Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1098/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1731/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.1098/
Ședința publică de la 21 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniel Grădinaru- - -
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
JUDECĂTOR 3: Adriana Elena
GREFIER -
* * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - T - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpații, împotriva încheierii de ședință din 02 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpații, în stare de arest, asistați de avocat din oficiu cu împuternicirea avocațială nr. -/17.07.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul inculpaților depune un memoriu din partea inculpatului.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătoarea recurenților inculpați, arată că inculpații au formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 02 iulie 2009, pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală. Menționează că temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, solicită a se avea în vedere că inculpații aflați în stare de libertate nu vot impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale, are un copil minor, anterior avea un loc de muncă lucrând ca și măcelar și barman.
În ceea ce-l privește pe inculpatul arată că acesta are 7 copii, era necunoscut cu antecedente penale, iar era necunoscut cu antecedente penale și are 3 copii.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca neîntemeiate.
Arată că inculpații de față au fost trimiși în judecată împreună cu inculpata, având aceeași activitate infracțională comisă în mod repetat, implicând un număr foarte mare de consumatori de droguri. Menționează că inculpații duceau un trai parazitar, nu aveau loc de muncă sau vreo ocupație stabilă.
Apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, dat fiind că există pericolul ca inculpații aflați în stare de libertate să-și reia activitatea infracțională de trafic de droguri.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită a fi judecat în stare de libertate, întrucât are 7 copii minori și nu a vândut niciodată droguri.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită a fi cercetat în stare de libertate.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită a fi judecat în stare de libertate și arată că nu este traficant.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față:
Prin încheierea de ședință din 2.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în temeiul art. 3002Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților, și.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, și criticând-o pentru netemeinicie, pe motiv că temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, așa încât lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Examinând cauza în conformitate cu disp. art. 141 cu referire la art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Inculpații au fost trimiși în judecată, după cum urmează:
-, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că în perioada ianuarie 2005 - decembrie 2005 deținut, a vândut, a intermediat vânzarea și a oferit cu titlu gratuit diferite cantități de heroină mai multor consumatori de droguri de pe raza municipiului B, obținând diferite sume de bani;
-, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 alin.1, 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.b Cod penal, art.4 alin.1 și 2 din aceeași lege cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 lit.b Cod penal, art.5 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 lit.b Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că în perioada ianuarie 2005 - decembrie 2005 deținut, a vândut, a intermediat vânzarea și a oferit cu titlu gratuit diferite cantități de heroină mai multor consumatori de droguri, inclusiv minori, de pe raza municipiului B, obținând diferite sume de bani; că a deținut fără drept diferite cantități de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și a pus la dispoziție locuința sa din B, sector 5 cu știință și cu titlu gratuit mai multor persoane, în vederea consumului de droguri;
-, pentru art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.5 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că în perioada ianuarie 2005 - decembrie 2005 deținut, a vândut, a intermediat vânzarea și a oferit cu titlu gratuit diferite cantități de heroină mai multor consumatori de droguri, inclusiv minori, de pe raza municipiului B obținând diferite sume de bani, că a deținut fără drept diferite cantități de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și a pus la dispoziție locuința sa din B, sector 5 cu știință și cu titlu gratuit mai multor persoane, în vederea consumului de droguri.
Inculpații au fost arestați preventiv prin încheierea din 9.12.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, reținându-se incidența art. 148 lit. h Cod procedură penală (ce corespunde art. 148 lit. f Cod procedură penală în actuala reglementare).
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că încheierea recurată este legală și temeinică, instanța apreciind în mod corect că se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Astfel, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 681Cod procedură penală, din probele administrate rezultând că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, fiind reținute în acest sens procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, declarațiile colaboratorilor, declarațiile martorilor audiați sub altă identitate, procesele-verbale de recunoaștere a inculpaților după fotografie, rapoartele de constatare tehnico-științifică, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate.
Sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați este închisoarea mai mare de 4 ani și în raport de gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, evidențiată de numărul mare al persoanelor implicate, de cantitatea mare de droguri ce a fost traficată, de diversitatea activității infracționale și de urmările produse, dar și de circumstanțele personale ale inculpaților, instanța a apreciat în mod corect că lăsarea în libertate a acestora creează pericol concret pentru ordinea publică.
Este adevărat că durata măsurii preventive este foarte mare, inculpații fiind lipsiți de libertate de circa 3 ani și 7 luni, însă, în opinia Curții, raportat la gravitatea faptelor, complexitatea cauzei, stadiul procedurii și datele ce-i caracterizează pe inculpați, nu s-a depășit un termen rezonabil, pentru următoarele considerente:
Cauza prezintă o complexitate deosebită, arestarea s-a dispus în data de 9.12.2005, instanța de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu în luna mai 2006 și a dispus condamnarea inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor la pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenție iar în prezent, cauza se află din nou pe rolul Tribunalului București pentru rejudecare, pentru ca, potrivit deciziei de casare, să se îndrepte omisiunea indicării datelor de stare civilă a inculpaților.
Așa cum s-a arătat, faptele inculpaților sunt de gravitate deosebită, fiind vorba despre deținerea, vânzarea, intermedierea vânzării și oferirea cu titlu gratuit de heroină, către un număr foarte mare de consumatori - unii dintre aceștia fiind minori, deținerea fără drept a unor cantități de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și punerea la dispoziție a locuinței mai multor persoane, în vederea consumului de droguri, faptele fiind comise într-o perioadă lungă de timp, inculpații obținând venituri considerabile din activitatea infracțională.
Mai mult, deși nu au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr.39/2003, nu se poate contesta faptul că între recurenți de față și alți inculpați din aceeași cauză există legături de rudenie sau de prietenie, aceștia susținându-se reciproc în activitatea infracțională. Pe de altă parte, inculpații nu aveau o ocupație lucrativă aducătoare de venituri, așa încât se conturează presupunerea rezonabilă, că odată puși în libertate, își vor relua activitatea infracțională, ca mijloc de subzistență.
Față de cele reținute, constatând că încheierea recurată este legală și temeinică, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursurile ca nefondate.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga recurenții la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, de câte 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, și împotriva încheierii de ședință din 2.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
Obligă recurenții la câte 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariul avocatului din oficiu, de câte 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Pt. judecător aflat în Pt. judecător aflat în
semnează președintele secției semnează președintele secției
GREFIER,
Pt. grefier aflat în
semnează grefierul șef
Red.
Dact. /2 ex./21.08.2009
Președinte:Daniel GrădinaruJudecători:Daniel Grădinaru, Luciana Mera, Adriana Elena