Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 803/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR- ( 1152/2009)

DECIZIA PENALĂ NR. 803

Ședința publică din 28 mai 2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Iuliana Ciolcă

JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea

JUDECĂTOR 3: Adriana Băjan

GREFIER - - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror .

Pe rol soluționarea recursului formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.287/17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul condamnat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat,Curteaconstată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.

Apărătorul din oficiu al recurentului condamnat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și, pe fond, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei întrucât datorită bolilor de care suferă condamnatul executarea pedepsei ar fi imposibilă.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de recurent, ca nefondat întrucât din raportul de expertiză medico-legal rezultă că afecțiunile de care suferă condamnatul pot fi tratate în rețeaua medicală a penitenciarelor.

Recurentul condamnat, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său.

CURTEA

Asupra recursului penal de față.

Prin sentința penală nr.287 din 17.03.2009 a Tribunalului București - secția a II-a penală s-a respins ca nefondată cererea formulată de condamnatul de întrerupere a executării pedepsei de 7 ani închisoare, pronunțată prin sentința penală nr.169 din 9.02.2006 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr.169 din 9.02.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - secția a II-a penală la data de 11.09.2008, petentul a solicitat întreruperea executării pedepsei închisorii de 7 ani aplicată prin sentința penală nr.169 din 9.02.2006, pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin decizia penală nr.3001 din 11.09.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii petentul a arătat că suferă de afecțiuni care îi creează probleme în exprimare, având handicap din acest punct de vedere și totodată a arătat că are și grave probleme familiale, mama sa fiind de asemenea grav bolnavă.

Instanța a dispus efectuarea unei expertize medico-legale fiind întocmit raportul de primă expertiză medico-legală nr.A1/11855/2008, care a fost depus la dosarul cauzei pentru termenul din 17.03.2009.

Din conținutul acestui act rezultat că petentul prezintă "Sechele fibronodurlare apical drept; pahapleurită apical drept; debilitate mintală ușoară; sechele TBC pulmonar; retard mintal cu tulburări de comportament de tip antisocial; hepatită cronică de etiologie incertă", afecțiuni care nu îl pun în imposibilitate de a executa pedeapsa, întrucât patologia pe care o prezintă condamnatul poate fi tratată în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Împotriva hotărârii a declarat recurs condamnatul, solicitând admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, invocând aceleași considerente invocate în fața instanței de fond.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de exigențeleart.453 lit.a Cod procedură penală cu referire la art.455 Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Potrivit art.453 lit.a Cod procedură penală, "când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare".

Se constată în speță că aceste exigențe legale nu sunt întrunite întrucât în raport de expertiza medico-legală (fila 39 dosar de fond) se precizează în mod expres că boala susnumitului condamnat poate fi tratată în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Or, a nu se ține seama de proba științifică administrată în cauză echivalează cu pronunțarea unei hotărâri nu pe baza probelor produse, ci pe arbitrare, ceea ce este contrar dispozițiilor art.62-68 Cod procedură penală.

Având în vedere cele expuse, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul condamnat împotriva sentinței penale nr.287 din 17.03.2009 a Tribunalului București - secția a II-a penală.

Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./1.06.2009

-II - jud.

Președinte:Iuliana Ciolcă
Judecători:Iuliana Ciolcă, Dumitru Mirancea, Adriana Băjan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 803/2009. Curtea de Apel Bucuresti