Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 719/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 719
Ședința publică de la 27 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nimineț Ștefan
JUDECĂTORI: Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan Grosu Valerica
- -
- -- grefier
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.388/A/07.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest asistat din oficiu de avocat lipsind intimații părți vătămate și intimații părți civile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Recurentul inculpat prin apărător și procurorul au învederat instanței că nu au cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri, instanța a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat a susținut că pedeapsa aplicată acestuia este prea severă în raport cu actele materiale săvârșite și anume doar trei. A solicitat admiterea recursului, reducerea pedepsei sub minimum special prevăzut de lege și plata onorariului din fondul special al
Procurorul având cuvântul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat având în vedere numărul actelor materiale și persoana inculpatului care a mai săvârșit astfel de fapte, apreciind că pedeapsa aplicată de instanță a fost corect individualizată. A solicitat a se deduce reținerea inculpatului la zi și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt a arătat că el a săvârșit doar trei acte materiale, celelalte le-a săvârșit fratele său, complice fiind și concubina sa.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1188/12-06-2008 pronunțată în dosar penal nr- al Judecătoriei Bacău, s-a dispus:
In baza art.208,alin.1-209,alin.1,lit.g si i cu Cod Penal aplicarea art.41,alin.2 si Cod Penal art 37 lit.b condamnarea Cod Penal inculpatului, fiul lui si, nascut la data de 29.07.1980, in B, cu domiciliul in com., jud.B, cetatean R, studii 11 clase, stagiul militar nesatisfacut,necasatorit,fara ocupatie,cu antecedente penale, CNP - la o pedeapsa de 5 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.
In baza art.71 s Cod Penal-a interzis inculpatului drepturile prevazute de art.64,lit a,teza a doua si b
Cod PenalIn temeiul art.350 s C.P.P.-a mentinut masura arestarii preventive a inculpatului.
In baza art.88 s Cod Penal-a scazut din pedeapsa aplicata durata retinerii si arestului preventiv de la 25.01.2008 la zi.
In baza art.14 C,p,p, si art.346 raportat C.P.P. la art.998 civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 17500 lei despagubiri civile catre partea civila,sumei de 600 lei despagubiri civile catre partea civila,200 lei despagubiri civile catre partea civila,3000 lei despagubiri civile catre partea civila,600 lei despagubiri civile catre partea civila.
S-a luat act ca partile vatamate si nu s-au constituit parti civile.
In temeiul art.118,lit.e s Cod Penal-a confiscat de la inculpat suma de 225 lei obtinuta de la partile vatamate si
In temeiul art.191,alin.1 si 2.a C.P.P. fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat,din care suma de 100 lei reprezentand onorariul pentru aparatorul din oficiu, din faza de urmarire penala va fi avansata din fondurile
S-a luat act ca inculpatul a avut aparator ales in cursul judecatii.
In temeiul art.193 a C.P.P. fost obligat inculpatul sa plateasca suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare partii civile.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
In fapt,in luna ianuarie 2008,inculpatul,a savarsit, pe timp de noapte si prin efractie un numar de 5 acte materiale de furt calificat pe raza comunei,sustragand din locuintele apartinand partilor vatamate, si aparatura,electrocasnica,produse alimentare,articole de imbracaminte si uz casnic.
Situatia de fapt retinuta a rezultat din plangerile si declaratiile partilor vatamate, procesele verbale de cercetare la locului si plansele foto precum si declaratiile martorilor ia, si, toate coroborate cu declaratiile inculpatului care a recunoscut savarsirea faptei,probe care releva faptul ca cele 5 acte materiale de furt au existat si au fost savarsite pe timp de noapte si prin efractie de catre inculpat.
In drept,fapta inculpatului care,pe timp de noapte si prin efractie,a savarsit un numar de 5 acte materiale de furt pe raza comunei intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev. si ped de art. 208-209,alin.1,lit.g,i
Cod PenalAvand in vedere numarul actelor materiale savarsite care realizeaza fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni,intervalul de timp la care au fost savarsite aceste acte materiale,modalitatea de savarsire,aspecte relevand o rezolutie infractionala unica,instanta retine ca fiind incidente in ceea ce priveste incadrarea juridica a faptei dispozitiile art.41,alin.2 privind Cod Penal modalitatea continuata de savarsire a faptei.
Sub aspectul laturii subiective,tinand cont de imprejurarile savarsirii faptei,astfel cum au fost descrise mai sus,instanta apreciaza ca inculpatul a prevazut si urmarit lezarea patrimoniului partilor vatamate,savarsind fapta cu vinovatie sub forma intentiei directe.
de imprejurarea ca inculpatul a savarsit fapta dupa executarea pedepsei aplicate prin Sp.1776/2005 a Judecatoriei Bacau,instanta a retinut ca in cauza sunt incidente dispozitiile art.37,lit.b din privindCod Penal recidiva postexecutorie.
de aceste considerente,vazand ca fapta exista,constituie infractiune si a fost savarsita cu vinovatie de catre inculpat instanta va pronunta o solutie de condamnare a acestuia,conform dispozitiilor art.345,alin.2
C.P.P.La individualizarea judiciara a pedepsei si a modului de executare,instanta a tinut seama, de criteriile prevazute de art.72 privind Cod Penal dispozitiile partii generale ale codului penal,limitele de pedeapsa fixate in partea speciala a codului penal,gradul de pericol social al faptei savarsite,de persoana inculpatului dar si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
de limitele de pedeapsa prevazute de legiuitor pentru aceasta infractiune,respectivde la 3 ani la 15 ani inchisoare, degradul ridicat de pericol social al infractiuniidedus din relatiile sociale lezate, privind patrimonial si,in subsidiar, inviolabilitatea domiciliului,imprejurarile savarsirii faptei pe timp de noapte,prin efractie,forma continuata de savarsire a faptei si numarul mare al actelor materiale realizate(5) coroborat cuantecedentele penaleale inculpatului,recidivist postexecutoriu, instanta a aplicat pedeapsa de5 ani inchisoare, apreciind acest cuantum al pedepsei suficient pentru realizarea scopului punitiv si preventiv al pedepsei.
In acelasi sens, instanta apreciat ca in cauza nu se impune retinerea de circumstante atenuante.Simplul fapt ca inculpatul a recunoscut savarsirea faptei nu este de natura sa atraga incidenta dispozitiilor art.74,alin.1,lit.c Cod Penal
In baza art.71 instanta Cod Penal a interzis inculpatilor drepturile prevazute de art.64,alin.1,lit a teza a doua si b pe Cod Penal durata executarii pedepsei.In acest sens instanta retine ca,in cauza Hirst contra Marii Britanii,Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit că nu este acceptabil ca un deținut să fie decăzut din drepturile sale garantate de Convenție (drepturi electorale) pentru simplul fapt că el se găsește închis ca urmare a unei condamnări iar interdicție absolută de a vota impusă tuturor deținuților nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
In temeiul art.350 instanta C.P.P. a mentinut starea de arest a inculpatului avand in vedere ca subzista temeiul care a determinat arestarea preventiva privindpericolul social concret al inculpatului dedus din natura fapteide care este acuzat,imprejurarile savarsirii acesteia si numarul mare al actelor materiale realizate(5),sfera relatiilor sociale lezate(integritatea patrimoniului si,in subsidiar,inviolabilitatea domiciliului),perseverenta in activitatea infractionala, de antecedentele penale ale inculpatului dar si in raport de rezonanta sociala a faptei care persista in comunitate,asa cum rezulta din declaratiile partilor vatamate si ale martorei.
In baza art.88 s Cod Penal-a scăzut din pedeapsa aplicata inculpatului durata retinerii si arestului preventiv de la 25.01.2008 la zi.
Sub aspectul laturii civile instanta a retinut ca,partea vatamata s-a constituit parte civila,in cursul judecatii,cu suma de 20.000 lei,partea vatamata s-a constituit parte civila,in cursul judecatii cu suma de 1500 lei,partea vatamata s-a constituit parte civila in cursul urmaririi penale cu suma de 1200 lei,partea vatamata s-a constituit parte civila in cursul urmaririi penale cu suma de 200 lei iar partea vatamata s-a constituit parte civila in cursul urmaririi penale cu suma de 10.000 lei
In aceasta privinta, instanta a constatat,analizand declaratiile partilor vatamate dar si declaratiile inculpatului,declaratiile martorilor,plansele foto si dovezile de predare primire de bunuri, ca fapta savarsita de catre inculpat a cauzat partilor vatamateun prejudiciu material cert,determinat si nerecuperat integral,astfel ca, in baza art.14 si C.P.P. art.346 C.P.P. raportat la art. 998.civ. a obligat inculpatul sa plateasca despagubiri civile dupa cum urmeaza: 17500 lei despagubiri civile catre partea civila,suma de 600 lei despagubiri civile catre partea civila,200 lei despagubiri civile catre partea civila,3000 lei despagubiri civile catre partea civila,600 lei despagubiri civile catre partea civila.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat apel inculpatul,. În motivarea apelului inculpatul a arătat că nu a comis două furturi de la partea vătămată ci numai unul singur și că nu a comis nici un furt de la partea vătămată. Pentru aceste motive apelantul a solicitat reducerea despăgubirilor civile acordate părților civile și și reducerea pedepsei închisorii.
În temeiul art.378 cod procedură penală,verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului de la dosarul cauzei, Tribunalul a constatat următoarele: instanța de fond a apreciat just probele administrate în cauză cu acte, martori, declarațiile părților vătămate și ale inculpatului și a reținut corect din coroborarea acestora comiterea de către acesta pe timp de noapte și prin efracție, treptat în cursul lunii ianuarie 2008 unui număr de 5 acte materiale de furt calificat, pe timp de noapte,din locuințele cetățenilor din satul său, producând prejudicii la repararea cărora nu a contribuit. Susținerea inculpatului că nu ar fii putut comite atâtea furturi este nefondată deoarece activitatea infracțională s-a desfășurat treptat în zile diferite pe parcursul lunii ianuarie. De asemenea nu poate fii reținută nici susținerea acestuia că nu a sustras bunuri de la părțile vătămate și deoarece în cursul cercetărilor o parte din bunurile furate de la aceste persoane au fost găsite la inculpat, recunoscute de părțile vătămate și restituite acestora. Motivul de apel referitor la numărul faptelor de furt comise la partea vătămată este nefondat deoarece instanța a reținut corect un singur act material de furt de la această parte vătămată și anume cel din noaptea de 18/19-01-2008. În raport de situația de fapt rezultată din probe instanța a stabilit legal calificarea juridică a faptei iar la dozarea pedepselor a aplicat legal criteriile prevăzute de art. 72 cod penal. Având în vedere pericolul social sporit al faptelor de furt continuat, comise în condițiile agravantelor speciale precum și urmările produse constând în atingerea adusă relațiilor sociale legal ocrotite și cauzarea de prejudicii ce nu au fost integral recuperate, instanța de fond a aplicat corect și în limite legale pedepsele pentru toți inculpații. În contextul în care fapta comisă în formă continuată prezintă un grad de pericol social sporit și față de împrejurarea că inculpatul este recidivist în cauză nu se justifică reducerea pedepsei, astfel încât și acest motiv de apel este nefondat. În raport de aceste constatări s-a apreciat că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Pentru aceste considerente prin Decizia penală nr. 388/A din 7.10.2008 pronunțata de Tribunalul Bacău,în temeiul art.379 punctul 1 lit."b" cod procedură penală s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelant inculpat împotriva sentinței penale nr. 1188/12-06-2008 pronunțată în dosar penal nr- al Judecătoriei Bacău.
S-a dedus în continuare durata arestării inculpatului de la 12-06-2008 la zi.
S-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-a dispus plata sumei de 200 lei RON reprezentând onorariu avocat din oficiu în apel pentru inculpatul apelant din fondul special al Ministerului Justiției.
În temeiul art. 192 alin. 2 cod procedură penală a fost obligat apelantul la plata sumei de 300 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 193 cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei RON către partea vătămată reprezentând onorariu avocat ales în apel.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs în termen legal inculpatul.
Recurentul inculpat critică hotărârile anterioare sub aspectul greșitei rețineri a tuturor actelor de executare ce intră în conținutul infracțiunii continuate de furt calificat pentru care a fost trimis în judecată. Inculpatul apreciază că probele administrate în cauză dovedesc vinovăția acestuia doar cu privire la trei acte materiale de furt, negând săvârșirea furturilor comise în dauna părților vătămate și.
În considerarea criticilor expuse, inculpatul considerând că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea ce formează obiectul judecății este prea severă, în raport de numărul actelor de executare, circumstanțele de săvârșire și persoana sa, solicită reducerea acesteia.
Analizând decizia penală recurată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în limitele cazurilor de casare prev. de art.385/9 Cpp, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerentele:
Starea de fapt reținută de instanțele anterioare este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală. În mod judicios, s-a constatat că probele în acuzare administrate în cursul procesului penal, confirmă situația faptică descrisă în actul de sesizare al instanței, făcând dovada neîndoielnică că inculpatul a săvârșit cele cinci acte materiale de furt reținute în sarcina sa.
Criticile recurentului inculpat cu privire la nevinovăția sa pentru faptele de furt comise în dauna părților vătămate și nu pot fi primite.
Vinovăția inculpatului față de faptele reținute în sarcina sa, este relevata cu certitudine de ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate și a martorilor ia, audiați din oficiu, procesele verbale de cercetarea la fața locului efectuate de organul de poliție judiciară, toate coroborate cu declarațiile de recunoaștere a inculpatului date în faza de urmărire penală și la prima instanță.
Instanța de recurs nu poate primi nici criticile inculpatului cu privire la individualizarea judiciare a pedepselor, neconstatându-se împrejurări care să justifice reducerea pedepsei aplicate.
La alegerea pedepselor, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare indicate de art.72 Cp, respectiv gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracțiunilor săvârșite, evidențiat de împrejurările în care au fost comise (furturi din locuință comise prin efracție pe timp de noapte), limitele speciale de pedeapsă, numărul actelor de executare comise, precum și starea de recidivă postexecutorie a inculpatului care dovedește perseverență în a comite fapte de natură penală.
Pentru considerentele arătate constatând că hotărârea instanțelor de fond și apel sunt legale și temeinice, nefiind incident nici unul din cazurile de casare prev. de art.385/9 Cpp, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b pr. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat.
În baza art. 385/17 al.4 cu referire la art. 383 al.2 Cpp va deduce arestarea preventivă a inculpatului de la 7.10.2008 la zi.
Văzând și dispozițiile art.189, 192 alin.2 Cpp,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat deinculpatulîmpotriva deciziei penale nr.388/A din 07.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
În baza art.38517al.4 cu referire la art.383 al.2 Cod procedură penală deduce arestarea preventivă a inculpatului de la 07.10.2008 la zi.
În baza art.189 Cod procedură penală dispune plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei, din fondurile MJ.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală obligă recurentul să plătească statului 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în care s-a inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi,27.11.2008, în prezența recurentului inculpat arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan Grosu Valerica
GREFIER,
Red.sent.
Red.dec.apel
Red.dec. recurs
2 ex.
02./03.12.2008
Președinte:Nimineț ȘtefanJudecători:Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan Grosu Valerica