declarațiile martorilor din autoturismul pretins accidentat de inculpat, declarația martorului care-l însoțea pe inculpat, declarația inculpatului, fără a se aminti celelalte aspecte legate de modalitatea de întocmire a materialului de urmărire penală.
Consideră că în această fază procesuală, situația trebuie analizată pe toate probatoriile existente întrucât întregul material probator. Declarațiile martorilor audiați nu conduc cu certitudine la faptul că cele două infracțiuni, așa cum au fost ele reținute, au fost săvârșite în materialitatea lor de către inculpat.
Astfel, analizându-se aceste probe se poate constata că există contradicție între declarațiile martorilor prezenți în autoturismul tamponat de inculpat, dar există contradicție între de poziția adoptată de inculpat în faza de urmărire penală și cea ce la instanța de fond.
În condițiile administrării probelor la faza de urmărire penală inculpatul nu a înțeles pe declarația sa să fie asistat de un apărător din oficiu, a suportat consecințele În opinia sa însă, organul de cercetare penală trebuia să administreze toate probatoriile necesare cu privire la evenimentul rutier din data de 07.02.2008 și la modul cum s-a petrecut el.
Să se constate că la acel moment, când se pretinde că evenimentul rutier a fost anunțat de martorii din mașina accidentată de inculpat și prezența organului de poliție la locul incidentului care ar fi constatat lipsa inculpatului nu este consemnat în nici un act care să ateste situația. Atunci, poziția inculpatului, aceea că nici un moment nu a fost lipsă din zona respectivă ci s-a retras un moment în în care a fost agresat de cei 4 ocupanți care s-au repezit asupra lui, nu este consemnată în nici un act. Retragerea lui a fost interpretată ca o fugă de la locul incidentului.
Solicită a se verifica procesul verbal întocmit de organul de urmărire penală aflat la fila 7 din dosarul de urmărire penală și să se constate că în acest act, întocmit la data de 07.05.2008, deci la 3 luni de la eveniment, este consemnată săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.86 alin.2 OUG 195/2002 dar în cuprinsul aceluiași proces verbal, cu alt pix și cu o scriere diferită este adăugat ulterior și prevederile art.89 alin ultim.
Analizându-se acest act juridic, prin prisma momentului, modului în care a fost întocmit și conținutului actului și aspectelor ce rezultă din conținutul acestuia să i ui să i se dea valența juridică, pe efectele pe care acesta trebuie să le producă.
În opinia sa acest act trebuia întocmit atunci, la data producerii evenimentului rutier, consemnate toate aspectele ce țineau atât de evenimentul rutier, cât și cele adiacente ce țin de acesta, nu la 7.05.2008, la 3 luni, să se finalizeze că inculpatul a săvârșit celor două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată.
Inculpatul a recunoscut că în seara respectivă, se întorcea cu mașina, împreună cu prietenul său, martorul, care se afla în stare avansată de ebrietate și că l-a dat jos pe acesta de la volan și a vrut el să conducă. consecințele pentru el erau clare, pentru că avea permisul suspendat.
Nu i se poate imputa însă că a părăsit locul accidentului, câtă vreme nu s-a dovedit că organele de poliție s-au deplasat la locul accidentului. Totul s-a realizat începând cu data de 8.02.2008, când s-au luat declarații inculpatului, conducătorului celuilalt autoturism avariat dar că organele de poliție au constatat și că inculpatul nu a fost prezent, nu s-a dovedit. Câtă vreme nu există procesul verbal constatator al organului de poliție, trebuie cenzurat ca atare.
Martorii au fost audiați la 10-02-2008, au spus la unison că autoturismul inculpatului a acroșat în depășire autoturismul respectiv, că inculpatul a oprit imediat, s-a dat jos, a discutat cu conducătorul autoturismului avariat cum să repare mașina, că ocupanții autoturismului au coborât și au generat un conflict iar inculpatul care era singur s-a retras din zonă, însă nu a plecat. Revenirea lui s-a realizat.
Organele de poliție nu au avut înțelepciunea să întrebe dacă pe tot parcursul derulării evenimentelor inculpatul a fost prezent. Nu există nici un act din care să reiasă că inculpatul nu era la fața locului.
Probatoriul administrat nu creează certitudinea că inculpatul a părăsit locul accidentului.
Este adevărat că inculpatul a mai săvârșit o infracțiune, tot la legea circulației, dar pentru a face un bine, în condițiile în care a ajutat pe cineva să fie dus la spital iar în acel moment băuse ceva.
Nu este un element care să ateste faptul că inculpatul este un pericol pentru societate. A depus acte la dosar ce dovedesc că este încadrat ca șofer la o unitate militară.
Pe revocarea pedepsei aplicate anterior, mai are de executat 9 luni din pedeapsa de 1 an și 3 luni. La reanalizarea probelor să se dea valență juridică probelor existente la dosar, să fie cenzurată lipsa de legalitate de exercitare a actului de urmărire penale, să se constate lipsa probelor și să nu se dea suport probator declarațiilor de martori având în vedere condițiile în care au fost date.
Inculpatul-recurent a greșit și va răspunde pentru greșeala sa, respectiv pentru faptul că a condus autoturismul deși avea permisul anulat însă nu și săvârșirea infracțiunii prev. de art.89 din OUG 195/2002 faptă ce nu a fost demonstrată. Nu există probatoriu la dosar care să demonstreze săvârșirea acestei fapte de către inculpat.Retragerea de moment, nu echivalează cu o fugă de la locul accidentului.
Solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și pe fond în baza art.10 lit.a rap. la art.11 teza a II.a lit.a pr.penală să se dispună achitarea inculpatului întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără înștiințarea organelor de poliție prev. de art 89 al 1 din OUG nr. 195/ 2002 republicată.
În ceea ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice având permisul de conducere anulat, prev de art art. 86 alin.2 din OUG nr.195/2002- republicată, precizează că inculpat a avut o poziție de recunoaștere a săvârșirii faptei și de regret.
Reprezentantul ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de Judecătoria Ploiești și menținută de Tribunalul Prahova.
Instanța de apel a reținut corect, pe baza probelor administrate la urmărirea penală și în fața instanței de fond vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor prev. de art.86 alin.2 și art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002, infracțiuni săvârșite în stare de recidivă prev. de art.37 lit.a penal, constând în aceea că la data de 07.02.2008 a condus un autoturism, având permisul suspendat, și a părăsit locul accidentului.
După producerea accidentului inculpatul a părăsit locul fără încuviințarea organelor de poliție. Martorii audiați la urmărirea penală și în fața instanței de fond au precizat că inculpatul nu a fost agresat de niciunul dintre ei și nu există nicio probă din care să rezulte că s-ar fi întors la locul faptei sau ar fi anunțat organele de poliție care, în realitate au fost sesizate de șoferul autoturismul avariat,
Pe cale de consecință, inculpatul se face vinovat de săvârșirea celor două infracțiuni reținute în sarcina sa, respectiv conducerea unui autoturism pe drumurile publice având permisul de conducere anulat și de părăsirea locului accidentului iar pedeapsa aplicată este corect individualizată, rezultanta pedepsei de 2 ani închisoare fiind consecința revocării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare aplicată pentru comiterea unei alte infracțiuni la legea circulației.
Pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul-inculpat având personal ultimul cuvânt declară că regretă comiterea faptelor.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față,constată următoarele:
Prin sentința penală nr.22/03 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Sinaia, inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 01.09.1978 în or. S, jud. P, studii 10 clase, fără ocupație și loc de muncă, recidivist, CNP -, domiciliat în,-, jud. P, a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu o durată de5 (cinci) lunipentru săvârșirea la data de 08.02.2008 a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere anulat, prev. și ped. de art. 86 alin.2 din OUG nr.195/2002- republicată, cu aplic. art. 37 lit. a, art.74 și 76 lit. e Cod penal.
În baza art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002- republicată, cu aplic. art. 37 lit. a, 74 și 76 lit. d Cod penal, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa închisorii de9 (nouă) lunipentru săvârșirea la data de 08.02.2008 a infracțiunii de părăsirea locului accidentului.
În baza art.33 lit. b și art.34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să executa pedeapsa cea mai grea, aceea de9 (nouă) luni închisoare.
În baza art.83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii de 1 ani și 3 luni, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 500/08.09.2005 a Judecătoriei Câmpina, pedeapsă ce s-a dispus a se executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, rezultând pedeapsa de2 (doi) ani închisoare,care s-a dispus a se executa în regim de detenție.
În baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit. a și b Cod penal, mai puțin exercițiul dreptului de a alege.
În baza art.191 alin.1 Cod penal a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 lei.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sinaiaa reținut, în esență, că în seara zilei de 8.02.2008, inculpatul a condus pe drumurile publice, în orașul, pe str. -,autoturismul cu numărul de înmatriculare -, deși avea permisul de conducere anulat, situație în care acroșat un alt autoturism cu ocazia efectuării unei manevre de depășire, condus de martorul.
A mai reținut instanța de fond că după producerea accidentului rutier, inculpatul a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție,care au fost sesizate despre producerea acestui accident de către martorul menționat mai sus.
Prima instanță a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că ar fi părăsit locul accidentului deoarece s-a temut de reacțiile celorlalte persoane care au coborât din autoturismul avariat, constatând că această apărare nu este confirmată de probele administrate.
S-a observat în acest sens că declarațiile martorilor, atestă împrejurarea că reacția inițială a acestora a fost de a-l apostrofa verbal pe inculpat, fără ca vreunul din pasageri să încerce sau să schițeze vreun gest de agresare a inculpatului, cu atât mai mult cu cât aceștia sunt vecini și se cunosc, sens în care prima instanță a apreciat că părăsirea locului accidentului a fost generată de teama inculpatului în fața consecințelor produse de conducerea autoturismului cu permisul anulat și, posibil,cu alcoolemie peste limita legală.
Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat apel inculpatul ,susținând ca în mod greșit a fost sancționat și pentru fapta de părăsirea locului accidentului, întrucât a plecat de la locul accidentului de teama creată de atitudinea recalcitrantă pe care au avut-o față de el și pe care i-au indus-o în mod direct ocupanții autoturismului accidentat, cunoscuți ai martorului, conducător al acestui autoturism, și că după ce s- consumat acest moment a revenit la locul accidentului.
In ceea ce privește infracțiunea de a conduce un autovehicul fără a avea permis de conducere, inculpatul a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere conduita sa sinceră și nici celelalte circumstanțe personale, astfel încât pedeapsa aplicată este excesivă.
Prin decizia penală nr.108/29.04.2009 Tribunalul Prahovaa respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, reținându-se că situația de fapt și împrejurările comiterii faptelor au fost corect stabilite de prima instanță, iar pedepsele au fost just individualizate.
In ceea ce privește critica apelantului inculpat, vizând nevinovăția sa pentru infracțiunea de părăsirea locului accidentului, tribunalul a constatat că această critică este nefondată, deoarece din nici una din declarațiile martorilor oculari audiați la urmărirea penală nu a reieșit că ocupanții autovehiculului accidentat de inculpat ar fi avut atitudine agresivă față de inculpat.
Susținerea inculpatului în sensul că, după ce a părăsit locul accidentului, s-a reîntors nu putut fi primită de tribunal ca si când fapta nu a existat, deoarece această infracțiune s-a consumat deja la momentul când inculpatul a plecat de la locul accidentului, după ce a intrat cu autovehiculul pe care-l conducea în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de martorul -.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând într-un prim motiv de recurs că în mod greșit s-a dispus condamnarea sa pentru comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, deoarece a comis această faptă fără vinovăție. În acest sens, recurentul a arătat că doar s-a retras pentru moment de la locul evenimentului rutier, datorită conduitei agresive pe care au manifestat-o față de el ocupanții autoturismului pe care îl lovise, iar după un timp a revenit la locul acestui eveniment rutier, astfel încât nu se poate reține că ar fi intenționat să părăsească locul accidentului.
C de-al doilea motiv de recurs, vizează greșita sesizare a instanței pentru comiterea acestei infracțiuni de părăsirea locului accidentului, susținându-se că atât cu ocazia cercetărilor desfășurate la poliție, cât și cu ocazia terminării urmăririi penale, în sarcina sa nu a fost reținută comiterea acestei infracțiuni, iar actele procedurale întocmite în acest sens conțin adăugiri făcute cu alt instrument de scris și cu altă scriere, ceea ce creează dubii serioase în legătură cu vinovăția inculpatului în comiterea acestei infracțiuni.
Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și în principal achitarea inculpatului,conform art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a pr.penală, pentru comiterea infracțiunii prev. de art.89 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.37 lit.a penal.
În subsidiar, se solicită reindividualizarea sancțiunilor aplicate, având în vedere conduita procesuală sinceră a recurentului și împrejurarea că faptele comise nu au produs consecințe grave.
Curtea, examinând hotărârile recurate, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu,în limita motivelor de casare prevăzute de art.385/9 alin.3 pr.penală, constată că recursul este nefondat, precum se va arăta în continuare:
Instanțele au stabilit în mod corect și complet situația de fapt și au realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă, din care rezultă atât existența faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, cât și săvârșirea acestora cu vinovăție în forma cerută de lege,de către inculpat.
Au fost avute astfel în vedere: procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare, încheiat la 8.02.2008 de către Poliția, adresa eliberată de IPJ P din care rezultă că permisul de conducere al inculpatului a fost anulat la 18.09.2005, depozițiile martorilor, care se coroborează cu declarațiile inculpatului.
Pe baza acestor mijloace de probă, în mod judicios s-a reținut și rezultă că în seara zilei de 08.02.2008,inculpatul- recurent a condus pe drumurile publice din localitatea, autoturismul 1310 cu număr de înmatriculare -, în condițiile în care permisul său de conducere fusese anulat anterior, la 18.09.2005, în baza sentinței penale nr.500/08.09.2005 pronunțată de Judecătoria Câmpina prin care recurentul a fost condamnat tot pentru comiterea unei infracțiuni privitoare la regimul circulației rutiere.
Pe strada -, efectuând o manevră depășire a autoturismului cu număr de înmatriculare -, condus de martorul, inculpatul a acroșat acest autoturism fără a se produce vătămări corporale vreunei persoane.
După producerea evenimentului rutier, într-adevăr,așa cum rezultă din declarațiile sale,precum și ale martorilor sus-menționați, inculpatul a oprit autoturismul și a coborât pentru a observa consecințele evenimentului însă, a părăsit locul accidentului fără a anunța organele de poliție și fără a avea încuviințarea acestora.
Este adevărat că încă din cursul urmăririi penale recurentul a susținut că a plecat de la locul accidentului deoarece ocupanții autoturismului pe care îl lovise i-ar fi insuflat o stare de teamă,având o atitudine agresivă împotriva sa.
Dimpotrivă, aceștia, respectiv martorii, au arătat încă din cursul urmăririi penale (declarațiile de la filele 14 - 19 dosar urmărire penală) că acesta a părăsit locul accidentului, încă înainte ca martorii să reușească să vorbească cu el și imediat după ce martorul,care conducea autoturismul lovit, a coborât de la volan.
Curtea observă însă că, independent de existența sau nu a unei stări de teamă pe care i-ar fi insuflat-o inculpatului ocupanții autoturismului pe care îl lovise, nu au fost respectate dispozițiile legale, în vigoare la acel moment, ce reglementau conduita pe care conducătorii autovehiculelor implicați în accidente, trebuie să o adopte, chiar dacă aceste evenimente rutiere nu s-au soldat cu vătămări corporale.
Astfel, însăși inculpatul recunoaște, încă de la urmărirea penală,că a părăsit locul evenimentului rutier fără a avea încuviințarea organelor de poliție, susținând apoi, cu prilejul cercetării judecătorești că ar fi revenit la locul respectiv după un timp dar, că nu a mai găsit pe nimeni.
Cu toate acestea, inculpatul nu s-a prezentat la organele de poliție pentru a sesiza evenimentul rutier produs, lucru pe care l-a făcut însă celălalt conducător auto, respectiv martorul, care a sesizat lucrătorul de poliție din cadrul Poliției orașului chiar în seara aceleiași zile, în jurul orelor 22,30, sens în care a fost încheiat procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare aflat la fila 2 dosar urmărire penală.
În aceste condiții, cum inculpatul condusese autovehiculul pe drumurile publice având permisul de conducere anulat, este evident că evenimentul rutier produs era consecința unei infracțiuni, astfel încât deveneau aplicabile disp.art 89 alin 1 din OUG189/2002,republicată.
Potrivit acestui text de lege,părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului, implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane,ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni,fără încuviințarea poliției careefectuează cercetarea locului faptei,constituie infracțiune și se sancționează cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
În temeiul alin. 3 și 5 ale aceluiași text de lege,excluderea răspunderii penale a autorului unui astfel de accident intervine doar atunci când,în lipsa altor mijloace de transport,transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară,dar care își declară datele personale de identificare și pe cele ale autoturismului,precum și atunci când victima însăși părăsește locul accidentului,dar conducătorul vehiculului anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție.
Or,în speță,nu ne aflăm în nici una dintre aceste situații,pentru a interveni înlăturarea,în condițiile legii,a răspunderii penale a inculpatului-recurent pentru infracțiunea prev. de disp.art. 89 alin 1 din OUG189/2002,republicată.
Față de aceste argumente, Curtea constată că soluția de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.89 alin.1 din OUG.195/2002 este legală în condițiile în care sunt întrunite pe deplin elementele constitutive ale acesteia, atât în ceea ce privește latura obiectivă, cât și sub aspectul laturii subiective.
Nu se poate vorbi de inexistența elementelor constitutive ale infracțiunii, atâta vreme cât nu au fost respectate în totalitate dispozițiile legale ce reglementează conduita conducătorilor auto ulterior producerii unui eveniment rutier, care este comis drept rezultat al unei infracțiuni,cu alte cuvinte atât timp cât inculpatul nu s-a prezentat la organele de poliție pentru a anunța producerea evenimentului rutier,care era consecință a infracțiunii de conducere cu permisul anulat și atât timp cât nu avea încuviințarea poliției de a părăsi locul accidentului.
Prin urmare, în mod judicios instanțele anterioare au înlăturat apărarea inculpatului sub acest aspect.
Analizând cea de-a doua critică a recurentului, referitoare la modul în care a fost reținută în sarcina sa comiterea acestei infracțiuni, cu consecințe asupra greșitei sesizări a instanței, Curtea observă că nici cea de-a doua critică nu este întemeiată.
Este adevărat că atât în procesul verbal întocmit de lucrătorii de poliție la 7.05.2008, cât și în referatul de terminare a urmăririi penale întocmit tot de poliție,la 06.06.2008, este descrisă, prin prisma situației de fapt, o singură infracțiune și anume, aceea de conducere cu permisul anulat, însă la încadrarea în drept, se precizează că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale ambelor infracțiuni respectiv cele prev. de art.86 alin.2 și art.89 alin.1 din OUG 195/2002.
De asemenea, în primul dintre cele două procese-verbale enumerate mai sus, se regăsesc aceste completări efectuate cu un alt instrument de scris, însă cu aceeași scriere, aspecte care conduc, cel mai probabil, la concluzia că la momentul întocmirii acestor două acte procedurale, nu s-a avut în vedere decât vinovăția inculpatului pentru una dintre infracțiuni, aceea prevăzută de art.86 alin.2 din OUG 195/2002, în raport de care, de altfel, a și fost audiat în detaliu.
Chiar și cu prilejul întocmirii procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, de la fila 23 dosar urmărire penală, această infracțiune de părăsire a locului accidentului, prev. de art.89 alin.1 din OUG 195/2002, este adăugată la rubrica aferentă, însă această adăugire s-a realizat cu același instrument de scris și cu aceeași scriere.
Toate aceste elemente, creează prezumția serioasă că, așa cum s-a arătat mai sus, audierea inculpatului în cursul urmăririi penale, cât și prezentarea materialului de urmărire penală, au avut loc doar în legătură cu una dintre infracțiuni și anume, cea prevăzută de art.86 alin.2 din OUG 195/2002, conducerea pe drumurile publice având permisul de conducere anulat.
Nu există însă suficiente elemente pentru a se putea stabili cu certitudine că inculpatului i s-ar fi adus le cunoștință că fapta sa întrunește elementele constitutive doar ale unei singure infracțiuni,cea de conducere cu permisul anulat și deci pentru a se putea susține că inculpatului i s-ar fi nesocotit dreptul la apărare în legătură cu cea de a doua infracțiune,cea de părăsire a locului accidentului.
Aceasta deoarece, pe actele procedurale despre care am făcut vorbire mai sus,se regăsesc mențiunile ce vizează aducerea la cunoștință și respectiv,întrunirea elementelor constitutive și ale acestei ultime infracțiuni.
Chiar dacă se pot observa unele diferențe ale instrumentului de scris cu care au fost efectuate aceste mențiuni,totuși scrierea este aceeași și,în absența unor date certe,nu se poate stabili precis momentul în care au fost efectuate acesta adăugiri, deci nu se poate stabili dacă acesta adăugiri au fost efectuate chiar la momentul întocmirii actelor procedurale despre care am făcut vorbire mai sus,ori ulterior întocmirii lor.
Însă, pentru a se invoca încălcarea dispozițiilor legale care reglementează dreptul la apărare cât și nerespectarea dispozițiilor ce vizează prezentarea materialului de urmărire penală, trebuie să ne raportăm la dispozițiile vizând regimul nulităților absolute și relative în cadrul procesului penal.
Astfel, conform art.197 alin.1 pr.penală, încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal, atrag nulitatea actului numai atunci când s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
Conform art.197 alin.2 pr.penală, dispozițiile relative la competența după materie, sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. De asemenea, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și dispozițiile relative la participarea procurorului, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, când sunt obligatorii potrivit legii, precum și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.
În speță nu este vorba de încălcarea niciuneia din dispozițiile legale prevăzute la art.197 alin.2 pr.penală, care ar fi atras sancțiunea nulității absolute, nici măcar de încălcare a dispoziției vizând legala sesizare a instanței, care în realitate a fost în mod legal sesizată și anume prin rechizitoriul care conține toate mențiunile impuse de art.264 pr.penală.
Așadar,cum nu ne aflăm în niciuna dintre situațiile reglementate în mod expres și limitativ de art.197 alin.2 pr.penală, rezultă că în speță, nu este incidentă sancțiunea nulității absolute, care potrivit art.197 alin.3 pr.penală nu poate fi înlăturată în nici un mod, putând fi invocată în orice stare a procesului și luată în considerare chiar din oficiu.
În realitate, ne aflăm în câmpul de aplicare al art.197 alin.1 pr.penală, acela al nulității relative care, produce consecințe potrivit art.197 alin.4 pr.penală, în sensul că încălcarea oricărei alte dispoziții legale decât cea prevăzută în art.197 alin.2 pr.penală atrage nulitatea actului numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului.
Cu alte cuvinte, inculpatul ar fi trebuit să invoce aceste aspecte, pe care le-a criticat pentru prima dată în recurs, cu prilejul audierii sale de către prima instanță de judecată, pentru a se putea prevala de încălcarea dreptului la apărare, care să atragă consecința anulării sau refacerii actelor procedurale pretins efectuate cu încălcarea legii.
Cum inculpatul nu a invocat nici pe parcursul judecății în fond a cauzei și nici cu ocazia susținerii apelului, aceste încălcări ale dispozițiilor legale, rezultă că potrivit art.197 alin.4 pr.penală sancțiunea nulității relative nu poate deveni incidentă în mod direct în recurs, în condițiile în care încălcarea dispoziției legale ce ar fi atras nulitatea nu a fost invocată nici în cursul efectuării actului pretins anulabil și nici la primul termen de judecată cu procedura completă.
Practic, încălcarea dispozițiilor legale vizând ascultarea inculpatului în legătură cu una dintre infracțiunile reținute în sarcina sa, cât și prezentarea materialului de urmărire penală pentru această infracțiune, atrage sancțiunea nulității relative care trebuie invocată în condițiile art.197 alin.4 pr.penală, pentru a putea atrage sancțiunea prevăzută de art.197 alin.1 pr.penală, respectiv nulitatea actului.
În consecință, cum în cauză inculpatul nu a invocat în condițiile arătate mai sus, încălcarea unor dispoziții legale ce atrag sancțiunea nulității relative, rezultă cu claritate că această invocare în recurs a încălcării respectivelor dispoziții legale nu poate atrage o atare sancțiune și deci nu poate lipsi actele juridice de efectele pe care acestea le-au produs încă de la momentul întocmirii lor.
Așa fiind, Curtea observă că nu este fondată critica recurentului sub acest aspect, practic nulitatea relativă fiind acoperită atât cu prilejul ascultării inculpatului de către prima instanță de judecată, cu ocazia cercetării judecătorești, dar și prin intermediul ascultării inculpatului de către instanța de apel.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că ambele critici ale inculpatului nu pot atrage reformarea hotărârilor anterioare, care sunt legale, iar în ceea ce privește criticile vizând temeinicia acestor hotărâri, Curtea observă că pedepsele au fost judicios individualizate de către prima instanță, prin coborârea acestora sub limita minimă specială în raport de circumstanțele sale personale, astfel încât o reducere mai accentuată a pedepselor nu ar face decât să lipsească sancțiunea penală de eficiență.
Raportat la cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, conform art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp. art.192 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la 01 septembrie 1978, domiciliat în,-, județul P, împotriva deciziei penale nr.108/29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și a sentinței penale nr.22/03.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sinaia.
Obligă recurentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 09.10. 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
-
2 ex./16.10.2009
f-
-
Judecătoria Sinaia
,
Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu, Dan Andrei
