Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 1719/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
RO MÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr. 11655/2/2009
2873/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 1719
Ședința publică din data de 11 decembrie 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 2: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 3: Daniela
GREFIER -
* * * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * * *
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de recurenții inculpați și împotriva Încheierii de ședință din data de 10 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală în Dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns:
- recurenții inculpați și, personal în stare de arest și asistați de apărător ales - dl. avocat escu - în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 10 dosar;
și - intimatul inculpat -, personal în stare de arest și asistați de apărător ales - dl. avocat escu - în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 32 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Părțile întrebate fiind de către instanță declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, precizează faptul că Ministerul Public, prin recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, critică hotărârea atacată, ca nelegală și netemeinică, numai în ceea ce privește admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul -. Susține oral motivele scrise formulate de către parchet, aflate la dosar, filele 6-8.
Pune concluzii de admitere a recursului formulat de Ministerul Public, casare în parte a încheierii din data de 10 decembrie 2009 și pe fond, rejudecând, să respingă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul - și, în baza art. 3002raportat la art. 160bCod procedură penală să mențină măsura arestării preventive a inculpatului. Pentru a se pronunța astfel solicită a fi avute în vedere următoarele aspecte:
- circumstanțele reale care agravează, prin regim sancționator, infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul împreună cu ceilalți coinculpați, anume, multitudinea de infracțiuni comise în forma concursului real, în loc public, pe timp de noapte, de două sau mai multe persoane, ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice în formă agravantă exercitarea de violențe, distrugeri, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, lipsirea de libertate în mod ilegal, asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni, relevă gradul de pericol social concret al faptelor reținute în sarcina inculpatului;
- complexitatea cauzei, amploarea consecințelor juridice deosebite, prin repetarea într-un anumit interval de timp a săvârșirii infracțiunilor care afectează grav relațiile sociale ce ocrotesc proprietatea, inviolabilitatea corporală, regimul stabilit pentru arme, conviețuirea, în limitele impuse de un nivel minim de civilizație și o normalitate fără de care nu se poate concepe existența unei societăți de zi cu zi.
Față de circumstanțele deosebite în care s-a derulat activitatea infracțională, prin comiterea de infracțiuni într-un grup care "colabora" pentru atingerea scopului infracțional, față de atitudinea procesuală de nerecunoaștere a săvârșirii infracțiunilor, față de caracterul premeditat și organizat al acțiunilor se impunea respingerea cererii de liberare provizorie a inculpatului, ca nefondată, întrucât, evident, acesta nu prezintă garanțiile morale că odată lăsat în libertate nu ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului și să denatureze probatoriile.
Apărătorul ales al intimatului inculpat având
cuvântul solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Solicită să se constate că instanța de fond a făcut o completă motivare, în fapt și în drept, și, corect a apreciat cererea de liberare provizorie ca fiind întemeiată. Stabilind că nu sunt întrunite cumulativ cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că nu sunt probe la dosar din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, Tribunalul a avut în vedere disp. art. 5 paragraf 3 din CEDO, prin care s-a statuat, în mai multe decizii (, și B contra Austriei, Letelier contra Franței, Toth contra Austriei) că autoritățile juridice naționale sunt competente să cerceteze toate circumstanțele de natură să admită sau să înlăture existența unei veritabile exigențe de interes public care să justifice o derogare de la regula respectării libertății individuale, însă pericolul că inculpatul s-ar putea sustrage de la judecată nu poate fi dedus numai pe baza gravității sancțiunilor penale aplicabile acestuia, pentru faptele penale pentru săvârșirea cărora a fost trimis în judecată. Prezervarea ordinii publice, poate fi apreciată ca pertinentă și suficientă numai dacă se bazează pe fapte de natură să arate că lăsarea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real opinia publică.
Își încheie pledoaria solicitând ca recursul declarat de Ministerul Public să fie respins ca nefondat și hotărârea instanței de fond privind admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului -. să fie menținută ca fiind legală și temeinică.
Referitor la recursurile declarate de inculpații și, precizează că criticile acestora vizează încheierea atacată numai în ceea ce privește dispoziția de menținere a măsurii arestării preventive și nu dispoziția prin care le-au fost respinse cererile de liberare provizorie sub control judiciar.
În baza normelor de procedură penală solicită să fie avută în vedere persoana inculpaților, astfel:
-inculpatul, are 40 de ani, este familist, părinte a doi copii, nu este cunoscut cu antecedente penale și se află în prevenție de 22 luni, durată de timp care a făcut ca prevenția să poată fi considerată o veritabilă detenție;
- inculpatul a fost implicat într-o încăierare la care au participat circa. 30 de persoane, este o persoană onestă, fără antecedente penale și nu sunt probe că lăsarea sa în libertate ar reprezentat un pericol concret pentru ordinea publică. Subliniază faptul că inculpatul se află în arest preventiv de 18 luni, starea de normalitate, potrivit normelor interne și internaționale, fiind starea de libertate.
Își încheie pledoaria, solicitând admiterea recursurilor, casarea în parte a încheierii atacate și pe fond, să fie revocată măsura arestării preventive a inculpaților, necunoscuți cu antecedente penale, nefiind probe că starea de libertate a acestora ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și avându-se în vedere faptul că termenul rezonabil al prevenției a fost mult depășit.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pune concluzii de respingere, ca nefondate, a recursurilor declarate de inculpați și menținere a dispozițiilor instanței de fond cu privire la arestarea preventivă, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri iar față de complexitatea cauzei, susținerile privind depășirea termenului rezonabil, sunt nefondate.
În baza ar. 192 Cod procedură penală solicită obligarea recurenților inculpați la plata cheltuielilor judiciare.
Apărătorul ales al inculpaților consideră că, prin cuvântul său, reprezentantul Ministerului Publica solicit ca instanța de recurs să fie consecventă și să mențină prevenția pentru toți inculpații însă, personal, solicită a se impune ca instanța de fond să fie consecventă cu ea însăși și să dispună ca toți inculpații să fie cercetați în stare de libertate, din moment ce la data de 17 noiembrie 2009 dispus ca persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie să fie judecate în stare de libertate.
Intimatul inculpat -, având ultimul cuvânt aderă la concluziile apărătorului ales.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt solicită să-i fie admis recursul și să fie judecat în stare de libertate, întrucât nu are antecedente penale, este tată a doi copii și se află în prevenție de 2 ani.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt consideră că este vinovat și solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea Tribunalului București - Secția a II-a Penală a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul conform art. 1602Cod procedură penală stabilindu-se obligațiile cei revin acestuia, pe timpul liberării provizorii. Prin aceeași încheiere au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații și, precum și cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, dar și cereriile de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpații și.
În temeiul art. 3002- art. 160 Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților, și dispunându-se și cu privire la cheltuielile judiciare.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureștia reținut următoarele:
Prin rechizitorul nr.3074/P/2006 Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul București, din 30 iunie 2008, au fost trimiși în judecată inculpații pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alini Cod penal, art.189 alin. 2 Cod penal (două fapte), art.211 alin 21Cod penal toate cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal; și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 rap.la art. 174-175 litera i Cod penal; art.211 alin 2 litera c și alin 21lit. a, b Cod penal art. 189 alin2 Cod penal, art. 180 alin 1 Cod penal (două fapte), cu aplicarea art.33 litera a Cod penal, art. 180 alin 2 Cod penal, art. 217 alin 1 Cod penal (două fapte ) cu aplicarea art.33 litera a Cod penal, art.279 alin. 1 Cod penal, art. 321 alin. 2 Cod penal ( 3 fapte) cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal, art.323 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal,
În fapt s-a reținut că în decursul anilor 2006-2008, din investigațiile organelor de poliție cu privire la activitatea infracțională a mai multor persoane printre care și inculpații, și, cunoscute cu manifestări violente și implicate în diferite conflicte cu alte persoane cu scopul de a se impune în rândul infractorilor de pe raza Municipiului B, au săvârșit infracțiuni cu impact deosebit asupra liniștii și ordinii publice, punând în pericol siguranța cetățeanului. inculpaților era format în principal din rude apropiate sau prin alianță, cunoscuți pentru violența deosebită cu care săvârșeau infracțiunile, victimele fiind internate în spital, cu leziuni provocate în zone vitale cu obiecte periculoase:săbii cuțite, răngi, preferând să inducă o stare de temere prin promovarea unei atitudini de intimidare și răzbunare față de orice persoană care ar fi stat în calea voinței lor, cum ar fi noaptea de revelion 2007-2008, când au încercat să petreacă la restaurantul Casa, unde însă era organizată o petrecere privată, împrejurarea care a determinat furia inculpaților, și, care au provocat scandal, au lovit persoanele aflate în incinta restaurantului și au distrus bunuri în valoare de 2000 RON.
În ceea ce privește admisibilitatea în principiu a cererilor formulate, Tribunalul a reținut că potrivit disp. art. 160/2 Cod procedură penală pentru ca o cerere să fie admisibilă trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții respectiv pentru infracțiunea săvârșită legea să prevadă o pedeapsă mai mică de 18 ani și sa fie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602alin. 1 și 2.
C.P.P.Or, în cauză cei doi inculpați au fost trimiși în judecată și pentru infracțiunea de tâlhărie pentru care limitele de pedeapsă nu se încadrează în dispozițiile prev. de art. 160/2 alin. 1.C.P.P. care fac să fie admisibilă în principiu a unei astfel de cereri.
În raport de această împrejurare, au fost respinse ca inadmisibile cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de către inculpații și.
Deliberând asupra cererii deliberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul a constatat următoarele:
Prin cererea formulată la data de 10.12.2009 inculpatul a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar.
În motivare s-a arătat că cererea îndeplinește toate condițiile prev. de art. 160/2 întrucât C.P.P. pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunea reținuta în sarcina sa nu depășesc limita de 18 ani închisoare, iar din materialul probator aflat la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte că aflat în stare de libertate ar săvârșii alte infracțiunii, ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți sau ar altera ori distruge mijloace de proba.
Instanța a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar și a procedat la audierea inculpatului.
Analizând acele și lucrările dosarului Tribunalul a constatat că în sarcina inculpatului s-a reținut că în decursul anilor 2006-2008, din investigațiile organelor de poliție cu privire la activitatea infracțională a mai multor persoane printre care și inculpații, și, cunoscute cu manifestări violente și implicate în diferite conflicte cu alte persoane cu scopul de a se imune în rândul infractorilor de pe raza Municipiului B, au săvârșit infracțiuni cu impact deosebit asupra liniștii și ordinii publice, punând în pericol siguranța cetățeanului. inculpaților era format în principal din rude apropiate sau prin alianță, cunoscuți pentru violența deosebită cu care săvârșeau infracțiunile, victimele fiind internate în spital, cu leziuni provocate în zone vitale cu obiecte periculoase:săbii cuțite, răngi, preferând să inducă o stare de temere prin promovarea unei atitudini de intimidare și răzbunare față de orice persoană care ar fi stat în calea voinței lor, cum ar fi noaptea de revelion 2007-2008, când au încercat să petreacă la restaurantul Casa, unde însă era organizată o petrecere privată, împrejurarea care a determinat furia inculpaților, și, care au provocat scandal, au lovit persoanele aflate în incinta restaurantului și au distrus bunuri în valoare de 2000 RON.
De necontestat că strict formal inculpatul îndeplinește condițiile stipulate în disp. art. 160/2 Cod procedură penală.
Pe fondul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța a apreciat că acesta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Liberarea provizorie este privită ca fiind o măsură limitativă de drepturi având ca principală finalitatea înlocuirea măsurii arestării preventive cu o constrângere mai redusă a libertăților individuale precum și altor drepturi.
În acest context părerea unanimă în practică judiciara statuată în materie este că examinarea condițiilor stipulate în prev art. 160/2 Cod procedură penală s-a făcut și prin raportare la temeiurile de drept în baza cărora a fost luată măsura arestării preventive pe de o parte dar și în raport de natură infracțiunilor deduse judecății.
De asemenea se va avea în vedere că în cauza Dumont - Maliverg contra Franței din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale se menționează că gravitatea unei infracțiuni poate determina autoritățile să dispună și să mențină arestarea pentru împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni, dacă circumstanțele cauzei, în special personalitatea inculpatului, fac ca riscul săvârșirii unei noi infracțiuni să fie plauzibil, iar măsura arestării adecvată. în adoptarea acestei hotărârii se va avea în vedere faptul gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului prin raportare la pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru ordinea publică.
De asemenea nu trebuie neglijat nici faptul că potrivit jurisprudenței privarea de libertate și respectiv menținerea acesteia se impun dacă măsura este imperios necesară pentru a asigura prezenta inculpatului în fața autorității competente pentru motive verosimile, temeinice cercetarea judecătorească și buna ei desfășurare încadrându-se în această motivație.
În consecință,tribunalul a apreciat că realizarea scopului avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, scop constând, conform disp. art. 136 alin.1 C.P.P. în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, se poate asigura, cel puțin în această fază procesuală numai prin cercetarea inculpatului în stare de arest și nu prin liberare provizorie sub control judiciar.
Deliberând asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul s-a constatat următoarele:
Prin cererea formulată la data de 10.12.2009 inculpatul a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar.
În motivare s-a arătat că cererea îndeplinește toate condițiile prev. de art. 160/2 întrucât C.P.P. pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunea reținuta în sarcina sa nu depășesc limita de 18 ani închisoare, iar din materialul probator aflat la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte că aflat în stare de libertate ar săvârșii alte infracțiunii, ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți sau ar altera ori distruge mijloace de proba.
La termenul de judecată de astăzi, instanța a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar și a procedat la audierea inculpatului.
Analizând acele și lucrările dosarului Tribunalul a constatat că în sarcina inculpatului s-a reținut că în decursul anilor 2006-2008, din investigațiile organelor de poliție cu privire la activitatea infracțională a mai multor persoane printre care și inculpații, și, cunoscute cu manifestări violente și implicate în diferite conflicte cu alte persoane cu scopul de a se imune în rândul infractorilor de pe raza Municipiului B, au săvârșit infracțiuni cu impact deosebit asupra liniștii și ordinii publice, punând în pericol siguranța cetățeanului. inculpaților era format în principal din rude apropiate sau prin alianță, cunoscuți pentru violența deosebită cu care săvârșeau infracțiunile, victimele fiind internate în spital, cu leziuni provocate în zone vitale cu obiecte periculoase:săbii cuțite, răngi, preferând să inducă o stare de temere prin promovarea unei atitudini de intimidare și răzbunare față de orice persoană care ar fi stat în calea voinței lor, cum ar fi noaptea de revelion 2007-2008, când au încercat să petreacă la restaurantul Casa, unde însă era organizată o petrecere privată, împrejurarea care a determinat furia inculpaților, și, care au provocat scandal,au lovit persoanele aflate în incinta restaurantului și au distrus bunuri în valoare de 2000 RON.
Pe fondul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, a apreciat ca fiind întemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, cerere pe care a admis-o, pentru următoarele motive:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 180 alin.1 Cod penal (două fapte), art. 180 alin 2 Cod penal (două fapte), art.217 alin.1 Cod penal, art.189 alin. 2 Cod penal, art.279 alin 1 Cod penal, art.321 alin. 2 Cod penal (3 fapte), art. 323 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal.
În cauză, există suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată de lege acestei noțiuni, potrivit art. 681.C.P.P. că inculpat a comis fapta ce formează obiectul trimiterii în judecata, aceasta împrejurare, însă nefiind suficientă prin ea însăși pentru a justifica menținerea arestării preventive a inculpatului întrucât în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f teza a Il-a C.P.P. în sensul că la dosarul de urmărire penală nu există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică deși pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa mai mare de patru ani.
În aprecierea acestei ultime condiții Tribunalul a avut în vedere disp. art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prin care s-a statuat în mai multe decizii (a se vedea, și B contra Austriei, Letelier contra Franței, Toth contra Austriei) ca autoritățile juridice naționale sunt competente să cerceteze toate circumstanțele de natură să se admită sau să se înlăture existența unei veritabile exigențe de interes public care să justifice o derogare de la regula respectării libertății individuale, însă pericolul că inculpatul s-ar sustrage de la judecată nu poate fi dedus numai pe baza gravități sancțiunilor penale aplicabile acestuia pentru fapta ce face obiectul cauzei. Trebuie să se țină seama de circumstanțele personale precum caracterul, moralitatea, etc. a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice măsura arestării preventive, cel puțin o perioadă de timp, însă prezervarea ordinii publice, poate fi apreciată ca pertinentă și suficientă numai dacă se bazează pe fapte de natură să arate că lăsarea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real opinia publică.
În practica CEDO deja s-a statuat cu titlu de principiu că arestarea preventivă nu poate fii motivată pe prezumția potrivit căruia orice persoană este acuzată de săvârșirea unei infracțiuni de o anumită gravitate este considerata că intenționează să se sustragă procesului penal.
Ori, în speță, asemenea date concrete nu au rezultat, context în care s-a concluzionat că din această perspectivă nu există riscul sustragerii cercetării dar nici de obstrucționare a actului de judecată. Astfel s-a avut în vedere faptul că inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, nu are antecedentelor penale.
Modalitatea de săvârșire a faptei și natura ei sunt criterii ce vor fi avute în vedere la individualizarea pedepsei în cazul stabilirii cu certitudine a vinovăției inculpatului; mai mult, probele cu privire la existența unui pericol social pentru ordinea publică nu trebuie să aibă greutatea celor care ar justifica trimiterea în judecată și cu atât mai puțin a celor care ar motiva condamnarea
Pentru considerentele expuse anterior, Tribunalul a apreciat că în cauză menținerea stării de arest a inculpatului, care constituie o excepție în raport de starea de libertate, nu s-a impus pentru mai buna desfășurare a procesului penal, lăsarea în libertate a acestuia nefiind de natură sa creeze un pericol concret pentru ordinea publică însă pentru a putea fi totuși controlat inculpatul și mai ales activitatea viitoare a acestuia și implicit pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal se impune, în baza art. 160/2 Cod procedură penală admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului și stabilirea în sarcina acestuia a următoarelor obligații:
- să nu depășească limita teritorială fixată decât în condițiile stabilite de instanța;
- să se prezinte la instanța ori de cate ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de poliție, sau ori de cate ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința tară încuviințarea instanței care a dispus măsura;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
Conform art. 160/2 alin. 3/1 Cod procedură penală, inculpatul pe timpul liberării provizorii va fii obligat:
- să nu se apropie de partea vătămată, (cu în B,-, sector 5), (fiul lui și, născut la data de 30.09.1983 în prezent aflat în încarcerat în Penitenciarul Rahova ), și și de membrii familiilor acestora, de coinculpați și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
- să nu se afle în locuința părților vătămate sau a inculpaților.
Deliberând asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față inculpații, și, s-a constatat următoarele:
Prin rechizitorul nr.3074/P/2006 Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul București, din 30 iunie 2008, au fost trimiși în judecată, pe lângă alți inculpați, și:
1. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin.1 Cod penal, art. 189 alin2 Cod penal (două fapte), art.211 alin 21Cp. toate cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal;
2. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 189 alin.2 Cp. art. 192 alin 1,2 Cp. toate cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal;
3. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 189 alin2 Cod penal, art. 192 alin 1,2 Cod penal toate cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal;
4. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 rap.la art. 174-175 litera i Cp.; art.211 alin 2 litera c și alin 21lit.a,b Cp. art. 189 alin.2 Cod penal, art. 180 alin 1 Cod penal (două fapte), cu aplicarea art.33 litera a Cod penal, art. 180 alin 2 Cod penal, art. 217 alin 1 Cod penal (două fapte) cu aplicarea art.331itera a Cod penal, art.279 alin 1 Cod penal, art. 321 alin 2 Cod penal ( 3 fapte) cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal, art.323 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal,
5. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.180 alin 1 Cod penal, art.217 alin 1 din Cod penal, art.279 alin 1 Cod penal art.321 alin. 2 Cod penal, art.323 Cod penal toate cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 08.02.2008, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A II- A PENALĂ a dispus arestarea preventivă a inculpaților, și, pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 08.02.2008 până la data de 07.03.2008, inclusiv, in acest sens emițându-se mandatele de arestare preventivă nr. 23, 26, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37 în baza dispozițiilor art. 148 lit. b, c și f din p Cod Penal potrivit cărora lit. b - există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, lit. c - există date că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni lit. f - iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute in sarcina inculpaților este închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La data de 21 Iulie 2008, fost pus în executare mandatul de arestare preventivă privind pe inculpatul, măsură ce fusese luată anterior prin încheierea din Camera de Consiliu din data de o8.02.2008, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.22/UP/2008.
La data de 05 august 2008, în temeiul disp. art. 150 și următoarele Cp.p. a fost pus în executare mandatul de arestare preventivă nr.27/UP/2008, măsură ce fusese luată anterior prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 08.02.2008, iar la data de 16 august 2008, fost pus în executare mandatul de arestare preventivă privindu-1 pe inculpatul, măsură ce fusese luată anterior prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 08.02.2008.
În fapt s-a reținut că în decursul anilor 2006-2008, din investigațiile organelor de poliție cu privire la activitatea infracțională a mai multor persoane printre care și inculpații, și, cunoscute cu manifestări violente și implicate în diferite conflicte cu alte persoane cu scopul de a se imune în rândul infractorilor de pe raza Municipiului B, au săvârșit infracțiuni cu impact deosebit asupra liniștii și ordinii publice, punând în pericol siguranța cetățeanului. inculpaților era format în principal din rude apropiate sau prin alianță, cunoscuți pentru violența deosebită cu care săvârșeau infracțiunile, victimele fiind internate în spital, cu leziuni provocate în zone vitale cu obiecte periculoase:săbii cuțite, răngi, preferând să inducă o stare de temere prin promovarea unei atitudini de intimidare și răzbunare față de orice persoană care ar fi stat în calea voinței lor, cum ar fi noaptea de revelion 2007-2008, când au încercat să petreacă la restaurantul Casa, unde însă era organizată o petrecere privată, împrejurarea care a detenninat furia inculpaților, și, care au provocat scandal,au lovit persoanele aflate în incinta restaurantului și au distrus bunuri în valoare de 2000 RON.
În sarcina inculpatului, s-a reținut că la data de 08 iunie 2007, împreună cu, și, împreună cu alte persoane rămase neidentificate, înarmate cu bâte, răngi și topoare, au amenințat și lovit pe părțile vătămate G, și G, provocându-le leziuni traumatice, după care continuând scandalul, au distrus ușa de acces în imobilul părții vătămate G, au pătruns în imobilul părții vătămate G, au pătruns în imobil fară nici un drept, distrugând diverse bunuri din locuință, iar în data de 22.09.2007, împreună cu și,prin violență, au deposedat partea vătămată de mai multe bunuri personale.
Din materialul probator existent în dosarul de urmărire penală s-a reținut că la data de 27.12.2007, împreună cu, și, l-au lipsit de libertate și l-au lovit pe partea vătămată, în locuința personală, iar la data de 01.01.2008, împreună cu, prin amenințări, i-au deposedat de mai multe bunuri personale pe și.
În ceea ce-i privește pe inculpații și, s-a reținut că la data de 02.02.2008, împreună cu, înarmați cu săbii, au pătruns fară drept, în locuința numiților și, unde au răpit-o pe partea vătămată și au lipsit-o de libertate în locuința din B,-,sector 2, până la data de 07.02.2008, când a fost depistată de organele de poliție.
Potrivit art. 3002.pr.pen în cazurile în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice periodic în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive în vederea respectării drepturilor prevăzute de art. 5 parag.4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale () care prevede că: "Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală.
În cazul, însă, în care decizia este luată de un tribunal în urma unei proceduri judiciare, controlul cerut de articolul 5 paragraful 4 se găsește încorporat în aceasta. Trebuie distins între decizia de lipsire de libertate inițială și deciziile ulterioare de menținere în detenție. Acestea din urmă vor fi supuse controlului cerut de articolul 5 paragraful 4 pentru a se verifica dacă au apărut noi probleme de legalitate ce ar putea schimba decizia inițială. Este astfel reglementat un control de legalitate (cauza De, și. Belgiei).
Controlul judiciar vizează pe de o parte legalitatea măsurii preventive (cauza Chahal Regatului Unit al Marii Britanii) iar pe de altă parte, controlul trebuie să fie suficient de amplu pentru a se întinde asupra fiecărei condiții indispensabile, conform Convenției, pentru declararea ca legală a unei măsuri privative de libertate.
Articolul 5 paragraf 4 al Convenției dă dreptul persoanelor lipsite de libertate să ceară și să obțină reexaminarea periodică a condițiilor procedurale și de fond care sunt esențiale pentru conformitatea cu Convenția a măsurilor preventive (cauza Butkevicius Lituaniei).
Prin urmare instanța competentă trebuie să examineze nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la luarea măsurii privative de libertate, (cauzele Weeks, X și Ashingdane Marii Britanii și cauza Van Droegenbroeck Olandei).
Potrivit art. 160 pr.pen în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Examinând actele și lucrările dosarului, la acest moment procesual Tribunalul a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea inițială a inculpaților continuă să existe și impun în continuare privarea lor de libertate.
Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143.C.P.P. existând la dosarul cauzei probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații a săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, și anume: declarațiile părții vătămate G, proces verbal si planșa foto întocmite cu ocazia, certificat medico-legal din care rezulta ca victima a necesitat pentru vindecare 16-18 zile, declarațiile martorilor lonut, G, precum si procesele verbale si planșele foto întocmite cu ocazia prezentării pentru recunoaștere din care rezulta ca este cel care a înjunghiat și tâlhărit partea vătămata, CD cu imagini video înregistrate de o camera amplasata in exteriorul magazinului SC Serv SRL din-, Sector 3, B; raportul de expertiza medico-legala privind pe din care rezulta ca i-au fost necesare pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale, partea vătămată prezentând multiple echimoze si excoriații, declarațiile martorilor, din care rezulta ca cele sesizate de partea vătămata sunt reale si ca s-a creat o tulburare a liniștii si ordinii publice; procesele-verbale si planșele fotografice întocmite cu ocazia prezentărilor pentru recunoașterea autorilor, declarațiile olografe declarațiile părților vătămate și martorilor G, G, G, a, G,; procese-verbale de recunoaștere după planșe fotografice declarațiile invinuitilor, G si G, proces-verbal de cercetare la fata locului si planșa foto din care rezulta distrugerile imobilului in care domiciliază a, cât și violențele suferite de către G si G, certificate medico-legale ale numitului, raport de expertiza medico-legala privind pe, din care rezulta ca pentru vindecare a necesitat un număr de 5-6 zile de îngrijiri medicale, declarații părților vătămate, și lonescu, procese-verbale si planșele fotografice întocmite cu ocazia prezentării pentru recunoaștere din care rezulta ca autorii sunt zis, zis si, procesul verbal si planșa foto întocmite cu ocazia cercetării la fata locului, procese verbale de declasificare a interceptărilor convorbirilor telefonice ale inculpaților, declarațiile numiților și, procese verbale de declasificarea interceptărilor convorbirilor telefonice, probe ce se coroborează cu celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei și din care rezultă indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt judecați, iar lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică fiind de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal în ceea ce privește aflarea adevărului, având în vedere totodată natura și modalitatea concretă de săvârșire a faptelor penale.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 143..pr.pen, Tribunalul a reținut că în cauză există probe directe și indicii temeinice (probe indirecte), în sensul art.681pr. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost cercetați și pentru care s-au emis mandatele de arestare preventivă pe numele acestora.
Probele și indiciile temeinice pot conduce la reținerea unei suspiciuni rezonabile în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Fox, și Hartley Marii Britanii, Hotărârea din 30 august 1990, parag. 31-32).
Analiza temeiurilor de fapt ale arestării preventive de către instanță presupune antamarea de către instanță a faptelor principale(res probandae) sau a probatorii (res probantes) în vederea constatării existenței unei suspiciuni rezonabile în sensul art. 5 parag. 1 lit. c și parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (), cu privire la săvârșirea unei infracțiuni iar nu analiza probelor, a mijloacelor de probă, sau a modalității administrării acestora.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute in sarcina inculpaților este închisoarea, fiind astfel satisfăcută condiția prevăzută de art. 136 alin.6 pr.pen.
De asemenea, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit.f pr.pen. respectiv pedeapsa prevăzută de lege este închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Aprecierea acestei ultime condiții presupune atât o analiză procedural penală cât și o analiză criminologică.
Tribunalul a avut în vedere în analiza ambelor aspecte natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor în privința cărora există bănuiala legitimă că au fost comise de inculpați, care violează regulile și normele referitoare la interesul general existente în societate. Infracțiunile reținute, prin amploarea, intensitatea și formele lor de manifestare perturbă grav desfășurarea relațiilor sociale.
Pericolul concret pentru ordinea publică determinat de judecarea inculpaților în stare de libertate rezultă mai ales din modalitatea concretă de comitere a faptelor și gravitatea infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpați, existând temerea că lăsarea acestora în stare de libertate ar putea duce la reluarea activității infracționale sau la încercarea de intimidare pârtilor vătămate sau a martorilor din acte care urmează să fie audiați în cauză.
Acțiunile infracționale pentru care inculpații au fost cercetați și trimiși în judecată aduc atingere principiului statului de drept, pe baza căruia este consacrată supremația legii, toți cetățenii fiind egali în fața acesteia, precum și credibilității sistemului judiciar întrucât, realizarea unui sistem judiciar independent, imparțial, credibil și eficient reprezintă o condiție necesară pentru supremația legii și a principiilor statului de drept
Tribunalul a apreciat că infracțiunile pentru care au fost cercetați inculpați și pentru care s-a dispus arestarea preventivă a acestuia, precum și infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea in judecata prin rechizitoriu, prin gravitatea deosebită și reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea arestării preventive fiind satisfăcute astfel și prevederile art. 5 parag. 1 lit. c și parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ().
Totodată, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului corespunde scopului reglementat de dispozițiile art. 136. pr. pen. privarea acestuia de libertate fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Cu privire la susținerile în sensul că în prezenta cauză până la acest moment nu a început cercetarea judecătorească, instanța constată că prezenta cauza a fost amânată fie pentru lipsă de apărare, fie pentru lipsă de procedură, motive ce nu au pot fi imputate instanței de judecată.
Tribunalul a apreciat că perioada de arestare preventivă a inculpaților nu depășește durata rezonabilă a arestării preventive, prin raportare la dispozițiile art. 5 paragraful 3 din CEDO și la principiile și criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Austriei, Hotărârea din 28 martie 1990, cauza Labita Italiei, Hotărârea din 6 aprilie 2000, parag. 152 și urm cauza c Elveției, Hotărârea din 26 ianuarie 1993, parag. 30-40, cauza Contrada c Italiei, Hotărârea din 24 august 1998, parag. 51-57, cauza LA. Franței, Hotărârea din 23 septembrie 1998, parag. 94-112).
Or, de asemenea s-a avut în vedere că pe lângă alte garanții ale procesului penal, judecarea cauzei într-un termen rezonabil ce are ca principal scop protejarea părților împotriva duratei excesive a procedurilor, asigurarea eficienței și credibilitatea actului de justiție dar și evitarea menținerii persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiunii într-o stare de nesiguranță cu privire la situația sa pentru o perioadă de timp prea mare.
Aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii se face în raport de circumstanțele concrete ale cauzei constând în: complexitatea acesteia, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru părții a obiectul procedurii. în acest context s-a statuat în practica CEDO că doar întârzierile datorate comportamentului autorităților sunt susceptibile să antreneze încălcarea convenției.
S-a menționat faptul că inculpații sunt arestați de aproape 20 luni de zile și nimic din desfășurarea celor două procedurii respectiv urmărire penală și instanța nu au fost de natură a duce la concluzia că nefinalizarea judecății ar fii imputabilă în vreun mod autorităților sau părților.
Instanța de judecată a încercat să respecte obligațiile de rezultat constând în citarea și audierea martorilor.
Tribunalul a apreciat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului astfel că au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de către inculpați și și în temeiul art. art. 3002Cod procedură penală rap. la art. art.160 alin. 3 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpaților.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București cu privire la netemeinicia soluției de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, dar și inculpații și.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureștia criticat încheierea susținând că aspectul cu privire la caracterul exclusiv al termenului rezonabil al duratei arestului preventiv nu poate fundamenta cererea de liberare provizorie sub control judiciar, ținând seama de exigențele de procedură ce vizează temeinicia unei astfel de cererii, ori instanța de fond își motivează soluția de admitere tocmai pe acest considerent.
Se arată în motivele de recurs că instanța ar fi trebuit să țină cont de complexitatea cauzei, ca și amploare și consecințe juridice deosebite, de faptul că există dificultăți în derularea procedurilor judiciare.
Pe de altă parte, acțivități infracționale, precum și cele ce ar fi fost săvârșite de către inculpați, caracterizate ca un mod de obținere a unui "statut / reputație" față de membrii altei "familii", de obținerea resurselor de asigurare a traiului cotidian, dar și de atingere a unor valori sunt de natură să creeze o stare de neîncredere în legătură cu capacitatea autoritățiilor judiciare de a asigura un climat de ordine, respect într-o comunitate.
Un alt aspect invocat de căre Parchet în recursul său a fost acela că circumstanțele reale ce agravează, prin regimul sancționator, infracțiunile pentru care e cercetat inculpatul, alături de ceilalți coinculpați - multitudinea de acte agresive comise în loc public, pe timp de noapte, de două ori mai multe persoane împreună, ultraj contra bunelor moravori, tulburarea liniști publice, forma agravantă, distrugere, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, lipsirea de libertate în mod ilegal asocierea pentru săvărșirea de infracțiuni - relevă și gradul de pericol social concret al faptelor și al inculpatului.
În viziunea Parchetului, comportamentul acestui inculpat pe perioada derulării urmăriri penale, dar și în cursul cercetării judecătorești de nerecunoaștere a actelor infracționale, apreciind că o asemenea manifestare reprezintă doar modalități necesare rezolvării unor probleme subliniază pericolul social concret și potențial de a repeta această atitudine în eventualitatea punerii sale în libertate.
În fine, se mai precizează că instanța de fond, motivând menținerea stării de arest a celorlalți cinci inculpați, sesizează aspectul pericolului social concret, referindu-se la riscul crescut de săvârșirea unor infracțiuni de același gen, la intimidarea părților vătămate, apărând astfel o discrepanță evidentă cu privire la necesitatea funcționării exigențelor principiului judecării într-un termen rezonabil în cazul inculpatului pe de o parte, și ceilalți inculpați pe de altă parte.
Încheierea Tribunalului Bucureștia fost criticată și de recurenții inculpați, care au solicitat Curții punerea lor în libertate. Recurentul, prin apărătorul său, a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor ce se rețin în sarcina sa, iar temeiurile ce au fost avute în vedere la arestarea sa nu mai subzistă.
Și recurentul inculpat a învederat Curții că măsura arestării preventive luate împotriva sa nu se mai impune, motivat de faptul că a avut o atitudine cooperantă cu organele judiciare, a spus adevărul și nu s-a sustras niciodată de la cercetarea penală. Ambii recurenți au invocat circumstanțele personale care în opinia lor, sunt favorabile punerii în libertate.
Examinând încheierea recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, dar și de recurenții inculpați, prin raportare la disp. art. 38514și art. 1609, art. 1608aCod procedură penală, dar și disp. art. 3002- art. 160 alin. 1, 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele.
Prin încheierea Tribunalului București din 10.12.2009, s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1602Cod procedură penală și s-a dispus punerea în libertate provizorie a inculpatului, stabilindu-se obligații conform art. 1602alin. 3, precum și, potrivit art.1602alin. 31Cod procedură penală.
În speță s-a constatat că există probe directe și indicii temeinice în sensul art. 681Cod procedură penală din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații, sunt autorii infracțiunilor reținute în sarcina lor prin actul de inculpare, iar temeiurile de fapt și de drept ce au determinat arestarea inițială a inculpaților continuă să existe, impunând în continuare privarea lor de libertate.
Astfel, în ceea ce îi privește pe inculpații, Tribunalul Bucureștia apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, iar aspectul pericolului social concret pentru ordinea publică rezultă din modalitatea concretă de comitere a faptelor și gravitatea infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații.
În urma unei evaluări procedural penale și criminologice asupra pericolului creat prin lăsarea în libertate a inculpaților, prima instanță a concluzionat în sensul menținerii măsurii preventive a inculpaților, dar și a celorlalți participanți la acțiunile infracționale ce au fost descrise amplu în considerentele încheierii - astfel cum au fost reținute de instanță pe baza probelor strânse în cursul urmăririi penale, respectiv, ,.
S-a considerat că în situația acestor inculpați perioada arestării preventive nu depășește durata rezonabilă a arestării preventive, prin raportare la art. 5 paragraful 3 din CEDO și la principiile și criteriile stabilite de Curtea Europeană, iar aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii se face în raport de circumstanțele concrete ale cauzei constând în: complexitatea acesteia, conduita procesuală a participanților la procesul penal, comportamentul autorităților.
Deși inculpații sunt arestați de aproape 20 luni, organele judiciare și-au respectat obligațiile de rezultat, nefinalizarea judecății neputând fi imputabilă, în vreun mod, acestora.
În ceea ce-l privește însă pe inculpatul, Tribunalul a concluzionat în sensul admiterii cererii de liberare provizorie formulată de acesta, considerând că este întemeiată, în contextul în care, deși există suficiente indicii temeinice în acepțiunea art. 681Cod procedură penală, în sensul săvârșirii de către acesta a activității infracționale reținute în sarcina sa, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f teza a II-a Cod procedură penală, neconturându-se probe ca lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Motivarea pe care prima instanță și-a fundamentat soluția de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul nu poate fi acceptată de C, pornind de la esența instituției liberării provizorii, a naturii acesteia.
Curtea va admite recursul formulat de Parchet în ceea ce privește soluția dispusă de prima instanță cu privire la liberarea provizorie a inculpatului în virtutea argumentelor ce urmează:
Rațiunea liberării provizorii sub control judiciar constă în garantarea libertății individuale în procesul penal și presupune adoptarea unor măsuri care, fără a fi privative de libertate, pot asigura desfășurarea normală a procesului penal, în condițiile în care se apreciază că, deși temeiurile pentru luarea măsurii preventive subzistă, totuși, din cauza unor împrejurări legate în special de persoana inculpatului sau învinuitului și de comportarea sa în proces ori față de victimă nu mai este necesară privarea de libertate, prevenția putând fi finalizată prin restrângerea unor drepturi.
Instituția de drept procesual a liberării provizorii își păstrează caracterul provizoriu și facultativ, astfel încât ea nu reprezintă un drept al inculpatului sau învinuitului, ci doar o eventuală vocația a acestuia, în împrejurarea în care instanța în urma evaluării asupra faptei pretins a fi fost săvârșită, dar mai ales a datelor ce caracterizează persoana inculpatului sau învinuitului, ar concluziona cu privire la temeinicia cererii.
În speța de față, Curtea, în urma propriului examen constată că o pondere în aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie promovată de inculpatul trebuie să aibă datele ce țin de circumstanțierea persoanei acestuia, de caracterul și moralitatea sa.
De altfel, aceasta a fost și interpretarea dată de instanța supremă (a se vedea Decizia nr.1096/25.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală), dar și de către CEDO (cauza Austriei, Hotărârea din 27.06.1968).
Ori din datele cauzei, Curtea reține că inculpatul este cunoscut ca o persoană cu manifestării violente - des implicat în diverse conflicte cu alte persoane, având tendința de a se impune în rândul celor certați cu legea pe raza municipiului B și frecventând anturaje cunoscute prin manifestării violente ce au provocat stării de temere.
Prin urmare, în opinia Curții, luarea unei măsurii de restrângere a drepturilor inculpatului, chiar cu instituirea unui control judiciar, la acest moment prrocesual nu își demonstrează oportunitatea,din prisma necesității asigurării exigențelor art. 136 Cod procedură penală, și în deosebi, în împrejurarea în care riscul săvârșirii de către inculpat a altor infracțiuni, dar și al încercării zădărnicirii aflării adevărului prin influențarea unor părți, martori - persistă.
Din această perspectivă, liberarea provizorie sub control judiciar nu apare drept o adevărată alternativă legală la însăși arestarea preventivă, iar aprecierea potrivit căreia beneficiul liberării provizorii nu est un drept al inculpatului, ci doar o vocație a sa, obliga instanța investită cu soluționarea cererii să se raporteze în analiza sa la un ansamblu de elemente ce vizează faptele pretins a fi fost săvârșite de inculpat, gradul lor de pericol social concret, împrejurările și modalitățile de comitere a acestora, urmările produse și,mai ales persoana inculpatului, deoarece este știut că legiuitorul nu a limitat și nici nu a indicat expres criteriile ce fundamentează aprecierea organului judiciar.
Referitor la recursurile promovate de inculpații și, Curtea în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală le va respinge ca nefondate, în virtutea considerentelor ce vor fi înfățișate.
Astfel, cum prima instanță a stabilit, în cauză este îndeplinită cerința art. 143 Cod penal, iar probele și indiciile temeinice pot conduce la reținerea unei bănuieli legitime și rezonabile în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este probabil ca să fi săvârșit faptele pentru care sunt judecați, în acest sens pronunțându-se CEDO în cauza Fox, și Hartley Marii Britanii, Hotărârea din 30 august 1990.
Alături de persistența motivelor plauzibile de a bănui că inculpații și ar fi comis infracțiunile reținute în sarcina lor prin actul de inculpare - condiția sine qua non a regularității menținerii în detenție (a se vedea cauza Verncev contra Serbiei 2361/05, 23.09.2008, dar și Naus contra Poloniei, 7224/04, 16.09.2008) - Curtea identifică și alte motive care justifică în continuare privarea de libertate a acestora, știut fiind că, odată cu scurgerea timpului, subzistența motivelor plauzibile de bănuială legitimă devine insuficientă (în acest sens, CEDO cauza Kilmaz contra Turciei, 10512/02, 22 iulie 2008).
Astfel, efectuând propria analiză, Curtea constată că, prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la asemenea fapte, infracțiunile pretins a fi fost săvârșite de inculpați se înscriu în categoria acelor acțiuni contrare legii ce pot provoca o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anume timp.
În acest context, Curtea e obligată să evalueze caracterul rezonabil al duratei detenției provizorii a celor doi inculpați care au fost arestați la 08.02.2008, asigurându-se că art. 5 paragraful 3 din Convenție sunt respectate.
Pornind de la circumstanțele reale ale cauzei, dar și de la circumstanțele personale ale celor doi inculpați, Curtea apreciază că nevoile vizând desfășurarea normală a procesului penal impun privarea de libertate în continuare, constatând că derularea procedurilor judiciare a avut loc cu achitarea de către autoritățile judiciare a obligațiilor procesuale ce le reveneau în contextul complexității cauzei.
De asemenea, pericolul de repetare a faptelor este încă de actualitate, iar existența unui risc general ce derivă din natura cu caracter organizat a activității infracționale, într-un anume mod coordonat poate fi acceptat ca o baza pentru detenția provizorie în acest stadiu al procedurii (CEDO, cauza Gorski contra Poloniei, 28904/02, 04.10.2005).
Prin urmare, Curtea apreciază că echilibrul ce trebuie asigurat între dreptul la libertatea individuală a unui acuzat, pe de o parte, și necesitatea asigurării protejării ordinii publice, pe de altă parte, nu a fost frânt, circumstanțele specifice cauzei justificând menținerea arestării preventive a inculpaților și .
În consecință, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d) Cod procedură penală va admite recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și va casa în parte încheierea de ședință, pe fond respingând ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul inculpat .
Va menține conform art. 3002- art.160 alin. 1, 3 Cod procedură penală starea de arest a inculpatului.
Se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții inculpați și.
Se vor menține celelalte dispoziții ale încheierii de ședință.
Sub incidența art. 192 alin. 2, 4 Cod procedură penală se va dispune cu privire la cheltuielile judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.385/15, punct 2, litera d, Cod procedură penală, admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii de ședință din data de 10.XII.2009 a Tribunalului București - Secția a ll-a penală, din Dosarul nr-.
Casează, în parte, încheierea de ședință și, rejudecând pe fond:
În temeiul art.160/8a, alin. ultim, Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul-inculpat -.
În temeiul art.300/2, Cod procedură penală, raportat la art. 160/b, alin. 1 și alin.3, Cod procedură penală, menține starea de arest preventiv a inculpatului -.
În temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, obligă pe petentul-inculpat - la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii de ședință.
În temeiul art.385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-inculpați și împotriva aceleiași încheieri de ședință.
În temeiul art.192, alin.2 și alin.4, Cod procedură penală, obligă pe recurenții-inculpați și la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli de procedură statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință-publică din data de 11.XII.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /17.12.2009
Dact./21.12.2009
Ex.2
Red. / Tribunalului București - Secția a ll-a penală
Președinte:Magdalena IordacheJudecători:Magdalena Iordache, Cristina Carmen Craiu, Daniela
