Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 4/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art.208, 209 Cod penal
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR.4
Ședința publică din 6 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 3: Ghertner Ioan
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror - din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul ( fost ), împotriva deciziei penale nr.223 din 19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat desemnat din oficiu, pentru inculpatul recurent, care lipsește, lipsă fiind și părțile vătămate intimate, -, și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocat, la cabinetul căruia a fost citat inculpatul, precizează că el a fost angajat de către acesta doar pentru studierea dosarului, redactarea motivelor de recurs și înaintarea acestora, nu și pentru susținerea recursului în fața Curții de APEL SUCEAVA, context în care instanța aduce la cunoștință faptul că prin rezoluție s-a dispus citarea inculpatului de la toate adresele pe care acesta le-a indicat în cursul procesului penal, inclusiv de la sediul cabinetului.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul recurent, solicită admiterea recursului, iar pe fondul cauzei redozarea pedepsei, în sensul orientării acesteia către minimul special prevăzut de lege, dând eficiență circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74, 76 Cod penal.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de către inculpat și menținerea hotărârilor pronunțate în cauză de către instanța de fond, respectiv apel. Apreciază cuantumul pedepsei aplicate ca fiind corect, având în vedere și starea de recidivă postexecutorie în care inculpatul a săvârșit infracțiunile din prezenta cauză.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, conform art. 304 Cod procedură penală.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 278 din data de 14.05.2008, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr-, a fost condamnat inculpatul (fost ) la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit. a,e,f și alin.2 lit. b cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit. b cod penal.
Conform art.71 alin.1 și 2 cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a doua și lit. b cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie, constând în: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Prin aceeași sentință s-a constatat că:
- partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză împotriva inculpatului, prejudiciul constând în telefonul mobil sustras marca Samsung - 2510, în valoare de 700 lei, fiind recuperat prin restituire;
- partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză împotriva inculpatului, deși prejudiciul constând în portofelul în care se aflau suma de 300 lei și actele de identitate, nu a fost recuperat;
- partea vătămată - nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză împotriva inculpatului cu privire la portofelul sustras și actele de identitate ce se aflau în interiorul acestuia, bunurile fiind recuperate prin restituire, dar că în temeiul art.346 alin.1 cod procedură penală raportat la art.998 cod civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de această parte civilă cu privire la suma de 150 lei, ce se afla în portofelul sustras și, pe cale de consecință, a fost obligat inculpatul la restituirea sumei de 150 lei, sumă sustrasă și nerecuperată;
- s-a luat act că partea vătămată, care s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului în cursul urmăririi penale, a renunțat la pretențiile civile constând în suma de 500 lei, contravaloarea telefonului mobil marca LG - 8830 sustras și nerecuperat;
- în temeiul art.346 alin.1 cod procedură penală raportat la art.998 cod civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă împotriva inculpatului cu privire la suma de 600 lei, reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca Gx2 5 sustras și nerecuperat și, pe cale de consecință, a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 600 lei.
În baza art.118 alin.1 lit. e raportat la art.4 cod penal s-a dispus confiscarea următoarelor sume:
- suma de 600 lei, obținută ca urmare a vânzării telefonului mobil sustras marca Samsung - 2510, aparținând părții vătămate, către numitul G.
- suma de 300 lei, existentă în portofelul sustras părții vătămate.
- suma de 500 lei, reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca LG - 8830, aparținând părții vătămate, sustras și nerecuperat.
Totodată, conform art.191 cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut săvârșirea de către inculpat a cinci acte materiale de furt calificat, după cum urmează:
1.Astfel cum rezultă din plângerea și declarația părții vătămate, coroborată cu declarația de recunoaștere a inculpatului și depoziția martorului G, la data de 21.08.2006 inculpatul a sustras părții vătămate telefonul mobil marca Samsung - 2510, într-o stație de autobuz, profitând de aglomerația ce s-a format la urcarea în autobuz - mijloc de transport în comun. Ulterior, inculpatul s-a deplasat la o piață din municipiul S și a vândut telefonul mobil sustras cu suma de 600 lei, unui tânăr despre care știa că are prenumele și care se ocupă de valorificarea de telefoane mobile, acesta fiind ulterior identificat în persoana numitului G, asupra sa fiind găsit și bunul reclamat care a fost ridicat și predat părții vătămate pe bază de dovadă.
2.Astfel cum rezultă din plângerea și declarația părții vătămate, coroborată cu declarația de recunoaștere a inculpatului, cu declarația învinuitului și depoziția martorei, la data de 27.10.2006 inculpatul a sustras din geanta părții vătămate portofelul în care se afla suma de 300 lei și actele de identitate, la urcarea într-un microbuz în stația maxi taxi 22 - direcția - oraș. Inculpatul se afla împreună cu învinuitul, despre care a afirmat însă că nu a văzut când a sustras portmoneul părții vătămate. Ulterior actele au fost aruncate, iar suma de bani, de 300 lei, a cheltuit-o în scopuri personale.
3.Astfel cum rezultă din plângerea și declarația părții vătămate -, coroborată cu declarația de recunoaștere a inculpatului, cu declarația învinuitului și depoziția martorei, la data de 07.11.2006, în timp ce se deplasau cu un autobuz de la bazarul S spre zona centrală, inculpatul, care stătea în spatele ei, împreună cu învinuitul, care stătea în fața acesteia, i-au sustras din poșetă portofelul în care se afla suma de 150 lei și actele de identitate. Din declarația părții vătămate a reieșit că atunci când a ajuns în stația de la Grupul Școlar nr.2 S tânărul ce stătea în fața sa, identificat ca fiind, i-a făcut semn din cap celui ce stătea în spatele ei, respectiv inculpatului și i-a spus să coboare repede din autobuz, ceea ce s-a și întâmplat. Imediat partea vătămată a constatat faptul că fermoarul de la poșeta sa era deschis pe J, iar din aceasta îi lipsea portmoneul în care se afla suma de 150 lei și actele de identitate. De asemenea, partea vătămată a arătat că în preajma sa nu a mai stat nici o persoană în afara celor doi, pe care i-a identificat după planșele foto prezentate pentru recunoaștere.
Instanța de fond a apreciat ca nesincere declarațiile inculpatului și ale învinuitului, cu privire la faptul că respectivul portofel a fost găsit de către învinuit lângă cele două fete în autobuz, întrucât săvârșirea unor astfel de furturi (fie de telefoane mobile, fie de portofele din genți) de către cei doi reprezenta o obișnuință.
De asemenea, faptul că partea vătămată nu a mai insistat în plângerea formulată se datorează și atitudinii inculpatului, după săvârșirea faptei, de restituire parțială a bunurilor sustrase. Astfel, a doua zi, aceasta a fost sunată de către inculpat care i-a dat întâlnire pentru a-i înapoia cartea de identitate împreună cu portofelul, ceea ce s-a și întâmplat, cu scopul de a-și retrage plângerea, însă suma de 150 lei ce se afla în portmoneu nu a fost restituită de către inculpat care acheltuit acei bani împreună cu învinuitul.
Atitudinea ulterioară a inculpatului de a se întâlni cu partea vătămată și de a-i restitui parțial bunurile sustrase se datorează, pe de o parte, faptului că acesta o cunoștea pe vara sa, iar pe de altă parte, interesului acestuia de aod etermina pe partea vătămată de a-și retrage plângerea.
4.Astfel cum rezultă din plângerea și declarația părții vătămate, coroborată cu declarația de recunoaștere a inculpatului, la data de 13.11.2006 inculpatul a observat într-un autobuz pe partea vătămată, sesizând că aceasta, după ce a terminat o convorbire telefonică, a introdus telefonul în buzunarul exterior al hainei, astfel că s-a apropiat de aceasta și i l-a sustras. După ce a coborât din mijlocul de transport în comun, partea vătămată a sesizat lipsa telefonului mobil, marca "LG" - 8830, relatat acest lucru și prietenei sale.
5.Deși inculpatul nu a recunoscut, cu aceiași ocazie și în aceleași împrejurări a dispărut și telefonul mobil, marca Gx2 5, al părții vătămate, astfel că se poate presupune în mod rezonabil că și acest din urmă furt a fost săvârșit tot de către.
Cele două telefoane mobile sustrase nu au fost recuperate. Deși inculpatul a declarat că telefonul mobil marca "LG" - 8830, aparținând părții vătămate, l-a valorificat la o persoană al cărei nume nu îl poate preciza, cu suma de 170 lei, în cauză nu s-a făcut dovada acestor susțineri.
Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță a procedat la condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoare, individualizată în raport de criteriile generale prev.de art.72 cod penal, săvârșirea faptei în stare de recidivă postexecutorie, gradul de pericol social, forma continuată și persoana infractorului, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea acesteia în regim de detenție.
Sub aspectul laturii civile, prima instanță a constatat că parte din prejudiciile cauzate au fost recuperate prin restituire, context în care părțile vătămate nu s-au constituit părți civile, că parte au fost recuperate parțial, dar părțile vătămate nu au pretins despăgubiri civile și că parte s-au constituit părți civile în cauză, sens în care a dat curs prevederilor art.346 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.998 cod civil și dispozițiilor art.118 alin.1 lit. e raportat la art.4 cod penal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, motivând că faptele reținute în sarcina sa nu au fost săvârșite de către el. De asemenea, cu prilejul formulării concluziilor în fața instanței de apel, apărătorul ales al inculpatului a invocat nelegalitatea sentinței apelate față de împrejurarea că inculpatul a fost arestat în Belgia în cursul cercetării judecătorești la prima instanță.
Prin decizia penală nr. 223 din data de 19 octombrie 2009, Tribunalul Suceava, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul apelant () împotriva sentinței penale nr. 278 din 14.05.2008, ds- al Judecătoriei Suceava.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că sentința atacată este legală și temeinică, instanța de fond reținând în mod corect situația de fapt, încadrarea în drept, iar pedeapsa a fost individualizată cu respectarea criteriilor generale prev.de art.72 cod penal, după cum și modalitatea de executare a acesteia a fost just aleasă.
Sub aspectul legalității sentinței, Tribunalul a constatat că din adresa -/JV din 29.05.2009 a Biroului Național Interpol ( 163 ds. apel) rezultă că inculpatul a fost arestat în Belgia în perioada 13.02.2008 - 4.04.2008. În ceea ce privește judecata în primă instanță, inculpatul a beneficiat de apărător ales și nu a putut participa la termenul din data de 19.03.2008. Analizând încheierea instanței de la acest termen ( 74 ds. fond), Tribunalul a constatat că procedura nu a fost legal îndeplinită față de partea vătămată și nu s-a efectuat nici un act de cercetare judecătorească. De asemenea, la momentul soluționării cauzei în primă instanță, 14.05.2008 (termenul fiind din data de 7.05.2008), inculpatul nu era privat de libertate, iar intervalul de timp avut la dispoziție de la data liberării și până la termen (peste o lună) a fost suficient pentru pregătirea apărării.
Față de aceste aspecte, reținând că în speță s-a invocat incidența unui caz de nulitate relativă conform dispozițiilor art. 197 alin. 1, 4 Cod procedură penală, Tribunalul a concluzionat că actele procesuale și procedurale efectuate la termenul la care inculpatul s-a aflat în imposibilitate de prezentare au avut o influență practic inexistentă asupra soluționării cauzei. În consecință, anularea sentinței primei instanțe nu poate fi apreciată ca necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei (ca și condiție a reținerii din oficiu - art. 197 alin. 4 teza ultimă - a încălcărilor de către instanță).
Sub aspectul temeiniciei, din probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv: plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale de recunoaștere după planșa foto, dovada de predare - primire bun, declarațiile martorilor și declarațiile inculpatului și ale învinuitului, Tribunalul a reținut că situația de fapt a fost corect prezentată de prima instanță. Deși inculpatul a susținut prin cererea de apel că a fost obligat să recunoască faptele la poliție și acestea nu sunt săvârșite de către el, Tribunalul a constatat că aceste afirmații sunt în contradicție cu materialul probator administrat. Astfel, inculpatul a restituit părții vătămate - cartea de identitate și portofelul, iar în baza propriilor susțineri a fost recuperat telefonul sustras de la partea vătămată. De asemenea, inculpatul a fost recunoscut de către părțile vătămate pe planșele foto prezentate de către organele de poliție.
Constatarea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanțe atenuante este atributul instanței de judecată și, deci, lăsată la aprecierea acesteia. Într-o atare apreciere se va ține seama de gradul concret de pericol social al faptei comise, de modalitatea în care aceasta a fost săvârșită, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și elementele care caracterizează persoana făptuitorului.
Ori, în speță, ținând cont de faptele comise de inculpat, de împrejurările și modalitatea în care au fost săvârșite, de urmările produse, valoarea prejudiciul cauzat, precum și de antecedentele penale ale inculpatului și atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, Tribunalul a apreciat că nu se impune acordarea circumstanțelor atenuante și nici redozarea pedepsei aplicate. De altfel, deși conform art. 74 alin. 2.Cod Penal instanța are posibilitatea de a reține ca circumstanțe atenuante și ale împrejurări afară de cele indicate expres în textele de lege, nici inculpatul prin cererea de apel și nici apărătorul acestuia în cursul judecării apelului, nu au indicat în ce constau aceste circumstanțe atenuante.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul ( fost ), fără a indica în scris motivele, situație în care potrivit art. 38510alin.21rap. la 3859alin.3 Cod procedură penală, vor fi avute în vedere cazurile de casare din oficiu, iar apărătorul desemnat din oficiu al acestuia a solicitat casarea acesteia, dar și a sentinței pronunțate de prima instanță și redozarea pedepsei aplicate prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal, cu consecințele prev. de art.76 Cod penal, în sensul coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminatoriu.
Procedând la soluționarea recursului prin prisma prevederilor art. 38510alin.2 rap. la 3859alin.2 Cod procedură penală și a motivelor invocate - care se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859alin.1 pct.14 Cod procedură penală - în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin. 2 raportat la art. 38514Cod procedură penală și în baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Referitor la incidența în speță a dispozițiilor art.197 Cod procedură penală, fie sub forma încălcării dreptului la apărare, ceea ce ar atrage nulitatea absolută a hotărării instanței de fond și implicit a deciziei dată în apel conform alin.2 al textului de lege menționat, fie a nelegalei citări în fața primei instanțe, cu consecințele ce decurg din prevederile alin.1 și 4 ale art. 197, Curtea constată că motivele de recurs întemeiate pe aceste aspecte, ce pot fi încadrate la art. 3859alin.6 și 21 și analizate din oficiu, conform art. 3859alin.3 Cod procedură penală, nu sunt date.
Pe de o parte, este de observat că inculpatul a beneficiat de o apărare efectivă, fiind reprezentat de apărător ales, în persoana av., conform delegației aflată la fila 16 dosar fond, care a propus probele pe care le-a considerat necesare, a fost prezent la audierea martorilor acuzării și ai apărării și a formulat concluzii orale și scrise cu prilejul dezbaterilor, iar pe de altă parte, citarea inculpatului s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în materie ( art.177 Cod procedură penală), în condițiile în care potrivit art. 70 alin.4 Cod procedură penală, recurentul avea obligația să anunțe în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare de domiciliu.
În acest context, faptul că inculpatul a fost arestat în Belgia, în perioada 13.02.2008 - 4.04.2008 ( conform adresei nr. -/JV din 29.05.2009 a Biroului Național Interpol - 163 ds. apel) nu prezintă relevanță și nu influențează în nici un mod legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe, cîtă vreme la singurul termen de judecată acordat în acest interval, respectiv din data de 19.03.2008, nu s-a efectuat nici un act procedural de natura a-i afecta interesele, aspect ce reiese din conținutul încheierii de ședință de la acea dată ( 74 ds. fond), iar dezbaterile, pronunțarea hotărârii și comunicarea dispozitivului acesteia, au avut loc după mai mult de o lună de la data punerii acestuia în libertate, citarea și comunicarea actelor de procedură efectuându-se la domiciliu indicat de recurent în cursul urmăririi penale.
Pe fond, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judiciară a probelor administrate în cauză.
Rezultă din materialul probator că în perioada 21 august - 13 noiembrie 2006, inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a comis 5 acte materiale de sustragere, de bunuri (telefoane mobile), bani și acte de identitate, de la părțile vătămate, aflate în mijloace de transport în comun și indicate în actul de sesizare, cît și în hotărârile atacate, cauzând astfel prejudiciile indicate de proprietari, parte din ele recuperate prin restituire, parte recuperate parțial, iar parte nerecuperate.
Această situație de fapt a fost dovedită cu plângerile și declarațiile părțile vătămate (18-22,33-35,37-39,40-46 ds.), procesele-verbale de recunoaștere după planșă foto (53-68,71-75,78-82,83-86,87-90 ds.), dovada de predare-primire bun (91,92 ds.), declarațiile martorilor, G (97-117 ds. 97 ds.fond), coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului date în cursul urmăririi penale (47-52).
Deși inițial inculpatul a recunoscut faptele comise, cu excepția actelor materiale de sustragere de la părțile vătămate -, din data de 07.11.2006 și, din data de 13.11.2006, susținând că în primul caz a găsit respectivul portofel lângă cele două fete în autobuz, iar în cea de-a doua situație a negat comiterea faptei, ulterior, în apel, a afirmat că nu este autorul infracțiunii reținute în sarcina sa, afirmație contrazisă de materialul probator administrat în cauză, la care au făcut referire în mod detaliat instanțele de fond și respectiv apel, nedovedind în nici un fel lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție existente, cel în cauză neprezentîndu-se în fața instanțelor cu toate diligențerle depuse, în acest sens, în primă instanță și în căile de atac.
Raportat la situația de fapt reținută s-a stabilit încadrarea juridică legală a infracțiunii comise de inculpat, iar sancțiunea penală stabilită a fost judicios individualizată în raport de criteriile prev. de art.72 Cod penal, fiind în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare prev. de art.52 Cod penal, astfel că nu se impune redozarea acesteia, în sensul coborârii ei sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminatoriu, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal, considerate de apărare ca pledând în favoarea sa.
În argumentarea punctului de vedere îmbrățișat, Curtea a pus accent pe aspectul că pedeapsa este în măsură să realizeze finalitatea urmărită numai dacă prin felul și măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăție și periculozitatea făptuitorului, dacă este rațională, convingătoare, justă și echitabilă.
În aceeași măsură, instanța de recurs a apreciat că reținerea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanțe atenuante este atributul instanței de judecată și, deci, lăsată la aprecierea acesteia. Într-o atare apreciere, se ține seama de gradul concret de pericol social al faptei comise, de modalitatea în care aceasta a fost săvârșită, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de elementele care caracterizează persoana făptuitorului.
Totodată, dacă instanța constată existența unora din împrejurările enumerate exemplificativ de legea penală, nu este obligată să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, ci le va aprecia în raport cu pericolul social concret al faptei, cu ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, cu urmările produse s-au care s-ar fi putut produce și cu periculozitatea infractorului, spre a decide dacă au caracter atenuant sau nu.
Numai în măsura în care aceste din urmă împrejurări nu atribuie faptei supuse judecății o gravitate sporită, împrejurările exemplificate de legiuitor au semnificația unor circumstanțe atenuante judiciare.
În același timp însă, se impune ca în cadrul operației de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă și, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conținut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.
Ori, raportându-ne la speța de față, Curtea reține că, deși inculpatul a recunoscut și regretat parțial săvârșirea faptei pusă în sarcina sa și a avut o atitudine oscilantă după plasarea sa în sfera ilicitului penal, poziției procesuale adoptate pe parcursul procesului penal, nu i se poate atribui caracter de circumstanță atenuantă și nu se justifică, așadar, a se da eficiență juridică prevederilor art. 74 Cod penal cu consecința atenuării pedepsei aplicate în conformitate cu disp. art. 76 Cod penal, neputând fi ignorate împrejurările ce atribuie faptelor deduse judecății și persoanei inculpatului un pericol social accentuat.
De altfel, comportarea parțial sinceră a inculpatului a fost valorificată de prima instanță la nivelul dozării pedepsei aplicate, aceasta fiind orientată, așa cum s-a arătat către nivelul minimului special, în condițiile în care limitele de pedeapsă se situează între 3-15 ani închisoare.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar s-a oprit în cadrul acestei analize și asupra elementelor ce caracterizează persoana inculpatului, reținând că acesta dă dovadă de perseverență în activitatea infracțională, având în antecedentele penale un număr de trei condamnări pentru comiterea unor infracțiuni de același gen, fiind condamnat ultima dată, astfel cum rezultă din cazierul judiciar existent la fila 52 ds.fond și hotărârile de condamnare definitive, prin sentința penală nr. 259 din 10 martie 1999 Judecătoriei Pașcani, definitivă prin neapelare la data de 30.03.1999, la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, fiind încarcerat în perioada 20.08.1999 - 19.02.2003, situație juridică care a și atras aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, privind starea de recidivă postexecutorie. În atare situație, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a organelor în drept ar întreține climatul infracțional și ar crea inculpatului, impresia că poate persista în activitatea ilicită, în condițiile în care, acesta nu a înțeles să-și corijeze comportamentul ignorând în continuare valorile fundamentale ocrotite de lege, prin normele dreptului penal și procesual penal și avertismentele ferme date de societate, prin instanța de judecată, dovedind în acest mod lipsă de efect educativ a pedepsei anterior aplicate.
Pentru considerentele ce preced, Curtea concluzionează că recursul inculpatului este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și disp. art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul () împotriva deciziei penale nr. 223 din 19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava ( nr. 278/14.05.2008 pronunțată de Judecătoria Suceava ).
Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 350 lei, cheltuieli judiciare, din care, suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu, se va vira în contul S din fondurile avansate de Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 06 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
26.01.2010/2 ex.
Jud.fond: C -
Jud.apel:
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela, Nechifor Veta, Ghertner Ioan
