Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 19/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

(3002/2009)

DECIZIA PENALĂ NR. 19

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06.01.2010

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Cristina Rotaru

JUDECĂTOR 2: Luciana Mera

JUDECĂTOR 3: Viorica Costiniu

GREFIER - - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL B - a fost reprezentat prin procuror.

Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 15.12.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut in ședința publică răspunde recurentul inculpat iîn stare de arest și asistat de avocat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul de către grefierul de ședința, după care:

Recurentul inculpat declară că este de acord cu asistența din oficiu.

Constatând că nu sunt excepții de invocat sau cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii de ședință din data de 15.12.2009 și pe fond, rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia, respectiv cercetarea acestuia în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În subsidiar, solicită înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau tara, inculpatul urmând a se supune obligațiilor dispuse de instanță, neexistând riscul influențării administrării probatoriului sau aflării adevărului în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului, ca neîntemeiat, încheierea de ședință fiind legală și temeinică, în mod corect fiind menținută starea de arest preventiv, motivat de faptul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive există și în continuare. Instanța a reținut, în ceea ce privește întrunirea disp. art.143 Cpp, că nu sunt administrate probe din care să se contureze o altă situație de fapt, diferită de cea care rezultă din indiciile temeinice existente la momentul luării măsurii arestării preventive. În raport de stadiul procesual al cauzei, de împrejurarea că nu s-au modificat temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive, de pericolul social pe care îl prezintă judecarea inculpatului în stare de libertate, starea de recidivă în care acesta se află, în mod corect tribunalul a menținut starea de arest preventiv.

În ultimul cuvânt, recurentul inculpat declară că dorește să fie judecat în stare de libertate întrucât s-a predat singur la poliție.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din 15.12.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr-, în baza art.3002și art.160 alin.1 și 3. pr. pen. s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, instanța apreciind că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.

Împotriva încheierii de mai sus a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, pe motiv că nu se mai impune privarea sa de libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Examinând încheierea recurată, față de motivele invocate și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.141 cu referire la art.3856alin.3 pr. pen. Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g și i cu aplicarea art.37 lit.a, b pen. reținându-se în sarcina acestuia că în noaptea de 2/3.05.2009 în jurul orei 100, împreună cu coinculpatul, prin escaladarea și forțarea unui geam tip termopan, a pătruns în imobilul nr.16 situat în B din str. - între Vii, sector 2, aparținând părții vătămate, reprezentând locuință și punct de lucru al SRL B de unde a sustras mai multe bunuri, respectiv telefoane mobile, centrală termică, acumulatori auto, lustre, scule electrice, jante auto.

Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea din 5.05.2009, dată de Judecătoria Sectorului 2 B, reținându-se incidența art.148 lit.f alin.1 pr. pen.

Prin sentința penală nr.635 din 4.11.2009 a Judecătoriei sectorului 2 Baf ost condamnat la 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru infracțiunea mai sus reținută și împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că există indicii temeinice din care rezultă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost arestat preventiv.

Pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar față de dispozițiile art.136 pr. pen. ținând cont de gradul de pericol social ridicat al infracțiunii - fiind vorba despre un furt din locuință comis împreună cu o altă persoană, în timpul nopții și prin efracție, de antecedentele penale ale inculpatului, dar și de pronunțarea în primă instanță a unei hotărâri de condamnare, instanța de apel a apreciat în mod corect că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Față de cele reținute, se apreciază că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.160 alin.3 pr. pen. cu referire la art.148 lit. raportat la art.143 pr. pen.

În consecință, constatând că încheierea instanței de apel este legală și temeinică, conform art.38515pct.1 lit.b pr. pen. Curtea va respinge recursul ca nefondat, iar conform art.192 al.2 pr. pen. va obliga recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 15.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.

Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 6.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

a

Red.

Dact. 2 ex./20.01.; 25.01.2010

Președinte:Cristina Rotaru
Judecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera, Viorica Costiniu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 19/2010. Curtea de Apel Bucuresti