Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 634/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 634
Ședința publică din 23 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu
JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian
JUDECĂTOR 3: Ștefan
*
GREFIER - -A
*
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -
legal reprezentat de
PROCUROR -
La ordine a venit soluționarea recursului declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr.248/AP din 3.09.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul-inculpat - în stare de arest, asistat de avocat oficiu, lipsă fiind intimații-părți civile și, precum și intimata-asigurator P
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Nefiind cereri de formulat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a dat cuvântul pe fond.
Av., având cuvântul pentru recurentul-inculpat, a solicitat admiterea recursului și redozarea pedepsei, în sensul coborârii acesteia sub minimul special, precum și aplicarea art.81 Cod penal. A solicitat a se avea în vedere faptul că recurentul este tânăr, regretă faptele și că există posibilitatea reeducării acestuia fără privarea sa de libertate.
Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind hotărârile pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice, având în vedere gravitatea faptelor.
Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, a arătat că regretă faptele.
S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 486/02.07.2008, pronunțată de Judecătoria Piatra -N, în dosarul penal nr-, instanța de fond a condamnat pe inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 al. 1,4, art. 209 al.1 lit. g,i Cod penal la pedeapsa de 3(trei ) ani închisoare; pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 al.1 din OUG nr. 195/2002 la pedeapsa de 1 (un) an închisoare și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 al.1 din OUG nr. 195/2002 la pedeapsa de 1 (un) an închisoare;
În temeiul art. 33 lit. a Cod penal, raportat la art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3(trei ) ani închisoare.
Potrivit art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1095/2005 a Judecătoriei Piatra Neamț, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3(trei ) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II- a și lit. b Cod penal.
Potrivit art. 14 Cod procedură penală, raportat la art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 24.500 lei și "Astra" Asigurări B suma de 8.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Conform art. 191 Cod penal, a fost obligat inculpatul să plătească statului, suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În ziua de 16.02.2008, în jurul orei 15.00, inculpatul a mers la barul din satul, unde până în jurul orei 19.00, a consumat aprox.2 litri de bere, după care a mers la locuința numitului, unde a mai consumat aproximativ 250 ml de vin până in jurul orei 22.30.
Inculpatul a plecat apoi spre locuința sa situată în satul și la un moment dat a observat în curtea părții vătămate, autoturismul marca Skoda cu nr. -, moment în care s-a hotărât să-1 sustragă pentru a se deplasa până în municipiul P În vederea realizării hotărârii infracționale, inculpatul a sărit gardul care împrejmuia locuința părții vătămate având asupra sa o (primită în dimineața zilei de 16.02.2008 de la numitul, administratorul stânei unde inculpatul lucra), a încercat să pătrundă în imobil dar nu a reușit deoarece ușile erau încuiate. În această situație, văzând că nu poate pătrunde în imobil, inculpatul s-a îndreptat către autoturismul mai sus menționat, a deschis portiera stânga față, care nu era încuiată, a sesizat că în contact se aflau cheile autoturismului, a deschis porțile de la locuința părții vătămate, după care a pornit mașina și a plecat spre municipiul P Inculpatul a condus autoturismul pe DN 15D - P N, ajungând in zona Pieții agroalimentare, moment în care datorită consumului de alcool și a faptului că nu poseda permis de conducere, a pierdut controlul volanului,a părăsit partea carosabilă, pătrunzând pe trotuarul special amenajat si a intrat în coliziune cu autoutilitara VW cu nr. -( parcată).
În urma impactului a rezultat avarierea ambelor autovehicule.
După producerea evenimentului, inculpatul a abandonat autoturismul, a părăsit locul faptei și, pe jos, a plecat la locuința numitului, din satul, unde a ajuns in jurul orei 02.00
În jurul orei 04.30 organele de poliție s-au deplasat la locuința numitului unde l-au găsit pe inculpat și cu această ocazie acesta a predat organelor de poliție un portmoneu care conținea permisul de conducere al părții vătămate, polița de asigurare RCA pentru autoturismul - si cheile autoturismului, bunuri pe care le-a sustras din mașină după producerea evenimentului.
Cu ocazia cercetării la fața locului organele de politie au ridicat bărdița pe care inculpatul a avut-o asupra sa la comiterea furtului și pe care a lăsat-o in curtea părții vătămate de unde a sustras autoturismul.
După identificare, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,51 MG/L alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la N, unde i-u fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conform buletinului de analiză-toxicologică - alcoolemie nr.261/262 din 17.02.2008 eliberat de SML N, a rezultat că inculpatul avea o alcoolemie de 1,00 gr %o proba I, respectiv 0,85 gr %o proba a doua, alcool în sânge.
Din adresa Serviciului Poliției Rutiere nr.40661/03.02.2008 rezultă faptul ca inculpatul nu poseda permis de conducere. De asemenea, prin adresa nr.77192 din 19.02.2008, Serviciul Criminalistic a comunicat că în urma examinărilor în banca de date a sistemului BIS s-a stabilit că urma papilară ridicată de pe casetofonul din interiorul auto - cu ocazia cercetărilor la fața locului, a fost creată de inculpat.
Reținând vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor descrise, acesta a fost condamnat, după cum s-a arătat mai sus.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal, inculpatul, care a arătat că se afla în stare de ebrietate în momentul săvârșirii infracțiunilor și are o situație familială grea, întrucât bunica sa, în vârstă de 73 ani, este bolnavă cu inima și nu are cine să o ajute la, solicitând admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate și reducerea pedepsei.
Tribunalul, verificând în temeiul art. 378 alin.1 Cod procedură penală, hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin.2 Cod procedură penală, a constatat că aceasta este temeinică și legală.
Inculpatul a comis într-o singură seară, trei infracțiuni concurente: a furat o mașină din curtea părții vătămate, pe care a condus-o pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere și în stare de ebrietate, intrând în coliziune pe trotuarul special amenajat pentru parcări, cu autoutilitara VW, cu nr. de înmatriculare -, avariind ambele mașini.
Prejudiciile cauzate părții vătămate și Societății de asigurare "Astra Asigurări" B, sunt mari și au rămas nerecuperate.
Inculpatul nu este la prima abatere, suferind în minoritate o condamnare la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea tot a unei infracțiuni de furt calificat, însă în formă continuată, împrejurare care a tras incidența în cauză a dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Pentru cele trei infracțiuni comise, inculpatului i-au fost aplicate pedepse minime, pedeapsa rezultantă mai mare datorându-se cumulării pedepsei anterioare cu pedeapsa curentă.
Inculpatul nu are ocupație, este tânăr și predispus spre săvârșirea de fapte antisociale, astfel că în favoarea sa nu pot fi aplicate dispozițiile art. 74, 76 Cod penal, privind circumstanțele atenuante, pedeapsa aplicată fiind just individualizată, cu respectarea tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 Cod penal, chiar dacă acesta are o situație familială grea și a recunoscut săvârșirea faptelor.
Pentru aceste considerente prin Dp nr. 248/AP din 3.09.2008 pronunțată de Tribunalul Neamțs -a dispus:
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod Procedură penală, respingerea ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul -, împotriva sentinței penale nr.486 din 02.07.2008 a Judecătoriei Piatra Neamț.
S-a menținut ca legală și temeinică sentința apelată.
În temeiul art. 350 alin. 1 Cod Procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat, iar în temeiul art. 381 Cod procedură penală, s-a dedus din pedeapsă, durata arestării preventive efectuată de la data de 02.07.2008 și până la data de 03.09.2008.
În temeiul art. 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 100 lei, s-a avansat către N, din fondu Ministerului Justiției.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului, suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în apel.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs în termen legal inculpatul fără a arăta în scris criticile aduse hotărârii recurate.
Oral în fața instanței de recurs recurentul-inculpat prin apărătorul desemnat din oficiu, a reiterat criticile arătate în fața instanței de apel. Inculpatul consideră că pedeapsa rezultantă aplicată de instanța de fond este prea aspră în raport de pericolul social concret al faptelor comise și de circumstanțele personale ale inculpatului, solicitând reducerea acesteia și aplicarea dispozițiilor art.81 Cp.
Analizând decizia penală recurată, din oficiu în limitele cazurilor de casare prev. de art.385/9 Cpp, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare.
Criticile invocate de inculpat care solicită reducerea pedepselor aplicate, sunt lipsite de temei.
La alegerea pedepselor, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare indicate de art.72 Cp, respectiv gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracțiunilor săvârșite, evidențiat de împrejurările în care au fost comise( furtul unui autoturism urmat de conducerea acestuia pe drumurile publice fără permis și în stare de ebrietate provocând un accident rutier), limitele speciale de pedeapsă, numărul infracțiunilor comise, cât și antecedentele penale ale inculpatului care au determinat revocarea unei pedepse a cărei executare a fost suspendată condiționat.
Așa fiind, pedepsele aplicate de prima instanță și menținute în apel, apar ca judicios individualizate în raport de gradul concret de pericol social al faptelor săvârșite, din modalitatea concretă de a comitere a lor și de urmările produse.
Cât privește solicitarea recurentului inculpat de a i se suspenda condiționat executarea pedepsei rezultante, Curtea constată că această cerere este inadmisibilă, având în vedere că faptele deduse judecății au fost comise în termenul de încercare stabilit de instanță ca urmare a unei condamnări anterioare la o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare a fost suspendată condiționat.
Pentru aceste considerente constatând că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, nefiind incident nici unul din cazurile de casare prev. de art.385/9 Cpp, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b pr. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții inculpați.
În baza art. 385/17 al.4 cu referire la art. 383 al.2 Cpp va deduce arestarea preventivă a inculpatului de la 3.09.2008 la zi.
Văzând și dispozițiile art.189, 192 alin.2 Cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul-,împotriva deciziei penale nr. 248/AP din 03.09.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
În baza art. 385/17 al.4 cu referire la art.383 al.2 pr.penală deduce arestarea preventivă a inculpatului de la 03.09.2008 la zi.
În baza art.189 pr.penală dispune plata din fondurile a onorariului apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei către Baroul
În baza art.192 al.2 pr.penală obligă recurentul să plătească statului 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în care s-a inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2008 în prezența recurentului inculpat arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -
-
GREFIER,
-A
Red.
Red. /
Red./ 30.10.2008
Tehnored. / 30.10.2008
2 ex.
Președinte:Valerica Niculina GrosuJudecători:Valerica Niculina Grosu, Bogdan Adrian, Ștefan