Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 426/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 426/

Ședința publică de la 28 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Avram

JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă

JUDECĂTOR 3: Mița Mârza

Grefier- - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - - Procuror -Secție Judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind soluționarea recursului penal promovat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.198/30.04.2008 a Tribunalului Galați.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurentul condamnat în stare de arest asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat în baza delegației emisă de Baroul Galați aflată la fila 8 dosar.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în sensul că au fost depuse la dosar relațiile solicitate Serviciului de Medicină Legală din cuprinsul cărora rezultă că afecțiunile medicale de care suferă recurentul nu fac imposibilă efectuarea pedepsei.

procesuali arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocat precizează că recurentul a fost supus unui nou control medical în fața unui medic specialist rezultând astfel că diagnosticul arătat de condamnat se confirmă și prin raportul de expertiză depus la dosar.

Deși s-au dat indicații cu privire la tratamentul ce trebuie să-l urmeze recurentul în rețeaua spitalicească a penitenciarelor, acesta în continuare stăruie în cererea de întrerupere a executării pedepsei întrucât dorește a urma un tratament prescris de un medic ce are cabinet particular. Lasă la aprecierea instanței asupra admisibilității recursului

Reprezentantul Ministerului Public apreciază recursul promovat de condamnat nefondat, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică. În raport de actele medicale existente la dosar în mod corect a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei întrucât afecțiunile condamnatului nu fac imposibilă executarea pedepsei. Solicită respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Recurentul condamnat arată că deși se precizează că poate fi tratat în rețeaua spitalicească a penitenciarelor, în realitate nu beneficiază de tratament

CURTEA,

Asupra recursului penal de față.

Examinând actele și lucrările dosarului,rezultă următoarele:

Prin sentința penală nr.198/30.04.2008 tribunalul Galația respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a fi dispus astfel instanța de fond reținut că potrivit certificatului de expertiză medico-legală, condamnatul poate fi tratat în rețeaua spitalicească penitenciarelor pentru afecțiunile de care suferă.

În drept s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.455 în referire la art.453 lit. a Cod procedură penală

Împotriva acestei sentințe în termenul prevăzut de lege declarat recurs condamnatul

Prin motivele de recurs se susține că, în penitenciar nu i se asigură un tratament eficient și că pentru tratarea afecțiunilor la, de care suferă, se poate face mai bine într-un spital privat.

Se solicită ca în rejudecare să se dispună întreruperea pedepsei pe o durată ce îi poate asigura tratamentul într- unitate spitalicească de profil particular.

Recursul declarat de condamnat este nefundat.

Din verificarea sentinței dată de instanța de fond și analiza probelor de la dosar Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Din expertiza medico-legală și a relațiilor suplimentare solicitate în faza de recurs rezultă că afecțiunile pe care inculpatul le are la pot fi tratate în rețeaua spitalicească a penitenciarelor și nu îl pun în imposibilitatea de a-și efectua pedeapsa pentru faptele în care a fost condamnat.

Se constată și că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.455 în referire la art.453 lit. "a" Cod procedură penală.

Față de considerentele reținute și având în vedere dispozițiile art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală urmează să fie respins recursul ca nefundat.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul la cheltuielile judiciare avansate de stat.

Suma ce reprezintă onorariul apărătorului din oficiu va fi virată din fondurile Ministerului justiției către Baroul d e Avocați

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul (fiul lui și, născut la data de 4.05.1968 în T, județ G, domiciliat în comuna, sat, județ G, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G,CNP -) împotriva sentinței penale nr.198/30.04.2008 a Tribunalului Galați.

Obligă pe condamnatul-recurent la plata sumei de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.07.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.-

Tehnored. / 2 ex/29.07.20098

Jud.fond-Al.

Președinte:Ion Avram
Judecători:Ion Avram, Constantin Cârcotă, Mița Mârza

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 426/2008. Curtea de Apel Galati