Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1097/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- (1700/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.1097/
Ședința publică de la 21 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniel Grădinaru
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
JUDECĂTOR 3: Adriana Elena
GREFIER -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - T - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpata împotriva încheierii de ședință din 02 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta inculpată în stare de arest, asistată de avocat din oficiu împuternicire avocațială nr.-/15.07.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătoarea recurentei inculpate, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 02 iulie 2009, pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală.
Menționează că temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, precizează că inculpata se află de 3 ani și 7 luni în stare de arest preventiv astfel că prevenția s-a constituit în o executare anticipată a pedepsei ce i se va aplica.
Apreciază că pericolul social nu trebuie a fi confundat cu pericolul concret pe care infracțiunea îl implică.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul este necunoscută cu antecedente penale, a recunoscut și are 4 copii.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol pentru ordinea publică, solicită a se avea în vedere că inculpata comercializa zilnic heroină la peste 30 de persoane, își punea locuința la dispoziție în vederea consumului de droguri și s-a folosit în activitatea infracțională de fiul său minor căruia îi oferea droguri pentru consum.
Mai mult, arată că inculpata nu avea un loc de muncă sau ocupație, asigurându-și traiul zilnic prin activitatea infracțională de trafic de droguri pe care o desfășura de circa 10 ani.
Menționează că inculpata prezintă un pericol deosebit dat fiind că prin intermediul apărătorului ales a amenințat organele de urmărire penală că în cazul în care se vor face cercetări în dosar vor suferii amenințări fizice și psihice.
Consideră că procedura derulată în cauza a fost greoaie, cauza fiind complexă.
Apreciază că nu se impune lăsarea inculpatei în libertate dat fiind că există pericolul ca această să-și reia activitatea infracțională.
Recurenta inculpata, având ultimul cuvânt, arată că se raliază susținerilor avocatului său și solicită a fi lăsată să-și facă apărările. Arată că în cadrul percheziției efectuată în domiciliul său nu s-a găsit nici o substanță interzisă la deținere.
Arată că acuzațiile care i se aduc sunt irelevante, menționează că se află de 3 ani și 7 luni în arest preventiv și solicită a fi judecată în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Prin încheierea de ședință din 2.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr-, în baza art.3002raportat la art.160 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatei .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat că luarea măsurii preventive față de inculpată este legală și temeinică și că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că aceasta a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetată.
A reținut că inculpata este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.14 alin.1 lit.c și d din aceeași lege, art.5 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în sarcina acesteia că în perioada ianuarie - decembrie 2005 deținut, vândut, intermediat vânzarea și oferit cu titlu gratuit diferite cantități de droguri mai multor consumatori de droguri, dintre care unii minori de pe raza municipiului B, obținând diferite sume de bani, a pus la dispoziție locuința sa din B, cu știință și cu titlu gratuit mai multor persoane în vederea consumului de droguri, folosind la comercializarea heroinei și minori.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și dispunerea continuării cercetării judecătorești cu aceasta în stare de libertate.
Examinând încheierea recuratăprin raportare la motivele invocate de către apărătorul inculpate dar și din oficiu, în condițiile art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
În acord cu prima instanță și Curtea apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.3002alin.3 din Codul d e procedură penală, iar menținerea duratei arestării preventive a inculpatei se impune, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin și impun, în continuare, privarea de libertate a acesteia.
În mod corect instanța a constatat că in datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că acesta a comis faptele pentru care este cercetată, și anume infr.prev.de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal i art.14 alin.1 lit.c și d din aceeași lege, art.5 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în sarcina acesteia că în perioada ianuarie - decembrie 2005 deținut, vândut, intermediat vânzarea și oferit cu titlu gratuit diferite cantități de droguri mai multor consumatori de droguri, dintre care unii minori de pe raza municipiului B, obținând diferite sume de bani, a pus la dispoziție locuința sa din B, cu știință și cu titlu gratuit mai multor persoane în vederea consumului de droguri, folosind la comercializarea heroinei și minori.
Curtea reține că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, pedepsele prevăzute de lege pentru respectivele infracțiuni este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatei în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Curtea are în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetată inculpata, existând temerea că lăsarea acesteia în libertate ar putea duce la reluarea activității infracționale sau la împiedicarea desfășurării procesului penal. Toate acestea justifică aprecierea că judecarea inculpatei în stare de libertate ar crea un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice, cu urmări nefaste asupra încrederii și stabilității de care trebuie să se bucure mediul social.
Referitor la durata rezonabilă a măsurii arestării preventive inculpatei, Curtea constată că, deși aceasta este arestată din data de 09.12.2005, nu se poate considera că măsura preventivă a arestării a depășit o astfel de durată. Potrivit jurisprudenței CEDO, durata rezonabilă a măsurii arestării preventive se apreciază de la caz la caz, în funcție de împrejurările cauzei. În cauza de față, având în vedere numărul mare al inculpaților, ceea ce a făcut ca procedura judecății să se desfășoare greoi, atitudinea acestora pe parcursul judecății, faptul că o perioadă de timp dosarul s-a aflat în căile de atac (apel și recurs), perioadă ce nu intră în calculul duratei arestării preventive potrivit jurisprudenței CEDO, Curtea apreciază că nu a fost depășită o durată rezonabilă a arestării inculpatei.
Față de cele reținute, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Curtea în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata împotriva încheierii de ședință din 2.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-.
Obligă recurenta inculpată la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./23.07.2009
24 Iulie 2009
Președinte:Daniel GrădinaruJudecători:Daniel Grădinaru, Luciana Mera, Adriana Elena