Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 449/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.449
Ședința publică din data de 19.05.2008
PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru
JUDECĂTOR 2: Vasile Mărăcineanu Paul Mihai
- -
GREFIER -
Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și, ns. la 9.12.1984, deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 163 din data de 18.03.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei ca fiind neîntemeiată.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - condamnat, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat, luând legătura cu recurentul arestat arată că acesta nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului,având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat, având cuvântul pentru recurent, arată că acesta își întemeiază cererea de întrerupere a executării pedepsei pe motive sociale și precizează că din concluziile anchetei sociale efectuate în cauză rezultă că locuința acestuia se află în stare precară de întreținere, mama sa este grav bolnavă motive față de care solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate întrucât o consideră nelegală și netemeinică și pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, cu respectarea de către acesta a disp.art.453/1 C.P.P. urmând a se prezenta la locul de deținere fără să fie necesară emiterea unui nou mandat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului declarat de condamnat ca fiind nefondat și menținerea sentinței atacate întrucât este legală și temeinică în mod corect fiind respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Precizează că starea dificilă a familiei condamnatului era anterioară încarcerării sale.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită instanței admiterea cererii și punerea sa în libertate pe o perioadă de 3 luni.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 163 din data de 18.03.2008, pronunțată de Tribunalul Prahovaa fost respinsă ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie prev.de art. 211 al.2 lit.b și c, formulată în temeiul disp.art. 455 rap.la art. 453 lit.c pr.penală, de condamnatul, deținut în Penitenciarul Ploiești.
Condamnatul a fost obligat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu.
Pentru a pronunța o atare sentință, instanța de fond a reținut că cel în cauză a solicitat întreruperea executării pedepsei din motive sociale, susținând că mama sa este bolnavă de cancer, se află internată în spital, iar tatăl său a suferit o intervenție chirurgicală, care de asemenea se află internat în spital, condamnatul fiind singura persoană care ar putea să-i îngrijească.
În vederea soluționării cauzei instanța de fond a încuviințat efectuarea unei anchete sociale la domiciliul familiei condamnatului, de către Consiliul Local al mun.P - Serviciul Juridic Resurse Umane și Autoritate Tutelară.
Din conținutul anchetei sociale a rezultat că la deplasarea în teren a funcționarilor autorității tutelare, la data de 11.03.2008, părinții condamnatului nu au fost găsiți în domiciliu iar vecinii au confirmat că aceștia nu locuiesc la adresa indicată.
Instanța a respins ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei, deoarece condamnatul nu a produs probe din care să rezulte starea medicală, ori eventual internarea părinților săi în spitale, așa cum acesta a făcut mențiunea în cererea formulată, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de lege, pentru se dispune întreruperea executării pedepsei.
Împotriva sentinței a declarat recurs condamnatul, care prin apărător desemnat din oficiu, solicitând casarea acesteia și pe fond admiterea cererii de întreruperea executării pedepsei.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 455 pr.penală, rap.la art. 453 lit.c pr.penală, cererea de amânarea executării pedepsei închisorii sau după caz, întreruperea acesteia poate fi dispusă atunci când se constată că, " din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În acest caz, executarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată".
Cum în cauză, condamnatul, nu a făcut dovada că executarea pedepsei de către acesta în continuare ar avea consecințe grave pentru el și familia sa, nefiind întrunite astfel condițiile textului de lege mai sus indicat, în mod corect prima instanță i-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei, așa încât recursul este nefondat și va fi respins în consecință, conform art. 385/15 pct.1 lit.b
C.P.P.Văzând și disp.art.192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 09 decembrie 1984, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr.163 din 18 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă recurentul la 70 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 mai 2008.
Președinte, Judecători,
-
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./28.05.2008
nr- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ștefan FieraruJudecători:Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Paul Mihai