Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 669/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.669
Ședința publică din data de 9 octombrie 2009,
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Dan Andrei
Grefier: -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul, domiciliat în T,-,.9,.B,.35, județul D, împotriva deciziei penale nr.79/11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și a sentinței penale nr.8/20 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria, prin care a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuienții, domiciliat în localitatea Curtea de A,- B, județul A, și, domiciliată în comuna, sat, județul D, privind revizuirea sentinței penale nr. 81/25.02.2004 a Judecătoriei Găești, definitivă prin decizia penală nr. 412/17.06.2004 a Tribunalului Dâmbovița..
Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de aceeași revizuienți în baza art. 394 alin. 1 lit. a, b, c cod procedură penală și au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile: recurentul-condamnat, intimații și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu are cereri de formulat.
Curtea, constatând că nu sunt alte cereri de formulat, potrivit disp.art.385/13 pr.penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de condamnatul și de menținere ca legale și temeinicie a hotărârilor pronunțate de Tribunalul Dâmbovița și respectiv Judecătoria.
În mod corect s-a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.394 lit.e pr.penală pentru revizuirea hotărârilor judecătorești reconciliabile deoarece infracțiunile s-au săvârșit la 11.03.2002 și 24.04.2003, astfel încât faptele reclamante sunt distincte, succesive în timp și fără legătură între ele.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față constată:
Prin decizia penală nr.79/11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițas -a respins ca nefondat apelul declarat de intimatul, domiciliat în T,-,. 9,. B,. 35, județul D, împotriva sentinței penale nr. 8/20.01.2009 pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr-, intimați - revizuienți fiind, domiciliat în localitatea Curtea de A,- B, județul A și, domiciliată în comuna, sat, județul
A fost obligat apelantul să plătească suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prin sentința penală nr. 8/20.01.2009, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr-, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuienții și, domiciliată în comuna, sat, județul D, privind revizuirea sentinței penale nr. 81/25.02.2004 a Judecătoriei Găești, definitivă prin decizia penală nr. 412/17.06.2004 a Tribunalului Dâmbovița..
Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de aceeași revizuienți în baza art. 394 alin. 1 lit. a, b, c cod procedură penală și au fost obligați revizuienții la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța de fond a reținut că în cauză este vorba de două fapte distincte și succesive în timp, fără legătură între ele, o faptă fiind săvârșită la 24.04.2003 de inculpații și care au fost condamnați prin sentința penală nr. 81/2004 a Judecătoriei Găești, iar ce-a de-a doua faptă de tulburare de posesie este presupus a fi fost săvârșită în jurul datei de 11.03.2002, pronunțându-se sentința penală nr. 34/9.02.2004 a Judecătoriei Găești, rămasă definitivă.
Apreciind că nu este vorba despre două hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia și că, celelalte motive de revizuire au fost invocate direct în fața instanței de către cei doi revizuienți, instanța de fond a respins cererile de revizuire.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul, acesta din urmă arătând în motivele de apel că solicită admiterea cererii de revizuire câtă vreme în cauză este vorba despre două hotărâri care nu se pot concilia, că prima instanță nu a ținut cont de continuitatea faptei de tulburare de posesie începută în anul 2002 și continuată cu fapta din 24.04.2003. Precizează apelantul că sentința atacată cuprinde în motivarea sa date nereale sau confuze și este total netemeinică și nelegală.
Examinând apelul declarat de intimatul în lumina criticilor invocate de acesta, a susținerilor tuturor părților, precum și din oficiu sub toate aspectele, tribunalul la respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Litigiul dintre părți este unul mai vechi, revizuienții și fiind reclamați penal pentru săvârșirea unor fapte de tulburare de posesie comise în anul 2002 și 2003 și pentru care s-au pronunțat două hotărâri judecătorești distincte.
Apreciind că cele două hotărâri nu se pot concilia, câtă vreme este vorba de o singură faptă de tulburare de posesie în forma continuată, numita a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 34/9.02.2004 a Judecătoriei Găești, sentință rămasă definitivă, cererea acesteia fiind însă respinsă de către instanță care a concluzionat că motivele de revizuire invocate nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 cod procedură penală invocate ca temei de drept.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs revizuienta, dar tribunalul a apreciat recursul ca nefondat, iar prin decizia penală nr. 791/20.12.2005 a respins ca nefondat acest recurs, motivațiile principale fiind acelea că inculpații și au fost cercetați în două dosare distincte, pentru care s-au pronunțat două hotărâri distincte, una de condamnare pentru o faptă săvârșită la 24.04.2003, iar alta de achitare privind săvârșirea faptei de tulburare de posesie din 11.03.2002.
Investită cu soluționarea cererii de revizuire formulată de numiții și privind revizuirea sentinței penale nr. 81/2004 a Judecătoriei Găești, instanța a concluzionat în sensul respingerii acestei cereri de revizuire, cu aceeași motivație, statuată de altfel prin decizia Tribunalului Dâmbovița nr. 791/2005 conform căreia în cauză nu este vorba despre două hotărâri care nu se pot concilia, faptele fiind comise la date diferite.
Nemulțumit de această soluție, intimatul, moștenitorul legal al numitei a declarat apel solicitând admiterea cererii de revizuire și criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 394 lit. e cod procedură penală.
Tribunalul, în deplină concordanță cu instanța de fond, a constatat că în mod corect și legal a fost respinsă cererea de revizuire întemeiată pe cazul sus arătat, numiții și fiind trimiși în judecată pentru două fapte de tulburare de posesie distincte, una fiind comisă în anul 2002, iar alta în anul 2003.
De altfel, situația de fapt și de drept privind cele două hotărâri judecătorești a fost definitiv tranșată prin decizia penală nr. 791/2005 a Tribunalului Dâmbovița, care a stabilit că în cauză nu există două hotărâri judecătorești ce nu se pot concilia, faptele reclamate de persoana vătămată fiind comise la date diferite.
Intimatul, deși nu a solicitat revizuirea, a formulat apel împotriva sentinței primei instanțe prin care s-a respins cererea de revizuire a numiților și, motivațiile sale legate de continuitatea faptei de tulburare de posesie neputând fi reținute de instanța de control judiciar.
Față de această situație, tribunalul apreciază apelul ca fiind nefondat, poziția adoptată de apelantul intimat nefiind de natură a justifica admiterea cererii de revizuire. Mai mult decât atât, o atare poziție nu și-a manifestat-o nici în fața primei instanțe, părțile dintr-un proces aflat pe rolul instanței de judecată trebuind să aibă poziții diferite.
Solicitând admiterea apelului și, implicit, a cererii de revizuire, intimatul susține în fapt și în drept poziția adoptată de persoanele revizuiente, care nu au declanșat nici o cale de atac împotriva sentinței prin care le-a fost respinsă cererea de revizuire.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, fără a indica motivele exercitării căii de atac.
Curtea, examinând hotărârile atacate, conform art. 38514pr.penală, pe baza actelor si lucrărilor dosarului, în raport de criticile invocate și în limita cazurilor de casare prev. de art. 3859pr.penală constată că recursul este nefondat.
Atât prima instanță, cât și instanța de apel în mod just au reținut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 394 alin. 1 lit. e pr.pen. în sensul că nu sunt întrunite condițiile cazului de revizuire invocat.
Astfel, prin nr. 34/09.02.2004 pronunțată de Judecătoria Găești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 373/28.05.2004 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, inculpații și au fost achitați în baza art. 10. lit. din codul d e pr. penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 220 alin. 1, 2 și 3 din codul penal, partea vătămată depunând plângere împotriva acestora la data de 30.10.2002, și reclamând săvârșirea acestor infracțiuni la data de 11.03.2002.
Prin sentința penală nr. 84/25.02.2004 pronunțată de Judecătoria Găești rămasă definitivă prin decizia penală nr. 412/17.06.2004 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a dispus condamnarea inculpaților și pentru comiterea infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 pen. fapte comise în luna aprilie 2003.
Infracțiunea de tulburare de posesie este, în principiu, o infracțiune continuă. Însă, din analiza celor două hotărâri rezultă că între faptele care au determinat formularea plângerilor penale care vizau aceiași inculpați, soluționate în mod diferit, s-a interpus un fapt care conduce la existența a unor infracțiuni de tulburare de posesie distincte. Acest fapt este reprezentat de intervenția comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991, care a dispus în cursul anului 2002 ca inculpații să exercite posesia cu privire la un teren situat pe un alt amplasament. infracțiunii de tulburare de posesie este dată de existența unei rezoluții infracționale unice, care în prezenta cauză a fost întreruptă tocmai prin intervenirea unei decizii a autorității statului competentă.
Rezultă că cele două sentințe privesc fapte distincte, comise la date diferite, prin acte materiale diferite și în realizarea unor rezoluții infracționale separate, ceea ce conduce la inexistența unor hotărâri contradictorii ce nu se pot concilia în sensul consacrat de art. 394 alin. 1 lit. e În C.P.P. aceste condiții, în mod corect instanțele de fond au apreciat că nu sunt întrunite condițiile legale prev. de această normă legală.
În același sens s-a pronunțat, cu putere de lucru judecat Tribunalul Dâmbovița, prin decizia penală nr. 791/20 decembrie 2005, statuând că suntem în prezența a două fapte distincte și succesive în timp fără legătură între ele.
În consecință, pentru aceste motive, precum și pentru că nu a fost identificat ca incident în cauză nici unul dintre motivele de casare ce se iau în considerare din oficiu, conform prev. art. 3859alin. 3 pr.penală, în temeiul art. 38515alin.1 pct.1 lit. b pr.penală, Curtea se va respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere și disp. art. 192 alin.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul, domiciliat în T,-,.9,.B,.35, județul D, împotriva deciziei penale nr.79/11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și a sentinței penale nr.8/20.01.2009 pronunțată de Judecătoria.
Obligă recurentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 09.10. 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
2 ex./27.10.2009
f-
-
Judecătoria
,
Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu, Dan Andrei
