Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 366/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 366/2008
Ședința publică de la 26 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Bădilă
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif
JUDECĂTOR 3: Maria Elena Covaciu
Grefier - -
Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu art. 95 și urm. din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul - împotriva încheierii penale nr. 29/20 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent - aflat în stare de arest și asistat de avocat de avocat ales.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul a depus la dosar memoriu, iar avocatul ales al acestuia a depus la dosar motive de recurs și înscrisuri medicale privind starea de sănătate a mamei inculpatului.
Instanța constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Precizează că în raport de disp. art. 160/2 pr.penală instanța a analizat într-o manieră pur abstractă cererea de prelungire a măsurii arestării preventive în dosarul nr- al instanței de fond, se impunea analizarea condițiilor liberării provizorii sub control judiciar - dacă sunt îndeplinite sau nu - și trebuia motivat separat, fiecare condiție care nu este îndeplinită de inculpat.
Mai arată că această cerere este una personală și se impune a se ține seama și de circumstanțele personale, iar singura probă împotriva inculpatului sunt 2 procese verbale ale investigatorului sub acoperire, nu există martori iar perioada de 30 zile de arest preventiv și-a atins scopul.
Reprezentantul parchetului susține că recursul este admisibil.
Inculpatul - având ultimul cuvânt solicită a fi cercetat în stare de libertate precizând că va respecta toate condițiile liberării provizorii sub control judiciar.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Prin Încheierii penale nr. 29 din 20 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- s-a respins cererea formulată de inculpatul -, zis " ", având ca obiect liberarea provizorie sub control judiciar.
Pentru a pronunța această hotărârea s-a reținut, în esență, de către Tribunal că cererea inculpatului - apare ca neîntemeiată, în contextul în care măsura arestării preventive a petentului s-a luat în temeiul art. 148 lit. f) Cod procedură penală, reținându-se în sarcina acestuia că există indicii temeinice de traficare de droguri de risc circumscrise în drept infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, că lăsarea în libertate a unor persoane asupra cărora planează indicii că au comis astfel de fapte prezintă un ridicat grad de pericol social pentru ordinea publică, iar circumstanțele personale ale petentului, ca și situația familială dificilă, nu legitimează admiterea cererii.
Împotriva acestei hotărâri penale a declarat recurs în termen, motivat în scris inculpatul -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpat.
În dezvoltarea motivelor de recurs, în scris și oral, inculpatul, personal și prin apărătorul ales, a arătat că instanța a analizat într-o manieră pur abstractă cererea de prelungire a măsurii arestării preventive în dosarul nr- al instanței de fond, se impunea analizarea condițiilor liberării provizorii sub control judiciar - dacă sunt îndeplinite sau nu - și trebuia motivat separat, fiecare condiție care nu este îndeplinită de inculpat, că gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul nu justifică menținerea arestului preventiv, invocându-se jurisprudența CEDO- VS Franța, că cerere formulată de inculpatul - este una personală și se impune a se ține seama și de circumstanțele personale, iar singura probă împotriva inculpatului sunt 2 procese verbale ale investigatorului sub acoperire, nu există martori iar perioada de 30 zile de arest preventiv și-a atins scopul.
În drept, se invocă art. 23 din Constituția României, art. 160/2 din Codul d e procedură penală.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor invocate de recurentul inculpat, precum și din oficiu, conf. art. 385/6, cu referire la art. 160/2 și urm. din Codul d e procedură penală, Curtea de apel constată că recursul declarat este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Liberarea provizorie este o măsură procesuală de individualizare a măsurii arestării preventive, de soarta căreia este strâns legată și pe care o complinește.
Din conținutul dispozițiilor legale care reglementează această instituție rezultă caracterul ei facultativ, liberarea acordându-se dacă sunt întrunite condițiile legale și dacă măsura arestării preventive nu este absolut și inevitabil necesară.
Potrivit art.160/2 Cod procedură penală pentru ca inculpatul să aibă vocație la acordarea liberării provizorii trebuie să întrunească condiția pozitivă privind natura și gravitatea faptei de la aliniatul (1) și cea negativă referitoare la comportamentul său de după declanșarea procesului penal, de la aliniatul ( 2).
Mai mult, dat fiind caracterul facultativ al liberării, îndeplinirea condiției pozitive prevăzute în art.160/2 alin.(1) și lipsa cazurilor expres prevăzute în art.160/2 alin.2 Cod procedură penală nu conferă celui arestat dreptul la liberarea provizorie ci numai o vocație, instanța având posibilitatea de a refuza acordarea liberării, dacă persoana inculpatului nu oferă suficiente garanții pentru buna desfășurare a procesului penal.
Cu alte cuvinte, simpla îndeplinire formală a condițiilor prevăzute de lege nu duce automat la admiterea cererii de liberare sub control judiciar, astfel că, susținerile recurentului inculpat sub acest aspect urmează a fi înlăturate.
În speță, deși este întrunită condiția pozitivă prevăzută de art.160/2 alin.(1) Cod procedură penală, prin prisma disp. art.160/2 alin.2 Cod procedură penală liberarea provizorie a inculpatului nu își găsește justificarea.
Astfel, Curtea reține că luarea măsurii arestării preventive s-a întemeiat pe cazul prev. de art.148 lit. f) Cod procedură penală, apreciindu-se că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la fapta ce se prezumă a fi comisă.
Este adevărat, că într-o practică constantă Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( CEDO) a statuat că nu se justifică privarea de libertate a unei persoane doar pe baza prezumției dată de gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul și pe bata unui pericol ipotetic de a se sustrage urmăririi penale sau de a săvârși o altă infracțiune. Însă, tot la fel de adevărat este că aceeași curte a decis în mod constant că dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumției de nevinovăție, față de regula respectării libertății individuale fixată de Convenție,menținerea în detenție a unui acuzat este legitimă (,26 ianuarie 1993, c/, 13 iulie 1996, der Tang c/, 6 noiembrie 2003, Pantano c/ Italie), așa cum este cazul în speță.
Susținerile recurentului inculpat referitoare starea sa de sănătate precară, precum și a mamei sale nu justifică admiterea unei atari cereri, ci eventual poate forma obiectul unei alte cereri în contextul reglementărilor Codului d e procedură penală.
Nici susținerile referitoare la egalitatea de tratament invocată de inculpat nu justifică liberarea provizorie sub control judiciar, pentru că analizarea egalității de tratament nu se rezumă doar la faptele pentru care inculpatul este cercetat alături de alți inculpați care sunt liberi. O atare analiză cuprinde și ale elemente cum ar fi circumstanțele concrete în care se presupune că s-au comis faptele, circumstanțele personale ale fiecărui inculpat.
În ce privește susținerile recurentului că în cauză singura probă împotriva inculpatului sunt 2 procese verbale ale investigatorului sub acoperire, că nu există martori iar perioada de 30 zile de arest preventiv și-a atins scopul, Curtea apreciază că acestea nu justifică admiterea cererii, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei.
În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a apreciat că raportat la pericolul social concret al faptelor pentru care este cercetat, de multitudinea părților din proces, cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu se justifică, impunându-se judecarea în continuare, a inculpatului în stare de arest.
Pe de altă parte, în contextul întăririi atitudinii de combatere a traficului de droguri de către oficialități, manifestarea de clemență din partea instanțelor de judecată față de cei prinși ar echivala cu un act de injustiție socială.
Asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b) Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul -, iar în temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală va obliga recurentul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii penale nr. 29/20 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin.2 pr.penală obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare către.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier
- -
-semnează prim-grefier
Red..
Dact. CC/2 ex/07-07.2008
Președinte:Mircea BădilăJudecători:Mircea Bădilă, Sanda Trif, Maria Elena Covaciu
