Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 216/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂN I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(271/2010)
DECIZIA PENALĂ NR.216/
Ședința publică de la 04 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Francisca Maria Vasile
JUDECĂTOR 2: Iuliana Ciolcă
JUDECĂTOR 3: Adriana
GREFIER -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror .
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de Parchetul de pe Lângă Tribunalul București împotriva încheierii din data de 28.01.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a I-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimat-inculpat, personal, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/04.02.2010 emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, învederează că recursul vizează netemeinicia măsurii luată de către instanța de fond de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură mai blândă. Consideră că nu s-au schimbat indiciile care au determinat luarea măsurii arestului preventiv privind infracțiunea de care este acuzat inculpatul. Arată că instanța de fond s-a bazat exclusiv pe declarația părții vătămate și ale martorului, care au fost audiați in fața Tribunalului București, neavând în vedere celelalte probe administrate in faza de urmărire penală și nici de prevederile art. 75 Cp in sensul că declarațiile părților vătămate servesc la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe din dosar. Arată că cercetarea judecătoraescă nu este finalizată, urmează să fie audiați martorii oculari și consideră că hotărârea instanței de fond este prematură și pripită, iar contribuția inculaptului nu este secundară, ci din contră, acțiunea sa este conjugată cu cea a inculpatului, fapt ce a dus la suprimarea vieții victimei.
In ceea ce priveste pericolul concret pentru ordinea publică, consideră că acesta subzistă, având in vedere modalitatea concretă de săvârșire a infarcțiunilor, gradul de pericol crescut, urmările iremediabile produse, dar si circumstanțele sale personale, fiind cunoscut cu antecedente penale, fără ocupație, fără loc de muncă.
Arată că se impunea menținerae stării de arest a inculpatului, astfel că solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii recurate numai cu privire la starea de arest a acestuia.
Apărătorul intimatului-inculpat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de parchet. Consideră că recursul formulat de parchet este unul de rea credință, arată că reprezentantul parchetului a susținut alte motiove de recurs decât motivele invocate. Arată că nici motivele invocate in scris și nici cele sustinute oral nu sunt cele reale. Arată că instanța de fond a dispus punerea in libertate de două ori a inculpatului, iar cercetarea judecătoraescă se află într-o stare avansată, iar rechizitoriul parchetului este pe cale să se prăbușească față de inculpatul. Arată că acesta nu a avut nici o contribuție la comiterea faptei, el doar a stat in mașina implicată în respectivul eveniment. Mai arată că, intrebată fiind partea vătămată în fața instanței de fond, dacă formulează cerere de acuzare față de inculpatul, iar aceasta a răspuns că nu formulează, iar inculpatul a declarat că nu a existat o întelegere intre acesta si inculpatul in sensul de a omorî victima. Mai arată că martorii audiați au declarat că totul s-a produs in 12 secunde, in condițiile in care parchetul susține existența unei ințelegeri prealabile.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului declarat de parchet.
Reprezentantul Ministerului Public invederează că de la termenul din data de 3 decembrie 2009 instanța de fond nu a mai administrat nicio altă probă, decât a audiat un martor pe latură civilă. In aceste condiții, consideră că este prematură să se discute despre căderea rechizitoriului.
Intimatul-inculpat, in ultimul cuvânt, învederează că nu a atins victima nici măcar verbal. Arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a recursului.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Prin încheierea de ședință din 28.01.2010, pronunțată de Tribunalul București - secția a Ia penală în dosarul nr- în baza art.139 alin. 1 și 35rap. la art. 145 Cod procedură penală s-a admis cererea de înlocuire a măsurii preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, instanța făcând aplicarea dispozițiilor art. 145 alin. 11Cod pro. Pen.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
După ascultarea părții vătămate, a părții civile și a uni martor tribunalul apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului s-au schimbat, în sensul schimbării indiciilor temeinice privind săvârșirea infracțiunilor de care este acuzat, contribuția sa infracțională fiind una de tip secundar față de cea a coinculpatului.
De asemenea, tribunalul a constatat că pericolul concret pentru ordinea publică nu mai este actual, în ce-l privește pe acest inculpat.
Împotriva hotărârii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București, solicitând casarea încheierii și menținerea stării de arest a inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este fondat și-l va admite ca atare pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a dat o greșită interpretare dispozițiilor art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, atunci când a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea
Potrivit textului de lege invocat,măsura preventivă se înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Or, se constată că în speță instanța de fond deși a invocat drept temei de drept alineatul 2 al articolului 139 Cod procedură penală și-a argumentat soluția pe un adaos la lege, câtă vreme a menționat că"s-au schimbat indiciile temeinice privind săvârșirea infracțiunilor de care este acuzat inculpatul".
Or, raportat la exigențele legale în materie, indiciile există sau nu există, ele nu se pot schimba. Ceea ce se schimbă sunt temeiurile, acestea fiind însă distincte de indicii.
mutandis, în viziunea instanței de fond, "schimbarea indiciilor" echivalează cu inexistența lor, ceea ce însemnă în speță că instanța de fond a înlocuit o măsură preventivă cu alta nu pentru că s-ar fi schimbat temeiurile- cum impune legea în alineatul 1al art. 139 Cod procedură penală-, ci pentru că aceste temeiuri nu mai subzistă- caz care se regăsește în alineatul 2 al articolului menționat, confundând instituția înlocuirii măsurii preventive cu cea a revocării.
În mod greșit instanța de fond a considerat că în speță nu mai sunt întrunite și exigențele art. 148 lit. teza a II a Cod procedură penală, respectiv ca lăsarea inculpatului în libertate să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică.
În acest sens nu poate fi împărtășită opinia instanței de fond privitoare la nesubzistența cu trecerea timpului a probelor din care să rezulte periculozitatea lui pentru ordinea publică. În legătură cu acest aspect trebuie precizat că sintagma " pericol pentru ordinea publică" desemnează o stare- și nu un fapt- ce ar putea periclita în viitor ( după punerea în libertate a inculpatului) normala desfășurare a unui segment din relațiile sociale protejate în cadrul ordinii publice, respectiv acelea care compun obiectul juridic al infracțiunilor pentru care sunt probe că le-a comis inculpatul.
Această stare de pericol se deduce din datele existente în cauză, privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale, cât și la urmarea produse.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 136 alin. 8 Cod procedură penală impun, între altele, drept criteriu la luarea măsurii arestării preventive "pericolul social al faptei", întrucât gradul acestuia este un indicator al gravității afectării ordinii publice. Or, activitatea infracțională pentru care este judecat inculpatul prezintă un grad sporit de pericol social, concretizat în datele reale ale faptei, specificul și frecvența acestor genuri de infracțiuni impunând riposte mai ferme din partea autorităților care să aibă și un anumit caracter de exemplaritate.
Or, instanța de control judiciar constată că, prin înlocuirea măsurii arestării preventive nu s-a dat nici eficiența cuvenită exigențelor art.5 paragraf 3 care permite aplicarea unei "măsuri alternative" doar dacă prin aceasta se asigură nu numai prezentarea inculpatului la proces, dar și riposta autorității la constatarea existenței unor indicii temeinice că acesta a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
În condițiile în care legiuitorul a impus ca, potrivit art. 75 Cod proc. pen. declarațiile părții vătămate și ale părții civile să servească la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, soluția instanței de fond de înlocuire a măsurii arestării este nu numai netemeinică, dar și nelegală, cu atât mai mult cu cât aceeași instanță, a constatat la mai multe termene de judecată( filele 19-20, 38-40, 59-61 ale dosarului de fond) că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 143 și 148 lit. f Cod proc. pen și a menținut starea de arest a inculpatului.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, cu referire la art.141 Cod procedură penală, Curtea va admite recursul, va casa în parte încheierea atacată și, rejudecând, va menține starea de arest a inculpatului.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii de ședință din 28.01.2010 pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr-.
Casează, în parte, încheierea din 28.01.2010.
În baza art.3002raportat la art.160 alin.1 și 3 Cod procedură penală, menține starea de arest a inculpatului.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
a
GREFIER,
Red. /5.02.2010
Dact. 2 ex./8.02.2010
Președinte:Francisca Maria VasileJudecători:Francisca Maria Vasile, Iuliana Ciolcă, Adriana
