Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 140/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. -

DECIZIA PENALĂ nr.140/R/2008

Ședința publică din 13 martie 2008

PREȘEDINTE: Pătrăuș Mihaela

JUDECĂTOR 2: Soena Laura

JUDECĂTOR 3: Groza Gheorghe G -președintele instanței

Grefier:

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent G, domiciliat în O,-, jud. B, împotriva deciziei penale nr. 290/A din 22 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, prin care s-a menținut sentința penală nr. 27 din 12 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit. "a, g" Cod penal - obiectul cauzei fiind recurs împotriva hotărârii de reconstituire a dosarului de urmărire penală, prevăzută de art.512 alin.4 Cod de procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul recurent G, lipsă, av., baza împuternicirii avocațiale nr.5/ 24.01.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat, pentru inculpatul intimat G, lipsă, av., în substituirea av., în baza împuternicirii avocațiale de substituire la, emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind partea civilă intimată.

Ministerul Publica fost reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind excepții sau alte cereri prealabile instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.

Apărătorul inculpatului recurent G susține recursul solicitând admiterea lui, nearătând în concret în ce constă motivele recursului.

Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de inculpatului recurent G și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor recurate.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr.27 din 12.01.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza art.512 Cod de procedură penală a constatat reconstituit dos.nr.11536/1998 al Judecătoriei Oradea, privind pe inculpații G, trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, faptă prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.208 al.1-209 lit. a, e Cod penal cu aplic.art.37 lit. a Cod penal si G, trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 al.1-209 lit. a,e Cod penal.

In baza art.192 al.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas in sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din dosar nr.4850/P/1998 inculpații G si G au fost trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat constând in aceea ca la data de 23.08.1998 au sustras parții vătămate suma de 1.000.DM. Dosarul s-a înregistrat la Judecătoria Oradea sub nr. 11536/1998. La data de 09.02.2001 s-a întocmit un proces verbal care a constatat ca dosarul sus menționat lipsește. Ca urmare a acestei stări de fapt, prin încheierea din camera de consiliu din 13.02.2001 s-a dispus in baza art.509 cu referitor la art.508 Cod de procedură penală reconstituirea dosarului nr. 11536/1998 al Judecătoriei Oradea, formându-se dosar nr.2164/2001.

Plecând de la rechizitoriul din dos.nr.4850/P/1998 in dos.nr.2164/2001 s-a efectuat audierea inculpaților (fila 83), G (fila 182). De asemenea s-au audiat martorii G (fila 24), (fila 26) (fila 94). S-au atașat cazierele inculpaților (fila 74, 75, 338, 398). Având in vedere faptul ca partea vătămata constituită parte civila si martorii, si sunt cetățeni germani, s-a dispus audierea acestora prin comisie rogatorie, declarațiile acestora fiind traduse la dosarul cauzei (filele 171,303,319, 401).

de aceasta stare de fapt, prima instanță a apreciat ca toate înscrisurile aflate in dosarul instanței nr. 11536/1998 al Judecătoriei Oradea au fost reconstituite, motiv pentru care, in baza art. 512 Cod de procedură penală a constatat reconstituit dos.nr.11536/1998 al Judecătoriei Oradea privind pe inculpații G trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art.26 Cod penal raportat la art.208 al.1-209 lit.a, e Cod penal cu aplic.art.37 lit.a Cod penal si G trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 al.1-209 lit.a,e Cod penal.

Prima instanță a apreciat ca a fost investită doar cu reconstituirea dosarului, aflându-ne in unei proceduri speciale reglementata de cap. V din titlul 4 al Codului d e procedura penala, urmând ca judecarea pe fond a acestei cauze sa se facă după rămânerea definitiva a prezentei hotărâri, in caz contrar soluția pe fondul cauzei ar fi nelegala, întrucât rezultatul reconstituirii constatat prin hotărâre trebuie sa fie supus cailor ordinare de atac.

Împotriva acestei sentințe, inculpații G și au declarat apel în termen, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței pronunțate având în vedere că instanța de fond nu a administrat toate probele necesare soluționării cauzei.

Prin decizia penală nr.290/A din 22 octombrie 2007 Tribunalul Bihora respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpații G și, împotriva sentinței penale nr.27 din 12.01.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a menținut-o în totul, obligând pe apelanți să plătească statului suma de câte 150 RON fiecare cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că, în mod legal și temeinic prima instanță în baza art.512 Cod de procedură penală a constatat reconstituit dosarul nr.11536/1998 al Judecătoriei Oradea, privind pe inculpații G și G, în cauză efectuându-se audierea inculpaților, a martorilor G,. De asemenea s-au atașat cazierele judiciare ale inculpaților și, dat fiind faptul că partea civilă și martorii, și sunt cetățeni germani, s-a dispus audierea acestora prin comisie rogatorie, declarațiile acestora fiind traduse la dosarul cauzei.

În apelurile declarate în cauză se solicită administrarea tuturor probelor care au fost omise de instanța de fond, fără a le indica. Față de probele administrate la prima instanță, față de obiectul cauzei, instanța de apel s-a apreciat că probatoriul administrat este suficient pentru reconstituirea dosarului și nu se impune administrarea altor probe. Pe de altă parte, orice solicitare de probațiune trebuie să fie indicată expres și motivat ceea ce nu s-a făcut prin intermediul motivelor de apel.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor recurate pe motiv de nelegalitate și netemeinicei, nearătând în concret în ce constă motivele pentru care cere reformarea hotărârilor atacate.

Verificând decizia recurată din oficiu, conform art.385/6 alin.2 și art.385/14 Cod de procedură penală combinat cu art.385/9 Cod de procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și netemeinică, iar recursul formulat de inculpat apare ca neîntemeiat și, în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 385/15 pct. 1 lit. "b" Cod de procedură penală urmează să fie respins ca atare.

Din ansamblul actelor și lucrărilor aflate la dosar rezultă că prin încheierea din 13 februarie 2001, în baza dispozițiilor art.508- 509 Cod de procedură penală s-a dispus reconstituirea dosarului penal nr.11536/1998 al Judecătoriei Oradea privind pe inculpații G și G trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 208-209 Cod penal. Dosarul a fost reconstituit în conformitate cu prevederile art.512 Cod de procedură penală, instanța de fond procedând la adunarea tuturor mijloacelor de probă, inclusiv la reconstituirea înscrisurilor pe care le conținea dosarul anterior.

Având în vedere dis part.512 alin.3 Cod de procedură penală, rezultatul constituirii s-a constatat de către Judecătoria Oradea prin sentința penală nr. 27/12.01.2007, hotărâre atacată cu apel d e către inculpat.

Prin decizia recurată, în mod judicios, instanța de apel a apreciat că hotărârea primei instanței este legală și temeinică, probatoriul administrat în cauză fiind suficient pentru a se pronunța o hotărâre în baza art. 512 Cod de procedură penală.

Procedând la examinarea din oficiu a cauzei, curtea constată că, în speță, nu este prezent nici unul din motivele de casare prevăzute de art.385/9 Cod de procedură penală, hotărârile pronunțate în cauză fiind legale și temeinice.

În consecință, în baza dispozițiile art.385/15 pct.1 lit. "b" combinat cu art. 512 alin.4 Cod de procedură penală instanța de control judiciar va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, menținând în totul hotărârea atacată.

În baza art. 192 alin.2 Cod de procedură penală va fi obligat să plătească statului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul G, împotriva deciziei penale nr. 290 din 22 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVA.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 martie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

Red. decizie /17.03.2008

Jud. apel -

Jud. fond

Tehnored. /19.03.2008

3 ex.

Președinte:Pătrăuș Mihaela
Judecători:Pătrăuș Mihaela, Soena Laura, Groza Gheorghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 140/2008. Curtea de Apel Oradea