Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 712/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.712/R/2009

Ședința publică din 17 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ana Covrig JUDECĂTOR 2: Livia Mango Săndel Macavei

JUDECĂTORI: - -

- -

GREFIER: - --

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin procuror

S-a luat spre examinare recursul declarat de către condamnatul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentintei penale nr. 418 din 8 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, condamnatul invederează că își susține recursul declarat și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.

Apărătorul condamnatului solicită admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de întreruperea executării pedepsei aplicate condamnatului întrucât din actele dosarului rezultă că acesta suferă de boli grave.

Reprezentantul Parchetului arată că prin sentința penală nr. 274/2005 a Tribunalului Cluj inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 24 de ani și 9 luni închisoare pentru infracțiunea de omor.

Solicită respingerea recursului formulat de condamnatul ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală, arătând că nu sunt întrunite condițiile prev.de art.453 lit.a raportat C.P.P. la faptul că din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză rezultă că afecțiunile de care suferă petentul pot fi tratate în rețeaua sanitară a Ministerului Justiției prin internare în Spital Penitenciar.

Condamnatul, având cuvântul, arată că suferă de 9 afecțiuni care nu pot fi tratate în penitenciar, motiv pentru care solicită punerea în libertate.

CURTEA

Prin sentința penală nr.418 din 8 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, în temeiul art. 455.pr.pen. rap. la art.453 al. 1 lit.a pr.pen. s-a respins ca nefondată cererea de întrerupere executării pedepsei de 24 ani și 9 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 274/2005 Tribunalului Cluj, formulată de către petentul condamnat fiul lui și, născut la data de 17.03.1971, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla.

În temeiul art.192 al. 2 pr.pen. petentul condamnat a fost obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 RON reprezentând onorariu apărător din oficiu fost avansată din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului C- d-nei av..

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 1.06.2009, petentul condamnat a solicitat întreruperea executării pedepsei de 24 ani și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.274/2005 a Tribunalului Cluj, din motive medicale.

În motivarea cererii formulate petentul condamnat a arătat că este foarte bolnav, fiind diagnosticat cu diabet, colică renală, astmă pulmonar și multe alte afecțiuni.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr.274/2005 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul cu nr.907/2005 al aceleiași instanțe, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 24 ani și 9 luni închisoare.

Potrivit art.455 pr.pen. coroborat cu art.453 alin.1 lit.a pr.pen. întreruperea executării pedepsei închisorii se poate dispune când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei iar instanța apreciază că întreruperea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Având în vedere motivele invocate în susținerea cererii de întrerupere a executării pedepsei precum și dispozițiile legale invocate, instanța de judecată a dispus efectuarea în cauză a unui raport de expertiză medico-legală.

Din concluziile Raportului de expertiză medico-legale nr.5292/V/28 din 22.07.2009 a C-N rezultă că petentul condamnat prezintă dgs.: diabet zaharat tip I dezechilibrat și că afecțiunile de care suferă acesta pot fi tratate prin dispensarizare în rețeaua sanitară a Ministerului Justiției apreciind totodată că nu se impune întreruperea executării pedepsei.

Față de aceste concluzii cuprinse în raportul de expertiză instanța de judecată a constatat că în cauză nu este îndeplinită una dintre condițiile cumulative prev. de art.455 rap. la art.453 alin.1 lit.a pr.pen. respectiv aceea de constatare pe baza unei expertize medico-legale că petentul condamnat suferă de o boală gravă care să facă imposibilă executarea pedepsei.

Împotriva hotărârii, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către condamnat.

Se solicită admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de întreruperea executării pedepsei aplicate condamnatului întrucât din actele dosarului rezultă că acesta suferă de boli grave.

Instanța de recurs reține următoarele:

Prin Sentința penală nr.274/2005 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul cu nr.907/2005 al aceleiași instanțe, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 24 ani și 9 luni închisoare.

Potrivit art.455 pr.pen. coroborat cu art.453 alin.1 lit.a pr.pen. întreruperea executării pedepsei închisorii se poate dispune când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei iar instanța apreciază că întreruperea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Din concluziile Raportului de expertiză medico-legale nr.5292/V/28 din 22.07.2009 a C-N rezultă că petentul condamnat prezintă dgs.: diabet zaharat tip I dezechilibrat și că afecțiunile de care suferă acesta pot fi tratate prin dispensarizare în rețeaua sanitară a Ministerului Justiției apreciind totodată că nu se impune întreruperea executării pedepsei.

Față de aceste concluzii cuprinse în raportul de expertiză instanța de judecată de fond a concluzionat în deplină legalitate că în cauză nu este îndeplinită una dintre condițiile cumulative prev. de art.455 rap. la art.453 alin.1 lit.a pr.pen. respectiv aceea de constatare pe baza unei expertize medico-legale că petentul condamnat suferă de o boală gravă care să facă imposibilă executarea pedepsei.

Așa fiind, pe considerentele art. 385/15 pct. 1 lit. b proc.pen. se va respinge recursul formulat ca nefundat.

Văzând și disp. art. 192 al. 2 proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul, fiul lui si,.la 17.03.1971, detinut in Penitenciarul Gherla, împotriva sentintei penale nr. 418 din 8 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe condamnatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 17.11.09.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

- --

RED.SM/MB

04.12.09/4 EX.

Președinte:Ana Covrig
Judecători:Ana Covrig, Livia Mango Săndel Macavei

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 712/2009. Curtea de Apel Cluj