Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 715/2009. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 715/R/2009

Ședința publică din 17 noiembrie 2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Ana Covrig JUDECĂTOR 2: Livia Mango Săndel Macavei

JUDECĂTORI: - -

- -

GREFIER: - --

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin procuror:

S-a luat spre examinare recursul declarat de DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierilor penale din 11 noiembrie 2009, pronunțate în dosar nr- al Tribunalului Cluj, prin care au fost soluționate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații, și.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av. din cadrul Baroului B, cu delegație la dosar, inculpatul, în stare de arest, asistat de apărător ales, av. și inculpatul, în stare de arest, asistat de apărător ales, av..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că DIICOT -Serviciul Teritorial Cluja precizat în scris că a declarat recurs împotriva celor trei încheieri pronunțate la data de 11 noiembrie 2009 de Tribunalul Cluj.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentantul Parchetului solicită în temeiul art. 385¹⁵pct. 2 lit.d Cod pr.pen. admiterea recursului, casarea încheierilor recurate și rejudecând cauza să se dispună respingerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpați, arătând că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 160²alin.2 Cod pr.pen. respectiv de necesitatea de a-i împiedica pe inculpați de a comite alte infracțiuni. Mai arată că același complet de judecată a reținut anterior datei de 11 noiembrie 2009 că nu se justifică lăsarea în libertate a inculpaților, iar apoi a revenit și a apreciat că inculpații pot fi cercetați în stare de libertate, însă solicită să se rețină că liberarea provizorie este o vocație și nu un drept așa cum s-a arătat în încheierile atacate.

Apărătorul ales al inculpatului solicită în temeiul art. 385¹⁵pct.1 lit.b Cod pr.pen. respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.

Solicită respingerea concluzilor procurorului cu precizarea că instanța când a reținut că nu se justifică lăsarea în libertate a inculpaților a abordat temeiul prev. de art. 300²rap.la art. 160 Cod pr.pen. În interiorul liberării sub control judiciar măsura arestării preventive continuă, nu este suspendată, doar efectele sunt suspendate.

Apreciază că condițiile prevăzute de art. 160²Cod pr.pen. sunt îndeplinite în totalitate având în vedere că nu există date că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni și că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Inculpatul a recunoscut că a săvârșit fapta de deținere și consum, toate mijloacele de probă se află în camera de corpuri delicte, există date că unii dintre martori s-au oferit să-i viziteze pe inculpați în penitenciar, dar aceștia au refuzat, în sarcina inculpatului sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 având în vedere că în urma declarației inculpatului două grupuri infracționale au fost arestate.

Apărătorul ales al inculpatului achiesează concluzilor puse de apărătorul inculpatului și în temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit.b Cod pr.pen. respingerea recursului declarat de parchet și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate prin care s-a admis cererea de liberare sub control judiciar, apreciind că condițiile prev. de art. 160²Cod pr.pen. sunt îndeplinite și cererea întemeiată. Mandatul de arestare există, nu a fost desființat în vreun fel și efectele acestuia pot fi suspendate pe parcursul cercetării judecătorești. Atât la instanța de fond cât și la instanța de recurs, procurorul a susținut că punerea în libertate a inculpatului ar reprezenta o încurajare de comitere de noi infracțiuni, afirmații total nefondate având în vedere că potrivit art. 160²alin. 2 Cod pr.pen. trebuie să existe date certe că lăsat în libertate inculpatul ar comite noi infracțiuni. Nici despre influențarea martorilor, experților sau influențarea probelor nu poate fi vorba deoarece probele au fost administrate în cauză, inculpatul nu a dorit să ia legătura cu martorii din dosar, nu a mai săvârșit vreo faptă penală, a recunoscut faptele reținute însarcina sa atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, a înțeles gravitatea faptelor sale, a făcut și un denunț, nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Consideră că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege și chiar și procurorul a afirmat că sunt îndeplinite condițiile admiterii în principiu a cererii.

Invocă și inechitatea de tratament având în vedere că 3 inculpați se află în stare de arest după 8 luni și ceva, iar a patra persoană care nu a recunoscut implicarea sa, se află în stare de libertate. Solicită să se aibă în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului care este o persoană tânără, este student în anul al. III-lea și are sprijinul familei sale.

Apărătorul ales al inculpatului solicită în temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit.b Cod pr.pen. respingerea ca nefondat a recursului declarat de parchet. Achiesează concluzilor puse de antevorbitorii săi și solicită să se rețină că inculpatul este un tânăr de 20 de ani și că lecția de viață este pentru el un coșmar.

Apreciază că instanța de fond în mod corect a admis cererea de liberare sub control judiciar, fiind îndeplinite toate condițiile cerute de lege având în vedere că nu sunt date din care să rezulte că inculpatul ar încerca zădărnicirea aflării adevărului, inculpatul a avut o atitudine sinceră, cercetarea judecătorească se apropie de final, față de inculpat este incident cazul prev. de art. 16 din Legea nr.143/2000 raportat la denunțul pe care l-a făcut și care s-a soldat cu începerea urmăririi penale față de alt infractor.

În concluzie, apreciind că starea de libertate sub control judiciar nu ar împieta buna desfășurare a procesului penal având în vedere condițiile impuse de instanța de fond, pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de DIICOT- Serviciul Teritorial Cluj.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă foarte mult fapta comisă și solicită să fie cercetat în stare de libertate.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită a se lua față de el o măsură neprivativă de libertate, obligându-se să respecte toate condițiile.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate, întrucât dorește să lucreze pentru a plăti cheltuielile de judecată și să-și ajute părinții.

CURTEA:

Prin încheierile penală, din 11 noiembrie 2009 Tribunalului Cluj, n temeiul art.160²pr.pen. și art.160^8aalin.6 pr.pen. s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpații:, și, în prezent aflați în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla în dosarul nr- al Tribunalului Cluj și, în consecință s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a inculpaților.

În baza art. 160²alin. 3.pr.pen. pe timpul liberării provizorii sunt obligați să respecte următoarele obligații:

- să nu depășească limitele teritoriale ale localității de domiciliu B, respectiv C N, decât pentru a se prezenta în fața organelor de urmărire penală sau în fața instantei.

- să se prezinte la secția de poliție conform programului de supraveghere întocmit de către acest organ de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat.

- să se prezinte la Poliția municipiului B, respectiv C N, conform programului de supraveghere întocmit de către organul de poliție sau ori de câte ori este chemat - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței

- să nu detină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În temeiul art.160²alin.3¹pr.pen. s-a impus inculpaților pe perioada liberării provizorii obligația de a nu se apropia de ceilalți inculpați, de membrii familiei acestora și de a nu comunica cu aceste persoane și nici cu martorii din prezenta cauză penală direct sau indirect.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererile depuse în ședința publică din data de 11 noiembrie 2009 în dosarul penal nr- aflat pe rolul Tribunalului Cluj, inculpații au formulat în temeiul art.160²pr.pen. o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, solicitând instanței să constate că aceștia îndeplinesc toate condițiile cerute de lege pentru admisibilitatea în principiu a liberării provizorii sub control judiciar și, să se admită cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

În motivare, sunt îndeplinite condițiile liberării impuse de către acest text de lege, atât cele referitoare la cuantumul pedepsei, cât și cele referitoare la persoana inculpaților. Referitor la cuantumul pedepsei s-a susținut că și în cazul în care s-ar aplica regulile de la concursul de infracțiuni, tot nu s-ar putea atinge pragul de 18 ani, impus de legiuitor iar în ceea ce privește restul condițiilor, s-a arătat că nu s-a încercat să zădărnicească aflarea adevărului sau să influenteze în vreun anumit mod nici desfășurarea urmăririi penale și nici cercetarea judecătorească, prin influențarea unor martori, părți experți ori prin alterarea, distrugerea acestor mijloace de probă, sau că aceștia ar fi pe cale să săvârșească o nouă faptă prevăzută de legea penală iar temeinicia unei astfel de cererii de liberare sub control judiciar, constă în faptul că suspendă de drept măsura arestării preventive, această măsură nefiind practic revocată în cazul admiterii cererii ci doar îi sunt suspendate efectele, pentru o perioadă de timp.

Totodată inculpații au recunoscut faptele pentru care a fost sesizată instanța iar în ce privește probele testimoniale, administrarea acestora a fost epuizată în ceea ce-l privește în faza de urmărire penală neexistând nici un raționament pentru care s-ar putea reține în aceste conditii că ar încerca să zădărnicească adevărul sau ar dori să influenteze martorii. Scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar, neexistând riscul ca lăsarea în libertate să influențeze buna desfășurare a procesului penal sau riscul de a se sustrage de la judecată sau de la executarea pedepsei și obligându-se să se supună oricărei obligații impuse de instanță, coroborat cu faptul că este arestat din data de 27.03.2009.

Inculpații au mai arătat faptul că în prezent nu a mai avut tangență cu legea penală fiind la prima confruntare cu aceasta și au avut un comportament adecvat în societate și în familie, arătând întotdeauna respect față de valorile sociale și morale până la acest moment, a recunoscut comiterea acesteia, având o atitudine sinceră.

Examinând cererea formulată de inculpați în raport cu actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale în materie, instanta a retinut următoarele:

Cererea de liberare provizorie sub control judiciar introdusă de apărător trebuie sa fie însușită, potrivit dispozițiilor art.160/7 alin.2 pr.pen. de către inculpat, iar declarația acestuia se consemnează pe cerere, după care poate fi soluționată numai după ascultarea inculpatului, conform dispozițiilor art.160/8 pr.pen. aspect procedural ce a fost îndeplinit la termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2009.

Ulterior examinării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cadrul procedurii reglementate de art.160/8 pr.pen. constatându-se îndeplinite condițiile formale de admisibilitate în principiu, instanța trebuie să treacă la examinarea temeiniciei acesteia, în raport cu dispozițiile art.160/2 alin.1 și 2 pr.pen.

Ca urmare, cererile au fost admise în principiu de către instanță prin încheierea penală din data de 11.11.2009 considerându-se împlinite conditiile art.160²din Codul d e procedură penală în sensul că pedeapsa prevăzută delegepentru infracțiunea comisă de inculpat este mai mică de 18 ani închisoare, iar din dosarul cauzei nu rezultau date de natură a presupune că inculpații vor mai săvârși din nou fapte prevăzute de legea penală sau că vor încerca zădărnicirea adevărului.

Dispozițiile art.160/2 din Codul d e procedură penală cuprind atât conotațiile ce trebuie realizate pentru a se dispune liberarea provizorie, cât și condițiile privind comportamentul inculpatului pe durata acestei măsuri procesuale.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.160/8 alin.2 pr.pen. îndeplinirea condițiilor prevăzute de mi.160/2 alin.1 și 2 pr.pen. nu atrage automat și acordarea liberării provizorii, instanța apreciind întotdeauna și asupra temeiniciei cererii formulate.

Folosind sintagma "se poate acorda", legiuitorul a lăsat la latitudinea instanței aprecierea privind acordarea sau nu a liberării provizorii sub control judiciar și nu obligativitatea acordării acesteia. Această facultate a instanței de a acorda sau nu liberarea provizorie sub control judiciar, se raportează și la natura infracțiunii comise, la periculozitatea socială a acesteia, dar și la comportamentul inculpatului în sensul încercării zădărnicirii adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În speță, instanța a reținut îndeplinite atât condiția pozitivă enunțată de alin.l, care se referă la limita maximă de pedeapsă prevăzută pentru fapta penală cât și la condițiile enunțate în alin.2 al aceluiași text de lege, potrivit cărora, poate fi acordată această formă de liberare atunci când nu există date din care să rezulte că este necesară măsura arestării în vederea împiedicării inculpatului în săvârșirea altor infracțiuni, că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți sau să altereze, să distrugă mijloace de probă.

Inculpații au dat declarație, neprofitând de dreptul la tăcere pe care i-l conferea art. 70 alin. 2 din Codul d e procedură penală, ocazie cu care au recunoscut întrutotul comiterea faptelor descriind modul de producere al evenimentelor și modul în care a procedat. C puțin sub acest aspect există extrem de puține șanse să se poată presupune că încearcă zădărnicirea adevărului raportat la faptul că a recunoscut tot ceea se menționa în rechizitoriu. Raportat la faptul că ar exista posibilitatea ca să se încerce să ia legătura cu ceilalți coinculpați sau martori instanța a apreciat că acest aspect nu poate sub nicio formă să influențeze derularea procesului penal cât timp recunoașterea este valabilă iar la termenul la care aceștia au fost audiați în sală s-au aflat și rudele celorlalți coinculpați iar la următoarele termene de judecată cu ocazia audierii martorilor inculpații au achiesat la cele declarate de aceștia necombătând sau contestând sub niciun aspect depozițiile respective, dimpotrivă. Ca urmare, este greu de crezut că odată puși în libertate vor ignora cu desăvârșire cele dispuse de către instanță și implicit creditul procesual și nu în ultimul rând uman ce a fost acordat cu atât mai mult cu cât mandatul de arestare nu va fi anulat ci doar suspendat urmând ca în eventuala încălcării obligațiilor stabilite să se procedeze la rearestare.

Astfel, instanța a constatat că pe parcursul judecării cauzei prin prisma insuficienței experiențe de viață a acestora, au conștientizat gravitatea faptelor sale (cărora inițial nu le-a acordat o prea mare importanță) prin atitudinea procesuală adoptată pe tot parcursul derulării procesului penal atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești reliefat atât prin atitudinea sinceră adoptată cât și prin reținerea de către organul de urmărire penală și a dispozițiilor art.16 din Legea nr.143/2000. Acest aspect duce la concluzia că inculpații nu vor comite pe viitor astfel de fapte măcar pentru a evita să fie din nou arestați, experiența din detenție punându-și amprenta asupra conduitei viitoare.

Cu privire la oportunitatea acordării liberării provizorii sub control judiciar este de menționat că inculpații sunt tineri, fiind la prima confruntare cu legea penală că infracțiunile comise pentru care sunt trimiși în judecată în prezentul dosar au fost recunoscute în totalitate în fapt și în drept așa cum au fost descrise în actul de sesizare a instanței, că starea de arest preventiv de 8 luni este suficientă pentru a se putea concluziona că și-a produs efectul, respectiv au conștientizat gravitatea faptelor lor și manifestă o atitudine de totală responsabilitate în raport cu acestea și nu în ultimul rând condițiile în care acestuia le poate fi aplicată și o pedeapsă cu executare suspendată iar măsura arestului preventiv este una de excepție mai ales în cazul unui inculpat care într-o stare avansată a cercetării judecătorești a recunoscut comiterea faptelor ce i se impută.

Ori, pentru a se realiza reintegrarea în societate și reeducarea credem că este imperios necesar ca aceștia să fie separați de celelalte elemente negative din penitenciar, respectiv de alți inculpați.

Pe de altă parte, art.23 alin.7 din Constituție prevede că "persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune", instituție care este extrem de rar folosită în practică cu toate că Legea nr.356/2006 a adus modificări pozitive în ce privește posibilitatea acordării acesteia.

În consecință, instanța a apreciat că în speța de față dedusă judecății sunt elemente care să legitimeze liberarea inculpaților sub control judiciar, neexistând temerea că vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, întrucât o astfel de intenție nu a caracterizat comportamentul înainte de arestarea preventivă (de altfel singurul temei al privării sale de libertate a fost cel prevăzut de art.148 lit.f pr.pen.).

Mai mult, instanța a apreciat că nu trebuie omise dispozițiile art.136 alin.8 pr.pen. referitoare la scopul măsurii arestării preventive, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, viața, antecedentele și alte situații privind persoana față de care a fost luată măsura. Așadar, implică cercetarea și evaluarea unui complex de date care privesc persoana infractorului, respectiv: starea psihofizică și structura biologică, particularitățile psihice ale persoanei acestuia, ambianța socială, precum și comportarea avută înaintea și după săvârșirea infracțiunii.

Este bine stabilit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind art.5 că privarea de libertate este o măsură atât de gravă încât ea nu se justifică decât în ultimă instanță, atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în considerare și judecate insuficiente pentru protejarea interesului personal sau public care impune detenția, situație care nu mai este prezentă în speță, cercetarea judecătorească putând continua și cu inculpații în stare de libertate. Altfel spus, într-un astfel de context în care avem de a face cu tineri aflați puțin peste pragul majoratului, cu atitudine procesuală mai mult decât adecvată, evident că putem considera că se pot acorda și conotații de ordin practic, concret, principiului conform căruia judecarea cauzelor penale se realizează cu inculpatul în stare de libertate și numai în caz excepțional în stare de privare de libertate.

De asemenea, prin hotărâri ulterioare, a clarificat necesitatea arestării preventive statuând că nu este suficient ca privarea de libertate să fie executată conform legii naționale, ci trebuie să fie și necesară în circumstanțele specifice cauzei, astfel că, detenția unei persoane este o măsură atât de gravă încât este justificată numai în ultimă instanță atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost analizate și s-a considerat că sunt insuficiente pentru a proteja interesul public sau cel individual.

De aceea, examinarea posibilității dispunerii unor măsuri alternative în locul arestării preventive fie că este cerută de inculpat fie că este efectuată din oficiu, la inițiativa judecătorului, trebuie să intervină în timp util pentru ca orice privare de libertate nejustificată să fie redusă la un minim acceptabil de către judecător.

De precizat, ca aspect esențial în motivare, că instanța de fond a pronunțat trei încheieri în cauză, pentru fiecare dintre inculpați, cu motivările particulare, redând mai sus esența acestora.

Împotriva celor trei încheieri, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către procuror.

Se solicită în temeiul art. 385¹⁵pct. 2 lit.d Cod pr.pen. admiterea recursului, casarea încheierilor recurate și rejudecând cauza să se dispună respingerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpați, arătând că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 160²alin.2 Cod pr.pen. respectiv de necesitatea de a-i împiedica pe inculpați de a comite alte infracțiuni. Mai arată că același complet de judecată a reținut anterior datei de 11 noiembrie 2009 că nu se justifică lăsarea în libertate a inculpaților, iar apoi a revenit și a apreciat că inculpații pot fi cercetați în stare de libertate, însă solicită să se rețină că liberarea provizorie este o vocație și nu un drept așa cum s-a arătat în încheierile atacate.

Instanța de recurs reține următoarele:

Prin cererile depuse în dosarul penal nr- aflat pe rolul Tribunalului Cluj, inculpații au formulat în temeiul art.160²pr.pen. o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, solicitând instanței să constate că aceștia îndeplinesc toate condițiile cerute de lege pentru admisibilitatea în principiu a liberării provizorii sub control judiciar și, să se admită cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

Examinând cererea formulată de inculpați în raport cu actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale în materie, instanța de fond, cu deplin temei, a reținut că sunt întemeiate.

Cererile au fost admise în principiu de către instanță prin încheierea penală din data de 11.11.2009 considerându-se împlinite condițiile art.160²din Codul d e procedură penală în sensul că pedeapsa prevăzută delegepentru infracțiunea comisă de inculpat este mai mică de 18 ani închisoare, iar din dosarul cauzei nu rezultau date de natură a presupune că inculpații vor mai săvârși din nou fapte prevăzute de legea penală sau că vor încerca zădărnicirea adevărului.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.160/8 alin.2 pr.pen. îndeplinirea condițiilor prevăzute de mi.160/2 alin.1 și 2.pr.pen. nu atrage automat și acordarea liberării provizorii, instanța apreciind întotdeauna și asupra temeiniciei cererii formulate.

S-a redat că, folosind sintagma "se poate acorda", legiuitorul a lăsat la latitudinea instanței aprecierea privind acordarea sau nu a liberării provizorii sub control judiciar și nu obligativitatea acordării acesteia. Această facultate a instanței de a acorda sau nu liberarea provizorie sub control judiciar, se raportează și la natura infracțiunii comise, la periculozitatea socială a acesteia, dar și la comportamentul inculpatului în sensul încercării zădărnicirii adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Inculpații au dat declarații, neprofitând de dreptul la tăcere pe care i-l conferea art. 70 alin. 2 din Codul d e procedură penală, ocazie cu care au recunoscut întrutotul comiterea faptelor descriind modul de producere al evenimentelor și modul în care a procedat. C puțin sub acest aspect există extrem de puține șanse să se poată presupune că încearcă zădărnicirea adevărului raportat la faptul că a recunoscut tot ceea se menționa în rechizitoriu. Raportat la faptul că ar exista posibilitatea ca să se încerce să ia legătura cu ceilalți coinculpați sau martori instanța a apreciat că acest aspect nu poate sub nicio formă să influențeze derularea procesului penal cât timp recunoașterea este valabilă iar la termenul la care aceștia au fost audiați în sală s-au aflat și rudele celorlalți coinculpați iar la următoarele termene de judecată cu ocazia audierii martorilor inculpații au achiesat la cele declarate de aceștia necombătând sau contestând sub niciun aspect depozițiile respective, dimpotrivă. Ca urmare, este greu de crezut că odată puși în libertate vor ignora cu desăvârșire cele dispuse de către instanță și implicit creditul procesual și nu în ultimul rând uman ce a fost acordat cu atât mai mult cu cât mandatul de arestare nu va fi anulat ci doar suspendat urmând ca în eventuala încălcării obligațiilor stabilite să se procedeze la rearestare.

Instanța a constatat că pe parcursul judecării cauzei prin prisma insuficienței experiențe de viață a acestora, au conștientizat gravitatea faptelor sale (cărora inițial nu le-a acordat o prea mare importanță) prin atitudinea procesuală adoptată pe tot parcursul derulării procesului penal atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești reliefat atât prin atitudinea sinceră adoptată cât și prin reținerea de către organul de urmărire penală și a dispozițiilor art.16 din Legea nr.143/2000. Acest aspect duce la concluzia că inculpații nu vor comite pe viitor astfel de fapte măcar pentru a evita să fie din nou arestați, experiența din detenție punându-și amprenta asupra conduitei viitoare.

În consecință, instanța a apreciat cu deplin temei că în speța de față dedusă judecății sunt elemente care să legitimeze liberarea inculpaților sub control judiciar, neexistând temerea că vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, întrucât o astfel de intenție nu a caracterizat comportamentul înainte de arestarea preventivă (de altfel singurul temei al privării sale de libertate a fost cel prevăzut de art.148 lit.f pr.pen.).

Din punct de vedere al pericolului concret pentru ordinea publică acesta nu trebuie să se confunde sub niciun aspect cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; însă nu înseamnă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcut abstracție de gravitatea faptei, fiind însă imperios necesară și existența unor date și probe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de libertate a inculpaților, ceea ce face ca aceste noțiuni să nu fie privite izolat, ci interdependent. Altfel spus, într-un astfel de context în care avem de a face cu tineri aflați puțin peste pragul majoratului, cu atitudine procesuală mai mult decât adecvată, evident că se poate considera că se impune a se acorda și conotații de ordin practic, concret, principiului conform căruia judecarea cauzelor penale se realizează cu inculpatul în stare de libertate și numai în caz excepțional în stare de privare de libertate.

Așa fiind, în sinteză, întreaga apreciere precum și motivările adiacente făcute de către instanța fondului, sunt pronunțate în deplină legalitate li temeinicie, considerentele recursului din partea Parchetului vizează exclusiv chestiuni subiective, recursul fiind astfel de respins ca nefundat pe temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b proc.pen.

Văzând și disp. art. 192 al. 2.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierilor penale din 11 noiembrie 2009, pronunțate în dosar nr- al Tribunalului Cluj, prin care au fost soluționate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații, și.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - --

RED.SM/MB

04.12.09/

Președinte:Ana Covrig
Judecători:Ana Covrig, Livia Mango Săndel Macavei

#Judecator Ana Covrig

Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 715/2009. Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 715/2009. Curtea de Apel Cluj