Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 1082/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

1652/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I -A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1082

Ședința publică din data de 27 iulie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Veronica Cîrstoiu

JUDECĂTOR 2: Viorel Adrian Podar

JUDECĂTOR 3: Corneliu

GREFIER -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat prin procuror

Pe rol judecarea recursului declarat de petentul-condamnat împotriva Sentinței penale nr.603/01.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință a răspuns recurentul - petent - condamnat, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul petent - condamnat solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a studia actele dosarului.

Reprezentanta Ministerului Public nu se opune.

Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate apărătorului din oficiu să studieze actele dosarului.

La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - petent - condamnat, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a reluat referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul - petent - condamnat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei în temeiul art.455 din Codul d e procedură penală rap. la art.453 alin.1 lit.c din Codul d e procedură penală. Mai arată că petentul a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei pentru a-și ajuta sora și familia acesteia să achiziționeze un apartament cu 3 camere, în prezent, aceștia locuind într-un apartament cu două camere.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, avându-se în vedere că petentul nu a făcut dovada existenței unor împrejurări speciale în sensul art.453 alin.1 lit. c din Codul d e procedură penală.

Recurentul - petent - condamnat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului așa cum a fost susținut de apărător.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr.603 din 1 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii, formulată de petentul-condamnat, pe care l-a obligat la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut că nu sunt îndeplinite prevederile art. 455 raportat la art. 453 lit. c Cod procedură penală, pentru a se putea dispune întreruperea pedepsei în a cărei executare se află condamnatul, în raport de probele administrate în cauză.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că întreruperea pedepsei este necesară în vederea ajutorului moral ce urmează a-l acorda familiei sale.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivului invocat, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea reține că recursul declarat este nefondat.

Potrivit art.455 raportat la art.453 lit.c Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă, atunci când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.

Din actele și lucrările dosarului cauzei, rezultă că în cauză s-a efectuat ancheta socială la domiciliul condamnatului-petent, iar din referatul acesteia nu se poate reține existența unor împrejurări speciale, în sensul prevederilor legale, pentru a conduce la întreruperea executării pedepsei.

Răspunzând criticii petentului, Curtea reține că petentul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate - de 22 ani închisoare - pentru comiterea unei infracțiuni de omor deosebit de grav, iar ancheta socială s-a efectuat la adresa indicată de petent - B, Calea nr.203,.42,.51, sector 3 - unde locuiește familia acestuia, respectiv sora sa în vârstă de 37 ani, cu soțul (ambii realizând venituri) și un copil minor; că mama condamnatului a decedat în anul 1998, iar tatăl său, în vârstă de 65 ani este pensionar.

Din referatul de anchetă socială, întocmit de Primăria Sectorului 3 B, mai rezultă că imobilul de la adresa mai sus menționată, este compus din două camere și dependințe, proprietate personală, bine mobilat, curat întreținut, având condiții bune de locuit.

Curtea apreciază cererea condamnatului ca pe o formalitate sau o încercare - total greșită - de a scăpa de vreun fel, chiar și pentru un timp scurt, de pedeapsa pe care acesta trebuie să o execute pentru fapta extrem de gravă pe care a comis-o, ceea ce denotă din partea petentului o neînțelegere a situației în care se află.

Mai mult, tot din actele dosarului, rezultă că familia petentului este una decentă și responsabilă, ce se achită de obligațiile care îi revin (din orice punct de vedere), astfel că prezența condamnatului în acest cămin ar putea genera diverse greutăți - atât din punct de vedere material, cât și moral.

Față de toate aceste argumente, nerezultând care sunt împrejurările speciale în care se află familia condamnatului sau dovada modului în care acesta ar putea rezolva acele greutăți închipuite, în mod corect prima instanță a dispus respingerea cererii formulate de petent, care - de altfel - ar putea fi apreciată și ca pe o sfidare a justiției.

Astfel fiind, în conformitate cu dispozițiile art.38515pct.1, lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge - ca nefondat - recursul declarat de condamnat.

Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.192 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul condamnat împotriva sentinței penale nr.603/01.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă recurentul la 250 lei cheltuieli judiciare statului, din care 150 lei -reprezentând onorariu avocat oficiu - se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- -

GREFIER

Red.

Dact.

Ex.2

Red.--

Președinte:Veronica Cîrstoiu
Judecători:Veronica Cîrstoiu, Viorel Adrian Podar, Corneliu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 1082/2009. Curtea de Apel Bucuresti