Infractiuni silvice Spete. Decizia 701/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 701/2009
Ședința publică din 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Elena Covaciu
JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 3: Monica
Grefier
Prezentul complet a fost constituit potrivit prevederilor art.95 și urm. din Regulamentul de Ordine Internă a Instanțelor Judecătorești
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de
Procuror
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 139/A/28.09.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent, avocat, în substituirea avocatului și apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent, avocat, solicită instanței să ia act de încetarea mandatului său, prin prezentarea apărătorului ales și să dispună asupra onorariului parțial cuvenit.
Instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei la Tribunalul Alba în vederea pronunțării asupra motivelor de apel, apreciind că apelul nu este tardiv deoarece inculpatul a fost prezent la judecarea cauzei, însă s-a dispus amânarea pronunțării, termen la care acesta nu a fost prezent, astfel că termenul de apel curge de la data comunicării hotărârii.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei penale atacate ca temeinică și legală, apreciind că în mod corect s-a reținut apelul ca fiind tardiv formulat, deoarece inculpatul a fost prezent la data dezbaterii cauzei pe fond, dată la care s-a dispus amânarea pronunțării soluției.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 632/2009 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar penal nr- a fost condamnat inculpatul la:
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, prev. de art. 108 alin. 1 lit. c și alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
S-a constatat că prin sentința penală nr. 472/13.05.2008 a Judecătoriei Aiud inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, ca urmare a contopirii pedepselor de:
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori prev. de art. 32 alin. 2 din OG nr. 96/1998 cu aplicarea art. 74 lit. a, art. 76 lit. c Cod penal;
- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori prev. de art. 98 alin. 2 și alin. 4 lit. a din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 74 lit. a și lit. c, art. 76 lit. c Cod penal.
S-a dispus contopirea pedepsei rezultante în elementele ei componente.
În baza art. 85 Cod penal s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare dispusă prin sentința penală nr. 472/13.05.2008 a Judecătoriei Aiud.
S-a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 472/13.05.2008 a Judecătoriei Aiud sunt concurente cu fapta prin care inculpatul este condamnat prin prezenta sentință.
În baza art. 33 Cod penal și art. 85 alin. 1 Cod penal s-au contopit pedepsele de 2 ani închisoare cu pedepsele de 4 luni închisoare și 8 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 472/13.05.2008 a Judecătoriei Aiud în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 și art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, precum și a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 4 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Ocolul Silvic A și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 2128,08 lei cu titlu despăgubiri.
S-a făcut aplicarea art. 191 alin. 1 Cod procedură penală.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
În data de 28.03.2008 și ulterior la data de 31.03.2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul s-a deplasat cu tractorul și remorca sa în pădurea numită "" de pe raza localității, proprietatea părinților săi, însoțit fiind de numitul, unde a tăiat un număr de 5 arbori nemarcați, de esență (prima dată trei arbori, iar a doua oară 2 arbori), pe care i-a fasonat la lungime și i-a încărcat în remorcă, transportându-i în satul, unde i-a vândut martorilor - și Traian contra sumei de 300 lei fiecare.
Cu ocazia cercetării la fața locului, efectuată de lucrătorii de poliție în prezența organelor silvice, a inculpatului și a martorilor Traian și, au fost identificate arborilor tăiați de inculpat, iar pe baza celor constatate, prin adresa nr. 3607/31.07.2008, Ocolul Silvic a comunicat valoarea pagubei care depășește de 28,63 ori valoarea unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data săvârșirii faptei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, apel respins ca tardiv prin decizia penală nr. 139/A/28.09.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosar nr-.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a constatat că potrivit art. 363 alin. 1 Cod procedură penală, termenul de apel este de 10 zile.
Conform art. 363 alin. 1 Cod procedură penală pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau pronunțare, termenul curge de la pronunțare.
În speță, inculpatul a fost prezent la dezbateri în data de 28 mai 2009. Ca atare, termenul de 10 zile începe să curgă de la data pronunțării soluției, adică de la 11 iunie 2009.
Inculpatul a declarat apel la data de 20.07.2009, cu depășirea cu mult a acestui termen.
Pentru aceste motive, în baza art. 379 pct. 1 lit. a teza I Cod procedură penală a fost respins ca tardiv apelul inculpatului, cu consecința obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, inculpatul, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Alba, în vederea pronunțării asupra motivelor de apel.
În expunerea orală a motivelor de recurs s-a arătat că apelul nu a fost declarat tardiv, având în vedere că inculpatul a fost prezent la judecarea cauzei, însă s-a dispus amânarea pronunțării, termen la care acesta nu a fost prezent, astfel că termenul de apel a curs de la data comunicării hotărârii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în limitele statuate de art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat.
În mod corect, prin raportare la prevederile art. 363 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că apelul formulat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 632/2009 a Judecătoriei Aiud este tardiv.
Inculpatul a fost prezent la dezbaterile care au avut loc la termenul din 28 mai 2009, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 11.06.2009.
Dispozițiile legale aplicabile sunt clare și, chiar și în situația amânării pronunțării, dacă partea a fost prezentă la dezbateri, termenul pentru declararea căii de atac curge de la data pronunțării, iar nu de la comunicare, cum a susținut inculpatul recurent (art. 363 alin. 3 Cod procedură penală).
Pe cale de consecință, constatând că Tribunalul a apreciat în mod corect asupra tardivității apelului, criticile inculpatului fiind nefondate, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, iar în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 139/A/28.09.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosarul nr-.
Obligă recurentul la plata sumei de 130 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în recurs, din care suma de 50 lei, reprezentând cotă parte din onorariul apărătorului din oficiu, se înaintează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului de Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./24.11.2009
jud. apel,
jud. fond
Președinte:Maria Elena CovaciuJudecători:Maria Elena Covaciu, Leontin Coraș, Monica