Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 775/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.775
Ședința publică din data de 29 septembrie 2008,
PREȘEDINTE: Ștefana Anghel
JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Gabriela Diaconu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Direcției de Investrigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism - Biroul Teritorial Prahova.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 13.07.1979, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, împotriva încheierii de ședință din data de 23 sept.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.5390/105/008 prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitate și prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat - în stare de arest, asistat de avocat ales, din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea apărătorului ales să ia legătura cu recurentul inculpat.
Avocat, precizează că recursul declarat de inculpat vizează atât cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive dar și cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Nu are alte cereri de formulat,
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, declară că nu are alte cereri de forrmulat.
Curtea ia act de declarațiile părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat - susține că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 23.09.2008 prin care s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că aceasta este nelegală și netemeinică pentru mai multe aspecte.
Consideră că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu prevăzute de art.160/2 alin.1 pr.p, în sensul că pentru infracțiunea comisă, legea prevede o pedeapsă care nu depășește 18 ani închisoare. În acest sens învederează că prin rechizitoriu inculpatul a fost trimis în judecată având o încadrare juridică între 5 - 10 ani închisoare, întrucât prin aplicarea art.20 alin.2 din Legea 678/2001, limitele de pedepsei inițiale cuprinse între 10 și 20 ani închisoare, au fost reduse la
Pe cale de consecință, instanța, în cazul în care îl va găsi vinovat de săvârșirea faptelor, urmează să pronunțe o hotărâre de condamnare în interiorul acestor limite de pedeapsă.
În opinia sa, trebuie să se facă aplicarea principiului specialității, conform căruia norma specială se aplică cu prioritate față de norma generală, în aceest caz, art.20 alin.2 din Legea 678/2001 având caracterul de normă specială. Măsurile preventive nu trebuie înțelese ca măsuri de restrângere a libertății persoanei în vederea bunei desfășurări a procesului penal și nici ca măsuri punitive, neavând natura juridică a unor pedepse penale. De aceea, liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrîngere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Înlocuirea arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate se poate justifica, luându-se în considerare și încrederea pe care o produce inculpatul că lăsat în libertate, nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile care i se impun. Ca urmare, legea stabilește condițiile de acordare a liberării provizorii sub control judiciar atât în ceea de privește fapta săvârșită, dar și persoana făptuitorului.
Referitor la fapta săvârșită, potrivit art.160/2 pr.penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și a infracțiunilor intenționate pentru care legea pervede pedeapsa închisorii ce nu depășeștee 18 ani, cu excepția cazurilor în care inculpatul este recidivist ori când există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Inculpatului i s-a făcut aplicarea art.20 alin.2 din Legea 678/2001.
În opinia sa, organele de cercetare penală nu au făcutt dovada încercării zădărniccirii în mod direct a aflării adevărului prin influențarea vreuneia dintre părți, conduita inculpatului fiind sinceră, acesta colaborând cu organele judiciare.
Cu privire la persoana inculpatului, învederează faptul că acesta nu are antecedente penale, a avut o conduită socială bună, este căsătorit, fiind tatăl a două fetițe și a unui pe care l-a adoptat, acești minori având nevoie de dragostea și sprijinul material al tatălui său.
În plus, inculpatul a manifestat o atitudine sinceră în faza de urmărire penală, a recunoscut și regretat faptele săvârșite, colaborând cu organele judiciare, oferindu-le date concrete și informații care au condus la tragerea la răspundere penală a mai multor persoane implicate în activitatea infracțională de trafic de persoane.
Pe de altă parte, acesta nu este predispus spre comiterea unor fapte antisociale și a desfășurat o activitate socialmente utilă.
Faptele pentru care a fost trimis în judecată se înscriu în sfera accidentelor sociale și nu există pericolul recidivei în situația admiterii cererii de liberare provizorie sun control judiciar. Lipsa antecedentelor penale ale inculpatului nu conduce la concluzia instanței de judecată, care face excesiv și arbitrar aplicarea art.148 lit.f.
Trebuie avut în vedere faptul că măsurile preventive sunt măsuri excepționale, atât potrivit dispozițiilor legale ale dreptului intern, cât și european. Cercetarea judecătorească în stare de libertate a inculpaților este regula în cursul procesului penal. Pe cale de consecință, normele care limitează dreptul la libertate al persoanei trebuie interpretate întotdeauna în mod restrictiv, în așa fel încât să aducă atingere minimă acesteia. Aceasta înseamnă că măsura arestării nu poate fi dispusă decât cu respectarea strictă a dispozițiilor legale și cu asigurarea tuturor granițelor în vederea înlăturării arbitrariului, abuzului și excesului.
Consideră că privarea de libertate a inculpatului constituie o încălcare a prezumției de nevinovăție, atîta timp cât nu mai subzistă temeiurile luării măsurii prin lipsa probelor certe de pericol social concret pentru ordinea publică și reprezintă, de fapt, o antepronunțare a instanței de judecată.
De altfel CEDO recunoaște în art.6 dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi eliberat pe durata procedurii, a admițând că arestarea preventivă reprezintă o atingere adusă prezumției de nevinovăție, care produce o ruptură de mediul social și familial.
Consideră că se impune admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, cu atât mai mult cu cât aceasta este provizorie, condiționând inculpatul să se supună obligațiilor ce i se impun de lege, sub sancțiunea revocării liberării.
Codul d e procedură penală prin art.160/2 alin.3, răspunde unei necesități sesizate în practica judiciară întrucât permite stabilirea unei anumite conduite a învinuitului sau inculapatului, o supraveghere a acestuia și asigură buna desfășurare a procesului penaal.
Cu privire la împrejurarea că inculpatului, prin aceeași încheiere i s-a respins cererea de înlocuire a măsurii privative de libertate cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, sub aspectul admisibilității, apreciază că față de principiile ce degajă din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, principii care se aplică cu prioritate față de normele interne, recursul declarat de inculpat este admisibil. Deși în art.140 int.3 teza ultimă p legiuitorul a preluat soluția dată de ÎCCJ din Decizia nr. XII/2005 într-un recurs în interesul legii, este de observat că cel puțin în ceea ce privește arestarea preventivă aceste prevederi contravin art.5 paragraful 4 din CEDO. Nu se contestă faptul că, astfel cum a statuat constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, textul la care se face referire nu garantează dreptul la o cale judiciară de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de înlocuire a arestării preventive, dar poziția legiuitorului ar fi fost în concordanță cu norrmele europene numai dacă nici procurorul nu avea calea de atac a recursului împotriva deciziei judiciare de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă. În condițiile în care însă, procurorului i se recunoaște dreptul de a ataca cu recurs o asemeneaa încheiere, același drept trebuie recunoscut și inculpatului în vederea respectării principiului egalității armelor între procuror și persoana deținută. Nerespectarea acestui principiu al egalității de tratament în fața legii și a egalității de mijloace juridice reprezintă o încălcare gravă a drepturilor constituționale ale inculpatului și a normelor CEDO care statuează și garantează dreptul la un proces echitabil.
Referitor la temeiul de fapt și de drept, apreciază că în contextul în care faza de urmărire penală s-a încheiat, inculpatul și-a recunoscut participarea la săvîrșirea faptelor, dând dovadă de o atitudine sinceră și colaborând eficient cu organele judiciare în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane, s-au schimbat temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive împotriva inculpatului și nu există temeiuri noi care să justifice menținerea stării de arest preventiv.
Rațiunea modificării conținutului măsurii de a nu părăsi localitatea prin Legea 356/2006 și OUUG nr.60/2006 este aceea de a oferi garanția că persoana față de care se ia măsura nu se va sustrage procesului penal și nu va împiedica buna desfășurare a acestuia în condițiile în care inculpatul este obligat să respecte sub sancțiune disp. art. 145 alin.2/2
C.P.P.Solicită admiterea recursului, casarea încheierii iar pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, neexistând riscul denaturării aflării adevărului.
Depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 23 sept.2008, întrucât i s-au respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar și cea de înlocuire a măsurii preventive cu măsura obligării de a nu părăssi localitate.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, precizează că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, intracțiunea pedepsită cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 10 - 20 aani.
Potrivit art.160/2 alin.2 p, liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată în condițiile în care pedeapsa pentru fapta săvârșită de inculpat, nu depășește 18 ani.
S-a menționat aplicarea disp. art.20 alin.2 p care prevede o reducere a pedepsei pentru infracțiunea săvârșită.
Există, într-adevăr un recurs în interesul legii, dar pentru infracțiunea de trafic de droguri, în care se prevedea aplicarea art.16 din Legea 143/2000
Consideră că în mod corect s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar ca fiind inadmisibilă întrucât nu se raportează la pedeapsa prevăzută de textul de lege.
Referitor la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, consideră că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia și că se impune a fi menținută privarea de libertate. Pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de inculpat cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Recurentul inculpat - având personal cuvântul învederează instanței că are în întreținerea sa 3 copii minori, din care unul a fost adoptat și există temerea ca acesta să ajungă la orfelinat pentru că și mama sa a fost arestată. A recunoscut săvârșirea faptei, a fost sincer și a colaborat cu organele de poliție. Ba chiar, urmare a acestui fapt, familia sa este amenințată și deși a solicitat nu i s-a oferit protecție.
Solicită admiterea recursului.
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față constată:
Prin încheierea pronunțată la data de 23 septembrie 2008, Secția penală a Tribunalului Prahovaa respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul - și -, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, și ca inadmisibilă cererea de liberare sub control judiciar, formulată de aceeași inculpați.
În motivarea acestei încheieri, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive este neîntemeiată întrucât nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, existând în continuare pericolul ca, odată aflați în libertate, cei 2 inculpați să-și manifeste influența asupra martorilor și părților vătămate, fapt ce ar pune în pericol buna desfășurare a procesului penal, împiedicându-se astfel aflarea adevărului.
S-a avut în vedere și faptul că, cei doi inculpați sunt cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de persoane, fapte care cunosc o amploare fără precedent în ultima perioadă și prezintă o gravitate deosebită, mai ales prin faptul că vizează de multe ori victime minore.
În privința cererii de liberare provizorie sub control judiciar, s-a apreciat că este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1602alin.2 p, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de persoane depășind cuantumul de 18 ani.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, s-a susținut că în speță erau îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii privind liberarea sub control judiciar deoarece în favoarea sa s-au reținut chiar prin rechizitoriu dispozițiile art.20 alin.2 din Legea 678/2001, limitele pedepsei inițiale cuprinse între 10 și 20 de ani închisoare fiind reduse la J, pedeapsa fiind sub 18 ani, astfel cum prevăd dispozițiile art.160/2 alin.1
C.P.P.A mai precizat recurentul că, în ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară, instanța a apreciat în mod greșit că nu poate fi admisă, atâta timp cât nu s-au făcut dovezi concrete privind posibilitatea exercitării influențelor asupra părților vătămate și martorilor.
Examinând încheierea, prin prisma criticilor expuse, precum și din oficiu, sub toate aspectele, de fapt și de drept, conform art.3856alin.2 pr.penală, Curtea constată recursul nefondat, astfel cum se va menționa în continuare:
Referitor la respingerea ca inadmisibilă a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, criticile din recurs sunt nefondate, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de persoane este de la 10 - la 20 de ani, depășind limita impusă de prevederile art.1602alin.1 pr.penală, reținerea art.20 alin.2 din Legea 678/2001, fiind lipsită de orice efect în această privință.
Practica judiciară constantă a instanței supreme (exemplificăm cu decizia penală 5944/24.2005) a statuat în mod constant și expres cu privire la acest aspect că prin sintagma "pedeapsa prevăzută de lege" se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta ca infracțiune, fără luarea în considerare a unor cauze de reducere a pedepsei, cum ar fi cea prevăzută de art.16 din Legea 143/2000 privind traficul de droguri sau 20 alin.2 din Legea 678/2001 privind traficul de persoane.
Mai mult, prin decizia nr. XVI pronunțată în interesul legii de J la data de 22 mai 2008 s-a stabilit același mod de interpretare a sintagmei "pedeapsa prevăzută de lege", interpretare devenită astfel obligatorie pentru fiecare instanță.
Cum în speță ne aflăm exact într-o astfel de situație, în mod corect prima instanță a apreciat cererea de liberare sub control judiciar inadmisibilă, criticile fiind în acest sens cu totul nefondate.
Referitor la soluția de respingere ca neîntemeiată a cererii inculpatului -, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, Curtea o apreciază legală și temeinică pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul este învinuit pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de persoane, constând în acea că prin exercitare de violențe fizice și psihice a obligat mai multe persoane de sex feminin, dintre care unele minore, să practice prostituția, obținând astfel câștiguri importante.
Din declarațiile părților vătămate aflate în dosarul de urmărire penală rezultă violențele la care acestea erau supuse de inculpat și starea de teamă pe care acesta le-o inducea ca și influența pe care o avea asupra lor, elemente care în mod corect l-au îndreptățit pe judecătorul fondului să constate că lăsarea inculpatului în libertate ar constitui un factor de presiune permanentă asupra victimelor, inculpatul având posibilitatea influențării lor cea ce ar conduce la, denaturarea adevărului și fiind afectată astfel buna desfășurare a procesului penal.
În consecință, constatând că încheierea instanței de fond este legală și temeinică, iar criticile recurentului inculpat neîntemeiate, în baza art.38515pct.1 lit.b pr.penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta.
Văzând și disp. art.192 alin.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 13 iulie 1979, deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva încheierii de ședință din data de 23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 sept.2008.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
MM
4 ex./30.09.2008
f-
Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Ștefana AnghelJudecători:Ștefana Anghel, Cristina Georgescu, Gabriela Diaconu
