Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1716/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
RO MÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr-
2540/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 1716
Ședința publică din data de 11 decembrie 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 2: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 3: Daniela
GREFIER -
* * * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * * *
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurentul inculpat împotriva Deciziei penale nr. 517 din data de 7 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I a Penală în Dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, personal în stare de arest și asistat de apărător ales - dl. avocat - în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 22 dosar, lipsă fiind intimatele părți vătămate și Spitalul Clinic de Urgență.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurentul a depus, prin registratura secției motivele scrise de recurs.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită, în susținerea recursului, emiterea unei adrese către Judecătoria Sectorului 2 B prin care să fie solicitată comunicarea transcrierii înregistrărilor audio, efectuate în ședințele de judecată din datele de 6 mai 2009 și 8 aprilie 2009, cu privire la dosarul de față, pentru a fi posibilă verificarea conținutului declarațiilor date de martori în fața instanței de fond, astfel, în ședința publică din data de 8 aprilie 2009 fost audiat martorul, ca fiind martor asistent care ar fi fost prezent la recunoașterea inculpatului, după fotografii, de către martorul, și a confirmat că inculpatul a fost persoana care a tâlhărit partea vătămată. Martorul contestat că ar fi asistat la vreo recunoaștere de persoane, însă în declarația acestuia s-a consemnat doar că nu mai ține minte. Datorită faptului că declarațiile martorilor nu au fost consemnate integral, instanța de fond a respins cererea de constatare a nulități procesului verbal de recunoaștere a inculpatului după fotografii, aceasta fiind unica probă incriminatoare. Precizează că Judecătoria Sectorului 2 Bac omunicat numai notele de ședință, nu și transcrierea. Consideră că dispozițiile art. 304 Cod procedură penală se subordonează dispozițiilor art. 1 din Cod procedură penală, care reglementează scopul procesului penal, referitor la constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. În continuare, arată că potrivit art. 197 alin. 4 teza II-a Cod procedură penală, instanța de judecată ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, ori, în speță, inculpatul a formulat cerere de anulare a procesului verbal de recunoaștere a sa după fotografii, cerere care i-a fost respinsă.
Reprezentantul Ministerului Public având în vedere dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, solicită să fie avute în vedere și pune concluzii de respingere a cererii formulate de apărătorul inculpatului.
Curtea deliberând respinge, ca nefiind utilă și concludentă în cauză, cererea prin care apărătorul inculpatului a solicitat comunicarea transcrierii înregistrărilor efectuate în ședința de judecată cu privire la cauza dedusă judecății. Declarațiile martorilor au fost semnate în nume propriu de către aceștia, care astfel și-au însușit conținutul lor, așa cum a fost consemnat.
Părțile întrebate fiind de către instanță, declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului invocă incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 171Cod procedură penală și, în subsidiar, a cazului de casare prevăzut de art. 3859punctul 14 Cod procedură penală. În expunerea orală motivelor de recurs pentru care este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859punctul 171Cod procedură penală, subliniază faptul că instanța de apel a respins cererea de probe formulată de către inculpat pentru a dovedi că procesele verbale de identificare a sa după fotografii sunt nule. Probatoriul administrat cu rigurozitate arată existența dubiului, dubiu care profită inculpatului și astfel nu putea fi dispusă condamnarea acestuia, ci achitarea sa. Martorul care susține că l-a identificat văzându-l de pe o fereastră situată la etajul 4, în timp ce inculpatul ar fi alergat, a formulat o depoziție neverosimilă, a afirmat că inculpatul are urme de vărsat ( nu pot fi identificate astfel de urme de vărsat, de la o distanță mare și de către o persoană mioapă. Subliniază că martorul poarte ochelari cu multe dioptrii, astfel că nu era posibil să identifice trăsăturile vreunei persoane. Procesul verbal de recunoaștere după fotografii a inculpatului nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză. Stăruie ca instanța să verifice dacă inculpatul are urme de vărsat, pe față.
În subsidiar consideră că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greșit individualizată. Instanța de apel, fără să motiveze, a respins cererea de reindividualizare a pedepsei nedând eficiență dispozițiilor art. 74 Cod Penal.
Își încheie pledoaria solicitând a fi avute în vedere motivele de recurs detaliate în scris, filele 16-19 dosar. În baza primului motiv de recurs, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare, pentru al doilea motiv de recurs, raportat la punctul 10 al art. 3859Cod procedură penală, punând concluzii de admitere a recursului, casare a hotărârilor atacate și, rejudecând cauza, să fie dispusă achitarea inculpatului în baza ar. 11 pct. 2 lit. a raportat art. 10 lit. c Cod procedură penală iar, față de al treilea motiv de recurs, solicită să fie admis recursul, casată hotărârea atacată și e fond,rejudecând cauza să fie reindividualizată pedeapsa în sensul micșorării cuantumului acesteia în funcție de dispozițiile art. 74 lit. a Cod Penal.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pune concluzii
de respingere a recursului ca nefondat și menținere a deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. Consideră că, atât instanța de fond cât și instanța de apel, au făcut o justă aprecierea a probelor administrate în cauză și au aplicat inculpatului o pedeapsă corect individualizată. În baza art. 192 Cod procedură penală solicită obligarea a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare. Precizează că nu sunt întemeiate susținerile apărării.
Recurentul inculpat aderă la cuvântul apărătorului ales.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin decizia penală nr.515 din 07.10.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat împotriva sentinței penale nr.407 din 10 iunie 2009 Judecătoriei Sector 2 B, s-a dedus reținerea și arestarea preventivă a acestuia și s-a menținut măsura arestării preventive, dispunându-se și cu privire la cheltuielile judiciare.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut:
Prin sentința penală nr.407/10.06.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, în dosarul penal nr-, în baza art. 345 alin. 2.pr.pen. a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 8 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c și alin. 21 lit. a pen.
Potrivit art. 71.pen. rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b pen. respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Conform art. 88 alin. 1.pen. s-a dedus reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la data de 10.11.2008 la zi.
Potrivit art. 350 alin. 1.pr.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14.pr.pen. art. 15.pr.pen. și art. 346 alin. 1.pr.pen. rap. la art. 998.civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă, inculpatul fiind obligat la plata către aceasta a sumei de 106.800 de lei reprezentând despăgubiri civle.
În baza art. 14.pr.pen. și art. 15.pr.pen. rap. la art. 346 alin. 1.pr.pen. și art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, cu aplic. art. 998.civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "S ", și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 88,06 lei plus dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a pretentei sentințe până la data plății efective a debitului, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată părții civile.
Potrivit art. 191 alin. 1.pr.pen. rap. la art. 189.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În fapt, instanța fondului a reținut că, la data de 29.09.2008, în jurul orelor 16.00, aflându-se în spatele blocului 19 de pe- din sectorul 2, împreună cu o altă persoană rămasă neidentificată, prin lovirea cu pumnii în zona feței, inculpatul a deposedat-o pe partea vătămată de o geantă care conținea sumele de 33.500 USD și 24.500 de lei, un aparat foto marca Sony, un telefon mobil marca Samsung, un permis de ședere și cheile de la locuință, agresiune fizică în urma căreia partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 6-8 zile de îngrijire medicală.
Au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșă fotografică, declarațiile martorilor, C, și, procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere de către martorul - a inculpatului și a celeilalte persoane de sex masculin care îl însoțea - din fotografii însoțite de planșe fotografice, din care rezultă faptul că, fiind pe stradă, împreună cu o persoană rămasă neidentificată, inculpatul a deposedat-o, prin acte de violență fizică, pe partea civilă de geanta pe care o avea asupra sa și în care se aflau bunurile mai sus-descrise.
Instanța a respins, ca neîntemeiată, apărarea inculpatului în sensul de a se considera nul procesul-verbal de recunoaștere din planșă fotografică efectuată de martorul, motivat de faptul că la întocmirea acestui act procedural au participat numai polițiști, întrucât acest aspect de fapt nu a fost dovedit, iar relatările martorului potrivit cărora la momentul întocmirii procesului-verbal de recunoaștere de față erau numai polițiști îmbrăcați în civil nu poate fi luată în considerare, având în vedere faptul că martorul nu are obligația verificării identității martorului-asistent, astfel încât prezența acestuia - în persoana lui - la efectuarea acestui act procedural nu poate fi tăgăduită, motiv pentru care s-a constatat că recunoașterea din fotografii a fost efectuată în mod legal.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie solicitând, în principal, achitarea, în baza art.10 lit.c Cod procedură penală, întrucât nu există probe neîndoielnice care să ateste vinovăția sa; în subsidiar, în ipoteza respingerii primului motiv din cauza faptului că s-ar constata suficiența probelor care ar atesta vinovăția inculpatului, consideră că s-a individualizat în mod greșit pedeapsa, întrucât se impunea reținerea circumstanței atenuante prev. de art.74 li.a din Codul penal și aplicarea dispzițiilor art. 76 lit. b din Codul penal.
Examinând hotărârea atacată, în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conform art.372 al.2 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că apelul este nefondat.
Prima instanță a reținut corect situația de fapt, dând o încadrare juridică corespunzătoare, din materialul probator administrat pe parcursul procesului penal, judicios analizat în considerentele sentinței, rezultând fără echivoc că, în data de 29.09.2008, în jurul orelor 16.00, aflându-se în spatele blocului 19 de pe- din sectorul 2, inculpatul, împreună cu o altă persoană rămasă neidentificată, au deposedat prin violență pe partea vătămată de o geantă ce conținea bani și alte bunuri.
Participarea lui la comiterea infracțiunii este dovedită cu declarația martorei, aceasta recunoscându-l pe inculpat de pe planșele fotografice, ca fiind unul dintre autorii tâlhăriei, depoziție ce se coroborează cu cele ale martorilor C și, justificat fiind înlăturată declarația martorului, întrucât este contrazisă de toate celelalte mijloace de probă administrate.
În privința procesului-verbal de recunoaștere din planșă fotografică efectuată de martorul, în acord cu opinia primei instanțe, Tribunalul reține că acesta a fost întocmit de organul de cercetare penală cu respectarea dispozițiilor art.91 din Codul d e procedură penală prezumându-se, până la proba contrară, că mențiunile din acest act reflectă adevărul. Prezența martorului asistent nu poate fi pusă la îndoială, câtă vreme acesta a semnat procesul verbal, iar în declarația din data de 30.09.2008 ( fila 51 ) descrie modul în care s-a desfășurat această activitate, martora fiind evident în eroare când a afirmat, în fața instanței, că fost asistată doar de șase polițiști în civil, fapt explicabil prin aceea că martora și-a fixat în memorie doar aspectele esențiale, pe care le-a expus în relatarea sa. Astfel, în cadrul cercetării judecătorești, martorei i-a fost prezentată planșa cu fotografiile judiciare efectuate la data de 30.09.2008(fila 48 ), martora confirmând că persoana recunoscută de pe fotografie este aceeași pe care a indicat-o la sediul poliției.
Instanța de apel a concluzionat că instanța fondului a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate, conform criteriilor prev. de art.72 Cod penal, ținând seama de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei, de modalitatea și împrejurările în care a fost comisă, de rezultatul produs, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului (cunoscut cu antecedente penale), astfel că este neîntemeiată solicitarea acestuia, de fi reținute circumstanțe atenuante și a se reduce pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.
Față de considerentele ce preced, în temeiul art.371 pct.1 lit.b Cod procedură penală, a respins apelul ca nefondat, constatând că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică.
În temeiul art.383 al.11Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest a inculpatului, constatând că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu s-au schimbat și a dedus prevenția, conform art.383 alin. 2 Cod procedură penală.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul solicitând Curții casarea deciziei penale nr.517 din 07.10.2009 a Tribunalului București, întrucât a fost respinsă în mod netemeinic și nemotivat cererea de probatorii solicitate în apel d e către inculpat, în sensul efectuării unei solicitări către Judecătoria Sector 2 B pentru a transmite procesele verbale de transcriere a înregistrărilor ședințelor de judecată din datele de 06 mai 2009 și respectiv 08 aprilie 2009.
Arată recurentul inculpat prin apărătorul său, în expunerea și susținerea motivelor de recurs invocate - că a cerut instanței de apel să verifice dacă declarațiile date de martorii și, în fața instanței de fond au fost consemnate în mod corect, în condițiile în care cererea de anulare a procesului verbal de prezentare spre recunoaște efectuat de organul de urmărire penală a fost respinsă.
În acest sens, apărarea a precizat că urmare a neconsemnării integrale a declarațiilor martorilor, cererea de constatare a nulității procesului verbal de recunoaștere după fotografii a inculpatului - în fapt, unica probă incriminatoare directă - a fost respinsă de instanță ca neîntemeiată.
Decizia instanței de apel, precum și sentința instanței de fond au fost criticate din perspectiva inexistenței unor probe neîndoielnice care să ateste vinovăția inculpatului, motiv pe care apărarea l-a încadrat în disp. art. 3859pct. 17 indice 1 Cod procedură penală, arătându-se că instanța de apel a îmbrățișat motivarea în fapt a primei instanțe, fără a ține seama că singura probă ce face referire directă la persoana inculpatului este tocmai acel proces-verbal de prezentare spre recunoaștere.
Se susține, astfel, că în cauză s-a procedat la o recunoaștere atipică a inculpatului de către martora, în ședință publică, solicitându-se acesteia să confirme după fotografia aflată la dosar că acea persoană era cea pe care o recunoscuse în faza urmăririi penale - ceea ce în opinia apărării, este ilegal.
Prin urmare, probele administrate în cauză, declarațiile martorilor, procesele verbale - nu au relevat decât indicii indirecte cu primire la săvârșirea unei fapte penale și nu pot reprezenta nici măcar probe indirecte ce ar putea determina reținerea vinovăției inculpatului, ceea ce ar impune admiterea recursului, desființarea în totalitate a hotărârii instanței de apel și achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a - art. 10 lit. c Cod procedură penală.
În subsidiar, apărarea a solicitat Curții reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, precizând că în cauză s-a respins în mod netemeinic motivul greșitei individualizări a pedepsei de către instanța de fond.
Astfel, conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii, lipsa antecedentelor penale îndreptățeau instanțele, de fond și apel, să rețină în favoarea inculpatului - circumstanțele atenuante judiciare.
În fine, un alt motiv de recurs invocat de apărare a fost acela al aplicării disp. art. 81- 82 Cod penal, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, ori a reglementării art. 861Cod procedură penală vizând suspendarea sub supraveghere.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în contextul disp. art.38514Cod procedură penală Curtea constată următoarele:
Recurentul inculpat prin apărătorul său a solicitat, în principal, incidența cazului de casare reglementat în art. 3859pct. 171Cod procedură penală, dar a invocat și respingerea, nemotivat, de către instanța de apel, a unor probe, fără ca acestea să se încadreze în vreunul din cazurile de casare reglementate în art. 3859precum și, în subsidiar, art. 3859punctul 14 Cod procedură penală.
Prin urmare, în primul rând, decizia instanței de apel a fost criticată de recurentul inculpat, întrucât în cauză s-ar fi pronunțat o hotărâre contrară legii ori s-a făcut o aplicare greșită a legii. Dispozițiile art. 3859punctul 171Cod procedură penală permit instanței de control judiciar să analizeze concordanța dintre soluția pronunțată și dispozițiile legale aplicabile.
În cauza de față, Curtea constată că nu se poate reține incidența acestui de casare, neexistând ipoteza neaplicării de către instanță a unei prevederi legale ce trebuia aplicată ori aplicarea unei prevederi legale ce nu trebuia aplicată,dar nici aceea a unei greșite aplicări a dispoziției legale ce se impunea a-și găsi aplicabilitate în cauză.
Altfel spus, nu ne aflăm în situația în care s-ar fi încălcat legea materială, în sensul că s-ar fi pronunțat o soluție contrară celei legale.
Din această perspectivă, Curtea consideră că, atât prima instanță de judecată, cât și cea de apel au reținut o corectă situație de fapt din care a rezultat, fără echivoc - în baza ansamblului probator al cauzei - vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei pentru care a fost tras la răspundere penală.
Criticile formulate de recurentul inculpat prin apărătorul său, care vizează nevinovăția inculpatului nu pot fi primite de C, în virtutea următoarelor considerente:
Deși recurentul inculpat precizează în motivele de recurs că în cauză este incident cazul de casare prevăzut în art. 3859punctul171Cod procedură penală, din expunerea scrisă, dar și susținută oral în fața Curții, rezultă elemente specifice cazului de casare reglementat în art. 3859punctul 18 atâta timp cât se arată că instanțele au evaluat în mod greșit probatoriul cauzei, reținând o eronată situație de fapt.
Concluziile apărătorului au fost de altfel, confuze pe alocuri, iar în ceea ce privește solicitarea casării deciziei de apel motivat de faptul că aceasta ar fi respins o cerere de probatorii, Curtea a respins cererea reiterată de apărare în același sens - de a fi înaintate de către Judecătoria Sectorului 2 B procesele verbale de transcriere a înregistrării ședințelor de judecată din 08. 04. și respectiv 06. 05. 2009 - ca nefiind concludente și utile, având în vedere stadiul procesual, acela al judecății în recurs și, desigur, caracterul parțial devolutiv al acestei căi de atac.
Revenind la cazurile de casare invocate expres de apărător - art. 3859punctul 171Cod procedură penală, dar și susținerile care fac trimitere la art. 3859punctul 18 Cod procedură penală, Curtea constată că nu se poate pune problema unei hotărâri contrare legii ori unei greșite aplicări a acesteia, pentru argumentele înfățișate deja.
Referitor la o eventuală eroare de fapt, ce ar trebui să fie gravă și să fi fost comisă de către instanța de fond, Curtea nu identifică o greșită examinare a probelor administrate care să fi influențat soluția procesului.
Reținerea, fără vreun dubiu, a vinovăției inculpatului s-a fundamentat pe probe, chiar dacă indirecte, pe principiul coroborării acestora, atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, situația de fapt fiind descrisă de martorii și C și confirmată de depoziția martorului
Astfel, instanța a reținut fără putință de tăgadă, că plasarea spațio - temporală a săvârșirii infracțiunii de tâlhărie și a împrejurărilor de fapt în care aceasta s-a comis a fost în mod cert dovedită.
Aspectul că martorii cauzei nu au fost prezenți în mod efectiv în momentul în care inculpatul și persoana neidentificată au agresat fizic pe partea civilă, însă au perceput cu propriile lor simțuri împrejurări de fapt adiacente, însă indisolubil legate de acțiunile infracționale a fost avut în vedere de instanță la momentul evaluării materialului probator al cauzei, când și-a format convingerea pe baza depozițiilor acestor martori, ce au relatat cele percepute, constituind astfel probe indirecte din punctul de vedere al legăturii lor cu obiectul probațiunii, dar imediate.
În concluzie, hotărârea de condamnare s-a bazat pe o corectă stabilire a faptelor în existența și succesiunea comiterii lor, în natura și împrejurările în care s-au derulat actele materiale specifice elementului material al infracțiunii de tâlhărie.
În fine, un ultim motiv de recurs susținut de recurentul inculpatul este acela al unei greșite individualizări a pedepsei aplicate, din perspectiva omisiunii nejustificate a reținerii circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a Cod penal, dar și a modalității de executare a pedepsei.
Criteriile formulate nu sunt îndreptățite, Curtea apreciind că individualizarea judiciară a pedepsei a respectat criteriile prev. de art. 72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea sa ținându-se seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedepsire fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului.
Astfel, simplu fapt că inculpatul nu prezintă antecedente penale și anterior săvârșirii infracțiunii ar fi manifestat o conduită corespunzătoare, nu putea îndreptății instanța la a reține în mod automat circumstanța atenuantă judiciară prevăzut în art. 74 lit. a Cod penal, atâta timp cât infracțiunea săvârșită este caracterizată de un foarte ridicat grad de pericol social, împrejurările concrete ale comiterii sale evidențiind acest aspect - agresarea fizică și psihică, într-un loc public, de două persoane, a unei femei însărcinate ce a suferit leziuni traumatice însemnate.
Într-o asemenea ipoteză, datele ce caracterizează persoana inculpatului, precum cele referitoare la lipsa antecedentelor penale nu pot constitui o circumstanță atenuantă judiciară.
Și modalitatea de executare efectivă a pedepsei închisorii corespunde scopului pe care trebuie să-l îndeplinească sancțiunea penală, fiind de natură să asigure atingerea obiectivelor preventiv-educativ, dar și coercitiv, precum și o reală reinserție socială a inculpatului.
În virtutea celor înfățișate, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat sub incidența art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală
În temeiul art. 38517alin. 4 Cod procedură penală - art. 383 alin. 2 Cod procedură penală se va deduce reținerea și arestarea preventivă cu 10.11.2008 la zi. Se va dispune cu privire la cheltuielile judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 385/15, punct 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr.517/A/7.2009 a Tribunalului București - Secția a l-a penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art.385/17, alin.4, Cod procedură penală, raportat la art.383, alin.2, Cod procedură penală, deduce reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 10.XI.2008 la zi.
În temeiul art. 192, alin.2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, onorariul parțial al apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din data de 11.XII.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - /14.12.2009
Dact./21.12.2009
Ex.2
Red. ESCU / Tribunalul București - Secția I Penală
Red. / Judecătoria Sector 2
Președinte:Magdalena IordacheJudecători:Magdalena Iordache, Cristina Carmen Craiu, Daniela
