Lovirea sau alte violențe (art. 180 cod penal). Decizia 557/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția penală și pentru cauze cu minori -
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ nr. 557/R/2008
Ședința publică din 30 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Pătrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 2: Groza Gheorghe G - președintele instanței
JUDECĂTOR 3: Soane Laura
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, împotriva deciziei penale nr.191/A din 27 iunie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, decizie care desființează în parte sentința penală nr.269 din 17 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Aleșd, privind pe de inculpatul intimat, domiciliat în com. de, sat de nr. 29, jud. inculpatul fiind trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de art.192alin.2 Cod penal, lovire sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de 108 alin.1 Cod penal și amenințare, prevăzută și pedepsită de art.193 alin.1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul intimat lipsă, apărător din oficiu avocat, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 4891 din 06.10.2008, emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind și partea civilă intimată.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai, după care:
Apărătorul din oficiu al inculpatului intimat solicită citarea inculpatului și de la ușa instanței, față de împrejurarea că din actele dosarului rezultă că acesta este în străinătate. Totodată, solicită citarea acestuia cu mandat de aducere, având în vedere că inculpatul nu a fost prezent nici la judecata pe fond a cauzei și nici la apel.
Reprezentantul parchetului arată că nu se opune la amânarea cauzei în vederea citării inculpatului în toate formele de afișare.
Instanța respinge cererea formulată de apărătorul din oficiu al inculpatului intimat, apreciind că procedura de citare este legal îndeplinită, aspectele învederate de apărător cu privire la citarea prin afișare la ușa instanței nu sunt incidente în cauză, inculpatul fiind cetățean român, nu are reședință pe teritoriul Cehiei. Cât privește împrejurarea că inculpatul nu a fost prezent la nici o instanță cu ocazia judecării cauzei, este de reliefat că prezența acestuia nu este obligatorie, în speță fiind respectate dispozițiile art.385/11 Cod de procedură penală, art.6 din Convenția d l Starsbourg, însă prevederile art.183 alin.2 Cod de procedură penală nu sunt aplicabile în speță, astfel căefiind excepții sau alte cereri de formulat acordă părților cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul parchetului susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului pentru cele trei infracțiuni săvârșite. Consideră că instanțele au pronunțat soluții greșite de achitare a inculpatului, câtă vreme din probele administrate în cauză rezultă fără putință de tăgadă vinovăția acestuia. Astfel, sub aspectul infracțiunii de lovire, prevăzută de art.180 alin.1 Cod penal, condiția existenței certificatului medico legal al părții vătămate nu este necesară, legea nu cere existența unui număr de zile de îngrijiri medicale, de altfel, partea vătămată nici nu a afirmat că i-au fost produse leziuni, ci că a fost lovită prin întoarcere, împinsă și trântită la pământ. Cu privire la infracțiunea de amenințare a inculpatului cu incendierea casei și anexelor gospodărești, apreciază că este o infracțiune de pericol, care se consumă în momentul proliferării cuvintelor, de natură să alarmeze partea vătămată și care creează starea de pericol cerută de lege pentru consumarea infracțiunii. Privind infracțiunea de violare de domiciliu, consideră că instanțele au apreciat în mod eronat probatoriul din faza de urmărire penală, declarația tatălui minorului, a martorilor, și, apreciind că acestei infracțiuni i-ar lipsi latura obiectivă, motivată de relația de prietenie dintre inculpat și partea vătămată. Or, această împrejurarea nu poate fi primită câtă vreme relațiile dintre părți erau deteriorate la momentul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și lovire.
Apărătorul din oficiu al inculpatului intimat - avocat solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de parchet și menținerea ca legală și temeinică a deciziei pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR. Apreciază că, în mod corect, instanța de apel a apreciat că faptele reținute în sarcina inculpatului nu prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni, respectiv că fapta nu există - cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu și a menținut soluția de achitare. Cu onorariu pentru apărarea din oficiu.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală 269/2007, Judecătoria Aleșd în baza art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 lit a Cod de procedură penală l- a achitat pe inculpatul, domiciliat în loc. de nr. 29 județul B, fiul lui și, născut la data de 12.05.1987 în Aleșd, județul B cetățenie română, fără antecedente penale CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. 1 cod penal,
În baza art. 11 pct. 2 lit. rap. la art. 10 lit. d cod procedură penală l-a achitat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 1 cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod de procedură penală l-a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 2 cod penal.
A respins pretențiile civile solicitate de partea civilă.
În baza art.192 alin. 1 pct.1 lit. a și b Cod procedură penală a obligat partea civilă la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Onorarul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului B conform delegației nr. 1373/2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul parchetului pentru săvârșirea infracțiunilor ce fac obiectul incriminării în urma plângerii formulate de partea vătămată, care a reclamat că în seara zilei de 3.02.2007 inculpatul i-a violat domiciliul, l-a lovit și l-a amenințat cu incendierea gospodăriei.
Instanța a reținut că inculpatul și partea vătămată erau prieteni, aceștia obișnuind să petreacă împreună la domiciliul părții vătămate, ocazie cu care obișnuiau să consume băuturi alcoolice, aspecte ce rezultă din declarațiile martorilor, vecin al părții vătămate și tatăl inculpatului.
În seara zilei de 3.02.2007 inculpatul se găsea împreună cu partea vătămată în curtea casei acestuia din urmă unde au purtat o discuție care a degenerat în ceartă. Din declarațiile martorilor audiați a rezultat că, atât inculpatul cât și partea vătămată erau sub puternica influență a băuturilor alcoolice.
Cearta părților a fost auzită de vecini, care fiind deranjați de tonul ridicat folosit de cei doi au ieșit în curți de unde au ascultat discuțiile purtate.
Martorii audiați în cauză au confirmat faptul că inculpatul se găsea în curtea părții vătămate unde s-a consumat cearta dintre cei doi. Întrucât martorul a declarat faptul că inițial cele două părți antrenate în conflict au purtat o discuție amicală, abia mai târziu aceasta degenerând în ceartă, instanța reținând și existența relației de prietenie dintre cei doi, a dedus că pătrunderea inculpatului în curtea părții vătămate s-a făcut cu acordul acesteia din urmă. Ulterior, discuțiile dintre cei doi degenerând în ceartă, instanța a încercat a urmări dacă partea vătămată i-a solicitat inculpatului să părăsească curtea, însă întrucât astfel cum a rezultat din declarația martorului, discuțiile s-au purtat de către inculpat în limba română și partea vătămată în limba slovacă, cei doi fiind de origine slovacă și nici un martor nu a auzit sau mai precis nu a înțeles că partea vătămată i-ar fi cerut inculpatului să părăsească incinta curții părții vătămate, instanța a constatat că săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de violare de domiciliu nu este probată, în sensul că nu este dovedit elementul material al infracțiunii, respectiv refuzul inculpatului de a părăsi curtea părții vătămate la cererea acesteia din urmă. Fiind reținută această stare de fapt, instanța a constatat că faptei de violare de domiciliu reclamată de partea vătămată îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv elementul material prevăzut de lege, astfel că în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit d Cod de procedură penală a pronunțat achitarea inculpatului pentru această faptă.
În ce privește acuzația adusă inculpatului că ar fi săvârșit o faptă de lovire a cărei victimă a fost partea vătămată, instanța procedând la administrarea probatoriului propus de parchet a reținut faptul că, nici unul din martorii audiați de instanță nu au confirmat că între cele două părți implicate în conflictul verbal au avut loc agresiuni fizice, martorul care, în cursul cercetării penale a declarat că l-ar fi văzut pe inculpat trântindu-l pe partea vătămată la pământ ne mai susținând în cursul audierii în fața instanței acest fapt.
Or, cum hotărârea judecătorească trebuie să fie pronunțată în temeiul probelor administrate în cauză, iar din probatoriul administrat nu se confirmă săvârșirea de către inculpat a faptei de lovire pentru care a fost pus sub acuzație, instanța în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit a Cod de procedură penală a pronunțat achitarea inculpatului pentru această faptă.
Referitor la acuzația adusă inculpatului de săvârșirea unei fapte de amenințare la adresa părții vătămate instanța a reținut următoarele: martorul, audiat fiind de instanță, confirmat faptul că inculpatul, care s-a aflat așa cum s-a arătat în stare de ebrietate, i-ar fi strigat părții vătămate că "dă foc și o să ardă toți ca șobolanii". Această afirmație însă, trebuie analizată în contextul particular determinat de relațiile dintre cei implicați în conflict și starea particulară în care se găseau aceștia în momentul purtării discuției, pentru a se putea determina obiectiv dacă această afirmație ar fi putut produce o temere părții vătămate. Or, instanța a reținut că cei doi avuseseră o strânsă relație de prietenie până în acel moment, aspect confirmat de martorul, care a afirmat că aceștia deseori petreceau împreună, martorul, care a relatat instanței, că inculpatul petrecea încă de pe la 14-15 ani mult timp în compania părții vătămate ca și martorul care a menționat că, inculpatul în stadiul incipient al discuțiilor îi reproșa părții vătămate că nu a apreciat cum se cuvine prietenia pe care i- purtat-o acesta și ajutorul pe care i l-a acordat constant.
De asemenea, instanța a reținut că cei doi erau în stare de ebrietate, stare patologică caracterizată, printre altele, de o atitudine de bravaj care face puțin probabilă nașterea în conștiința părții vătămate a unei temeri în sensul că prietenul său ar fi în stare să-i dea foc din pricina certei survenite între aceștia.
Tot acest context conduce la concluzia că afirmația reclamată ca fiind o amenințare enunțată, de inculpat nu era de natură să producă o temere reală de natură să o alarmeze pe partea vătămată, astfel că instanța, reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare, elementului material al infracțiunii lipsindu-i cerința prevăzută de lege ca o condiție a existenței faptei, l-a achitat pe inculpat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit d Cod de procedură penală pentru fapta de amenințare.
Având în vedere soluția pronunțată în speță, respectiv achitarea pentru toate cele trei fapte de care a fost acuzat inculpatul, instanța a respins pretențiile civile solicitate de partea vătămată constituită parte civilă în cursul procesului penal, neputând fi dovedit prejudicial suferit de partea civilă ca urmare a faptelor săvârșite de inculpat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, criticând hotărârea primei instanțe sub aspectul legalității și temeiniciei, solicitând casarea sentinței penale atacate și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire, amenințare și violare de domiciliu.
În motivarea apelului s-a arătat referitor la infracțiunea de lovire că simpla omisiune a unui martor în instanță de a repeta precizări făcute în cursul cercetărilor privind îmbrâncirea și trântirea la pământ a părții vătămate nu poate duce la concluzia că declarația dată în faza de urmărire penală nu este susținută în fața instanței.
Referitor la infracțiunea amenințare prevăzută de art.193 din Cod penal se afirmă că aceasta a fost probată, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței, indicându-se afirmația făcută de inculpat că va da foc casei părții vătămate care o să ardă ca niște șobolani.
Referitor la infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art.192,al.2 din Cod penal se susține că, chiar dacă partea vătămată a cerut inculpatului să părăsească locuința, asta nu înseamnă că fapta nu există și chiar în situația în care infracțiunea de violare de domiciliu nu a fost probată, inculpatul trebuia achitat în baza dispozițiilor art.10 lit.a din Cod de procedură penală și nicidecum în baza artr.10 lit.d din Cod de procedură penală, cum a procedat prima instanță.
Prin decizia penală nr.191 /A din 27 iunie 2008, TRIBUNALUL BIHOR a admis apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd împotriva sentinței penale nr. 269 din 17 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Aleșd, pe care a desființat-o, în sensul că a schimbat temeiul achitării inculpatului privind săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art. 193 al.1 Cod penal, din dispozițiile art. 11 pct. 2 lit.a Cod de procedură penală combinat cu art. 10 lit.d Cod de procedură penală în dispozițiile art. 11 pct. 2 lit.a Cod de procedură penală combinat cu art. 10 lit.b/1 Cod de procedură penală, cu aplic art. 18/1 Cod penal.
În baza art.18/1 al.3 Cod penal combinat cu art. 91 Cod penal a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă: 100 RON - amendă.
A schimbat temeiul achitării inculpatului privind săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 al.2 Cod penal, din dispozițiile art.11 pct. 2 lit.a combinat cu art. 10 lit.d Cod de procedură penală în dispozițiile art. 11 pct.2 lit.a combinat cu dispozițiile art. 10 lit.a Cod de procedură penală, menținând restul dispozițiunilor sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare avansate în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie TRIBUNALUL BIHORa constata următoarele:
Inculpatului i s-a imputat faptul că în seara zilei de 03.02.2007, pe fondul consumului de alcool împreună cu partea vătămată, la domiciliul acestuia din urmă, ar fi lovit-o pe partea vătămată, a amenințat pe aceasta cu incendierea gospodăriei și la cererea părții vătămate a refuzat să părăsească domiciliul acestuia.
Cele 3 infracțiuni imputate inculpatului au fost cele de lovire prevăzută de art.180,al.1, amenințare, prevăzută de art.193,al.1 din Cod penal și violare de domiciliu, prevăzută de art.192,al.2 din Cod penal.
În cursul cercetării judecătorești au fost audiați un număr de 3 martori, și anume:, și. Nici unul dintre cei trei martori audiați în instanță nu au afirmat existența unei eventuale violențe între inculpat și partea vătămată. De altfel, în cauză nu există nici un certificat medico legal care să ateste existența unei eventuale leziuni suferite de partea vătămată.
În aceste condiții, în mod corect, prima instanță a procedat la achitarea inculpatului privind săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art.180 al.1 din Cod penal, în baza dispozițiilor art.11, pct.2 lit.a raportat la art.10,lit.a din Cod de procedură penală.
Referitor la infracțiunea de amenințare, conform declarației martorului (fila 23 dosar prima instanță, la un moment dat a auzit pe inculpat strigând părții vătămate "că-i dă foc și o să ardă toți ca șobolanii", moment în care martorul s-a alarmat apelând telefonic pe tatăl inculpatului și la poliție. Același martor a precizat și faptul că, atât inculpatul cât și partea vătămată, erau în stare de ebrietate.
Pentru existența infracțiunii de amenințare, astfel cum este ea prevăzută de dispozițiile art.193 din Cod penal, este necesară existența unei amenințări cu o faptă păgubitoare și concretă la adresa părții vătămate sau a unei rude apropiate de natură să o alarmeze pe aceasta. În cauză, persoana care afirmă că a fost alarmată este martorul fiind dubitabil dacă partea vătămată în stare de ebrietate și având o relație lungă de amiciție cu inculpatul cu care împreună consumaseră și al data săvârșirii faptei alcool a fost sau nu alarmată.
Existând o afirmație concretă privind săvârșirea unei fapte care prin natură ei este aptă să alarmeze pe partea vătămată, instanța a reținut că, în speță, inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art.193 din Cod penal.
Sub acest aspect apelul declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd apare ca fiind fondat.
În concret însă, dată fiind atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege și fiind lipsită în mod vădit de importanță, în speță, inculpatul pe fondul supărării și al consumului de alcool proferând amenințarea la adresa părții vătămate, în cauză sunt incidente dispozițiile art.18/1 din Cod penal.
Referitor la infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art.192,al.2 din Cod penal, instanța a reținut că din probele administrate în cursul cercetării judecătorești nu a rezultat faptul că, partea vătămată ar fi cerut inculpatului, care se afla în curtea sa împreună cu partea vătămată și cu acceptul acestuia, să părăsească locuința. În consecință, această faptă imputată inculpatului nu a fost dovedită.
Apelul declarat în cauză de Pachetul de pe lângă Judecătoria Aleșd apare ca fiind fondat sub aspectul temeiului achitării inculpatului privind săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, instanța schimbând temeiul achitării inculpatului privind săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.192, al.2 din Cod penal din dispozițiile art.11,pct.2,lit. a combinat cu art.10, lit.d din Cod de procedură penală.în dispozițiile art.11,pct.2, lit.a combinat cu disp.art.10, lit.a din Cod de procedură penală.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea hotărârilor atacate în sensul de a se dispune condamnarea inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 180 alin.1, art.193.1 și art.192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, la pedepse just individualizate..
În motivarea recursului parchetul susține, în esență, că instanțele au pronunțat soluții greșite de achitare a inculpatului, câtă vreme din probele administrate în cauză rezultă fără putință de tăgadă vinovăția acestuia. Astfel, sub aspectul infracțiunii de lovire, prevăzută de art.180 alin.1 Cod penal, condiția existenței certificatului medico legal al părții vătămate nu este necesară, legea nu cere existența unui număr de zile de îngrijiri medicale, de altfel, partea vătămată nici nu a afirmat că i-au fost produse leziuni, ci că a fost lovită prin întoarcere, împinsă și trântită la pământ. Cu privire la infracțiunea de amenințare a inculpatului cu incendierea casei și anexelor gospodărești, procurorul arată că este o infracțiune de pericol, care s-a consumat în momentul proliferării cuvintelor, de natură să alarmeze partea vătămată și care creează starea de pericol cerută de lege pentru realizarea infracțiunii. Referitor la infracțiunea de violare de domiciliu, parchetul a considerat că instanțele au apreciat în mod eronat probatoriul din faza de urmărire penală, declarația tatălui minorului, a martorilor, și, statuând că acestei infracțiuni i-ar lipsi latura obiectivă, motivată de relația de prietenie dintre inculpat și partea vătămată, această împrejurarea neputând fi acceptată câtă vreme relațiile dintre părți erau deteriorate la momentul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și lovire.
Examinând hotărârile recurate prin prisma motivelor invocate de către parchet, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd emis în dosarul nr. 87/P/2007 s-a reținut că faptele inculpatului de a aplica lovituri părții vătămate, de aoa menința și a pătrunde fără drept în locuința acesteia la data de 3.02.2007, în jurul orelor 21, constituie infracțiunile de lovire și alte violențe, amenințare și violare de domiciliu, prevăzute și pedepsite de art. 180 alin.1, art.193.1 și art.192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.
Hotărârea instanței de apel este legală și temeinică.
Din ansamblul actelor și lucrărilor aflate la dosar rezultă că, în seara zilei de 3.02.2007, inculpatul se afla în curtea părții vătămate, ambii fiind sub influența băuturilor alcoolice. La un moment dat, între părți s-a iscat o discuție aprinsă, auzită de către martorii ( 11, 12; 22) și (7; 23), în legătură cu fosta soție a părții vătămate. Ambii martorii, vecini cu partea vătămată, au susținut că între părți erau relații de prietenie vechi, iar din modul în care se purtau discuțiile au dedus că inculpatul și partea vătămată erau sub influența băuturilor alcoolice. Martorul, precum și martorul, în mod constant, pe tot parcursul procesului penal au reliefat că inculpatul l-a amenințat pe prietenul său spunându-i " te omor și îți dau foc". De altfel, auzind aceste cuvinte, martorul l-a contactat telefonic pe tatăl inculpatului, pentru ca acesta " să nu facă vreo faptă necugetată".
Ambii martori au relevat că nu au auzit-o pe partea vătămată să-i cerut inculpatului să părăsească locuința și nici nu au văzut că inculpatul a agresat-o pe partea vătămată. Martorul, sosit la locul incidentului în urma apelului telefonic primit de la martorul, a arătat că inculpatul și partea vătămată sunt în relații de prietenie de la vârsta de 14 ani, iar în momentul,în care el a intrat în curte cei doi se aflau în pragul casei "strigând unul la altul" ( 10; 24).
Partea vătămată prin plângerea adresată organelor de poliție ( 5) și declarațiile date în faza de cercetare penală (6), precum și în faza de cercetare judecătorească ( 8) a arătat că inculpatul l-a prins de gât la amenințat, și nu a dat curs solicitării sale de a părăsi locuința. Declarațiile părții vătămate nu se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, decât în ceea ce privește fapta de amenințare a inculpatului.
Potrivit dispozițiile art.63 alin.2 Cod de procedură penală, probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea acestora se face de către instanța de judecată în urma analizării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Totodată, conform art.75 Cod de procedură penală, declarațiile părții vătămate făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Revenind la speță, este demonstrat cu întreg materialul probator aflat la dosar că în seara zilei de 3.02.2007, inculpatul a amenințat-o pe partea vătămată cu săvârșirea unor fapte grave îndreptate împotriva sa de natură să alarmeze, însă nu este dovedit că a lovit-o și a refuzat să părăsească domiciliul acesteia.
În consecință, în mod judicios, instanța de apel a dispus achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod de procedură penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin 2 Cod penal și a menținut soluția de achitare a inculpatului, dispusă în același temei, pentru infracțiunea prevăzută de art.180 alin.1 Cod penal.
În ceea ce privește infracțiunea de amenințare prev de art. 193 alin.1 Cod penal, în mod judicios instanța de apel a făcut aplicarea art. 18/1 Cod penal.
Art.18/1 alin.1 Cod penal are în vedere o faptă prevăzută de legea penală, care prin atingerea minimă adusă unor valori apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În alin.2 al aceluiași text se determină criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea în concret a gradului de pericol social.
În același context al reglementărilor juridice ar fi de menționat și prevederile art.18 Cod penal, care referindu-se la pericolul social al faptei subliniază, printre condiții, și pe aceea că sancționarea potrivit legii penale să fie necesară.
Examenul complet al conținutului acestor dispoziții legale pune în evidență că factorul preponderent este cel ce ține de valorile sociale afectate și de amploarea concretă a acestor afectări, ținându-se seama și de celelalte criterii, inclusiv datele ce se referă la persoana și conduita făptuitorului.
În speță, dacă procedăm corect și exact la analiza elementelor ce definesc instituția reglementată de art.18/1 Cod penal, ajungem la concluzia justă, cum a ajuns și TRIBUNALUL BIHOR, privind inexistența pericolului social care face necesară aplicarea represiunii penale.
Modul în care s-a săvârșit infracțiunea și relațiile existente între părți, statornicite în decursul mai multor ani, îndrituiesc instanța de control judiciar să aprecieze că o sancțiune administrativă, de 100 lei, aplicată în baza art. 91lit. "c" Cod penal este suficientă pentru îndreptarea inculpatului.
Față de cele ce preced, curtea apreciază că soluția instanței de apel este legală și temeinică, și, în consecință, în baza prevederilor art. 385/15 pct. 1 lit. va a respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR, ca nefondat.
În temeiul prevederilor art.192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct.1 lit. "b" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, împotriva deciziei penale nr.191 din 27 iunie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, pe care o menține în întregime.
Suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ
Pronunțată în ședința publică azi, 30 octombrie 2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. decizie /07.11.2008
Jud. apel -
Jud. fond
Dact.3 ex/ 07.11.2008.
Președinte:Pătrăuș MihaelaJudecători:Pătrăuș Mihaela, Groza Gheorghe, Soane Laura
