Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 288/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
R O MA NIA
CURTEA DE APEL BACAU
SECTIA PENALĂ
decizia penală nr.288
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silviu Anti
JUDECĂTORI: Silviu Anti, Valerica Niculina Grosu Gabriel
-
GREFIER:
*********************
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACAU
- reprezentat legal prin procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.96 din 24.02.2009, pronunțată de pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.--.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat recurentul-inculpat asistat de avocat desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Recurentul inculpat prin av. depune un memoriu în care își susține nevinovăția.
Nemaifiind cereri de formulat curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului și achitarea acestuia, motivat de faptul că în cauză nu sunt probe certe de vinovăție, bijuteriile și cartele telefonice le-a găsit pe jos.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică în cauză sunt probe certe și indubitabile de vinovăție din care rezultă că inculpatul a comis o infracțiune de furt în formă continuată prin sustragerea de bunuri de regulă telefoane mobile și bijuterii, expunând pe larg situația de fapt; inculpatul este recidivist.
Recurentul inculpat având cuvântul, arată că nu este vinovat de comiterea faptei, iar bunurile aflate asupra sa erau găsite.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin nr.1676 din 16.09.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr-, s-a dispus:
În baza art. 208 al.1-209 al.1,2 lit.g,i cp cu aplic. art. 41 al.2 și art. 37 lit. a,b cp condamnarea inculpatului fiul lui și născut la data de 08.09.1966 în com., jud. I, cetățean român studii 10 clase, necăsătorit, fără ocupație, recidivist cu domiciliul în com., sat Avântu, jud. I, fără forme legale în I-, jud I, CNP- la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.61 al.1 cp s-a revocat liberarea condiționată privind restul de 417 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sent. pen. 1612/01.04.2004 a Judecătoriei Iași definitivă prin dec. pen. 509/18.05.2004 a Tribunalului Iași și s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în cauză urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art.192 al.2 cp cu aplic. art 37 lit.a,b cp a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În baza art.61 al.1 s-a revocat liberarea condiționată privind restul de 417 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sent. pen. 1612/01.04.2004 a Judecătoriei Iași definitivă prin dec. pen. 509/18.05.2004 a Tribunalului Iași și s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în cauză urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art.33 lit. a cp și art. 34 lit. b cp s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art.71 al. 2 cp s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.350 cpp s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 88 cp s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din 18.05.2007 ora 18,00 și durata arestării preventive de la 19.05.2007 la zi.
În baza art. 14 și 346 cpp art. 998 și urm. civ. a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri materiale: 1100 lei către partea civilă, 1000 lei către partea civilă, 300 lei către partea civilă și 370 lei către partea civilă.
În baza art. 191 al. 1 cpp a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care 100 lei onorariu avocat oficiu va fi suportat din fondurile
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 21.01.2007, partea vătămată a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că în cursul aceleiași zile, în jurul orelor 19.30, autori necunoscuți au intrat, prin escaladarea gemului, în bucătăria apartamentului, aflat la parterul blocului din str. - nr. 1 și au sustras din interiorul acesteia două pachete de țigări și un telefon mobil marca Samsung - cu camera foto în valoare de 1100 lei. Mai precizează partea vătămată că în acel moment se afla în locuință, în altă cameră, împreună cu fiul său și alți doi copii. În declarația pe care o dă în aceeași zi, partea vătămată detaliază, spunând că în jurul orelor 19.50 a fost sunată pe telefonul fix din locuința personală de către un care i s-a adresat într-un limbaj vulgar, folosind, printre altele, formule de genul: "bună, iubito". Din cauza limbajului injurios, partea vătămată a închis telefonul, însă individul care era, după voce, un, a revenit de 7-8 ori la același număr de telefon fix în intervalul orar 19.50-20.30, continuând să folosească un limbaj ireverențios, proferând cuvinte abjecte. La ultimul apel individul a precizat că sună de pe telefonul mobil sustras din bucătăria părții vătămate și că se află în Centru.
Numărul de telefon fix al părții vătămate este 0232/212 868.
În cursul acestor convorbiri care au durat în medie 30-60 de secunde, cel care i-a sustras telefonul mobil i-a propus părții vătămate să se întâlnească cu el în Centru pentru a-și recupera telefonul. În jurul orelor 22.50, după întoarcerea la domiciliu a soțului părții vătămate, aceasta i-a comunicat cele întâmplate, împrejurare în care soțul a telefonat, la rândul său de pe propriul telefon mobil, cu numărul 0722 468 020, avut o conversație cu acel individ și i-a propus să se întâlnească cu el luni la orele 14.00, în fața restaurantului Select, pentru a recupera telefonul soției.
. nu a mai avut loc, deoarece individul a menționat că dorește să se întâlnească numai cu partea vătămată.
La data de 25.01.2007, organele de cercetare penală de la Secția a II-a Poliție i-au chemat la sediul secției pe partea vătămată și soțul acesteia, ocazie cu care aceștia au asistat la un dialog purtat între inculpatul și polițiști.
În cele două procese verbale încheiate cu această ocazie, partea vătămată și soțul său recunosc, fără dubii, că ul a cărui voce au ascultat-o la telefon și care le-a declarat că este cel care a sustras telefonul are una și aceeași voce cu vocea inculpatului.
Partea vătămată, în temeiul art. 15 Cpp, s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 1100 lei (fl. 16 p).
Situația de fapt a fost probată cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate (fl. 16-18 ), proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (fl. 19- 26 ), procese verbale încheiate cu ocazia recunoașterii de către partea vătămată și soțul acesteia a vocii inculpatului (fl. 39-40 p), declarațiile inculpatului (fl. 177-179; 181; 185-186; 187-188; 196 ).
La data de 23.04.2007, partea vătămată a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că în seara zilei de 22.04.2007, în intervalul orar 22.00-24.00, autori necunoscuți au pătruns în locuința-reședință situată în I,- A, iar din interior au sustras un telefon mobil marca Nokia 1112, precum și bijuterii din aur și.
În declarația pe care o dă la data de 23.04.2007 și, ulterior, în revenirile succesive din 25.04.2007 și 02.05.2007, partea vătămată detaliază și enumeră bijuteriile care i-au fost sustrase.
Pe parcursul cercetărilor, organele de cercetare penală au depistat una din aceste bijuterii la martora, care locuiește fără forme legale în I- la familia. Marora a declarat că posedă această bijuterie de la inculpatul, pe care îl cunoaște de mai mult timp. Împreună cu această martora mai locuiește și martorul care îl cunoaște, la rândul său, pe inculpat, martora declarând că a primit de la acesta mai multe telefoane mobile de diferite mărci, precum și bijuterii din aur și.
La data de 02.05.2007, partea vătămată a recunoscut ca fiind una din brățările ce i-au fost furate, brățara ridicată de organele de poliție de la numita, fiica martorei. În procesul verbal de recunoaștere întocmit cu aceeași ocazie, precum și în declarația pe care o dă, partea vătămată menționează că își recunoaște fără dubii brățara sustrasă, aceasta fiindu-i predată pe bază de dovadă.
La data de 18.05.2007, cu ocazia introducerii în arest a inculpatului, în urma reținerii sale de către organele de poliție, s-a întocmit procesul verbal nr.263 de către lucrătorii din arestul IPJ În acest document anexat în copie indigo la dosar, se menționează că asupra inculpatului s-au găsit mai multe bijuterii și cartele telefonice, printre care o verighetă, de culoare galbenă cu nod.
Aceste bunuri, se menționează în același proces verbal, erau ascunse în pantoful al reținutului. Ele au fost ridicate pe bază de dovadă și au fost prezentate spre recunoaștere părții vătămate.
Aceasta din urmă și-a recunoscu verigheta ca fiind a ei. Comparând declarația pe care a dat-o partea vătămată după producerea furtului, constatăm că cele două bijuterii (brățara și verigheta) figurează printre bunurile sustrase din locuința reședință la data 22.04.2007.
Întrebat în legătură cu aceste bijuterii, inculpatul a declarat și în fața organelor de cercetare și în fața procurorului că le-a găsit în două parcuri de pe raza municipiului Declarația este evident neverosimilă, fiind greu de crezut că două bijuterii aparținând părții vătămate și sustrase în aceeași împrejurare au putut fi găsite de inculpat în două locații diferite.
Partea vătămată, deși și-a recuperat parțial prejudiciul, în temeiul dispozițiilor art. 15 Cpp, s-a mai constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 1000 lei (fl. 47 verso )
Situația de fapt a fost probată cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate (fl. 43-47 ), proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (fl. 49-66 ), declarația martorului (fl. 67-68 ), declarația martorei (fl. 69 p), dovezi de recuperare parțială a prejudiciului (fl. 70; 76; 78-79 p), proces verbal încheiat cu ocazia recunoașterii bijuteriilor și planșe foto (fl. 71-74 și 80 ), declarația martorului (fl. 75 ), proces verbal nr. 263 de percheziție corporală la introducerea în arest (fl. 77 ), declarațiile inculpatului (fl. 81-82; 177-179; 181; 185-186; 187-188; 196 9.
La data de 13.05.2007, partea vătămată a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că în cursul aceleiași zile, în intervalul orar 21.40-21.50, persoane necunoscute au pătruns în locuința personală pe ușa de la bucătărie lăsată deschisă și au sustras din interior două telefoane mobile, mărcile Motorola V3 și Nokia, precum și suma de 150 lei și un etui dintr-un material sintetic, prejudiciul fiind de 900 lei.
În urma cercetărilor efectuate, telefonul mobil marca Motorola V3 având codul - 356 479 003 892 706, aparținând părții vătămate a fost depistat la martorul care îl cumpărase de la inculpatul.
Martorul îl cunoaște de mai multă vreme pe inculpat, acesta venind în repetate rânduri la adresa unde domiciliază martorul. Telefonul mobil marca Motorola V3 a fost predat pe bază de dovadă părții vătămate. În declarația pe care o dă, aceasta își recunoaște cu certitudine telefonul ca fiind al său după codul. În legătură cu această faptă, inculpatul nu a dat declarații.
Partea vătămată, deși și-a recuperat parțial prejudiciul, în temeiul dispozițiilor art. 15 Cpp, s-a mai constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 300 lei (fl. 88 verso ).
Situația de fapt reținută se probează cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația părții vătămate (fl. 85-88 ), proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (fl. 89-96 ), declarația martorului (fl. 97 ), dovezi de recuperare parțială a prejudiciului (fl. 98-99 ), planșă foto cu bunul recuperat (fl. 100-102 ), declarațiile inculpatului (fl. 177-179; 181; 185-186; 187-188; 196 ).
La data de 18.05.2007, partea vătămată - a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că în seara zilei de 17.05.2007, în intervalul orar 20.00-22.30, persoane necunoscute au pătruns prin escaladarea ferestrei de la bucătărie în apartamentul situat în I,-, parter, de unde au sustras două telefoane mobile marca LG și Samsung în valoare totală de 370 lei.
Partea vătămată - a declarat că în jurul orelor 23.30 primit un telefon de la mama sa care se afla în localitatea Câmpulung M, în care aceasta din urmă îi spunea că la orele 23.06 fost sunată de pe unul din telefoanele sustrase și un cu voce răgușită și tărăgănată a întrebat-o "ce iubito, ce dragostea vieții mele?".
Mai mult decât atât, martorul - (soțul părții vătămate) a primit un telefon de la martora care l-a întrebat ce se întâmplă cu telefoanele sale (cele două telefoane sustrase), deoarece a fost sunată de pe acele numere de un necunoscut care a întrebat-o " ce iubito, ce dragostea vieții mele?".
Audiată în calitate de martor, numita confirmă cele declarate de soțul părții vătămate.
Relevant este faptul că martorul - a declarat că a primit un telefon de la numărul de telefon 0752 430 264 în dimineața zilei de 18.05.2007. După reținerea inculpatului, a fost găsit asupra sa un telefon cu acest număr. Întrebat în legătură cu aceasta, inculpatul a declarat că telefonul cu numărul 0752 430 264 de pe care fusese sunat soțul părții vătămate îi aparține și îl folosește de două-trei luni.
Martorul - nu a vorbit cu inculpatul la telefon, fiind foarte probabil ca acesta din urmă, auzind vocea unui la telefon, să nu fi vrut să răspundă. Nici partea vătămată și nici martora nu au putut recunoaște vocea inculpatului.
important este că inculpatul a declarat că în noaptea de 17/18.05.2007 a dormit în reședința martorului. Au fost audiați patru martori (, Gh. și OG), care au declarat că inculpatul nu a fost la această locuință în perioada 16-18.05.2007, deci alibiul său este fals.
Mai trebuie menționat că telefonul cu nr. 0752 430 264 fost găsit asupra inculpatului la controlul corporal efectuat asupra acestuia.
Partea vătămată, în temeiul dispozițiilor art. 15 Cpp, s - a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 370 lei (fl. 129 vero )
Situația de fapt reținută a fost probată cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate (fl. 126-130 ), proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (fl. 132-143 p), declarațiile martorului (fl. 146-148; 149-150 p), proces verbal de consemnare a împrejurării că martorul a fost apelat pe telefonul său mobil de pe nr. de telefon aparținând inculpatului și planșa foto (fl. 151-152 ), declarațiile martorei (fl. 153-154; 155-156 ), proces verbal de consemnare a împrejurării că martora a fost apelată pe telefonul său mobil de pe numărul de telefon mobil al părții vătămate și planșe foto (fl. 157-160 ), declarațiile martorei (fl. 161-162 ), declarațiile martorului (fl. 163-164 p), declarațiile martorului G (fl. 165-166 ), declarațiile martorului OG(fl. 167-168; 169-170 ), proces-verbal de percheziție corporală a inculpatului la data prinderii sale de către organele de poliție (fl. 172 ), declarațiile inculpatului (fl. 177-179; 181; 185-186; 187-188; 196 ).
Stabilindu-se vinovăția inculpatului, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, avându-se în vedere și starea de recidivă postexecutorie și postcondamnatorie în care acesta se afla la data comiterii faptelor, potrivit fișei de cazier.
Pe latură civilă constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv faptele ilicite prezentate mai sus, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate între faptele ilicite și prejudiciu, precum și vinovăția inculpatului, în baza art. 14 și 346 Cpp, art. 998 și urm civ, va obliga inculpatul la plata următoarelor sume după care: titlu de despăgubiri materiale: 1100 lei către partea civilă, 1000 lei către partea civilă, 300 lei către partea civilă și 370 lei către partea civilă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul.
În cererea scrisă de apel, s-a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei sale condamnări, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
În fața instanței de apel, apelantul inculpat a refuzat să dea declarație, aceeași atitudine adoptând-o și când i-a fost acordat ultimul cuvânt cu ocazia dezbaterilor pe fond a apelului declarat de către acesta.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat a solicitat admiterea apelului, iar pe fond în principal achitarea inculpatului, întrucât la dosar nu sunt probe din care să se rețină vinovăția sa, iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate pe care o consideră severă în raport de fapta reținută și valoarea prejudiciului cauzat.
Prin decizia penală nr. 96 din 24.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosar nr. -, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, s-a respins ca nefundat apelul declarat de apelantul și s-a menținut, în temeiul art. 350 al. 1 Cod procedură penală starea de arest a inculpatului.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Instanța de fond a făcut o justă apreciere a probelor administrate în cauză pe baza cărora în mod corect a stabilit situația de fapt și vinovăția inculpatului.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași nr.6128/P/2007, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de "violare de domiciliu" prev. de art.192 alin.2 Cod penal și "furt calificat" prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.g,i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, fiecare cu aplicarea art.37 lit.a,b Cod penal și ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
S-a reținut că la data de 21.01.2007, inculpatul a pătruns în jurul orelor 19,30 prin escaladarea geamului în bucătăria apartamentului părții vătămate aflat la parterul blocului din str.- nr.1 A din I și a sustras două pachete țigări, un telefon mobil cu cameră foto în valoare de 1100 lei. De asemenea, se reține că partea vătămată în aceeași zi, în jurul orelor 19,50 fost sunată pe telefonul fix din locuința personală de către un care i-a adresat într-un limbaj vulgar, folosind, printre altele, formule de genul: "bună, iubito". Din cauza limbajului injurios, partea vătămată a închis telefonul, însă individul care era, după voce, un, a revenit de 7-8 ori la același număr de telefon fix în intervalul orar 19,50 - 20,30, continuând să folosească un limbaj ireverențios, proferând cuvinte abjecte. La ultimul apel individul a precizat că sună de pe telefonul mobil sustras din bucătăria părții vătămate și că se află în Centru.
La data de 23.04.2007, același inculpat în intervalul orar 22,00 - 24,00 pătruns în locuința părții vătămate situat în I str.- -, de unde a sustras un telefon mobil, precum și bijuterii din aur și.
La data de 13.05.2007 în intervalul orar 21,40 - 21,50, inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate de unde a sustras 2 telefoane mobile, suma de 150 lei și un etui dintr-un material sintetic.
La data de 18.05.2007, inculpatul în intervalul orar 20,00 - 22,30, a pătruns în locuința părții vătămate prin escaladarea ferestrei de la bucătăria apartamentului situat în I- de unde a sustras 2 telefoane mobile.
Actul de sesizare al instanței, se întemeiază pe următoarele mijloace de probă: plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului și planșe foto, proces verbal de recunoaștere a vocii inculpatului, proces verbal de recunoaștere a bijuteriilor, proces verbal de percheziție corporală, declarațiile martorilor, și.
OGExaminând actele și lucrările dosarului, atât cele din cursul urmăririi penal, cât și cele din faza de cercetare judecătorească, Tribunalul a apreciat că situația de fapt reținută prin rechizitoriu se confirmă, fiind susținută de probele administrate.
Astfel, în ceea ce privește fapta din data de 25.01.2007, se reține că la data de 25.01.2007, organele de cercetare penală de la secția a II-a Poliție, i-a chemat la sediul secției pe partea vătămată și soțul acesteia., ocazie cu care aceștia au asistat la un dialog purtat între inculpatul și polițiști.
În cele două procese verbale încheiate cu această ocazie, partea vătămată și soțul său recunosc, fără dubii, că ul a cărui voce au ascultat-o la telefon și care le-a declarat că este cel care a sustras telefonul are una și aceeași voce cu vocea inculpatului.
În legătură cu furtul comis în locuința părții vătămate, se reține că pe parcursul cercetărilor a fost depistată una din bijuterii la martora care locuiește fără forme legale în I- la familia. Martora a declarat că posedă această bijuterie de la inculpatul, pe care îl cunoaște de mai mult timp. Împreună cu această martoră, mai locuiește și martorul care îl cunoaște, la rândul său pe inculpat, martora declarând că a primit de la acesta mai multe telefoane mobile de diferite mărci, precum și bijuterii din aur și.
La data de 02.05.2007, partea vătămată a recunoscut că una din brățările ce i-au fost furate, brățara ridicată de organele de poliție de la numita, fiica martorei. În procesul verbal de recunoaștere întocmit cu această ocazie, precum și în declarația pe care o dă, partea vătămată menționează că își recunoaște fără dubii, brățara sustrasă, aceasta fiindu-i predată pe bază de dovadă.
La data de 18.05.2007, cu ocazia introducerii în arest a inculpatului,în urma reținerii sale de către organele de poliție, s-a întocmit procesul verbal nr.263 de către lucrătorii din arestul În acest document anexat în copie indigo la dosar, menționează că asupra inculpatului s-au găsit mai multe bijuterii și cartele telefonice, printre care o verighetă, de culoare galbenă cu nod.
Aceste bunuri, se menționează în același proces verbal, erau ascunse în pantoful al reținutului. Ele au fost ridicate pe bază de dovadă și au fost prezentate spre recunoaștere părții vătămate.
Referitor la fapta din 13.05.2007, se constată în mod clar că inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate, avându-se în vedere că unul din telefoanele mobile sustrase a fost găsit la martorul din declarația căruia se reține că l-a achiziționat de la inculpatul, pe care îl cunoștea de mai multă vreme, acesta venind în repetate rânduri la adresa martorului.
În ce privește fapta din 18.05.2007 în dauna părții vătămate, se reține din probele administrate că inculpatul a pătruns în locuința acesteia, de unde a sustras două telefoane mobile, avându-se în vedere declarația martorei, din care se reține că a sunat pe soțul părții vătămate pentru a-l întreba ce se întâmplă cu telefoanele sale, întrucât a fost sunată de pe acestea de un necunoscut.
Mai mult inculpatul în apărarea sa a declarat faptul că în seara zilei de 17/18.05.2007 a dormit la martora, însă în urma audierii acesteia și a martorilor, și OG, se reține căp în noaptea respectivă, inculpatul nu a fost la această locuință.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a constatat că prin probele administrate, s-a dovedit la adăpost de orice îndoială, că inculpatul este autorul sustragerilor din locuințele părților vătămate.
Aspectele expuse de inculpat privind nevinovăția sa, nu pot fi reținute de către instanță ca fiind corespunzătoare adevărului, întrucât se observă în mod vădit că ele reprezintă exagerări de ordin subiectiv ale acestuia, făcute din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii penale sau cel puțin a atenua impactul acestor consecințe.
Referitor la cuantumul pedepsei aplicate, s-a constatat că instanța de fond a făcut o apreciere temeinică a dispozițiilor art.72 din codul penal, aplicând inculpatului o pedeapsă care își atinge scopul așa cum este definit în art.52 din codul penal, respectiv la faptul că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Astfel, instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă proporțională cu gradul de pericol social al faptelor comisie, condițiile și împrejurările concrete în care s-au săvârșit infracțiunile, datele ce caracterizează persoana inculpatului care a mai cunoscut rigorile legii penale până în prezent fiind recidivist, cuantumul stabilit fiind spre minimul prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, motiv pentru care nu se impune reducerea acestuia.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat în termen legal recurs inculpatul fără a motiva în scris cererea de recurs.
Analizând decizia penală recurată, în temeiul art. 3856al. 2 Cod procedură penală, din oficiu, Curtea de Apel reține următoarele:
Instanțele au reținut corect situația de fapt și de drept în baza probatoriului eficient administrat pe parcursul procesului penal, astfel că faptele inculpatului care în perioada 21.01. - 18.05.2007 în baza aceleiași rezoluții infracționale, singur, pe timp de noapte prin escaladarea ( de 3 ori) și pătrunderea în locuință. Pe ușa lăsată neasigurată, a comis un număr de 4 acte materiale de sustragere de bunuri din locuința mai multor persoane, cauzând un prejudiciu total de 3070 lei, recuperat parțial, întrunește sub aspect obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208-209 al.1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 și art. 192 al. 2 Cod penal, fiecare cu reținerea stării de recidivă prev. de art. 37 lit. a și b Cod penal.
Și sub aspect subiectiv probele administrate în cauză evidențiază indicii temeinice privind săvârșirea faptei cu intenție directă. Drept urmare, instanțele au reținut corect a fi realizate în cauză cerințele impuse de art. 19 pct. 1 lit. a Cod penal.
La individualizarea pedepsei, instanțele au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, în raport de care a fost judicios apreciată și nu se impune redozarea pedepsei de executat.
În lipsa altor motive dintre cele prev. de art. 3859al. 3 Cod procedură penală, ce se analizează din oficiu de instanța de recurs, Curtea apreciază ca fiind legală și temeinică decizia penală recurată, urmând ca în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală să respingă recursul potrivit dispozitivului prezentei.
Văzând și dispozițiile art. 38515al.4 Cod procedură penală și art. 189, art. 192 al.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.385/15 pct.1 lit. b Cod pr. penală respinge ca nefondată recursul declarat de recurentul inculpat, împotriva deciziei penale nr.96 din 24.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr.-.
Deduce durata arestării preventive a inculpatului de la 24.02.2009 până la zi, în temeiul art.385/17 al.4 Cod pr. penală.
Dispune plata sumei a câte 200 lei din fondurile, cu titlu de onorariu avocat oficiu.
În temeiul art.192 al.2 Cod pr. penală obligă recurentul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 23.04.2009, în prezența inculpatului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Silviu Anti, Valerica Niculina Grosu Gabriel
GREFIER,
Red.
Red.. - /
Red. -
Tehnored. - 2 ex.
4.05.2009
Președinte:Silviu AntiJudecători:Silviu Anti, Valerica Niculina Grosu Gabriel