Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 689/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 689

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 13 noiembrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Vorniceasa președinte secție

JUDECĂTORI: Ioana Vorniceasa, Valerica Niculina Grosu, Gabriel judecător

- - - judecător

GREFIER - -A

Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU - reprezentat de procuror

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul inculpat, împotriva deciziei penale nr. 263/17.09.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat recurentul-inculpat asistat din oficiu de avocat, lipsă fiind intimații - părți civile CFR -Sucursala I, TELECOMUNICAȚII CFR SA

Procedura este completă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Recurentul - inculpat, întrebat fiind, declară că menține recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 263/2008 pronunțată de Tribunalul Neamț.

Avocat, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.

Reprezentantul Parchetului, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.

Instanța, pune în discuție din oficiu, inadmisibilitatea recursului declarat de inculpat în condițiile în care acesta nu a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 407/04,07.2008 pronunțată de Judecătoria Roman și acordă cuvântul părților pe excepția pusă în discuție.

Avocat având cuvântul, apreciază că excepția este întemeiată, inculpatul nu a declarat apel și ca atare recursul este inadmisibil.

Pentru asistența juridică din oficiu, solicită plata onorariului din fondurile Ministerului Justiției.

Reprezentantul Parchetului, a pus concluzii de admitere a excepției inadmisibilității motivat de faptul că inculpatul nu a declarat apel și nici nu are posibilitatea declarării căii de atac pentru celălalt coinculpat.

Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 407 din 4.07.2008, Judecătoria Romanl -a condamnat pe inculpatul,fiul lui și, născut la 28.02.1977 în R, județul N, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută.de art. 6 alin.1 din Legea nr.289/2005, raportat la art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. a și g Cod penal și art. 209 alin. 3 lit. f și h Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 42 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 4 ani închisoare.

In baza art. 39 alin. 2 Cod penal, s-a contopit pedeapsa aplicată cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din sentința penală nr. 303/2.04.2007 a Judecătoriei Onești și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

In baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și 64 lit. b Cod penal, pe toată durata pedepsei aplicate.

In baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 16.12.2007 la zi.

Potrivit art. 350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.

A fost obligat inculpatul, în baza art. 14 și 346 Cod procedură penală și art. 998 și urm. Cod civil, să plătească părții vătămate SC " CFR" SA I suma de 18.521,9 lei, cu titlu de despăgubiri civile, iar părții civile CFR SA I suma de 1988,92 lei, despăgubiri civile.

Pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.6 alin.1 din Legea nr.289/2005 raportat la art.208 alin.1, 209 lit. a și g Cod penal și art.209 alin.3 lit. f Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și -, născut la 23.03.1986 în Tg. J, județul G, cu domiciliul în R, str. -,.2,.20, județul N, fără ocupație, necăsătorit, 2 copii minori, fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. 1 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

In baza art.33 lit. a cu aplic.art.34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

In baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și 64 lit. b Cod penal, pe toată durata pedepsei aplicate.

In baza art.14 și 346 Cod procedură penală rap. la art. 998 și urm. Cod civil, a fost obligat inculpatul, în solidar cu inculpatul, să plătească părții vătămate SC CFR SA Sucursala I, suma de 20.405,23 lei, despăgubiri civile.

In baza art.112 lit. cu aplic.art.118 lit. b Cod penal, s-a confiscat bărdița folosită de inculpatul la săvârșirea infracțiunilor și care se află depusă la camera de corpuri delicte a Poliției Municipiului

In baza art.191 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații să plătească statului, fiecare câte 500 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman nr. 2467/P/2007, inculpatul, fiul lui și, născut la data de 28.02.1977 în municipiul R, cu același domiciliu, în str.-, nr.37 și fără forme legale în str. -,.2/46 la familia, fără ocupație, recidivist și, fiul lui și, născut la 23.03.1986 în Tg. J, județul G, cu domiciliul în R, str. -, bloc 2/20, județul N, fără ocupație, necăsătorit, 2 copii minori, fără antecedente penale, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.6 alin.1 din Legea nr.289/2005, raportat la art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. a și g Cod penal și art.209 alin.3 lit. f și h Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și 42 Cod penal și art.37 lit. a Cod penal pentru inculpatul și prev. de art. 6 alin.1 din Legea nr.289/2005 raportat la art.208 alin1, 209 lit. a și g Cod penal și art.209 alin.3 lit. f Cod penal, pentru inculpatul și de tăinuire prev. de art.221 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, pentru inculpatul.

In actul de sesizare a instanței s-a reținut că în noaptea de 3/4.08.2007 inculpatul și inculpatul, după o prealabilă înțelegere, s-au deplasat în Gara R, în zona ui CFR, unde, cu o, au secționat o bucată de cablu de 50. ce era montat lângă calea ferată și l-au sustras.

Bunul furat a fost transportat la domiciliul inculpatului unde a fost secționat și i s-a desfăcut învelișul pentru a se putea obține firele de cupru și plumbul, ce au fost vândute unor persoane necunoscute din municipiul R, iar banii obținuți au fost împărțiți între ei.

Prejudiciul cauzat părții vătămate - "CFR" SA, în sumă de 1988,22 lei, a rămas neacoperit.

In noaptea de 15/16 octombrie 2007, inculpatul s-a deplasat din nou în CFR R și, cu o, a secționat mai multe cabluri din căminele special amenajate pentru cabluri de telefonie CFR, pe care le-a transportat la de gunoi de lângă blocurile de pe str. -, unde le-a ascuns.

A doua zi, ajutat fiind de minorul să-i transporte cablurile la mama sa din comuna, i-a plătit acestuia 30 de lei pentru transport. El a fost ajutat și de inculpatul la transportul cablurilor în comuna unde a și fost depistat pe 17 octombrie 2007 de lucrătorii de poliție, de unde s-au ridicat și resturile găsite, însă acestea nu mai puteau fi folosite deoarece inculpații au ars izolația de pe cabluri.

Valoarea prejudiciului cauzat părții vătămate SC " CFR" SA este de 20.405,23 lei și a rămas neacoperit.

In noaptea de 4/5 noiembrie 2007, inculpatul s-a deplasat din nou în CFR R, unde a secționat cu bărdița mai multe cabluri de telefonie CFR, pe care le-a transportat în locuința sa de pe str. -. A doua zi, a dezmembrat cablurile, iar cuprul și plumbul rezultat le-a vândut unui cetățean necunoscut de pe str. -, cu suma de 95 lei.

Valoarea prejudiciului cauzata aceleiași părți vătămate SC" CFR" SA este de 3964,76 lei.

In noaptea de 21/22.XI.2007, același inculpat s-a deplasat din nou în zona CFR R și, cu bărdița, a tăiat 45 ml. de cabluri de telecomunicații CFR, pe care le-a transportat cu un cărucior în spatele blocului unde locuiește însă, a doua zi când a vrut să le valorifice, nu le-a mai găsit.

Valoarea prejudiciului este de 3728,71 lei.

Același inculpat s-a deplasat din nou în aceeași zonă în noaptea de 25/26.XI.2007, unde a tăiat cu bărdița 100 ml. de cablu telefonic, pe care l- transportat la locuința sa din str. -, la familia, sa. După dezmembrare, inculpatul a vândut plumbul rezultat numitului din R,-, care i-a dat suma de 80 lei.

Valoarea prejudiciului cauzat SC" CFR" SA este de 10.823,43 lei și a rămas neacoperit.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor atât în fata organelor de urmărire penală cât și în instanță, însă furtul din 25/26.XI.2007 a fost negat, deși din probe a rezultat că el este autorul acelui furt.

Din examinarea întregului material probator administrat, prima instanță a reținut vinovăția celor doi inculpați în săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat în perioada august - noiembrie 2007 și de tăinuire pentru inculpatul.

Inculpații au fost condamnați la câte o pedeapsă privativă de libertate, la individualizarea căreia a avut în vedere prev. art. 72 Cod penal.

Inculpatului, fiind recidivist postcondamnatoriu, i-a fost contopită pedeapsa aplicată cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.303/2.04.2007 a Judecătoriei Roman și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă cea mai grea.

Ca urmare a condamnării inculpaților la pedeapsa închisorii, s-au aplicat dispozițiile art. 64 și 71 Cod penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prevăzut în art. 363 Cod procedură penală, inculpatul. În motivarea apelului,

s-a arătat că pedeapsa aplicată de prima instanță este prea mare, ea putând fi redusă ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante. Inculpatul nu are antecedente penale, este tânăr, are doi copii în întreținere și a avut o participație redusă la săvârșirea infracțiunilor.

În apel, inculpatul apelant nu a putut fi ascultat pentru că nu s-a prezentat la termenul de judecată fixat și nu s-au administrat probe noi.

Prin decizia penală nr. 263 din 17.09.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosar nr-, s-a admis apelul declarat de apelantul inculpat.

S-a desființat în parte sentința apelată și, judecând cauza:

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 289/2005 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g Cod penal și art. 209 alin. 3 lit. f Cod penal, de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 74 lit. a și c, 76 lit. c Cod penal.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire prev. de art. 221 alin. 1 Cod penal, de la 1 an închisoare la 2 luni închisoare, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 74 lit. a și c, 76 lit. e Cod penal.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării executării pedepsei principale.

Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs inculpatul.

Recursul este inadmisibil.

Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prin sentința penală nr. 407 din 4.07.2008 a Judecătoriei Roman.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul nu a formulat apel.

Potrivit dispozițiilor art. 3851al. Ultim Cod procedură penală - nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora părțile nu au folosit calea apelului.

Așa fiind, recursul inculpatului este inadmisibil și la fel ca și un recurs tardiv, este considerat inexistent, ceea ce înseamnă că nu produce nici un efect.

Pentru motivele mai sus reținute, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală, Curtea de Apel, va respinge recursul de față, potrivit dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală, respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurent inculpat, împotriva deciziei penale nr. 263 din 17.09.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr-.

Dispune plata sumei de 200 lei cu titlu onorariu avocat oficiu, din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în care s-a inclus și onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 13 noiembrie 2008, în prezența inculpatului arestat.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Vorniceasa, Valerica Niculina Grosu, Gabriel

GREFIER,

Red. -

Red.. - /

Red. -

Tehnored. - - 2 ex.

21/21.11.2008

Președinte:Ioana Vorniceasa
Judecători:Ioana Vorniceasa, Valerica Niculina Grosu, Gabriel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 689/2008. Curtea de Apel Bacau