Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 2/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 2/R/2010
Ședința publică din data de 05 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Monica Rodina JUDECĂTOR 2: Livia Mango Iuliana Moldovan
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminialitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, aflat în arestul IPJ B, împotriva încheierii penale fără număr din data de 18 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița N, în dosar nr-, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv față de inculpatul.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de ales, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii penale din data de 18 decembrie 2009, prin care instanța de fond, în temeiul art. 3002rap. la art. 160 proc.pen. a menținut măsura arestului preventiv. Apreciază soluția pronunțată ca fiind netemeinică și nelegală.
Față de inculpatul s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv la data de 26 noiembrie 2008, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 și proxenetism, prev. de art. 329 pen. Au trecut 14 luni de zile de la luarea măsurii arestului preventiv. Pe fondul cauzei s-a procedat la cercetarea judecătorească. S-a dat citire actului de sesizare, s-a procedat la audierea inculpatului, a părților vătămate, a coinculpaților, unui număr impresionant de martori. Acest moment este important sub aspectul trecerii unui termen rezonabil. de 1 an și 2 luni de zile de la data la care a fost dispusă măsura arestului preventiv. Art. 143 și art. 148 lit. f proc.pen. prevăd existența și necesitatea sancționării pericolului concret pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta inculpatul.
Curtea de APEL CLUJa pronunțat decizia penală nr. 336 din data de 1 iunie 2007, prin care a examinat această problemă, a disp. art. 148 lit. f proc.pen. și a constatat că trecerea timpului nu poate fi apreciată în defavoarea unui inculpat ci în favoarea acestuia. Pericolul pentru ordinea publică este mult diminuat cu ocazia trecerii unui anumit interval de timp.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. 2 din Legea nr. 678/2001. Până în prezent au fost audiate două părți vătămate și, care au arătat aspecte importante care ar trebui să ducă la achitarea inculpatului de sub învinuirea prev. de art. 12 alin. 2 din Legea nr. 678/2001. Aceste părți vătămate au arătat modul în care au ajuns să lucreze în străinătate. În această situație apreciază că poricolul concret pentru ordinea publică a fost mult diminuat. Ambele părți vătămate au arătat că nu manifestă vreo reacție de frică, de teamă față de inculpat. Inculpatul nu a luat legătura cu aceste părți vătămate și nu a încercat să influențeze poziția acestora. Singura problemă se canalizează pe declarația părții vătămate, care și-a menținut poziția procesuală, iar faptele relevate de aceasta se încadrează la disp. art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001. Celelalte fapte reținute în sarcina inculpatului nu sunt mult analizate de parchet. Au fost folosite doar la propunerea de luare a măsurii arestului preventiv față de inculpat și sunt analizate la modul în care ar putea să justifice menținerea măsurii arestului preventiv.
Apreciază că termenul rezonabil în acest dosar s-a împlinit, iar pericolul concret pentru ordinea publică este mult diminuat la acest moment, tocmai pentru declarațiile date de părți în fața instanței de fond.
În principal, solicită revocarea măsurii arestului preventiv, iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Reprezentanta DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat. Apreciază că instanța de fond prin încheierea penală din data de 18 decembrie 2009 a menținut legal și temeinic starea de arest preventiv a inculpatului. Temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii arestului preventiv impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, cu consecința judecării în stare de libertate.
CURTEA
Prin Încheierea penală din 18 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, conform art. 300/2 Cod procedură penală rap.la art. 160/b Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive luate față de inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 12 al. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 modificată, art. 12 al. 1 și 2 lit. a din legea nr. 678/2001 modificată cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, art. 12 al. 1 din Legea nr. 678/2001 modificată, art. 329 al. 1 Cod penal, art. 329 al. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, art. 293 al. 1 Cod penal, art. 31 al. 2 Cod penal, rap.la art. 289 al. 1 Cod penal, art. 321 al. 1 Cod penal, art. 25 Cod penal rap.la art. 293 al. 1 Cod penal, art. 297 al. 1 Cod penal, art. 14 din OUG nr. 55 /2002 ( modificată), toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile ce au stat la baza luării acesteia subzistă.
S-a respins cererea formulată de petentul, privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara (localitatea), ca fiind neîntemeiată.
Petentul a fost obligat să plătească statului suma de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Bistrița -N nr.33 D/P/2008, a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 alin.1 și 2 lit. "a" din Legea nr. 678/2001 modificată, art. 12 alin.1 și 2 lit. "a" din Legea nr. 678/2001 modificată cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001, modificată, art. 329 alin.1 Cod penal, art. 329 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. "a" Cod penal; art.293 al.1 Cod penal, art.31 al.2 rap. al art.289 al.1 Cod penal, art.321 al.1 Cod penal, art.25 Cod penal rap. al art.293 al.1 Cod penal, art.279 al.1 Cod penal, art.14 din OUG nr.55/2002 modificată, toate cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, împotriva sa fiind luată măsura arestării preventive, pentru o durată de 29 de zile, prin Încheierea penală nr. 70/CC/26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, această hotărâre rămânând definitivă prin Încheierea penală nr. 122/R/2.12.2008 a Curții de APEL CLUJ, care a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Măsura arestării preventive a fost prelungită ulterior prin Încheierile penale nr: 73/CC/2008 a Tribunalului Bistrița -N, 8/R/2009 a Curții de APEL CLUJ, 13/CC/2009 a Tribunalului Bistrița -N, pentru o perioadă de câte 30 de zile.
La luarea măsurii arestării preventive s-a reținut că prin Ordonanța din 26.11.2008 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, trafic de persoane prev. de art. 12 alin.1 din lege, trafic de persoane, prev. de art. 12 alin.1 și 2 lit. "a" din același act normativ, proxenetism prev. de art. 329 alin.1 Cod penal (două fapte, din care una cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal) și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 alin.1 din nr.OUG 195/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, întrucât:
1. În cursul lunii februarie 2008 inculpatul a cunoscut-o întâmplător pe partea vătămată, în vârstă de 19 ani și după ce s-a mai întâlnit cu aceasta de câteva ori i-a lăsat impresia că o simpatizează.
În data de 07 martie 2008, după ce partea vătămată a ieșit de la serviciu (lucra la SC B), i-a propus să meargă împreună până în Ungaria pentru a asista la un concurs de câini. Partea vătămată a acceptat propunerea inculpatului astfel că au plecat în aceeași zi în Budapesta, cazându-se la un hotel.
În ziua următoare inculpatul i-a cerut părții vătămate să-l însoțească până în Austria, sub pretextul că urmează să primească niște lucruri de la un prieten. Partea vătămată a acceptat însă cu condiția ca duminică seara să se reîntoarcă în B pentru a putea merge de luni la serviciu.
Așa fiind, deși nu avea permis auto inculpatul a transportat-o pe partea vătămată până în orașul, unde a plasat-o la un club ("puf") predând-o unei persoane cu numele de "" care se comporta ca fiind patroana "pufului". În aceste împrejurări i s-a adus la cunoștință părții vătămate că trebuie să practice prostituția.
Partea vătămată a încercat să riposteze însă în cele din urmă, constrânsă și amenințată de inculpat s-a supus "regimului" impus de acesta, prostituându-se la cluburile patronate de "" din Austria și Germania, până în data de 3 mai 2008 când a reușit să fugă și să ajungă în țară. Banii câștigați de partea vătămată din prostituție în sumă de aproximativ 5.000 Euro au fost preluați de patroana "" care era în relații bune cu inculpatul și căruia i-a predat cca. 2500 Euro.
2. În cursul lunii februarie 2007 inculpatul a recrutat-o prin fraudă pe partea vătămată promițându-i că-i va găsi un loc de muncă la un club din Elveția (ca damă de companie) și după ce i-a achitat taxele pentru eliberarea pașaportului a trimis-o cu un autoturism condus de învinuitul în această țară, unde a fost plasată la un club denumit "" din apropierea orașului.
Aici, partea vătămată a fost obligată să practice prostituția iar banii obținuți în acest mod i-a pus la dispoziția inculpatului și i-au cheltuit împreună. Ulterior în baza aceleiași rezoluții infracționale acționând tot prin inducere în eroare a părții vătămate, căreia i-a promis ca o va lua in căsătorie,inculpatul a determinat-o să practice în continuare prostituția in cluburi din Austria și Elveția în perioada 07.04.-22.12.2007, cea mai mare parte a banilor fiind însușită de inculpat si cheltuită in interes propriu.
3. După reîntoarcerea în țară, la 22 decembrie 2007, dându-și seama că a fost indusă în eroare de inculpat și că acesta doar a profitat de pe urma sa, martora i-a cerut inculpatului, ca în eventualitatea plecării ei la cluburi din străinătate să împartă banii obținuți din prostituție în sensul de ai reveni 70% din câștig.
În aceste condiții, în jurul datei de 20 ianuarie 2008, martora a fost transportată de inculpat (care nu deținea permis de conducere) cu un autoturism la clubul "" din orașul - Austria, unde s-a prostituat într-o primă fază, la începutul lunii martie 2008, când a fost mutată din clubul "" din Passau - Germania, unde a practicat prostituția până în jurul datei de 5 mai 2008. Banii obținuți din prostituție au fost însușiți de inculpat, circa 4000 EURO, contrar înțelegerii cu partea vătămată, conform căreia îi revenea doar 30% din câștig.
4. În perioada mai - august 2008 inculpatul, acționând împreună cu învinuitul (cercetat în acest dosar) a îndemnat-o în mai multe rânduri pe numita să practice prostituția in Elveția, înlesnind acest fapt prin intermediul învinuitului și trăgând foloase de pe urma practicării ei prin însușirea sumelor de bani produse în acest mod.
5. În perioada cuprinsă între sfârșitul lunii noiembrie - începutul lunii decembrie 2006 inculpatul împreună cu învinuitul, acționând în baza unei înțelegeri prealabile, au recrutat-o prin fraudă pe partea vătămată (cu promisiunea că îi vor oferi un loc de muncă în Elveția ca dansatoare) în scopul prestabilit al exploatării ei prin obligarea la practicarea prostituției.
Ca urmare, la data de 18 decembrie 2006, învinuitul a transportat-o pe partea vătămată cu un autoturism în orașul unde a plasat-o la clubul de noapte "", în care timp de două luni de zile (până la sfârșitul lunii februarie 2007) a fost obligată să practice prostituția iar banii obținuți în acest mod au fost ridicați fie de învinuitul fie de prieteni de ai inculpatului.
6. În perioada cuprinsă între începutul lunii ianuarie 2008 și 25.11.2008 inculpatul a condus, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mai multe rânduri diferite autoturisme, fie pe teritoriul României fie pe teritoriul altor state din Uniunea Europeană (precum Ungaria, Austria, Germania) deși nu poseda și nu posedă permis de conducere auto pentru nici o categorie de autovehicule.
În urma examinării actelor și probelor existente în dosarul de urmărire penală instanța a constatat că există probe și indicii suficiente, în sensul dispozițiilor art.143 Cod procedură penală, că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost cercetat, relevante fiind: declarația părții vătămate filele 11-19, 49-55, filele 86-95, filele 117-124, declarațiile martorilor filele 56-58, filele 62 - 64, filele 64 - 65, filele 71-74, fila 75-78, fila 83 -84, filele 80-82, fila 125-126, fila 166-168, probe aflate în volumul I, precum și transcrierile convorbirilor telefonice existente în volumul II al dosarului.
S-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.148 litera f Cod procedură penală, ale cărui cerințe sunt îndeplinite cumulativ, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care este cercetat este mai mare de 4 ani, iar lăsarea in libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acest din urmă aspect rezultând din gravitatea deosebită a faptelor comise în mod repetat pe durata unui interval de timp, în dauna mai multor tinere, dar și din urmările cauzate, examinat și din perspectiva reacției negative ce ar putea fi generată în rândul societății civile în situația în care împotriva unor asemenea infracțiuni organele judiciare nu ar acționa prompt și eficient; infracțiunile de trafic de persoane și proxenetism, având o rezonanță sporită în rândul opiniei publice, determinând un sentiment firesc de dezaprobare din partea colectivității, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează acuzația săvârșirii unor fapte grave sunt cercetate în stare de libertate.
În consecință, a fost admisă ca fiind întemeiată propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița -N, astfel că în baza art.149 indice 1 aliniat 9 Cod procedură penală, a fost dispusă arestarea preventivă a inculpatului pe durata a 29 de zile, începând cu data de 26 noiembrie 2008, ora 21,30 și până în data de 24.12.2008, ora 21,30. Ulterior, la data de 15 decembrie 2008, s-a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmării penale față de același inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea, prev. de art. 293 alin.1. Cod penal; participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 31 alin.2 Cod penal, rap. la art. 281 alin.1 Cod penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin.1 Cod penal, precum și un nou act material comis în noaptea de 9 august 2008, componentă a infracțiunii continuate de conducere fără permis.
În sarcina inculpatului s-a reținut comiterea infracțiunilor mai sus menționate în dauna părții vătămate - (pe care prin fraudă, a recrutat-o și transportat-o la începutul lunii martie 2008 în orașul din Austria, unde a plasat-o la un club de noapte în care a fost obligată să practice prostituția) și față de care ulterior au fost extinse cercetările pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin.1 din Legea 678/2001 modificată, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, în dauna martorei prev. de art. 12 alin.1 și 2 lit. "a" din Legea nr. 678/2001 modificată, în dauna părții vătămate, proxenetism prev. de art. 329 alin.1 Cod penal, față de (în cursul anului 2008) și față de (în perioada mai - august 2008) precum și conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere auto, prev. de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal toate comise în cursul nopții de 9 august 2008, când în jurul orelor 2,14 fost depistat în trafic conducând autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare - 367-S (valabilitate 4.09.2008) pe strada - - din B, iar cu ocazia încheierii procesului verbal de contravenție și-a declinat identitatea fratelui său născut la 1.11.1975, cu domiciliul în B-. A,.1, determinându-l pe agentul de poliție, să încheie procesul verbal seria - nr. -/10.08.2008, în cuprinsul căruia, fără vinovăție a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului cu privire la identitatea persoanei care a comis contravenția de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, având în sânge o îmbibație alcoolică de 0,14 gr%O alcool pur în aerul respirat, precum și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 alin.1 Cod penal, comisă în noaptea de 8 august 2008, când în timp ce se afla într-un loc public la localul "Pro " din B, l-a lovit pe numitul - agent de pază la - de securitate B, provocând scandal public și tulburând în acest fel liniștea publică.
S-a apreciat raportat la această stare de fapt, ca relevante declarațiile martorilor (62 vol I din ), (64) (66), (69), (71), (75), (80), (83) și (86), (125), precum și procesele verbale de efectuare a percheziției domiciliare, fișa de cazier a inculpatului existentă la fila 36 vol.III dosar, declarațiile părților vătămate, și.
Examinând materialul probator aflat la dosarul cauzei, prin prisma dispozițiilor art.300/2 rap.la art.160/b Cod procedură penală, instanța a apreciat că măsura arestării preventive privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 alin.1 și 2 lit. "a" din Legea nr. 678/2001 modificată, art. 12 alin.1 și 2 lit. "a" din Legea nr. 678/2001 modificată cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001, modificată, art. 329 alin.1 Cod penal, art. 329 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. "a" Cod penal, art.293 al.1 Cod penal, art.31 al.2 rap. al art.289 al.1 Cod penal, art.321 al.1 Cod penal, art.25 Cod penal rap. al art.293 al.1 Cod penal, art.279 al.1 Cod penal, art.14 din OUG nr.55/2002 modificată, toate cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, este legală și temeinică, urmând a fi menținută, întrucât temeiurile ce au stat la baza luării acesteia subzistă.
S-a apreciat că sunt întrunite condițiile prev. de art.143 Cod procedură penală, întrucât sunt probe și indicii temeinice că inculpatul a desfășurat activitățile pentru care este trimis în judecată (relevante fiind declarațiile martorilor (62 vol I dosar ), (64) (66), (69), (71), (75), (80), (83) și (86), (125), precum și procesele verbale de efectuare a percheziției domiciliare, fișa de cazier a inculpatului existentă la fila 36 vol.III dosar, precum și declarațiile părților vătămate, și, transcrierile înregistrărilor telefonice aflate la dosarul cauzei, precum și celelalte acte aflate la dosarul cauzei), raportat la care s-a reținut comiterea infracțiunilor mai sus menționate în dauna părții vătămate - (pe care prin fraudă, se susține că a recrutat-o și transportat-o, la începutul lunii martie 2008 în orașul din Austria, unde plasat-o la un club de noapte în care a fost obligată să practice prostituția), în dauna părții vătămate, față de (în cursul anului 2008) și față de (în perioada mai - august 2008), precum și conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere auto, prev. de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal toate pretins comise în cursul nopții de 9 august 2008, când în jurul orelor 2,14 fost depistat în trafic conducând autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare - 367-S (valabilitate 4.09.2008) pe strada - - din B, iar cu ocazia încheierii procesului verbal de contravenție și-a declinat identitatea fratelui său născut la 1.11.1975, cu domiciliul în B-. A,.1, determinându-l pe agentul de poliție, să încheie procesul verbal seria - nr. -/10.08.2008, în cuprinsul căruia, fără vinovăție a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului cu privire la identitatea persoanei care a comis contravenția de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, având în sânge o îmbibație alcoolică de 0,14 gr%O alcool pur în aerul respirat, precum și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 alin.1 Cod penal, comisă în noaptea de 8 august 2008, când în timp ce se afla într-un loc public la localul "Pro " din B, l-a lovit pe numitul - agent de pază la - de securitate B, provocând scandal public și tulburând în acest fel liniștea publică, aspecte analizate în cuprinsul Încheierii penale nr.13/CC/2009 a Tribunalului Bistrița -N (definitivă prin Încheierea penală nr.22/R/2009 a Curții de APEL CLUJ ).
De asemenea sunt întrunite condițiile prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, întrucât pedeapsa pentru infracțiunile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive este mai mare de 4 ani și există un pericol concret pentru ordinea publică (persistent și în prezent, nefiind dovedit contrariul), rezidând în gravitatea deosebită a infracțiunilor menționate, în modalitatea și împrejurările în care se susține că acestea au fost comise, de potențialul violent al inculpatului, în amploarea deosebită a activității infracționale reținută în sarcina inculpatului, acesta fiind acuzat de comiterea unui număr de 10 infracțiuni într-un interval de timp relativ scurt, precum și de reacția cert negativă a societății civile, în situația în care inculpatul ar fi pus în libertate, dată fiind gravitatea și numărul mare al infracțiunilor pentru care acesta este trimis în judecată, în acest sens fiind și practica CEDO (hotărârea Labita împotriva Italiei, cauzele Neumeister Austria și Stasaitis Lituania), apreciindu-se că luarea unei măsuri mai puțin restrictive (de ex.măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, solicitată de inculpat) ar impieta asupra actului de justiție.
Cât privește susținerea că s-a împlinit termenul rezonabil s-a menționat faptul că primul termen de judecată a fost fixat pentru data de 9.04.2009, dată la care noul apărător ales al inculpatului, av., a solicitat un termen de judecată pentru pregătirea apărării, fiind recent angajat în cauză, la termenul de judecată din data de 7.05.2009 s-a constatat lipsa de procedură cu coinculpatul (citat cu mandat de aducere, constatându-se că este plecat în străinătate), la data de 4.06.2009, s-a formulat cerere de amânare de către noul apărător ales al inculpatului, av., pentru pregătirea apărării, la data de 22.07.2009 s-a constatat lipsa de procedură cu partea vătămată, care se mutase de la adresa la care locuia, și unde fusese citată, neputându-se afla noua adresă, astfel că s-a dispus citarea acesteia prin publicitate, iar la data de 17.09.2009 s-a dat citire actului de sesizare, după care au fost audiați martori, la termenul de judecată din data de 18.12.2009 a fost citit actul de sesizare inculpatului, și au fost de asemenea audiați martori, față de complexitatea cauzei apreciindu-se că, dimpotrivă, termenul rezonabil nu este depășit.
De altminteri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și-a precizat opinia în cauzeleîmpotriva Germaniei,împotriva Austriei, împotriva Austriei (opinie confirmată mai apoi în mai multe hotărâri împotriva Italiei), că, în această materie, trebuie ținut seama de complexitatea cazului - dacă e adevărat că un acuzat reținut are dreptul la examinarea mai rapidă a cazului său, aceasta nu trebuie să prejudicieze eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării cât și acuzării ocazia de a prezenta mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare și de a se pronunța doar după ce au reflectat îndelung asupra existenței infracțiunii și a pedepsei.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii arestării preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în disp.art.140 Cod procedură penală, referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză, iar faptul că alte persoane sunt trimise în judecată în judecată în același dosar, în stare de libertate, nu este un argument convingător, și mai ales prevăzut de lege, pentru punerea în libertate a inculpatului, în contextul aspectelor reținute mai sus, mai ales că situația juridică a inculpatului nu este identică sau similară celei a coinculpatului, pentru a se pune problema egalității de tratament juridic.
În ceea ce privește cererea de revocare a măsurii arestului preventiv-potrivit art.139 alin.2 Cod procedură penală, s-a reținut că aceasta este admisibilă când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, iar înlocuirea măsurii preventive poate avea loc când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
În speță nu s-a făcut dovada că nu mai există temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive, sau că aceste temeiuri s-au schimbat, iar susținerea că instrumentarea cauzei cu inculpatul în stare de libertate ar putea avea loc, raportat la poziția procesuală a inculpatului, care deja a fost audiat și a colaborat cu organele de urmărire penală și cu instanța, dând declarații sincere, este nerelevantă în cauză, nefiind un motiv prevăzut de lege pentru admisibilitatea unei cereri de revocare a măsurii arestării preventive sau a înlocuirii acesteia cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate (obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea), iar în ceea ce privește sinceritatea declarațiilor inculpatului, aceasta va putea fi analizată doar în contextul raportării sale la celelalte probe ce au fost și vor fi administrate în cauză.
În consecință, conform art. 300/2 Cod procedură penală rap.la art. 160/b Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive luate față de inculpat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie.
In susținerea motivelor de recurs inculpatul prin apărătorul său ales a precizat că în cauză nu se mai impune menținerea măsurii arestului preventiv raportat la faptul că au trecut 14 luni de zile de la luarea măsurii arestului preventiv,astfel că termenul rezonabil în acest dosar s-a împlinit, iar pericolul concret pentru ordinea publică este mult diminuat la acest moment, tocmai pentru declarațiile date de părți în fața instanței de fond.
Pe de altă parte,temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă, împrejurare față de care a solicitat revocarea măsurii arestului preventiv iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Analizând recursul formulat pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
În urma examinării actelor și probelor existente la dosar s-a reținut în mod corect că în cauză există probe și indicii suficiente în sensul disp.art.143 pr.pen. că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost cercetat. Aceste probe au fost reținute pe baza depozițiilor părților vătămate, precum și pe baza declarațiilor martorilor, și.
S-a reținut de asemenea în mod corect că sunt incidente disp.art.148 lit.f pr.pen. atât cu privire la cuantumul pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat cât și cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea faptelor comise în mod repetat, pe o durată îndelungată, în dauna mai multor tinere cu consecința generării unei reacții negative în rândul societății civile în ipoteza în care reacția organelor judiciare în situația comiterii unei astfel de infracțiuni nu ar reacționa suficient de prompt.
În privința apărării ordinii publice, Curtea Europeană a arătat că anumite infracțiuni prin gravitatea deosebită și reacția publicului pot crea o stare de neliniște capabilă să justifice temporar detenția preventivă însă acest factor poate fi pertinent și suficient numai în situația în care se bazează pe fapte capabile să demonstreze că eliberarea acuzatului tulbură în mod real ordinea publică.
În cauză este evident că pericolul concret pentru ordinea publică subzistă, pericol ce rezultă atât din natura infracțiunilor presupus comise, din modalitatea concretă de concepere a activității infracționale și din rezonanța socială a faptei comise în rândul comunității din care face parte inculpatul.
În ceea ce privește durata stării de detenție, în sensul jurisprudenței CEDO, durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate prin jurisprudența curții, în special în funcție de complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. În materie penală, dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil are ca scop evitarea ca inculpatul să rămână prea mult timp intr-o stare de incertitudine cu privire la soarta sa.
În cauză împotriva inculpatului a fost luată măsura arestării preventive pentru o durată de 29 zile, prin încheierea nr.70/CC/26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N, definitivă prin încheierea penală nr.122/R/2.12.2008 a Curții de APEL CLUJ, măsura fiind menținută ulterior de către instanță din 60 în 60 de zile.
Raportat însă la complexitatea cauzei, numărul mare de părți vătămate și de martori, Curtea apreciază că durata arestării preventive a inculpatului răspunde exigențelor impuse de principiul duratei rezonabile.
Raportat la toate aceste considerente, Curtea apreciază că în mod corect s-a reținut că măsura arestării preventive a inculpatului se impune a fi menținută, înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi localitatea nu se impune, astfel având în vedere și disp.art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În temeiul art.192 al.2 pr.pen. va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs, inclusiv a onorariului avocațial parțial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul născut la 15 august 1977, aflat în arestul IPJ B împotriva încheierii penale din data de 18.12.2009 a Tribunalului Bistrița N.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 50 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției, onorariu parțial av..
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 5 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.
Dact./4ex.
13.01.2010
Președinte:Monica RodinaJudecători:Monica Rodina, Livia Mango Iuliana Moldovan