Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 488/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.488/2008
Ședința publică din 30 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 2: Stanca Ioana Marcu
JUDECĂTOR 3: Monica Farcaș
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
Procuror:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva deciziei penale nr.60/A/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Se prezintă avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpații intimați și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța având în vedere că din actele dosarului rezultă contrarietatea de interese dintre inculpații intimați, iar aceștia au desemnat un singur apărător din oficiu - desemnează în cauză pe d-na avocat, pentru asistarea din oficiu a inculpatului intimat, urmând ca d-na avocat, numită în cauză inițial, să asigure asistarea inculpatului intimat.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitate avocatului numit în cauză pentru asistarea inculpatului intimat, să studieze dosarul.
La reluarea cauzei, la a doua strigare, reprezentantul parchetului și apărătorii inculpaților intimați învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor penale atacate și rejudecând:
- a se dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208, 209 al.1 lit. Cod penal, întrucât din probele administrate în cauză rezultă participația acestuia la comiterea faptei.
- a de dispune condamnarea inculpatului, cu executarea pedepsei în detenție, iar în subsidiar dacă se constată incidența dispozițiilor art.86/1 Cod penal a se majora cuantumul pedepsei.
Învederează că nu mai susține motivul de recurs referitor la schimbarea încadrării juridice a faptei privind pe inculpatul, din infracțiunea prev. de art.208, 209 al.1 lit. f în art.208, 209 al.1 lit.h Cod procedură penală.
Referitor la inculpatul învederează că instanțele anterioare nu au individualizat corect pedepsele aplicate inculpaților întrucât trebuiau să procedeze la schimbarea încadrării juridice faptei în infracțiunea prev. de art.209 al.1 lit.a Cod penal, având în vedere coparticiparea inculpaților.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul solicită respingerea recursului parchetului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică hotărârea penală atacată.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat solicită respingerea recursului parchetului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică hotărârea penală atacată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 115/2007, Judecătoria Hunedoaraa condamnat pe inculpatul la 1 an închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prev, și ped. de art. 208, 209 al. 3 lit. f Cod penal, rap. la art. 41 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a coroborat cu art. 76 lit. c Cod penal.
În baza art. 81, 82 Cod penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, atrăgând atenția inculpatului asupra art. 83 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. c Cod proc. penală, a achitat pe inculpatul pentru infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a, al. 3 lit. f Cod penal, rap. la art. 41 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 Cod proc. penală.
În baza art. 14, art. 346 Cod proc. penală, art. 998, 999 Cod civil, a obligat pe inculpatul la plata sumei de 28.931,24 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC SA Sucursala Regională de
În baza art. 118 lit. b Cod penal, a dispus confiscarea în favoarea statului a unei brățări din bile de lemn de culoare maronie, corp delict înregistrat la poziția nr. 1 în registrul de corpuri delicte al Judecătoriei Hunedoara.
Onorariile apărătorilor din oficiu în sumă totală de 300 lei a dispus să fie suportate din fondul MJ.
A obligat pe inculpatul la plata sumei de 70 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 20 martie 2005, lucrătorii postului de poliție TF H au fost sesizați despre faptul că în data de 19 martie 2006, în jurul orei 11.30, autori necunoscuți au sustras din zona km.13+200 de la ieșirea din stația CFR H, direcția de mers, 95 metri cablu interurban care asigura legătura telefonică pe relația H -.
La data de 12 decembrie 2005, lucrătorii postului de poliție TF H au fost sesizați prin telegramă CFR despre faptul că în ziua de 11 decembrie 2005 autori necunoscuți au sustras 100 metri cablu liniar interurban afectând comunicațiile CFR.
La data de 5 septembrie 2005, din nou au fost sesizate organele de poliție despre sustragerea a 100 metri liniari cablu interurban, iar la data de 29 august 2005, 40 metri liniari de cablu interurban.
Constatând vinovăția inculpatului, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia, la individualizarea pedepsei având în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal.
S-a apreciat că în cauză sunt aplicabile și prevederile art. 81,82 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Din probele administrate în cauză, nu a reieșit implicarea inculpatului la comiterea faptelor, motiv pentru care instanța de fond a dispus achitarea acestuia.
Latura civilă a cauzei a fost soluționată prin obligarea inculpatului la plata prejudiciului cauzat părții civile SC CFR SA Sucursala Regională de
Împotriva acestei sentințe, în termen și motivat, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, criticând soluția atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele de apel au vizat netemeinicia soluției sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, în sensul reținerii în mod nejustificat a circumstanțelor atenuante raportat la criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei aplicate.
Criticile vizând nelegalitatea sentinței atacate au vizat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina aceluiași inculpat, respectiv art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a Cod penal, rap. la art. 209 al. 3 lit. f Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și de asemenea omisiunea aplicării dispozițiilor art. 64 lit. a,b,c Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal, cu aplicarea art. 71 al. 5 Cod penal.
Soluția pronunțată a fost criticată ca netemeinică și față de greșita achitare a inculpatului, pentru aceeași infracțiune, în raport de probele administrate în cauză.
Prin decizia penală nr. 60/A/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-, s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara. S-a desființat parțial sentința atacată și în consecință:
S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, b CP, în condițiile art. 71 CP.
În temeiul art. 71 alin. 5 CP, s-a suspendat condiționat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.
S-au menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.
Cheltuielile judiciare în apel în sumă de 70 lei au rămas în sarcina statului.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații și în sumă totală de 200 lei s-a dispus să fire avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată prin actul de sesizare al instanței, pentru infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al. 3 lit. f Cod penal, rap. la art. 41 al. 2 Cod penal.
Susținerea Parchetului în sensul că trebuiau reținute în sarcina sa și dispozițiile art. 209 al. 1 lit. a Cod penal, față de declarația acestuia că ar fi săvârșit fapta împreună cu numitul G și față de rolul activ al instanței, nu poate fi reținută în condițiile în care față de numitul G nu s-au efectuat cercetări în baza aceluiași rol activ invocat și nu există nici o altă probă în dosar care să conducă la această concluzie, declarația inculpatului singulară și prin ea însăși, nefiind suficientă să producă consecințele juridice în sensul celor solicitate.
Nu se impune nici reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul celor solicitate de către Parchet, în condițiile în care individualizarea de către prima instanță s-a făcut în acord cu dispozițiile art. 72 Cod penal și art. 52 Cod penal, cu referire la scopul pedepsei.
De asemenea, nu pot fi reținute nici criticile cu privire la netemeinicia sentinței atacate sub aspectul achitării inculpatului, în condițiile în care din probele administrate nu s-a confirmat participarea acestuia la săvârșirea faptei, prima instanță dând eficiență dispozițiilor art. 63 Cod proc. penală.
Apelul Parchetului a fost apreciat admisibil sub aspectul aplicării pedepselor accesorii și interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal, inculpatului și suspendării condiționate a acestora pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale, în condițiile art. 71 al. 5 Cod penal.
Împotriva acestor hotărâri, a declarat recurs în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, solicitând condamnarea inculpatului pe ntru infracțiunea de furt calificat, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 3 lit. f CP, în infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 3 lit. h CP și înlăturarea circumstanțelor atenuante, cu efectul majorării pedepsei aplicate inculpatului.
În fața instanței de recurs, reprezentantul Parchetului a declarat că nu mai susține motivul de recurs vizând schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 208 alin. 1, 209 alin. 3 lit. f CP, în infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 3 lit. h CP. Totodată, s-a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului sau schimbarea modalității de executare a pedepsei, în regim de detenție.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, Curtea constată că recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Curtea apreciază că în cauză nu s-a dovedit în afara oricărui dubiu participarea inculpatului la comiterea infracțiunii de furt calificat. Cu excepția declarației inculpatului care atestă că a săvârșit fapta împreună cu coinculpatul, nici o altă probă administrată nu dovedește vinovăția acestuia. În consecință, soluția achitării acestui inculpat este legală și temeinică.
2. Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o justă aplicare a dispozițiilor art. 52 și 72 CP, cu privire la individualizarea pedepsei aplicate, ținând seama de împrejurările comiterii faptei, de forma de vinovăție, de urmarea produsă și de circumstanțele de ordin personal ale inculpatului. Astfel, s-a aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendare condiționată, ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante, ținând seama de împrejurarea că inculpatul este la prima încălcare a legii penale.
Apreciem că pentru argumentele care țin de persoana inculpatului, nu se justifică majorarea pedepsei sau schimbarea modalității de executare a acesteia.
Cum nici din oficiu nu au fost identificate motive de casare a hotărârilor atacate, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b CPP, Curtea va respinge ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
În baza art. 192 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate în recurs vor rămâne în sarcina statului.
Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu se va înainta din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva deciziei penale nr. 60/A/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate în recurs rămân în sarcina statului.
Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu se înaintează din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact. /2 ex. /24.10.2008
,
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Stanca Ioana Marcu, Monica Farcaș