Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 546/2008. Curtea de Apel Brasov

România

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția penală și pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR. 546/ DOSAR NR-

Ședința publică din 18 iulie 2008

Completul de judecată format din:

PREȘEDINTE: Alexandru Vasiliu JUDECĂTOR 2: Gheorghe Radu

G - - JUDECĂTOR 3: Simona Franguloiu

- - - judecător

- - - grefier

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror șef secție - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 14 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebați fiind, reprezentantul parchetului și apărătorul ales al inculpatului declară că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursului formulat.

Avocat ales pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv.

Apărătorul ales suține că inculpatul este arestat aproximativ de 1 an de zile, iar complexitatatea dosarului este redusă. Consideră că la acest moment nu se mai impune menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.

Totodată arată că există unele neconcordanțe ce nu au fost avute în vedere, respectiv declarația martorei, care a fost internată în același salon cu partea civilă. Această martoră a relatat că partea civilă i-ar fi spus că doar a făcut plângere, dar nun a fost victima niciunui viol. De altfel, partea civilă a fost internată pentru afecțiunea de hepatită cronică.

Față de probele de la dosar, de durata de când inculpatul se află arestat, apreciază că inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate, prin obligarea acestuia la respectarea unor obligații cum ar fi să nu părăsească localitatea de domiciliu, să nu își schimbe locuința și să nu ia legătura cu martorii, etc.

solicitând admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Reprezentanta parchetului, având cuvântul susține că această cauză se află în apel la Tribunalul Covasna. Inculpatul a fot condamnat de prima instanță la pedeapsa de 6 ani pentru infracțiunea de viol, faptă comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, asupra unei părți vătămate de 16 ani, ceea ce denotă starea de pericol social a acestuia pentru ordinea publică, motiv pentru care pune concluzii de respingere a recursului și menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.

Recurentul inculpat, personal, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate și se obligă a se prezenta la instanță ori de câte ori va fi chemat.

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din data de 16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dos. nr-, s-a dispus, în temeiul art. 300/2 și 160/b alin.3 Cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, arătându-se că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și nu au intervenit modificări, pentru aceleași considerente fiind respinsă cererea sa de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, care a solicitat casarea încheierii atacate, respingerea cererii de menținere a măsurii arestării preventive și judecarea sa în stare de libertate, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de nu părăsi localitatea, arătând că nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție, că menținerea măsurii preventive se transformă într-o sancțiune, fiind arestat de aproape 1 an și că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Verificând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța constată că recursul este nefondat.

Prin sentința penală nr. 351/7 martie 2008 Judecătoriei Brașovs -a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d și e Cod penal pe o perioadă de 6 ani de la terminarea executării pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. 1 și 2 lit. a, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, cauza aflându-se în apel pe rolul Tribunalului Brașov.

În fapt, s-a reținut că la data de 3 mai 2007, în jurul orelor 12,00, împreună cu coinculpatul, au acostat-o pe partea vătămată, minoră de 16 ani și prin exercitarea de acte de violență psihică, au condus-o pe un câmp de la marginea localității, unde inculpatul recurent a întreținut cu aceasta un raport sexual împotriva voinței părții vătămate.

Temeiurile arestării preventive au fost reprezentate de art. 148 lit. a, d, e și f Cod procedură penală.

Pe parcursul procesului au fost înlăturate temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a și d Cod procedură penală și au rămas cele prevăzute de art. 148 lit. e și f Cod procedură penală.

Ținând seama de stadiul cercetării judecătorești și raportat la probele administrate până în prezent, se constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, menținerea acestei măsuri fiind justificată de buna desfășurare a procesului penal, așa cum prevăd dispozițiile art. 136 Cod procedură penală.

Având în vedere condițiile concrete în care se impută inculpatului că ar fi comis fapta, în loc public, natura și gravitatea infracțiunii, rezonanța socială a acestui gen de infracțiune, fără a neglija faptul că inculpatul este recidivist, se constată că acesta prezintă pericol concret pentru ordinea publică, la dosar existând suficiente probe în sensul reținerii art. 148 lit. f Cod procedură penală, și se constată se impune continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de arest preventiv.

Se constată,de asemenea, că durata arestării preventive nu a depășit, în prezenta cauză, termenul rezonabil prevăzut de art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Așa fiind, se constată că hotărârea primei instanțe este în afara oricărei critici și față de considerentele expuse, în baza art. 385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru aceste motive

În numele legii

Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Covasna la data de 16 iunie 2008 în dos. nr- al aceleiași instanțe, pe care o menține.

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 iulie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - pt.- - aflată pt. G - aflat

în concediu de odihnă în concediu de odihnă

semnează semnează

Președinte complet Președinte complet

- - - -

GREFIER

- -

Red.SF/28.07.2008

tehnoredact.DS/28.07.2008/2 ex.

Jud.fond.

Președinte:Alexandru Vasiliu
Judecători:Alexandru Vasiliu, Gheorghe Radu, Simona Franguloiu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 546/2008. Curtea de Apel Brasov