Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 133/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ nr. 133 /R/2008

Ședința publică din 13 martie 2008

PREȘEDINTE: Crișan Marinela vicepreședintele instanței

JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela

JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, domiciliat în,-, jud. B, împotriva deciziei penale nr. 2 din 07 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, care desființează în parte sentința penală nr. 189 din 19 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Marghita, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. "a,g" Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul recurent lipsă, avocat, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.1081/15.02.2008, emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind partea vătămată intimată.

Ministerul Publica fost reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.

Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent, susține recursul, solicitând admiterea lui, casarea și modificarea hotărârilor recurate, pentru motivele invocate de inculpatul recurent. Cu onorariu pentru apărarea din oficiu.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de inculpat și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor recurate, apreciind că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, orientată înspre minimul special prevăzut de lege, ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.189 din 19.06.2007, pronunțată de Judecătoria Marghita, s-au hotărât următoarele:

În baza art 208 alin 1-209 alin 1 lit a,g cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art 192 alin 2 cod penal, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art 33 lit a și art 34 lit b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, stabilind în sarcina acestuia pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, fără ca să o sporească, astfel că inculpatul va avea de executat o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare în detenție.

S-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit a și b Cod penal pe durata prevăzută de art 71 alin 2 cod penal.

În baza art 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de la data de 20.09.2006 până la data de 21.09.2006.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate în valoare de 8 000 lei a fost recuperat integral prin restituire.

În baza art 191 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre,prima instanță a reținut următoarele:

În noaptea de 29/30.08.2006 inculpatul împreună cu și s-au deplasat la locuința părții vătămate din localitatea, cu scopul de a-i sustrage caii. Au pătruns fără drept în curtea părții vătămate pe poarta deschisă, apoi în grajd de unde au sustras doi cai împreună cu harșamentul și o căruță. S-au dus în localitatea Carei unde a vândut numitului un contra sumei de 500 lei, fără însă să-i spună că este furat. care era nou și căruța au vândut-o numitului pentru suma de 300 lei. .-se în localitatea, inculpatul a schimbat calul rămas provenit din furt cu un alt al numitului, nespunându-i că este furat.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul a declarat apel în termen, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate și în urma rejudecării să se pronunțe o hotărâre de condamnare a inculpatului la o pedeapsă just individualizată raportat la art. 76 Cod penal, având în vedere că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei iar paguba creată prin săvârșirea infracțiunii a fost recuperată. Totodată apărătorul inculpatului solicită instanței să se facă în cauză aplicarea art. 81 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei. Se arată că într-adevăr, inculpatul a mai avut o condamnare pentru o faptă săvârșită în 1990 dar pentru aceasta termenul de reabilitare s-a scurs de mult.

Prin decizia penală nr.2/A din 7 ianuarie 2008, Tribunalul Bihor a admis apelul penal declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.189 din 19.06.2007, pronunțată de Judecătoria Marghita, pe care a modificat-o, în sensul că:

A făcut aplicarea disp. art.74 lit a și c pen și art.76 lit.c pen la ambele infracțiuni reținute în sarcina inculpatului.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în pedepsele individuale de 4 ani închisoare, respectiv 3 ani 6 luni închisoare.

A redus pedepsele individuale de la 4 ani închisoare, la 2 ani închisoare, respectiv de la 3 ani 6 luni închisoare, la 2 ani închisoare.

În baza art.33 lit.a rap.la art.34 lit.b Cod penal a contopit cele două pedepse individuale de 2 ani închisoare, în pedeapsa rezultantă, pe care inculpatul urmează s-o execute în regim de detenție, de:2 ani închisoare.

A limitat conținutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului la interzicerea drepturilor prev de art.64 al. lit. a teza a II-a și lit.b Cod penal.

A menținut restul dispozițiunilor sentinței penale apelate, cheltuielile judiciare în apel rămânând în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie Tribunalul Bihor a constatat că apelul inculpatului este fondat.

Astfel, față de faptele săvârșite, furt calificat și violare de domiciliu, împrejurările în care s-au comis acestea, urmările produse, persoana inculpatului, faptul că a mai comis o faptă în 1990, pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare, atitudinea sa de recunoaștere, pedepsele aplicate sunt mult prea mari, instanța reducându-le la câte 2 ani închisoare. Pe de altă parte, instanța de apel a considerat că nu se impune suspendarea condiționată a executării pedepsei, având în vedere împrejurările în care s-au comis faptele, pe timp de noapte, din curtea părții vătămate, reeducarea inculpatului nu se poate face fără privare de libertate.

Împotriva prezentei decizii penale a declarat recurs inculpatul, domiciliat în loc.,-, jud. B, apreciind că soluția instanței de control judiciar, respectiv Tribunalul Bihor este netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului, apărătorul din oficiu al inculpatului, a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate de recurent. La dosarul cauzei inculpatul recurent nu a invocat în concret aspectele la care face referire apreciind soluția ca fiind netemeinică și nelegală.

Analizând decizia recurată și din oficiu, potrivit art. 385 indice 14 Cod de procedură penală și sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute la art.385 indice 9 Cod de procedură penală, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică sub dozării pedepsei aplicate inculpatului recurent.

Instanța de apel a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, procedând la redozarea celor aplicate de instanța de fond, cu considerente la atitudinea de recunoaștere a inculpatului, împrejurările în care faptele au fost săvârșite.

În ceea ce privește însă modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, raportat și la faptul că inculpatul din anul 1990, nu a mai săvârșit vreo faptă penală, are un copil minor în întreținere ( fila 17 de la dosarul Tribunalului Bihor ), curtea apreciază că reinserția lui socială se poate realiza și fără privare de libertate.

Pentru aceste considerente, urmează a se admite recursul declarat în baza art. 385 indice 15 pct. 2 lit. d Cod de procedură penală, Curtea va casa și modifica hotărârile recurate în sensul că:

În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, fixând termen de încercare de 4 ani, în baza art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală învederează inculpatului recurent prevederile art. 83 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea aplicării pedepselor accesorii, pe durata suspendării executării pedepsei.

Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate.

Onorariul de apărător din oficiu pe seama avocat, va fi avansat din contul Ministerului Justiției în cel al Baroului de Avocați

Menține în rest dispozițiunile hotărârilor recurate.

Onorariul de apărător din oficiu pe seama avocat, va fi avansat din contul Ministerului Justiției în cel al Baroului de Avocați B, conform delegației de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

In baza art. 385/15 pct. 2 lit."d" Cod procedură penală,

ADMITE recursul penal declarat de inculpatul recurent, domiciliat în,-, jud. B, împotriva deciziei penale nr. 2 din 07 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor și a sentinței penale nr. 189 din 19 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Marghita, pe care le casează și modifică în sensul că: în baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, fixând termen de încercare de 4 ani, în baza art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod penal învederează inculpatului prevederile art. 83 Cod penal.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal dispune suspendarea aplicării pedepselor accesorii, pe durata suspendării executării pedepsei.

Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate.

Onorariu pentru avocat din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției în cel al Baroului de Avocați

DEFINITIVA.

Pronunțată în ședința publică azi, 13 martie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

În concediu de odihnă

Semnează președintele

completului

Red. dec. CM/31.03.2008

Jud. apel. C. -

Jud. fond.

Tehnored. AS/01.04.2008

Președinte:Crișan Marinela
Judecători:Crișan Marinela, Condrovici Adela, Sotoc Daniela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 133/2008. Curtea de Apel Oradea