Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 22/2010. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 22

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Căliman vicepreședinte instanță

JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Dumitru Pocovnicu Arin Alexandru

- -

GREFIER:

***********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 408/A din data de 05 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat - în stare de arest - asistat de apărător desemnat din oficiu av.Finică, lipsă fiind intimata parte civilă.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Av.Finică depune la dosar un memoriu din partea inculpatului.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Av. Finică - având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Onești, desființarea mandatului de executare a pedepsei și punerea în libertate a inculpatului, față de faptul că inculpatul a fost citat în O, str.- -,.12,.A,.2, iar el locuia la apartamentul 12, așa cum s-a menționat atunci când a fost audiat și nu a știut de desfășurarea procesului penal.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că cele două hotărâri sunt legale și temeinice și solicită respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul inculpat - având cuvântul - arată că a locuit la apartamentul nr. 12 și nu 2, la, care era proprietara apartamentului și trăiau în concubinaj și lasă soluția la aprecierea instanței.

CURTEA

- deliberând -

Prin decizia penală nr. 408/A/05.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul penal nr- a fost respins ca tardiv apelul declarat de apelantul - inculpat împotriva sentinței penale nr. 463 din 29.06.2009 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul penal nr-.

S-a dispus plata din fondurile MJ a sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu către Baroul Bacău -..

Instanța de apel a avut în vedere la pronunțarea acestei soluții că:

Prin sentința penală nr.463 din 29.06.2009 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr-, s-a dispus, în baza art. 208-209 al. 1 lit. e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate, condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 08.03.1971 în O, domiciliat în B, str. - T,. 11/A,. 11, județul B, fără forme legale în O, str. - -,. 12/A,. 2, județul B, studii 12 clase, serviciul militar neîndeplinit, fără ocupație, necăsătorit, recidivist, CNP --, la de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 61 Cod penal, s-a menținut liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 413 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.699/2006 a Judecătoriei Onești.

În baza art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art.64 litera a teza a II-a și lit. b Cod penal.

S-a admis în parte cererea părții civile.

În baza art. 14,346 al 1 Cod procedură penală, art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 462 lei către partea civilă, reprezentând despăgubiri civile.

În baza art. 189 Cod procedură penală, s- dispus plata din fondurile Ministerului d e Justiție a sumei de 200 lei pentru av. reprezentând onorariu pentru av. desemnat din oficiu la instanță.

În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În data de 28.11.2008, partea vătămată a consumat băuturi alcoolice la barul din O cunoscut sub numele de, ce aparține SC" "SRL, între orele 12.00-22.30. a costat 30 de lei. A dat barmaniței de serviciu suma de 100 lei primind restul și băgându-l în buzunarul de la blugi. În tot timpul cât a stat în bar a dansat, s-a dezbrăcat până la brâu, a sărutat toți clienții invitându-i la fiind în vădită starea de ebrietate.

În jurul orei 22.00 părăsit barul, s-a împiedicat și a căzut între mesele de pe terasă. Și-a uitat geanta în bar, iar inculpatul, care fusese și el în bar o parte din timp cu partea vătămată a plecat după ea și i-a înmânat- Cei doi s-au deplasat spre barul zis, unde nu le-a fost permisă intrarea din cauză că femeia făcuse pe ea.

Inculpatul a luat două cafele, a stat de vorbă cu partea vătămată și i-a sustras cerceii, un inel și o verighetă, în apropierea barului susmenționat, profitând de starea în care se afla aceasta. În continuare partea vătămată a dormit în gura de aerisire de la parterul imobilului din-, unde s-a trezit a doua zi dimineața dezbrăcată. Cu ocazia cercetării la fața locului efectuată pe data de 05.12.2008, când partea vătămată și-a adus aminte unde s-a trezit în dimineața zilei de 29.11.2008, au fost găsite în acea gură de aerisire o geantă de damă de culoare roșie, în care se afla cartea de identitate a părții vătămate, un sutien negru, un cojocel de damă din piele de culoare neagră, cizme de damă de culoare roșie, un pulover de damă de culoare roșie, care au fost recunoscute de ca fiind ale sale. Obiectele de îmbrăcăminte nu prezentau de substanță roșiatică sau altă culoare și nu erau rupte, (filele 4-18, 26,27dosar urm..).

Pe data de 29.11.2008, inculpatul însoțit de în a cărei garsonieră stă și, vecin cu și cunoscut de-al inculpatului, au amanetat pe numele femeii verigheta, inelul și cerceii sustrași de la partea vătămată, pentru suma de 420 lei la SC" " SA, punct de lucru O, B-ul - nr.47, (filele 15-26, 31,32 dosar urm. penală).

Partea vătămată a declarat că nu-și amintește cum a ajuns în gura de aerisire, că a băut și a dat de băut în memoria fiului ei decedat și că valoarea bunurilor sustrase este 1680 lei. Ea a precizat că i-au fost sustrase în plus, față de bijuteriile amanetate, un inel din aur și suma de 180 lei, bani pe care nu i-a mai găsit în geantă. După identificarea bijuteriilor aceasta le-a răscumpărat și s-a constituit parte civilă cu suma de 1042 lei, din care 462 lei reprezintă c/val. de răscumpărare a bijuteriilor, 400 lei /val. inelului presupus furat și neidentificat și 180 lei, suma de bani reclamată de ea ca furată din geantă ( filele 10-12 dosar urmărire penală).

Pe parcursul procesului penal inculpatul inițial nu a recunoscut comiterea faptei, ulterior însă în cursul cercetărilor a revenit asupra acestor declarații. A relatat modalitatea de operare descriind cum s-au petrecut faptele, declarații ce se coroborează cu celelalte probatorii administrate.

La instanță deși legal citat, nu s-a prezentat.

Martora, barmană la barul aparținând SC SRL, a precizat că a fost de serviciu, că într-adevăr partea vătămată în vădită stare de ebrietate s-a dat în spectacol în sensul că, dansa, și săruta bărbații aflați în bar și că la un moment dat a văzut-o ieșind afară pe terasă împreună cu inculpatul.

Martorii și au confirmat că împreună cu inculpatul s-au deplasat la o casă de amanet unde au amanetat pe numele martorei, niște bijuterii aparținând inculpatului.

-se vinovăția inculpatului, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție.

Ultima condamnare a fost la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 699/2006 a Judecătoriei Onești. A fost arestat la data de 08.10.2006 și liberat condiționat la data de 20.08.2008 cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 413 zile.

În raport de această condamnare a devenit recidivist în forma de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. b Cod penal, a cărei aplicare se va face.

Cum noua infracțiune a fost comisă în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei se va aplica tratamentul sancționator derogator instituit de dispozițiile art. 61 Cod penal.

Ținând cont de împrejurările concrete ale comiterii faptei deduse judecății, în temeiul art. 61 Cod penal se va menține liberarea condiționată a restului de pedeapsă rămas neexecutat.

Sub aspectul laturii civile, se constată că partea vătămată, s-a constituit parte civilă cu suma de 1042 lei din care 462 lei contravaloarea de răscumpărare a bijuteriilor, 400 lei contravaloarea inelului presupus furat și 180 lei suma de bani reclamată a fi fost sustrasă din geantă.

Inculpatul a recunoscut doar sustragerea bijuteriilor pe care le-a amanetat nu și a celorlalte bunuri iar partea vătămată nu a produs nici o dovadă în susținerea celorlalte pretenții.

Cum doar suma de 462 lei pe care a plătit-o la casa de amanet, este consecința directă a faptei inculpatului, în cauză fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 14, 346 al 1 Cod procedură penală, art. 998 cod civil se va admite în parte cerea părții civile și va fi obligat inculpatul la plata acesteia către partea civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul.

Verificându-se introducerea în termen a apelului, s-a constatat că a fost depășit termenul prevăzut de art.363.

C.P.P.

Astfel, comunicarea hotărârii s-a făcut la data de 06.07.2009.

Prezent în instanță, la termenul din data de 5.11.2009, apelantul inculpat a învederat instanței cădomiciliul său este în O, str. - -.12,.A,.2, iar la adresa indicată la 17 dosar urmărire penală (fără forme legale în str. - 39/2/2A, la fam ) nu mai locuiește de un an de zile.

Mai mult, inculpatul a fost arestat în baza mandatului emis la data de21.07.2009(fila 77 dosar instanță fond), iar apelul l-a declarat abia ladata de 06.08.2009, în cauză nefiind îndeplinite nici condițiile prev. de art.365 C.P.P. care prevăd faptul că partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată cât și la pronunțare poate declara apel și peste termen,dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepseisau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.

Tribunalul, văzând dispozițiile art.379 pct.1 lit.a din C.P.P. a respins ca tardiv introdus apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul. În motivarea recursului a fost criticată decizia pronunțată de instanța de apel, considerându-se că în mod greșit a fost respins ca tardiv apelul, recurentul a fost citat la o adresă la care nu locuia și nu a știut de desfășurarea procesului penal, el locuia la adresa din O, str. - -,. 12,. A,. 12,iar nu. 2 acolo unde a fost citat. S-a solicitat casarea hotărârilor pronunțate de primele două instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, desființarea mandatului de executare și punerea în libertate a inculpatului.

Procedând la analiza recursului în raport de aspectele invocate și de actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:

În prima declarație dată organelor judiciare recurentul a arătat că locuiește fără forme legale în O,-,. 20.

Ulterior, tot în cursul urmăririi penale recurentul a precizat cu ocazia luării unei declarații de către organele judiciare că locuiește efectiv la adresa din O, str. -, nr. 12/A/2 ( fila 15 dosar p.).

Pe parcursul judecății în prima instanță recurentul a fost citat în mod legal, atât la adresa precizată cât și la adresa din domiciliu, iar în fața instanței de apel au fost făcute precizări tot de către recurent în privința domiciliului de fapt al acestuia.

Prin urmare, în cuprinsul dosarului nu există nici o mențiune cu privire la existența adresei din O, str. - -,. 12,. A,. 12, acolo unde recurentul susține că ar locui fără forme legale.

Față de considerentele expuse apărările recurentului în sensul că nu a fost legal citat nu se justifică, instanța de apel procedând corect la respingerea apelului formulat de acesta, cât timp sentința apelată a fost comunicată la adresa precizată de recurent, iar cererea de apel a fost introdusă după expirarea termenului prevăzut de lege.

Prin urmare va fi respins ca nefondat recursul în conformitate cu prevederile art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b p Cod Penal. și obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.38515pct.1 lit.b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de recurentul - inculpat, în prezent deținut în Penitenciarul Bacău, împotriva deciziei penale nr. 408/A/05.11.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul penal nr-.

În conformitate cu dispozițiile art.189 dispune C.P.P. plata din fondurile - a sumei de 200 lei către Baroul Bacău - av.Finică.

În conformitate cu dispozițiile art.192 al.2 obligă C.P.P. recurentul - inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2010, în prezența recurentului - inculpat.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Dumitru Pocovnicu Arin Alexandru

GREFIER,

Red. -

Red. - /

Red. -

Tehnored. - - 2 ex.

21.01.2010

Președinte:Carmen Căliman
Judecători:Carmen Căliman, Dumitru Pocovnicu Arin Alexandru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 22/2010. Curtea de Apel Bacau