Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 234/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr.1032/2/2010

301/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.234/

Ședința publică din data de 9 februarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Antoaneta Nedelcu

JUDECĂTOR 2: Mihai Oprescu

JUDECĂTOR 3: Viorel Adrian

GREFIER:

*****************

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 12.01.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu- avocat, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului, recurentul - inculpat, fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.

Apărătorul din oficiu al recurentului - inculpat, solicită admiterea recursului declarat de către inculpat împotriva încheierii de ședință din data de 12.01.2010, pronunțată de Tribunalul București, casarea încheierii atacate iar pe fond, rejudecând, judecarea inculpatului în stare de libertate. Apreciază că inculpatul se bucură de circumstanțe atenuante, având în vedere atitudinea procesuală a inculpatului în raport de fapta pentru care a fost reținut. Solicită a se avea în vedere datele personale ale inculpatului, în sensul că aceasta nu este cunoscut cu antecedente penale, are un domiciliu stabil și nu există indicii că inculpatul ar încerca să zădărnicească buna desfășurare a procesului penal. față de aceste considerente, solicită, în principal, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate, iar în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsii țara sau localitatea.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, apreciind că această măsură preventivă este pe deplin justificată, având în vedere că inculpatul a săvârșit două infracțiuni de tâlhărie, în concurs, circumstanțele în care au fost săvârșite aceste fapte precum și gravitatea acestora.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că recunoaște și regretă săvârșirea faptelor și solicită să fie judecat în stare de libertate.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea din 12.01.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în baza art.3002rap. la art. 160 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunii reținute și modalitatea concretă de săvârșire.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.

Inculpatul, prin apărător, arată că temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului, astfel că se impune lăsarea în libertate a acestuia, având în vedere și împrejurarea că nu este cunoscut cu antecedente penale, are un domiciliu stabil și nu există indicii că ar încerca să zădărnicească buna desfășurare a procesului penal.

În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Astfel, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. c Cod penal, reținându-se că în dimineața zilei de 30.07.2009, în jurul orelor 09,20, inculpatul, în două împrejurări diferite, pe străzi diferite din sectorul 6 B, a smuls de la gâtul părții vătămate I și, lănțișoarele din aur pe care le purtau, după care a fugit.

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive (art.143 rap. la art.148 lit. f Cod procedură penală), Curtea apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată de art.143 alin. ultim Cod procedură penală acestei noțiuni, că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat.

Totodată, sunt îndeplinite și cerințele prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și gravitatea faptelor, la modalitatea de comitere a acestora, precum și la persoana inculpatului, existând temerea că, pus în libertate, ar săvârși și alte fapte de același gen.

Într-adevăr, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care este trimis în judecată inculpatul, de împrejurările în care se reține că acestea ar fi fost săvârșite, cât și de urmările socialmente periculoase, Curtea reține că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate în rândul societății civile, putând fi zădărnicit sentimentul că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social cum este cazul infracțiunii de tâlhărie.

Este adevărat că libertatea individuală trebuie să fie protejată, dar acest lucru nu trebuie să stânjenească eforturile autorităților în administrarea probelor și în desfășurarea procesului penal.

Pentru considerentele apreciate ca temeinice în menținerea măsurii arestării preventive, cererea privind înlocuirea acestei măsuri cu una mai blândă, respectiv obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea, apare ca fiind neîntemeiată și pe cale de consecință nu poate fi primită de

Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat și în consecință, în baza art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.

Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală Curtea, în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din 12.01.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.

Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red.

Dact. /03.03.2010

2 ex.

Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală

Președinte:Antoaneta Nedelcu
Judecători:Antoaneta Nedelcu, Mihai Oprescu, Viorel Adrian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 234/2010. Curtea de Apel Bucuresti