Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1382/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr.8959/2/2009
2256/2009
DECIZIA PENALĂ NR.1382
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 30.09.2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
JUDECĂTOR 3: Leontina Cișmașiu
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- DIICOT - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpații, împotriva încheierii de ședința din 21.09.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut in ședința publică răspund recurenții inculpați, personal în stare de arest și asistați de avocat ales, cu împuternicirea avocațială nr.- emisă de Baroul București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședința, după care
Constatând ca nu sunt excepții de invocat, alte probe de administrat și cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Apărătorul ales al recurenților inculpați, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședința din 21.09.2009 și pe fond, rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea acestora în stare de libertate. Precizează că inițiativa infracțională nu a aparținut inculpaților, ci investigatorului sub acoperire care le-a făcut acestora oferte ce nu puteau fi refuzate de către persoane cu situații financiare modeste. Față de inculpatul parchetul nu a făcut dovada faptului ca drogurile erau destinate comercializării, acestea fiind destinate consumului propriu. Mai mult, acesta nu se afla la locul indicat de procurori, ci la dezintoxicare.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază neîntemeiate recursurile si pune concluzii de respingere a acestora, încheierea de ședința fiind legală si temeinica, fiind îndeplinite cerințele art.143 si 148 lit.f Cpp, in cauza subzistând temeiurile avute in vedere la data arestării preventive. Având in vedere modalitatea de comitere a infracțiunilor, cantitatea mare de substanțe interzise traficate,atitudinea nesincera a inculpaților, starea de recidiva in care se afla, numărul mare de acte materiale savarsite, apreciază ca judecarea acestora in stare de libertate prezinte pericol concret pentru ordinea si sănătatea publică.
In ultimul cuvânt, recurenții inculpați, solicită sa fie judecați în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față:
Prin încheierea din 21.09.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul București - Secția a II-a Penală în temeiul art. 1491alin. 9 Cod procedură penală s-a admis propunerea Ministerului Public. -Serviciul Teritorial București și în baza art. 1491pct. 10 Cod procedură penală s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, și.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut că prin referatul rechizitoriul nr. 668/D/P/30.12.2008 al Ministerului Public. -Serviciul Teritorial Bucureștis -a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 al. 1 și 2 din legea nr. 143, cu aplic. art. 37 lit. a Cp. de deținere fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 ai. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. a Cp. ambele eu aplic. art. 33 lit. a Cp.. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 al. Își 2 din Legea nr. 143, cu aplic. art. 37 lit. b Cp. și, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc. prev. de art. 2 al. 1 și 2 din Legea nr. 143, cu aplic. art. 41 al. 2 Cp. și art. 37 lit. b Cp. de deținere fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. b Cp. ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cp.
În fapt, s-a reținut că inculpatul, în data de 30.07.2008, a vândut investigatorului sub acoperire ""cantitatea de 2,57 grame heroină, contra sumei de 750 lei, că inculpatul, în data de 24.08.2008, a vândut investigatorilor sub acoperire, " și " " cantitatea de 1.1 grame cocaină în amestec cu fenacetină, procaină, lidocaină și sorbitol, contra sumei de 200 euro. Totodată, s-a reținut că inculpatul a fost depistat, în data de 22/23.10.2008, având asupra sa două punguțe din material plastic conținând cantitățile de 3,05 grame pulbere heroină și 5,28 grame pulbere heroină, care erau ascunse în motorul autoturismului ce îi aparținea. De asemenea, s-a reținut că în aceeași dată inculpatul a consumat droguri de mare risc împreună cu numitul, în locuința numitei I și că în această locuință, cu ocazia percheziției domiciliare ulterioare prinderii în flagrant, au mai fost găsite o doză de heroină, o J de comprimat ecstasy, semințe de canabis, precum și 18 seringi purtând urme ale consumului de droguri.
Față de inculpații și s-a dispus, prin încheierea de ședință din data de 18.11.2008 a Tribunalul București - Secția l Penală, luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 29 de zile, emițându-se nr. 234/UP/18.11.2008, respectiv nr. 235/UP/18.11.2008. Față de inculpatul s-a dispus luarea măsurii arestării preventive prin încheierea nr. 388/R/06.11.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a 11-a Penală, emițându-se nr. 19/U P/06.11.2008.
Prin încheierea de ședință din 09.12.2008 Tribunalul București - Secția a II-a Penală a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților și pe o perioadă de 23 de zile, de la 18.12.2008 până la 09.01.2008 inclusiv, precum și a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, de la 11.12.2008 până la 09.01.2008 inclusiv.
Ulterior, instanța a menținut succesiv măsura arestării preventive, constatând că nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 300" C.P.P.în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizata este datoare să verifice, din oficiu, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, iar potrivit art. 160 alin. 1.C.P.P. instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Tribunalul a constatat îndeplinite cerințele art. 3002rap. la art. 160 al. 1.C.P.P. căci la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților au fost respectate toate dispozițiile legale în materie. Tot astfel, s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat și nici nu s-au modificat, așa cum susține apărătorul inculpaților și că acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, fiind pe deplin aplicabile prevederile art. 160 al. 3.
C.P.P.Astfel, analizând materialul probator administrat în faza de urmărire penală (rapoartele de constatare tehnico-științifică, procesul-verbal de percheziție domiciliară la locuința inculpatului, procesele-verbale de redare a rapoartelor întocmite de investigatorii sub acoperire " G", " ", " ", procesul verbal de consemnare a declarației colaboratorului sub acoperire " ", procesul-verbal de percheziție asupra autoturismului Break B-97-.1AK, declarațiile martorului, parțial declarațiile inculpatului, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpați, declarațiile finale ale inculpaților și, procesul-verbal de redare a declarației colaboratorului cu nume de cod " "), tribunalul a reținut că se menține caracterul rezonabil al presupunerii că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor. fiind îndeplinite așadar condițiile prev. de art. 143 rap. la art. 68
C.P.P.De asemenea, tribunalul a apreciat că se mențin și cerințele prev. de art. 148 al. 1 lit. f C.P.P. întrucât inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În lipsa unei definiții legale a noțiunii de "pericol pentru ordinea publică", la aprecierea acesteia se are în vedere natura infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsa stabilite de legiuitor (ce conturează pericolulgenericridicat al infracțiunilor la Legea nr. 143/2000), dar și modalitățile și împrejurărileconcreteîn care se reține că ar fi fost comise faptele (deținere pentru consum și respectiv trafic - vânzare și deținere spre vânzare - de droguri de mare risc). precum și circumstanțele personale ale inculpaților. Tribunalul constată că toți inculpații au fost condamnați anterior pentru infracțiuni privind traficul și/sau consumul de droguri, așa cum rezultă din fișele de cazier judiciar aliate în dosarul de urmărire penală, astfel că perseverența lor demonstrează o periculozitate deosebită.
Toate aceste aspecte îndreptățesc concluzia că lăsarea inculpaților în libertate prezintăîn continuareun pericol concret pentru ordinea publică, generând, implicit, o stare de neîncredere și insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept și valorile sociale.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, tribunalul a avut în vedere și riscul serios pe care îl reprezintă inculpații pentru potențialii consumatori de droguri, mai ales în contextul actual al înmulțirii îngrijorătoare a faptelor de trafic și consum de droguri, fapte cu consecințe deosebit de grave pentru sănătatea persoanelor, dar și pentru patrimoniu! cetățenilor, știut fiind că pentru procurarea de droguri, consumatorii dependenți comit fapte de furt și tâlhărie pentru a dobândi banii necesari cumpărării drogurilor de care aceștia simt că au nevoie.
Pe de altă parte, Tribunalul a constatat că în prezent durata arestului preventiv nu a depășit un termen rezonabil având în vedere limitele mari de pedeapsă, complexitatea probatoriului și modului anevoios de administrare, dar și circumstanțele personale ale inculpaților.
Tocmai prin prisma tuturor acestor elemente, tribunalul nu a putut primi la acest moment garanțiile date de inculpați cu privire la respectarea ordinii de drept și cu privire la normala desfășurare a procesului penal.
Cum temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților, astfel cum au fost mai sus expuse, nu numai că subzistă în prezent, ci și impun în continuare privarea acestora de libertate, pentru o mai bună desfășurare a procesului penal (în acord cu dispozițiile art. 136 alin. 1 Cod procedură penală). Tribunalul va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a celor trei inculpați și va menține această măsură.
Tribunalul a considerat că menținerea arestării preventive este singura de natură a conserva ordinea de drept, scopul măsurilor preventive avut în vedere de legiuitor neputând fi realizat prin luarea unei alte măsurii mai puțin severă.
Pentru aceleași motive, a respins, ca neîntemeiate, cererile inculpaților de revocare a măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs inculpații, și, criticând soluția ca netemeinică și nelegală și solicitând punerea în libertate.
Curtea, analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856Cod procedură penală constată că recursurile sunt nefondate.
Din examinarea probatoriului administrat în cauză până la acest moment Curtea apreciază că sunt indicii temeinice ce conturează presupunerea rezonabilă că inculpații traficau droguri de mare risc.
Gravitatea concretă a faptelor presupus săvârșite de aceștia, aspectul că se reține comiterea lor în participație, justifică aprecierea primei instanțe că inculpații prezintă pericol pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât aceștia sunt cunoscuți cu antecedente penale.
Sintagma "există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică" nu trebuie interpretată literal pentru că aceasta ar conduce la imposibilitatea îndeplinirii ei, pentru că în mod logic, nu pot exista probe la dosar despre comportamentul viitor al inculpaților.
De aceea sintagma trebuie interpretată în sensul că din materialul probator administrat se poate face un pronostic că lăsarea în libertate a inculpaților reprezintă un risc fie prin prisma faptului că este posibil ca aceștia să săvârșească alte fapte penale, fie prin aceea că punerea în libertate ar determina o reacție de dezaprobare din partea opiniei publice.
Acest pronostic pe care judecătorul îl face asupra pericolului pentru ordinea publică este realizat în raport de gravitatea concretă a faptei săvârșite și de periculozitatea făptuitorului (comportamentul anterior al acestuia).
Sunt însă situații când gravitatea faptei săvârșite este suficientă pentru a evidenția pericolul pe care făptuitorul îl prezintă pentru ordinea publică, chiar dacă anterior a avut un comportament corespunzător.
De aceea, Curtea consideră că în cauză gravitatea faptelor și periculozitatea inculpaților, cunoscuți cu antecedente penale justifică aprecierea că aceștia prezintă pericol pentru ordinea publică și întrucât este îndeplinită și condiția privind mărimea pedepsei pentru infracțiunea reținută, sunt îndeplinite condițiile pentru incidența art. 148 lit. f raportat la art. 143 Cod procedură penală.
Curtea constată că în raport de complexitatea cauzei și nr. inculpaților luarea acestei măsuri preventive era necesară și pentru soluționarea cu celeritate a procesului penal.
De aceea, va respinge ca nefondate recursurile formulate conform art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală și în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală îi va obliga, pe inculpați la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpații, și împotriva încheierii din 21.09.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
Obligă fiecare recurent la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-16.11.2009
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera, Leontina Cișmașiu