Infractiuni silvice Spete. Decizia 466/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea nr. 26/1996 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA NR. 466

Ședința publică din 16 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Andronic Tatiana Luisa

JUDECĂTOR 2: Ghertner Ioan Artur

Judecător - -

Grefier

Ministerul Public este reprezentat de procuror

de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava

La ordine, pronunțarea asupra cauzei penale, după casare, privind pe inculpatul -, fiul lui și, născut la data de 15 februarie 1938 în loc., jud. S, CNP -, domiciliat în loc., orașul, județul S, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori prev. de art. 32 alin. 2 din nr.OG 96/1998 și art. 98 alin. 3 Cod silvic cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, partea vătămată fiind e.

Dezbaterile asupra cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 09 decembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie și când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi 16 decembrie 2009.

După deliberare,

CURTEA

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 103/28.03.2008 a Judecătoriei Gura Humoruluia fost condamnat inculpatul -, pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori - prev.și ped. de art.32 al.3 din OG nr.96/98 modificată, cu aplic.art.74, 76 lit.d Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

A fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii, de furt de arbori, prev.de art.98 alin.3 cod silvic cu aplic.art.33 lit.Cod penal, art.74, 76 lit.c Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În temeiul art.33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa ce a mai grea, aceea de 6 luni închisoare.

S-a făcut aplic. art.71 Cod penal rap. la art. 64 lit. a și b Cod penal.

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o durată de 2 ani și 6 luni, conform prev. art. 82 Cod penal.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prev. de art. 71 Cod penal rap. la art.64 lit. a și b Cod penal.

S-a atras atenția inculpatului asupra prev.art.83 Cod penal.

A fost obligat inculpatul să-i plătească părții vătămate suma de 9376 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs în dauna acesteia.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

e este moștenitor de drept după autoarea sa, coproprietară a unui teren împădurit de 4.133 ha. situat pe raza comunei, în 57 % II, la locul numit " a lui ", împreună cu -, R, și, persoane menționate în titlul de proprietate și în coproprietate a acestora.

Din diverse motive, s-a acceptat ca să aibă grijă de acest teren cu pădure, fiind întocmite diverse procuri judiciare sau acorduri verbale.

Pe la mijlocul lunii februarie 2006, numitul s-a deplasat în pădurea particulară a cetățenilor din satul, oraș, județul S, găsindu-l pe inculpat în terenul împădurit al cărui coproprietar este, situat pe raza comunei, în 57 % II, la locul numit " a lui ", tăind mai mulți arbori de pe picior nemarcați, însoțit de doi tineri a căror identitate nu o cunoaște.

Întrebat de ce taie arborii din parcela sa de pădure, inculpatul a invocat că și el este îndreptățit la această suprafață de pădure, fapt nereal.

Imediat, coproprietarul de drept 1-a anunțat pe paznicul de la acea vreme al pădurii care, sosit la fața locului, la întrebat pe inculpat de ce taie arborii, dar a primit același răspuns.

e era însoțit de către, care 1-a văzut și el pe inculpat, în timp ce tăia arborii din parcela menționată.

Pe data de 11 aprilie 2006, organele S au procedat la efectuarea unui control în pădurea particulară a cetățenilor din orașul, sat, în urma căruia au constatat că în suprafața de pădure a lui e sunt un număr de 26 de cioate nemarcate.

Conform carnetului de marcare - inventariere, au dimensiuni cuprinse între 40- 80 cm.

În actul de control executat la 11 aprilie 2006, la rubrica "alte constatări" se menționează că cei 26 de arbori au fost tăiați cu fierăstrăul mecanic de către inculpat, în perioada 15.02. - 28.02.2006, materialul lemnos fiind transportat cu atelaje hipo.

Pe parcursul cercetărilor, inculpatul a refuzat să dea declarație, invocând lipsa vinovăției, sens în care s-a întocmit un proces verbal, fiind audiat martorul care a asistat la discuția purtată cu inculpatul.

Audiat în instanță, inculpatul a arătat că nu recunoaște învinuirea ce i se aduce, că nu are nimic de declarat, că, în luna februarie a anului 2006, după externarea din spital, s-a dus în pădure, pentru a vedea dacă s-au tăiat arbori de pe terenul proprietatea sa.

A susținut că, pe drum, s-a întâlnit cu oameni care mergeau la lucru în pădure, la locul numit "La în grădină" la vreo 50 de metri de pădure, văzând-o pe partea vătămată, coborând cu un atelaj cu butuci, însoțit fiind de către.

S-au invocat de către inculpat probleme grave de sănătate și care necesită internarea lunară, că nu i s-au făcut reclamații pe motiv că ar fi fost prins tăind lemn în pădure.

În instanță partea vătămată a precizat că se constituie parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata contravalorii lemnului sustras, a cheltuielilor de judecată și a cheltuielilor ocazionate cu reîmpădurirea terenului în cauză, cuantumul acestora urmând a-l preciza ulterior.

S-a menționat că i s-au tăiat un număr de 26 de arbori, în cantitate de peste 50.c, că, în luna februarie 2005 1-a găsit pe inculpat tăind copacii.

Sentința a fost în mare parte confirmată de Tribunalul Suceava care prin decizia penală nr.135 din 18 mai 2009 admis apelul inculpatului, a desființat în parte hotărârea în sensul corectării pedepselor accesorii respectiv a interzis acestuia exercitarea drepturilor civile prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal (în loc de art.64 lit.a, b Cod penal).

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs în termen inculpatul - care, prin intermediul apărătorului, le-a criticat ca nelegale și netemeinice. În principal s-a solicitat achitarea în temeiul art.10 lit.c pr.pen. motivându-se că acesta nu se face vinovat de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, declarația inculpatului coroborându-se în acest sens cu declarațiile martorilor și, dar și cu declarația părții vătămate. În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia prin reținerea de circumstanțe atenuante facultative, precum și diminuarea prejudiciului la care a fost obligat.

Prin decizia penală nr. 395/26.10.2009 a Curții de Apel Suceavas -a admis recursul declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr.135 din data de 18.05.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.

Casează în totalitate atât decizia penală mai sus-menționată cât și sentința penală nr.103 din data de 28.03.2008 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului și reține cauza spre rejudecare.

S-a arătat în considerente că probatoriul administrat este contradictoriu și că pentru a lămuri cauza sub toate aspectele, în condițiile în care inculpatul nu recunoaște comiterea faptei se impune readministrarea unor probe, respectiv reaudierea martorilor, pentru a lămuri neconcordanțele relevate în declarațiile acestora date la urmărirea penală, dar și în fața primei instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul prezentei instanțe sub nr-.

După administrarea de probatorii, Curtea reține următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului din 26.06.2007 a fost trimis în judecată inculpatul - pentru infracțiunea de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori prev. de art.32 alin.3 din OG 96/98 și art.98 alin.3 silvic cu aplic. art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că la jumătatea lunii februarie 2006, tăiat de pe picior un număr de 26 arbori nemarcați de pe proprietatea numitului și a sustras materialul lemnos rezultat, transportându-l la domiciliu.

În urma analizei întregului probatoriu administrat se constată că inculpatul se face vinovat de comiterea celor două infracțiuni, dar în sarcina acestuia nu se poate reține că a tăiat și sustras decât patru arbori nemarcați de pe proprietatea părții vătămate e, și nicidecum 26 arbori.

Potrivit declarației date de martorul după reținerea cauzei spre rejudecare, întruna din zilele lunii februarie 2006 împreună cu partea vătămată e au surprins pe inculpatul - care era cu doi tineri, în timp ce tăiau arbori nemarcați din parcela de pădure a părții vătămate. Martorul zice că a auzit părțile certându-se, iar atunci când partea vătămată s-a întors i-a spus că erau tăiați doi brazi. După o perioadă de timp s-au reîntors, și susține martorul că inculpatul și cei doi tineri erau tot acolo, auzindu-se zgomot de drujbă.

Partea vătămată e, în declarația dată în fața primei instanțe ( 43) referindu-se la acea zi din februarie 2006 când a găsit pe inculpat tăind arbori nemarcați din pădurea sa, arată expres că "în ziua respectivă inculpatul tăiase patru arbori" și că ulterior a sesizat doar pe paznicul zonei, fără să fi făcut alte sesizări.

Paznicul, în fața Curții a declarat că într-adevăr partea vătămată l-a sesizat că i s-au tăiat arbori nemarcați din parcela sa de pădure, că s-a dus la fața locului unde a găsit mai multe cioate dar nu poate să spună dacă erau recente acele tăieri, și că nu a văzut acolo nicio căruță. De asemenea martorul arată că "niciodată nu l-am văzut pe inculpat tăind arbori de pe parcela părții vătămate".

Ori, coroborând probele anterior arătate cu restul probatoriului, Curtea reține că în acea zi de februarie 2006, inculpatul a tăiat din parcela părții vătămate e un număr de patru arbori nemarcați, după cum a declarat și aceasta din urmă în fața instanței de fond.

Pornind de la calculul prejudiciului efectuat de organele silvice aferent unui număr de 26 arbori (9376 lei), prin aplicarea regulii de trei simplă rezultă că prejudiciul cauzat prin tăierea a patru arbori nemarcați este de 1442,5 lei, fiind exclus TVA-ul ce nu este justificat în cazul persoanelor fizice.

De asemenea, în baza aceluiași procedeu matematic cum cei 26 arbori nemarcați însumează un volum de 53,4853masă lemnoasă, rezultă că patru arbori nemarcați reținuți în sarcina inculpatului însumează 8,223.

Prezenta faptă a fost comisă în februarie 2006, iar de la data săvârșirii și până în prezent ea a fost incriminată succesiv de mai multe acte normative, ceea ce impune aplicarea prevederilor art. 13 Cod penal privitoare la legea penală mai favorabilă.

Astfel, la data comiterii faptei art. 31 alin. 1 din OG nr. 96/1998 prevedea că tăierea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, din păduri, indiferent de forma de proprietate, de arbori și lăstari, de către proprietari, deținători sau de oricare altă persoană, dacă volumul masei lemnoase astfel extrase este de peste 5 mc, sau dacă volumul acesteia este sub această limită, iar fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de 2 ani, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.

Ulterior, începând cu data de 21 mai 2006 această faptă a fost incriminată ca urmare a renumerotării în art. 32 alin. 1 din OG nr. 96/1998 care prevede că tăierea, distrugerea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier indiferent de forma de proprietate, de către proprietari, deținători sau de către oricare altă persoană, dacă valoarea arborilor, puieților sau lăstarilor este de peste 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă valoarea este sub această limită dar fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de 2 ani, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.

Apoi, art. 108 din Legea nr. 46/2008 din 27.03.2008 arată că tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică, iar litera "a" din text prevede că această faptă se sancționează cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.

Potrivit art. 1 din ordinul nr. 715/27.11.2008 a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este de 86 lei/mc.

Ori, având în vedere volumul masei lemnoase de peste 53(8,22m3) valoarea de 1442,5 lei a celor patru arbori nemarcați tăiați de către inculpat, se constată că această valoare este de 16,8 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, astfel încât fapta comisă de inculpat se încadrează în prevederile art. 32 alin. 1 din OG 96/1998 modificată, care îi este cea mai favorabilă fără ca acest text de lege să impună condiții suplimentare legate de infracțiune, inculpatul putând de asemenea beneficia și de valoarea modificată pe parcursul procesului a unui metru cub de masă lemnoasă (86 lei/mc).

În acest context trebuie analizată și infracțiunea de furt de arbori comisă de către inculpat.

Articolul 98 al. 1 din Legea 26/1996 (Codul silvic) incrimina inițial furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale, ori de arbori, puieți, lăstari ce au fost tăiați ori scoși din rădăcini, cu sau fără drept, din fondul forestier național sau de pe terenurile cu vegetație forestieră, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă, pe picior, ori dacă valoarea pagubei este sub această limită, dar fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de 2 ani, este infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

În timp și acest text legal a suferit modificări, astfel încât în prezent art. 110 al. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008 din 27.03.2008 prevede că furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, precum și al oricăror produse specifice ale fondului forestier național constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de 5 până la 20 de ori inclusiv mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

După cum se poate observa, art. 110 alin. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008 nu condiționează existența infracțiunii de data săvârșirii faptei, iar în plus are limite și pedepse mai favorabile, valoarea masei lemnoase sustrase de inculpat fiind după cum am arătat de 16,8 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Cum în cauză s-a dovedit că inculpatul - a tăiat ilegal și și-a însușit doar 4 arbori nemarcați în valoare de 1442,5 lei, instanța va proceda la condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori prev. de art. 32 alin. 1 din OG nr. 96/1998 modificată cu aplicarea art. 13 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice din art. 32 alin. 3 OG 96/1998) la pedeapsa amenzii; pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori prev. de art. 110 alin. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 13 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice din art. 98 al. 3 Cod silvic) la pedeapsa amenzii urmând ca pedeapsa rezultantă în temeiul art. 81 Cod penal să fie suspendată condiționat pe termenul de 1 an, în condițiile și cu consecințele prev. de art. 82, 83 Cod penal.

Din moment ce art. 70 alin. 2 Cod procedură penală conferă inculpatului dreptul de a nu face nici o declarație, poziția procesuală a acestuia care nu a dorit să dea declarație în faza urmăririi penale, nu-i poate fi imputabilă.

La individualizarea judiciară a pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, dar și dispozițiile art. 385/8 alin. 1 Cod procedură penală care reglementează principiul neagravării situației părții în propria cale de atac, inclusiv sub aspectul circumstanțelor atenuante facultative prevăzute de art. 74 Cod penal, care au fost reținute de către prima instanță.

Având în vedere prejudiciul cauzat prin fapta proprie, în baza art. 14, 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 cod civil se va admite acțiunea civilă și va fi obligat inculpatul să plătească părții civile e suma de 1442,5 lei daune materiale.

Văzând și dispozițiile art. 191 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Condamnă pe inculpatul - pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori, prev. de art. 32 alin. 1 din OG96/1998 modificată, cu aplicarea art. 74, 76 alin. 1 lit. e Cod penal, art.13 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 32 al. 3 din OG96/1998, la pedeapsa de 2000 lei amendă penală.

Condamnă pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori, prev. de art. 110 alin. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 74, 76 alin. 1 lit. e Cod penal, art. 13 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 98 al. 3 Cod silvic, la pedeapsa de 2000 lei amendă penală.

În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. c Cod penal contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 2000 lei amendă penală.

În temeiul art. 81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 1 (un) an, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 alin. 2 Cod penal.

În temeiul art. 359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală rap. la art. 998 Cod civil admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și în consecință obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1442,5 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În temeiul art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din prima instanță.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceavaa sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu inculpat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 16 decembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnoredact.

3 ex./22.12.2009

Președinte:Andronic Tatiana Luisa
Judecători:Andronic Tatiana Luisa, Ghertner Ioan Artur

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni silvice Spete. Decizia 466/2009. Curtea de Apel Suceava