Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 82/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - OUG nr. 195/2002 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 82
Ședința publică din 10 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Cheptene Micu
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 326 din 22 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent lipsă
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat, pentru inculpatul recurent, depune la dosar motive de recurs.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și constatând recursul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul recurent, precizează că recurentul dorește să solicite aceleași chestiuni antamate și la instanța de apel, în sensul că, deși a invocat o serie de circumstanțe atenuante care pledează în favoarea sa în sensul individualizării pedepselor, Tribunalul Suceava, prin decizia recurată nu a ținut cont de ele. Astfel, inculpatul a recunoscut sincer fapta, aceasta având un grad redus de pericol social, fiind nevoit să conducă la un moment dat, chiar dacă nu i s-a acordat șansa de a demonstra o stare de necesitate care să aibă niște implicații favorabile din punct de vedere al condamnării sale, aspecte de care instanța de apel nu a ținut cont, motiv pentru care dorește să le reitereze în fața instanței de recurs pentru a se proceda la o reindividualizare a pedepsei în vederea beneficierii de o soluție mai favorabilă.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, apreciază decizia penală recurată ca fiind legală și temeinică, motivat de faptul că, din întreg probatoriul administrat în cauză, rezultă vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa. De asemenea, la individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal, dar și disp. art. 52 teza a II-a care se referă la scopul pedepsei, și anume prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Pentru aceste motive pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, conform art. 304 Cod procedură penală.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 234/02.09.2009, pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr-, inculpatul - a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană a cărei permis de conducere a fost anulat, faptă prevăzută de art.86 alin.2 din Codul rutier, la pedeapsa de 1 ( un ) an și 6 ( șase ) luni închisoare.
În temeiul art.85 alin.1 Cod penal s-a anulat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 4 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr.178 din 23 iunie 2008 Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din Codul rutier, cu aplic. art.74, 76 lit. e Cod penal.
În baza dispozițiilor art. 36 Cod penal coroborat cu art. 33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 ( un ) an și 6 ( șase ) luni închisoare.
Pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal, inculpatul a fost lipsit de drepturile indicate de dispozițiile art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.b Cod penal.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a evidențiat pentru început că prin sentința penală nr.178 din 23 iunie 2008 Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc acesta a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin.2 din Codul rutier, cu acordarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, motiv pentru care i s-a anulat permisul de conducere, iar ulterior, prin sentința penală nr. 107 din 16 aprilie 2009 aceleiași instanțe (hotărâre care nu este definitivă) a mai fost condamnat la doi ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 86 alin.2 și art.89 alin.1 din Codul rutier.
În cauza dedusă judecății instanța de fond a reținut aceeași situație de fapt ca cea descrisă în rechizitoriu, mai exact că la data de 07 ianuarie 2008, inculpatul a fost depistat de către un echipaj al Poliției Rutiere Câmpulung M conducând autoturismul marca Ford Escort, cu număr de înmatriculare AG - 01 - - pe DN 17 pe raza comunei.
Cu acea ocazie s-a constatat că acesta avea permisul de conducere anulat, iar numărul de înmatriculare aparținea unui autoturism marca de culoare roșie.
În fața organelor de anchetă inculpatul a susținut că autoturismul ar fi fost condus de către soția sa (care în momentul opririi autoturismului se afla pe scaunul din partea dreaptă față a acestuia), iar în ceea ce privește împrejurarea că autoturismul nu era înmatriculat și că numerele de înmatriculare ce le prezentase fusese radiate la data de 31 august 2001, susținut că nu a avut cunoștință despre aceste aspecte, întrucât el a cumpărat autoturismul de la numitul din localitatea
Aceste din urmă susțineri au fost confirmate în cursul urmăririi penale, astfel încât pentru această faptă nu a fost trimis în judecată.
S-a avut în vedere că în faza cercetării judecătorești, audiat fiind, inculpatul a revenit asupra declarațiilor date anterior în cursul urmăririi penale, în sensul că a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că într-adevăr el a fost cel care a condus autoturismul, deși avea permisul de conducere anulat, motivând că a fost nevoit să procedeze astfel, întrucât fiul său suferise un accident și s-a deplasat cu el la spital, iar inițial a încercat să se sustragă de la răspunderea penală, invocând că soția sa ar fi condus acel autoturism, aspect care nu corespunde realității.
Reținând vinovăția inculpatului, dovedită prin probele administrate în cauză la care a făcut trimitere în considerentele hotărârii, instanța de fond a procedat la condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea, individualizată în raport de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, la dozarea căreia a ținut cont de gravitatea faptei comise, de poziția procesuală oscilantă și de persistența infracțională de care a dat dovadă inculpatul în săvârșirea mai multor fapte de același gen, în baza art. 85 al. 1 Cod penal a anulat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 4 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr.178 din 23 iunie 2008 Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, iar în urma aplicării regulilor referitoare la concursul de infracțiuni, a dispus executarea pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără însă a-l motiva în scris. Interesele sale juridice au fost susținute de către apărătorul său ales care, atât prin concluziile orale puse cu ocazia dezbaterilor, cât și prin cele concretizate în scris și depuse la dosar a solicitat a se dispune achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 10 al. 1 lit. e Cod procedură penală corob. cu art. 45 al. 1 și 2 Cod penal. A supus analizei că fapta penală a fost comisă pentru a salva de la un pericol iminent sănătatea copilului pe care-l transporta la spital, întrucât se lovise la cap, susținere confirmată de martorul, declarația acestuia aflându-se la 114 ds. fd.
În subsidiar a solicitat a se reține circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a și c Cod penal ce pledează în favoarea sa și a se acorda beneficiul suspendării condiționate sau sub supraveghere a pedepsei rezultante funcție de cuantumul acesteia, la pronunțarea soluției urmând a se lua în considerare că suntem în prezența unei infracțiuni cu un grad redus de pericol social, date fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, împrejurările în care a comis fapta - transporta copilul la o unitate spitalicească întrucât se lovise la cap, situația sa familiară, în concret că are trei copii minori el fiind singurul care realizează venituri și nu în ultimul rând că nu a fost prejudiciată nici o persoană.
Prin decizia penală nr. 326 din 22.12.2009 a Tribunalului Suceavas -a respins apelul declarat de inculpatul, ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie s-a reținut că prima instanță a determinat în mod corect situația de fapt, precum și încadrarea în drept, stabilind obiectiv pe baza analizei coroborate a probelor administrate în cauză împrejurările și modalitatea concretă în care inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, reținând just din întreg probatoriul că acțiunea intenționată a acestuia se circumscrie în drept conținutului constitutiv al infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană a cărei permis de conducere a fost anulat, faptă prevăzută de art.86 alin.2 din Codul rutier.
Relevante în acest sens sunt cu precădere adresa nr.33780 din 01 februarie 2008 emisă de IPJ S - Serviciul Poliției Rutiere din care rezultă că la data săvârșirii faptei permisul de conducere al inculpatului era anulat (din data de 06 iunie 2004 în baza sentinței penale nr.214 din 26 mai 2004 Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc prin care s-a dispus condamnarea lui pentru art.184 Cod penal), depozițiile martorilor și, coroborate cu depoziția de recunoaștere a inculpatului dată în cursul cercetării judecătorești, în baza cărora s-a stabilit, sub aspectul situației de fapt, că la data critică cel vizat a fost depistat de către un echipaj al Poliției Rutiere Câmpulung M conducând autoturismul pe raza comunei, în urma cercetărilor efectuate constatându-se că acesta avea permisul de conducere anulat.
Apărările inculpatului în sensul că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv că determinanții psihici subiectivi, care i-au dat impulsul de a se urca la volan, i-au reprezentat starea de îngrijorare pentru sănătatea copilului său pe care trebuia să-l transporte la o unitate spitalicească întrucât se lovise la cap și în atare situație sunt incidente disp. art. 45 al. 1, 2 Cod penal și se impune exonerarea sa de răspundere penală în baza art. 10 lit. e Cod procedură penală, nu au putut fi primite.
În norma legală la care se face trimitere, legiuitorul statuează că nu constituie infracțiune fapta săvârșită pentru a salva de la un pericol iminentși care nu putea fi înlăturat altfel,viața, integritatea corporală, sănătatea sa sau a altuia și, relaționând la cazul în speță instanța de control judiciar constată că nu se află în prezența unei stări de necesitate.
În acest context se evidențiază, pe de o parte, că inculpatul avea la îndemână mijloace alternative de rezolvare a situației de criză - dacă aceasta ar fi fost reală -, având posibilitatea să apeleze la serviciile unei ambulanțe, ale unei firme de taximetrie, ori la ajutorul unei persoane care poseda permis de conducere. Pe de altă parte, inculpatul nici nu a făcut dovada că la momentul de referință ar fi fost cantonat într-o împrejurare critică, la dosar nefiind depus nici un act medical care să ateste că situația în care se afla copilul său a reclamat un consult urgent de specialitate. Este de observat că martorul doar a relatat cele susținute de inculpat la acea dată în fața organelor în drept și evident că în raport de cele declarate nu s-a putut interpreta că ar fi confirmat o realitate faptică ca cea reliefată de cel în cauză, depoziția sa nefiind așadar relevantă din această perspectivă.
În consecință, sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul a acționat cu intenție directă, întrucât a prevăzut și a urmărit încălcarea regulii de circulație ocrotită prin norma de incriminare, conștientizând faptul penal ilicit și urmarea acestuia.
Vinovăția inculpatului în forma cerută de textul de lege incriminatoriu fiind dovedită indubitabil, în mod corect instanța de fond a procedat la condamnarea sa și, dând dovadă de clemență, i-a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de regimul sancționator al infracțiunii în discuție, considerând că scopul prevenției și de reeducare a celui în cauză poate fi atins doar prin executarea pedepsei rezultante în regim de penitenciar.
Relativ la cuantumul pedepsei, Tribunalul a constatat că aceasta a fost just și proporțional individualizată, instanța de fond ținând cont de prevederile art. 72 Cod penal, în care sunt enumerate criteriile după care se stabilește și întinderea acesteia, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele fixate de legiuitor, gradul de pericol social al faptei comise, împrejurările în care s-a consumat, persoana inculpatului, cât și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prin urmare, pedeapsa nu s-a impus a fi redozată, în sensul coborârii sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminatoriu conform art. 76 Cod penal, efect al reținerii circumstanțelor atenuante, apreciate de apărare ca pledând în favoarea inculpatului, considerându-se că aceasta este necesară dar și suficientă pentru a-și atinge scopul preventiv și educativ, astfel cum este definit de art. 52 Cod penal și nici nu s-a justificat a se face aplic. art. 81 sau 861Cod penal.
În argumentarea punctului de vedere îmbrățișat, Tribunalul a pus accent pe aspectul că pedeapsa este în măsură să realizeze finalitatea urmărită numai dacă prin felul și măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăție și periculozitatea făptuitorului, dacă este rațională, convingătoare, justă și echitabilă.
Constatarea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanțe atenuante este atributul instanței de judecată și, deci, lăsată la aprecierea acesteia, fiind de evidențiat că, deși este posibil să fie în prezența unora din împrejurările enumerate exemplificativ de legea penală, nu este obligată să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, ci urmează a le aprecia în raport cu pericolul social concret al faptei, modalitatea în care a fost comisă, cu urmările produse s-au care s-ar fi putut produce și elementele ce caracterizează persoana inculpatului, spre a decide dacă au caracter atenuant sau nu.
Numai în măsura în care aceste din urmă împrejurări nu atribuie faptei deduse judecății o gravitate sporită, cele exemplificate de legiuitor au semnificația unor circumstanțe atenuante judiciare. Așadar, în cadrul operației de individualizare a pedepsei, judecătorul trebuie să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă și, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conținut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.
Astfel, Tribunalul a acordat atenția cuvenită, pe de o parte, naturii infracțiunii, pericolul săvârșirii unei astfel de fapte ca cea dedusă judecății fiind legal, obiectiv și efectiv, determinat de posibilele consecințe pe care le poate produce asupra vieții și integrității corporale a celorlalți participanți la trafic, cât și asupra bunurilor acestora, precum și atitudinii inculpatului care a încercat să inducă în eroare organele în drept, îngreunând astfel cercetările în scopul de a se sustrage răspunderii penale.
În același timp s-a pus accent pe faptul că intenția directă în prezența căreia se află poate să prezinte intensități diferite, în raport cu posibilitățile de gradare a celor două componente. Cât privește componenta cognitivă (intelectivă), posibilitatea sa de gradare depinde de nivelul de claritate și certitudine cu care subiectul își reprezintă elementele de fapt ale infracțiunii. Astfel, o reprezentare îndoielnică va corespunde unei intensități mai reduse, în timp ce o reprezentare certă, cum este cea în speță, determină intensitate mai mare și atrage desigur un regim sancționator mai. Legat de acest aspect a primit relevanță gradul de cunoaștere a ilicitului penal, instanța de control judiciar reținând că, deși inculpatul cunoștea că fapta proiectată constituie o sfidare a legii - dată fiind activitatea sa infracțională din antecedent pentru care a fost sancționat din punct de vedere penal - știind așadar că trebuie să se conformeze modelului comportamental descris de legiuitor în norma juridică și putând să anticipeze sancțiunea ce va surveni în cazul nerespectării conduitei prescrise, a decis totuși comiterea ei, acționând așadar fără putință de tăgadă cu mai mare vinovăție.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar s-a oprit în cadrul acestei analize și asupra elementelor ce caracterizează persoana inculpatului, reținând că acesta dă dovadă de perseverență în activitatea infracțională, după cum rezultă din mențiunile înscrise în cazierul judiciar existent la dosar, astfel că a suferit numeroase condamnări la pedeapsa închisorii pentru infracțiuni de aceeași natură dar nu numai și, cu toate acestea nu a înțeles clemența legii - în condițiile în care i s-a acordat și beneficiul suspendării condiționate a pedepsei aplicate anterior -, și nu și-a modificat conduita în sensul de a adopta o atitudine corectă față de muncă, de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, ci a continuat să ignore atât valorile ocrotite de lege, cât și avertismentele ferme date de societate, prin instanțele de judecată.
Cum pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât și al cuantumului și modalității de executare și să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severității excesive, sau un efect indulgent, urmare a unei clemențe abuzive, nemăsurate, instanța de control judiciar a apreciat că cea la care a fost condamnat este corect dozată, fiind de natură a realiza funcția prevăzută de legiuitor.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, cuantumul acesteia și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât să conducă la reeducarea inculpatului, iar acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul care a atacat-o pentru netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că, deși a invocat o serie de circumstanțe atenuante care pledează în favoarea sa, instanțele de judecată nu au ținut cont de acestea atunci când au individualizat pedeapsa ce i-a fost aplicată.
A mai arătat că fapta reținută în sarcina sa are un grad de pericol social redus, fiind comisă într-o stare de necesitate.
A solicitat admiterea recursului și reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată.
Examinând recursul declarat de inculpat sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea reține următoarele:
Din amplul probatoriu administrat în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, respectiv procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, raportul de constatare tehnico-științifică și planșele foto, adresa A, adresa Serviciului Auto Român, adresa Serviciului Poliției Rutiere S, declarațiile martorilor, și coroborate cu declarațiile inculpatului a reieșit cu certitudine că la data de 07.01.2008 inculpatul a condus autoturismul proprietate personală pe drumurile publice de pe raza localității, deși avea permisul de conducere anulat.
Pe parcursul procesului penal, inculpatul a susținut că a condus autoturismul sub imperiul unei stări de necesitate generată de nevoia de transporta copilul care suferise un accident la spital, însă această situație nu a fost dovedită prin probele administrate în cauză.
Stabilind vinovăția inculpatului, instanța de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsă ce a fost corect individualizată, cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal.
Față de natura infracțiunii, gradul de pericol social al acesteia, cât și persoana inculpatului care a suferit anterior mai multe condamnări pentru infracțiuni la legea circulației, ceea ce denotă o perseverență în săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, în mod corect au apreciat instanțele de fond și apel că în cauză nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante legale și coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de textul incriminator.
De asemenea, din actele și lucrările dosarului, îndeosebi din materialul probator administrat la urmărirea penală, se constată că inculpatul a avut pe parcursul procesului penal o atitudine oscilantă, inițial de nerecunoaștere a faptei și de inducere în eroare a organului de urmărire penală prin prezentarea ca autor al infracțiunii pe soția sa, după care, în fața instanței de fond, o poziție de recunoaștere a săvârșirii infracțiunii.
Față de cele prezentate și văzând că hotărârile recurate sunt legale și temeinice, nefiind dat niciunul din cazurile de casare prev. de art. 3859Cod procedură penală, Curtea urmează ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală să respingă recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Onorariul pentru avocatul din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către inculpatul, fiul lui și, născut la data de 25 mai 1981 în municipiul S, județul S, domiciliat în comuna Vama, sat D,-, județul S, CNP: -, împotriva deciziei penale nr. 326/22.12.2009 a Tribunalului Suceava, pe care o menține.
În baza dispozițiilor art. 189 și art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în acestea fiind inclus onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 lei, ce va fi avansat către Baroul Suceava din fondurile. Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.02.2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pentru jud. plecat la altă instanță
semnează președintele completului
Red.
Tehnored.
2ex/02.03.2010
Jud. fond: Gh.
Jud. apel:
Președinte:Ilieș TitianaJudecători:Ilieș Titiana, Biciușcă Ovidiu, Cheptene Micu
