Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 437/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 437/R/2008
Ședința publică din 1 iulie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Monica Rodina Judecător
JUDECĂTORI: Monica Rodina, Ana Covrig Luminița Hanzer
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat prin procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr. 179/A din 2 iunie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1 pen. rap. la art. 209 alin. 1 lit. a pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de ares, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Întrebat fiind de instanță, inculpatul arată că a declarat recurs întrucât este nemulțumit de pedeapsă și își susține recursul.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea din oficiu a inculpatului solicită, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d pr.pen. admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 179/A pronunțată de Tribunalul Cluj și a sentinței penale nr. 97/2008 pronunțată de Judecătoria Turda și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre cu reținerea circumstanțelor atenuate prev. de art. 74 lit. b și c pen. rap. la art. 76 lit. c pen. cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Inculpatul e nemulțumit de cuantumul pedepsei aplicate de către instanța de fond. Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare. Pentru faptele din acest dosar inculpatul a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, anterior fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, astfel încât ca urmare a revocării suspendării condiționate s-a ajuns la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare.
Apreciază, raportat la atitudinea de care a dat dovadă inculpatul, a recunoscut și regretat fapta comisă, prejudiciul cauzat părții civile a fost în întregime recuperat, că toate aceste împrejurări pot fi considerate circumstanțe atenuante în sensul art. 74 lit. b și c pen. Pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru această faptă aplicată de către instanța de fond este ridicată. Solicită să se dea eficiență dispozițiilor legale cu privire la circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. b și c pen. cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, având în vedere că în această cauză nu se justifică o reducere a pedepsei stabilite de către instanța de fond. Inculpatul a săvârșit această faptă în termenul de încercare al pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Inculpatul comite din nou o infracțiune de același gen, fiind condamnat la o pedeapsă mult sub minimul special prevăzut de lege. Apreciază că nu se impune o reducere a pedespei.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei.
CURTEA
Deliberând reține că prin sentința penală nr. 97 din 19.03.2008 pronunțată de Judecătoria Turda, în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a pen. cu aplicarea art. 37 lit. a pen. a fost condamnat inculpatul, fiul lui si, născut la data de 31.12.1982 in T, C, cetățean R, neșcolarizat, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, recidivist,. in T,-, în prezent deținut la Penitenciarul Gherla,. 46, jud. C, CNP - la pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
In baza art. 61 alin. 1.pen. a fost revocat beneficiul liberării condiționate a inculpatului din executarea pedepsei de 4 ani si 6 luni închisoare, aplicata inculpatului prin sentința penala nr. 1283/19.08.2005 a Judecătoriei Gherla, a fost contopită pedeapsa stabilita prin prezenta cu restul rămas neexecutat, de 449 zile închisoare, în final executând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
In baza art. 71.pen. i-au fost interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b pen.
In baza art. 350 alin. 1.pr.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.
In baza art. 88 alin. 1.pen. s-a dedus din pedeapsa de 3 ani aplicata inculpatului, durata reținerii si a arestării preventive, de la data de 18.11.2007- la zi.
In baza art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a pen. cu aplicarea art. 37 lit. a pen. art. 74 alin. 1 lit. c pen.- art. 76 alin. 1 lit. c pen. a fost condamnat inculpatul - fiul lui si, născut la data de 24.06.1983 in T, C, R, muncitor, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, CNP -,. in T,-, jud. C, în prezent deținut la Penitenciarul Gherla, la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an si 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
In baza art. 71.pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b pen.
In baza art. 86/4 alin. 1.pen. a fost revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cuantum de 1 an si 7 luni închisoare, aplicata inculpatului prin sentința penala nr. 383/06.06.2007 a Judecătoriei Turda, care nu s-a cumulat cu pedeapsa stabilita prin prezenta, in final executând 3 ani si 1 luna închisoare.
In baza art. 83 alin. 1.pen. a fost revocat beneficiul suspendării executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicata inculpatului prin sentința penala nr. 1888/2006 a Judecătoriei Arad, definitive prin decizia penala nr. 137/A/2007 a Tribunalului Arad, care nu s-a contopit cu pedeapsa de 1 an si 6 luni stabilita prin prezenta, în final executând 4 ani si 6 luni închisoare.
In baza art. 33 lit. a pen. art. 34 alin. 1 lit. b pen. au fost contopite cele doua pedepse rezultante de 3 ani si 1 luna închisoare si respectiv 4 ani si 6 luni închisoare, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani si 6 luni închisoare.
In baza art. 71.pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b pen.
In baza art. 350 alin. 1.pr.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.
In baza art. 88 alin. 1.pen. s-a dedus din pedeapsa de 4 ani si 6 luni ani aplicata inculpatului, durata reținerii si a arestării preventive, de la data de 18.11.2007- la zi.
In baza art. 14 - art. 346 alin. 1.pr.pen. cu aplicarea art. 998-999.civ. art. 1003.civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea vătămată - parte civila, domiciliat in comuna Frata, sat Frata nr. 84, jud. C, CNP -, astfel cum a fost restrânsă si, pe cale de consecința, au fost obligați inculpații in solidar, la plata in favoarea părții civile a sumei de 2000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.
In baza art. 193 alin. 1 si 4.pr.pen. a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata în favoarea părții civile a sumei de 40 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În baza art. 191 alin. 2.pr.pen. a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata în favoarea statului a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. si suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av., s-a avansat din in favoarea Baroului
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în după-amiaza zilei de 17.11.2007, în jurul orelor 15,00, inculpații, împreună cu martorul, au pornit de la locuința inculpatului, cu mașina acestuia marca Opel Vectra, cu nr. înmatriculare 713, spre satele din apropierea municipiului Întrucât era singurul care deținea carnet de conducere, la volanul autoturismului se afla martorul.
Ajunși în Frata, inculpatul a observat un magazin de îmbrăcăminte și s-a interesat de la un tânăr de pe strada unde locuiește patronul acelui magazin, ulterior solicitându-i martorului sa oprească mașina in dreptul locuinței indicate.
Potrivit declarațiilor martorului, inculpatul i-a comunicat ca îl cunoaște pe patronul magazinului, în acest mod justificând solicitarea de a opri mașina in dreptul locuinței acestuia.
Ajunși în locația indicată, inculpații au coborât din mașina (întâi inculpatul, care l-a chemat ulterior și pe inculpatul ) și au pătruns în curtea locuinței părții vătămate-parte civila și ulterior în casă, poarta de acces și ușa de la casă fiind descuiate.
După un scurt interval de timp inculpații au ieșit din locuința cu brațele pline de haine, pe care le-au plasat în portbagajul mașinii.
în mașina, inculpații i-au solicitat martorului să pornească spre C- Tot în mașină, inculpații i-au adus la cunoștința martorului ca bunurile (trei inele de aur cu, un laptop marca, un aparat - navigator marca -, un aparat portabil marca Samsung, o videocamera marca Sony, 2 camere web, un microfon cu căști de la computer, cablurile aferente aparaturii electronice, trei telefoane mobile - unul marca Nokia, unul marca Samsung si unul marca Panasonic si mai multe bluze bărbătești) sunt furate și că intenționează să le valorifice.
În acest scop, inculpatul a vorbit la telefon cu martorul, pe care îl cunoștea, intrebandu-l dacă nu îl interesează să cumpere aparatura electronică, iar la răspunsul afirmativ al martorului, inculpații s-au dus la locuința acestuia, vânzându-i laptopul, aparatul portabil cu adaptor pentru, 2 camere web, 1 camera video marca Sony cu adaptor, contra sumei de 900 Euro.
Întrucât martorul le-a înmânat inculpaților suma de 1000 Euro, aceștia s-au deplasat la locuința martorului, cunoștința a martorului, care le-a schimbat în lei suma de bani în valută, astfel încât inculpații au revenit la locuința martorului, căruia i-au restituit contravaloarea în lei a sumei de 100 Euro.
În momentul în care inculpații și martorul au revenit la locuința martorului, în fața porții acestuia se afla o mașina a poliției, care i-a legitimat și le-a solicitat să urmeze echipajul la secție.
În drum spre secția de politie, cu justificarea de a nu se găsi atâția bani asupra sa, inculpatul a împărțit banii încasați, dându-i o parte inculpatului și o parte martorului.
Ajunși la secția de politie, inculpatul a părăsit sediul pentru un interval de timp, în care s-a deplasat până la locuința martorului, unde i-a înmânat martorului -, vărul primar al martorului, o sumă de bani în bancnote de 50 lei și cele trei telefoane mobile, marca Nokia, Samsung si respectiv Panasonic, cu solicitarea de a păstra aceste lucruri până a doua zi, când va veni după ele.
La percheziția corporala asupra inculpaților și a martorului, a fost recuperată suma de 2286 lei, care a fost restituită martorului pe baza de dovadă ( 92 dosar urmărire penala).
Ulterior, s-a ridicat de la martorul - suma de 800 lei si cele trei telefoane mobile care i-au fost înmânate de inculpatul ( 94 dosar urmărire penala), din care suma de 800 lei si încă 27 lei (in total 827 lei ) a fost predata martorului (în completare până la contravaloarea în lei a sumei de 900 euro)- 93 dosar urmărire penală, iar cele trei telefoane mobile au fost restituite părții vătămate-parte civila ( 98 dosar urmărire penală), alături de laptop, -ul portabil cu adaptor, 2 camere web, camera video marca Sony cu adaptor și cablu încărcător, precum și o serie de haine bărbătești sustrase de inculpați ( 99 dosar urmărire penală).
Potrivit declarației părții vătămate - parte civilă din cursul cercetării judecătorești ( 17), a fost recuperat și aparatul, singurele obiecte sustrase si nerestituite fiind inelele de aur alb cu.
Situația de fapt anterior descrisa a fost reținută de instanța de fond, din coroborarea declarațiilor părții vătămate - parte civila ( 17) cu cea a martorilor (25-26), ( 85), ( 86), ( 87), ( 88) si - ( 100), precum si cu procesul-verbal de efectuare a unei examinări interioare si exterioare a autoturismului marca Opel Vectra, cu nr. înmatriculare 713 cu planșe fotografice ( 48-50,. 51-79 dosar urmărire penala), procesul-verbal de cercetare la fata locului ( 9-10 dosar urmărire penala), procesul-verbal de percheziție corporala asupra inculpaților ( 90,.97 dosar urmărire penala), procese-verbale de predare-primire de la martorul cu planșe fotografice anexa ( 80-89), proces-verbal de predare-primire de la martorul - ( 94 dosar urmărire penala), precum și cu dovezile de primire de către partea vătămată - parte civil și respectiv de către martorul a bunurilor sustrase și respectiv a sumei de bani plătite ca si contraechivalent a bunurilor sustrase si cumpărate de martor.
Instanța de fond a înlăturat ca nesincere declarațiile inculpatului (care nu a recunoscut săvârșirea faptei), a martorului A- 24 (care l-a plasat pe inculpatul la clubul la momentul săvârșirii faptei, de altfel martorul a arătat în mod expres faptul că nu își poate aminti cu exactitate data când s-a întâlnit cu inculpatul in club, având in vedere ca se afla sub influenta băuturilor alcoolice) și a inculpatului din faza cercetării judecătorești (în cuprinsul căreia a arătat că inculpatul nu a fost cu el și cu martorul in comuna Frata, unde a fost săvârșită fapta). Aceasta întrucât, pe de o parte, atât martorul, cat și martorii si (vecinii părții vătămate-parte civila) l-au plasat pe inculpatul la locul și la momentul săvârșirii faptei.
De altfel, în cursul urmăririi penale inculpatul a declarat faptul că inculpatul i-a însoțit și că a participat în mod activ la săvârșirea faptei ( 19,. 20-22, 23-24 dosar urmărire penală), revenind asupra declarației în cursul cercetării judecătorești, cu motivarea că ar fi fost constrâns să dea declarația în forma indicată. La întrebarea instanței de fond, inculpatul a arătat însă faptul că nu a formulat plângere împotriva organelor de poliție pentru pretinsele agresiuni, precum și faptul că este deținut în penitenciar în aceeași celulă cu inculpatul, fiind evidentă influențarea declarației inculpatului de către coinculpatul.
Pe de altă parte, atitudinea inculpatului, constând în modul de implicare în valorificarea bunurilor (astfel cum aceasta a reieșit din declarațiile martorului ) nu s-a coroborat cu declarațiile acestuia în sensul că bunurile nu ar fi fost sustrase de el, ci de inculpatul și de martorul.
In drept, fapta inculpaților și, care la data de 17.11.2007, în jurul orelor 17.00, pe timp de zi, au pătruns in locuința părții vătămate-parte civila, de unde au sustras mai multe bunuri (trei inele de aur cu, un laptop marca, un aparat - navigator marca -, un aparat portabil marca Samsung, o videocamera marca Sony, 2 camere web, un microfon cu căști de la computer, cablurile aferente aparaturii electronice, trei telefoane mobile - unul marca Nokia, unul marca Samsung si unul marca Panasonic si mai multe bluze bărbătești), în valoare de aproximativ 18.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzuta si pedepsita de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a pen.
Potrivit fișei de cazier judiciar a inculpatului ( 83-84), acesta a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen, cea mai recenta condamnare fiind cea aplicata prin sentința penala nr. 1283/19.08.2005 a Judecătoriei Gherla, de 4 ani si 6 luni închisoare, de sub efectele căreia a fost liberat condiționat la data de 06.10.2006, având un rest de executat de 449 zile închisoare.
Întrucât fapta dedusa judecații a fost săvârșită înainte de împlinirea duratei pedepsei, la încadrarea juridica a faptei s-a reținut si starea de recidiva postcondamnatorie, prevăzuta de art. 37 alin. 1 lit. a pen.
La stabilirea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, instanța de fond a avut in vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72.pen. (in special de faptul ca inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, având o atitudine reticenta fata de organele judiciare, de faptul ca acesta este cunoscut cu antecedente penale, dar si de împrejurarea ca prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunii a fost recuperat in cea mai mare parte), astfel încât instanța de fond a condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii in cuantum de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
In baza art. 61 alin. 1.pen. instanța de fond a revocat beneficiul liberării condiționate a inculpatului din executarea pedepsei de 4 ani si 6 luni închisoare, aplicata inculpatului prin sentința penala nr. 1283/19.08.2005 a Judecătoriei Gherla, a contopit pedeapsa stabilita prin prezenta cu restul rămas neexecutat, de 449 zile închisoare, in final executând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
In baza art. 71.pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b pen.
In baza art. 350 alin. 1.pr.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.
In baza art. 88 alin. 1.pen. s-a dedus din pedeapsa de 3 ani aplicata inculpatului, durata reținerii si a arestării preventive, de la data de 18.11.2007- la zi.
Potrivit fisei de cazier judiciar a inculpatului ( 81), acesta a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an si 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzuta de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 R, cu aplicarea art. 37 lit. a pen. cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani si 7 luni, prin sentința penala nr. 383/06.06.2007 a Judecătoriei Turda, definitiva prin neapelare la data de 19.06.2007 si respectiv la pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a,e, g, i pen. cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, prin sentința penala nr. 1888/2006 a Judecătoriei Arad, definitiva prin decizia penala nr. 137/A/20.03.2007 a Tribunalului Arad, definitiva prin nerecurare, astfel încât în cauza au fost incidente prevederile art. 37 lit. a pen. privind recidiva postcondamnatorie.
La stabilirea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, instanța de fond a avut în vedere pe lângă criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72.pen. faptul ca inculpatul a avut o atitudine sincera in fata instanței de judecata, recunoscând săvârșirea faptei. Astfel fiind, in baza art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a pen. cu aplicarea art. 37 lit. a pen. art. 74 alin. 1 lit. c pen.- art. 76 alin. 1 lit. c pen, instanța de fond a condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii in cuantum de 1 an si 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
In baza art. 71.pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b pen.
In baza art. 86/4 alin. 1.pen. a fost revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cuantum de 1 an si 7 luni închisoare, aplicata inculpatului prin sentința penala nr. 383/06.06.2007 a Judecătoriei Turda, care nu s-a contopit cu pedeapsa stabilita prin prezenta, in final executând 3 ani si 1 luna închisoare.
In baza art. 83 alin. 1.pen. a fost revocat beneficiul suspendării executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicata inculpatului prin sentința penala nr. 1888/2006 a Judecătoriei Arad, definitiva prin decizia penala nr. 137/A/2007 a Tribunalului Arad, care nu s-a contopit cu pedeapsa de 1 an si 6 luni stabilita prin prezenta, in final executând 4 ani si 6 luni închisoare.
In baza art. 33 lit. a pen. art. 34 alin. 1 lit. b pen. a contopit cele doua pedepse rezultante de 3 ani si 1 luna închisoare si respectiv 4 ani si 6 luni închisoare, și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani si 6 luni închisoare.
In baza art. 71.pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b pen.
In baza art. 350 alin. 1.pr.pen. a menținut starea de arest a inculpatului.
In baza art. 88 alin. 1.pen. a dedus din pedeapsa de 4 ani si 6 luni ani aplicata inculpatului, durata reținerii si a arestării preventive, de la data de 18.11.2007- la zi.
Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a reținut ca deși la termenul de judecata de la data de 19.12.2007 partea vătămata a arătat ca se constituie parte civilp cu suma de 3000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale (contravaloarea sistemului si a inelelor de aur ramase nerecuperate), la termenul de la data de 16.01.2008, in cuprinsul declarației date in fata instanței de fond, partea civila a arătat ca își restrânge pretențiile la suma de 2000 lei, reprezentând contravaloarea inelelor de aur, care nu au fost recuperate, întrucât sistemul i-a fost restituit.
Întrucât instanța de fond a reținut ca inculpații au săvârșit cu vinovăție fapta dedusa judecații, sustrăgând din patrimoniul părții vătămate-parte civila, printre altele, si un număr de trei inele din aur alb cu, in valoare totala de 1140 Euro ( 99,. 106), instanța de fond a constatat că în cauza sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpaților, astfel încât, in baza art. 14 - art. 346 alin. 1.pr.pen. cu aplicarea art. 998-999.civ. art. 1003.civ. instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată-parte civila, domiciliat in comuna Frata, sat Frata nr. 84, jud. C, CNP -, astfel cum a fost restrânsă si, pe cale de consecința, a obligat inculpații in solidar, la plata in favoarea părții civile a sumei de 2000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.
Deși valoarea inelelor sustrase de către inculpați a fost, potrivit facturii depuse la dosar, mai mare decât cea pretinsa de partea vătămata - parte civila, in baza principiului disponibilității care guvernează latura civila a procesului penal, instanța de fond a dispus obligarea inculpaților, in solidar, doar la plata sumei de 2000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.
In baza art. 193 alin. 1 si 4.pr.pen. instanța de fond a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata in favoarea părții civile a sumei de 40 lei reprezentând cheltuieli de judecata (contravaloarea traducerii legalizate a facturii fiscale si a certificatului de garanție a inelelor- 104).
In baza art. 191 alin. 2.pr.pen. a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata in favoarea statului a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. si suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av., s-a avansat din in favoarea Baroului
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul care a criticat sentința primei instanțe doar sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, pe care a considerat-o prea mare raportat la fapta comisă, pe care de altfel a arătat că o recunoaște și o regretă.
Prin decizia penală nr. 179/A/02.06.2008 a Tribunalului Cluj în baza art.379 pct.2 lit. a proc.pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 97/19.03.2008 a Judecătoriei Turda, care a fost desființată sub aspectul omisiunii aplicării dispozițiilor art. 85 și 86/5 Cod penal.
Pronunțând o nouă hotărâre, s-a menținut pedeapsa aplicată de prima instanță de 1 an și 6 luni închisoare.
S-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul apelant prin sentința penală nr. 383/06.06.2007 a Judecătoriei Turda (definitivă prin neapelare la data de 19.06.2007) și sentința penală nr. 1888/28.06.2006 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr.137/A/20.03.2007 a Tribunalului Arad sunt concurente, potrivit art. 33 lit. a pen.
În baza art. 86/5 și respectiv art. 85.pen. s-a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 383/06.06.2007 a Judecătoriei Turda și, precum și suspendarea condiționată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1888/28.06.2006 a Judecătoriei Arad.
În baza art. 34 lit. b pen. s-au contopit pedepsele susmenționate, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, care a fost suspendată sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani și 7 luni, termen care a curs de la data de 19.06.2007.
În temeiul art. 86/4 pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere susmenționată și s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare, alături de pedeapsa de 1 ani și 6 luni închisoare aplicată în cauză, în final inculpatul urmând să execute:
-4 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă perioada detenției preventive din 18.11.2007 la zi.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
S-a stabilit onorariu pentru apărătorul oficiu la suma de 100 lei ce s-a avansat din
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că instanța de fond a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza unui material probator complet și judicios administrat, din care a reieșit vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat pentru care a fost trimis în judecată. De altfel, inculpatul și-a recunoscut participația la comiterea faptei.
_ |
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată de către prima instanță, s-a apreciat că a fost corect individualizată prin prisma criteriilor prevăzute de art. 72.pen.
În favoarea inculpatului instanța de fond a reținut deja circumstanțe atenuante, coborând pedeapsa până la jumătatea limitei minime speciale, aceasta în condițiile în care este vorba despre un furt din locuință, iar inculpatul este recidivist, una dintre condamnările anterioare vizând tot infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului. Raportat la modul și mijloacele de comitere a faptei precum și la valoarea relativ ridicată a prejudiciului, care nu este nici în prezent recuperat în totalitate, tribunalul apreciază că instanța de fond a dat suficientă eficiență circumstanțelor atenuante iar pedeapsa aplicată este în măsură să reflecte în mod just gradul de pericol social al faptei comise.
S-a reținut însă că apelul este însă fondat sub alt aspect, cel al omisiunii aplicării dispozițiilor art. 85 și 86/5 Cod penal cu privire la anularea suspendării sub supraveghere și condiționate a executării pedepselor aplicate inculpatului apelant anterior prin sentința penală nr. 383/06.06.2007 a Judecătoriei Turda (definitivă prin neapelare la data de 19.06.2007) și sentința penală nr. 1888/28.06.2006 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr.137/A/20.03.2007 a Tribunalului Arad.
Prima instanță a reținut, de altfel în mod corect, că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin aceste două sentințe sunt concurente, potrivit art. 33 lit. a pen. situație față de care era necesar ca anterior aplicării dispozițiilor privind revocarea acestor suspendări să se efectueze operațiunile de anulare și contopire a celor două pedepse.
În consecință, în baza art.379 pct.2 lit.a pr.pen. tribunalul a admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 97/19.03.2008 a Judecătoriei Turda, care o va desființa sub aspectul omisiunii aplicării dispozițiilor art. 85 și 86/5 Cod penal.
Pronunțând o nouă hotărâre, s-a menținut pedeapsa aplicată de prima instanță de 1 an și 6 luni închisoare.
S-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul apelant prin sentința penală nr. 383/06.06.2007 a Judecătoriei Turda (definitivă prin neapelare la data de 19.06.2007) și sentința penală nr. 1888/28.06.2006 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr.137/A/20.03.2007 a Tribunalului Arad sunt concurente, potrivit art. 33 lit. a pen.
În baza art. 86/5 și respectiv art. 85.pen. s-a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 383/06.06.2007 a Judecătoriei Turda și, precum și suspendarea condiționată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1888/28.06.2006 a Judecătoriei Arad.
În baza art. 34 lit. b pen. s-au contopit pedepsele susmenționate, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, care a fost suspendată sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani și 7 luni, termen care a curs de la data de 19.06.2007.
În temeiul art. 86/4 pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere susmenționată și s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare, alături de pedeapsa de 1 ani și 6 luni închisoare aplicată în cauză, în final inculpatul urmând să execute:
-4 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă perioada detenției preventive din 18.11.2007 la zi.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii și, implicit împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs inculpatul, criticând soluțiile atacate ca fiind netemeinice și a solicitat casarea acestora și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
În motivarea recursului inculpatul a arătat că pedeapsa aplicată în cauză este prea mare și că, față de atitudinea sinceră și recuperarea în întregime a prejudiciului, se impunea acordarea unei eficiențe mai sporite circumstanțelor atenuante, cu consecința stabilirii unei pedepse mul mai reduse.
Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Din analiza cauzei rezultă că atât instanțe de fond, cât și cea apel, după o riguroasă evaluare a materialului probator administrat, a reținut corect că recurentul, împreună cu inculpatul, pe timp de zi, a pătruns în data de 17.11.2007 în locuința părții vătămate, de unde au sustras mai multe bunuri (trei inele de aur cu, un laptop marca, un aparat - navigator marca -, un aparat portabil marca Samsung, o videocamera marca Sony, 2 camere web, un microfon cu căști de la computer, cablurile aferente aparaturii electronice, trei telefoane mobile - unul marca Nokia, unul marca Samsung si unul marca Panasonic si mai multe bluze bărbătești), in valoare de aproximativ 18.000 lei.
În sprijinul acestei stări de fapt sunt declarațiilor părții vătămate ( 17), declarațiile martorilor (25-26), ( 85), ( 86), ( 87), ( 88) si - ( 100), procesul-verbal de efectuare a unei examinări interioare și exterioare a autoturismului marca Opel Vectra, cu nr. înmatriculare 713 cu planșe fotografice ( 48-50,. 51-79 dosar urmărire penală), procesul-verbal de cercetare la fata locului ( 9-10 dosar urmărire penală), procesul-verbal de percheziție corporala asupra inculpaților ( 90,.97 dosar urmărire penala), procese-verbale de predare-primire de la martorul cu planșe fotografice anexa ( 80-89), proces-verbal de predare-primire de la martorul - ( 94 dosar urmărire penala), precum și dovezile de primire de către partea vătămata și, respectiv, de către martorul a bunurilor sustrase și a sumei de bani plătite ca și contraechivalent a bunurilor sustrase și cumpărate de martor.
Pe baza acestei stări de fapt, s-a dat o încadrare juridică legală infracțiunii comise de inculpatul recurent, fapta acestuia realizând elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a pen.
În ceea ce privește sancțiunea penală aplicată, Curtea constată că pedeapsa stabilită a fost just individualizată, fiind proporțională cu gravitatea faptei și consecințele acesteia.
Potrivit art.72 din pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. 52 alin.1 pen. potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni".
Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, este de observat că s-a procedat la o justă aplicare criteriilor generale prevăzute de art.72 pen. ținându-se cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise rezultând din prejudiciul substanțial și agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei (respectiv, de 2 persoane împreună și pe timp de zi, ceea ce denotă o îndrăzneală infracțională ridicată și lipsa oricăror inhibiții), dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine sinceră cu privire la fapta comisă, este recidivist, așa cum rezultă din fișa de cazier fiind condamnat anterior la 2 pedepse a căror executare au fost suspendate sub supraveghere ( 109 dos. urm. pen.).
Este adevărat că atitudinea sinceră a inculpatului a contribuit la aflarea cu celeritate a adevărului în cauză și că prejudiciul a fost recuperat, însă aceste aspecte au fost avute în vedere în procesul de individualizare, fiind appreciate ca și circumstanțe de natură a atenua răspunderea penală a inculpatului, consecința fiind coborârea pedepsei sub limita specială prevăzută de lege.
A acorda o eficiență mai sporită acestor circumstanțe ar conduce la stabilirea unei sancțiuni vădit disproporționate în raport de gradul concret de pericol social concret al faptei, cu consecința eludării scopului stabilit art. 52.pen.
Mai trebuie precizat faptul că prin sentinta atacată inculpatului I s-a stabilit o pedeapsă finală de 4 ani și 6 luni închisoare, însă această pedeapsă este rezultatul aplicării dispozițiilor art. 86/4 pen. deoarece, săvârșind prezenta infracțiune în cursul termenului de încercare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, instanța are obligația legală de a dispune revocarea beneficiului suspendării, consecința fiind cumularea aritmetică a acestei sancțiuni cu cea aplicată în cauză.
Pentru toate aceste motive, Curtea concluzionează că sentința atacată este legală și temeinică, urmând a fi menținută în totalitate ca atare, astfel că în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b proc.pen. se va respinge ca nefondat recusul inculpatului.
În temeiul art. 88.pen. se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventive începând cu 18.11.2007 până la zi.
Inculpatului I s-a asigurat asistență juridică din oficiu astfel că în temeiul art. 189.proc.pen. se va stabili suma de 100 lei în favoarea Baroului de Avocați C ce se va avansa din.
În baza art. 192 al. 2.proc.pen. inculpatul va fi obligat să achite 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariu pentru apărărtorul din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (fiul lui si, născut la data de 24.06.1983 aflat in Penitenciarul Gherla ) împotriva deciziei penale nr. 179/A din 2 iunie 2008 Tribunalului Cluj.
Potrivit art. 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada detenției preventive, începând cu data de 18 noiembrie 2007 și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 1 iulie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red. /
4 ex./02.07.2008
Jud. fond:
Jud. apel:;
Președinte:Monica Rodina
Judecători:Monica Rodina, Ana Covrig Luminița Hanzer