Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 720/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 720/R/2009
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Morar JUDECĂTOR 2: Valentin Chitidean Maria
JUDECĂTORI: - -
: -
GREFIER:
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR:.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către condamnatul, aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 506 din data de 29 septembrie 2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul, asistat de apărător din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Condamnatul arată că își menține recursul declarat în cauză și este de acord să fie asistat de apărător desemnat din oficiu.
Condamnatul depune un memoriu solicitând a fi avut în vedere la soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea din oficiu a condamnatului solicită, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d proc.pen. admiterea recursului declarat de condamnat, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând să se constate că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 455 proc.pen. rap. la art. 453 lit. c proc.pen. și să se dispună întreruperea executării pedepsei pentru o perioadă de trei luni. A formulat această cerere având în vedere situația familiară deosebită. Singurele venituri pe care le realizează soția condamnatului sunt cele din vânzarea laptelui, aproximativ 100 lei. Locuința în care locuiește soția condamnatului este formată din 3 camere, din care doar două sunt terminate. Nu este racordată la apă, doar la lumină. Prin întreruperea executării pedepsei, condamnatul ar putea să termine lucrările de construcție necesare. Solicită admiterea recursului declarat de condamnat și întreruperea executării pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public susține că într-adevăr situația familială nu este foarte bună, aspect ce rezultă din ancheta socială întocmită în cauză. Nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 453 lit. c proc.pen. Instanța de fond și-a pus întrebarea ce ar putea să facă inculpatul în aceste trei luni de zile, în condițiile în care nu realizează venituri proprii. Din ancheta socială întocmită în cauză rezultă că membrii familiei nu sunt de acord cu venirea condamnatului acasă.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea condamnatului la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, susține că nu este adevărat că membrii familiei nu sunt de acord să vină acasă. Precizează că acoperișul casei este distrus. Tatăl său a spus că-l va ajuta. Solicită admiterea recursului și a cererii.
CURTEA
Prin sentința penală nr.506 din 29 septembrie 2009 a Tribunalului Maramureș, s-a respins cererea formulată de condamnatul (fiul lui și, născut la data de 05.06.1965, deținut în Penitenciarul Baia Mare ) pentru întreruperea executării pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.3500/2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală condamnatul a fost obligat să plătească statului 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat ) s-a suportat în avans din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la instanță sub nr- petentul-condamnat (fiul lui și, născut la 05.06.1965, deținut în Penitenciarul Baia Mare ), a solicitat întreruperea executării pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată de Tribunalul Sălaj pe motive sociale.
Examinând cererea, în baza probelor existente la dosarul cauzei tribunalul a reținut în fapt următoarele:
Prin sentința penală nr. 3500/2008 Tribunalul Sălaja dispus condamnarea petentului la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție.
Raportat la natura cererii instanța a dispus efectuarea unei anchete sociale. Din conținutul acesteia rezultă că familia condamnatului este compusă din soție și 4 copii (două fete și doi băieți). Una din fete este căsătorită și locuiește în mun. D, restul copiilor având domiciliul în loc. Lungă, com.. Soția condamnatului nu realizează venituri nete lunare, cu excepția unui venit de aproximativ 100 lei/lună rezultat din valorificarea laptelui provenit de la vaca deținută în proprietate, fiind susținută financiar de copii (unul dintre băieți lucrează la o firmă de construcții din com. ca muncitor necalificat, iar celălalt este plecat la muncă în Spania). Soția condamnatului mai lucrează cu ziua la vecini și consăteni pentru completarea veniturilor în perioada de vară.
În ce privește condițiile de locuit reiese că familia locuiește într-o casă cu trei camere, dependințe și anexe (grajd, șură), modest mobilată și dotată cu utilitățile necesare, beneficiază de curent electric, este încălzită cu lemne și nu are apă curentă.
Potrivit art. 453 lit. c Cod procedură penală rap. la art. 455 Cod procedură penală instanța poate dispune întreruperea executării pedepsei când din cauza unor împrejurări speciale, executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia.
Cum din probele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că ar fi întrunite cerințele dispozițiilor legale mai sus invocate instanța a apreciat că cererea petentului de a i se întrerupe executarea pedepsei apare ca nefondată. Este adevărat că situația materială a familiei condamnatului este dificilă, dar întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni nu ar putea îmbunătăți considerabil aceasta.
De altfel împrejurările la care se referă textul de lege trebuie să aibă caracter special, de excepție, căci executarea oricărei pedepse creează pentru familia condamnatului urmări defavorabile cu caracter material fără însă ca aceasta să justifice întreruperea executării pedepsei.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs în termen condamnatul.
În memoriul depus la dosar a criticat sentința susținând că trebuie verificat cine a declarat că familia sa nu este de acord cu întreruperea executării pedepsei închisorii pe care o execută, deoarece soția sa nu are nici un venit din partea statului, gardurile de pe lângă casă sunt vechi, acoperișul de pe J din casă este distrus și plouă în casă, iar aceste aspecte nu au fost atestate în ancheta socială dispusă de instanța de fond, deoarece recurentul nu este în relații bune cu primarul comunei pentru că nu l-a votat la alegerile din 2008.
În consecință, a solicitat întreruperea executării pedepsei, pentru a putea termina lucrările de construcție la casă, cu ajutorul tatălui său.
Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate precum și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.385/6 al.3 pr.pen. Curtea constată următoarele:
În mod temeinic prima instanță a constatat că recurentul se află în executarea pedepsei închisorii de 4 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr.3500/2008 a Tribunalului Sălaj, iar pentru a analiza cererea de întrerupere a executării pedepsei, în mod legal a dispus efectuarea anchetei sociale la domiciliul condamnatului.
Justificat s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei deoarece din cuprinsul anchetei sociale întocmite de Primăria comunei din jud.S, nu rezultă împrejurarea specială invocată de către condamnat referitoare la distrugerea acoperișului casei de către.
Într-adevăr, potrivit art.455 pr.pen. rap. la art. 453 lit.c pr.pen. întreruperea executării se poate acorda când din cauza unor împrejurări speciale executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familia sa sau unitatea la care lucrează.
Din ancheta socială pe lângă faptul că nu rezultă existența împrejurării speciale invocate de către condamnat, nu rezultă nici consecințele negative asupra familiei sale.
Astfel, familia condamnatului este compusă din soția sa și patru copii, toți majori, dintre care o fată este măritată și locuiește în D, un fiu lucrează la o firmă de construcții din comună, iar alt fiu este plecat la muncă în Spania. De asemenea, rezultă că soția sa deține în proprietate un, o vacă și doi porci și se întreține din valorificarea laptelui, din munca cu ziua la consăteni și din veniturile realizate de cei doi fii ai săi.
Prin urmare, nu se poate considera că familia condamnatului nu realizează venituri și nu ar avea cine să repare acoperișul dacă acesta ar fi.
Nu se poate omite faptul că familia condamnatului nu este de acord cu întreruperea executării pedepsei deoarece acesta nu are un comportament adecvat fiind în conflict cu mai mulți consăteni și există riscul repetării faptei pentru care a fost condamnat.
Așa fiind, în baza art.385/15 pct.1 lit.c pr.pen. va respinge ca nefondat recursul condamnatului.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.pen.
ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul, născut la 05.06.1965, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentintei penale nr.506 din 29 septembrie 2009 a Tribunalului Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
RED.VC/MB
20.11.09/4 EX.
Președinte:Ioana Cristina MorarJudecători:Ioana Cristina Morar, Valentin Chitidean Maria