Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 347/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori.

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 347/R/.2009

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.07.2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Popa Aurora

JUDECĂTOR 2: Galeș Maria

JUDECĂTOR 3: Pușcaș Mircea

GREFIER: - -

Ședința de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio conform prevederilor art. 304 alin. 1 cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul recurent fiul lui și ns. la 11.02.1972 în prezent în Penitenciarul Oradea având ca obiect menținere măsură arestare preventivă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul în stare de arest asistat de apărătorul din oficiu al acestuia av. în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3447 din 22.07.2009 emisă de Baroul Bihor.

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa fost reprezentat de procuror, -.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care

Inculpatul recurent depune la dosarul cauzei un memoriu.

Procurorul, avocatul inculpatului recurent, inculpatul recurent, nu mai au alte probe de solicitat în cauză.

Nemaifiind excepții sau alte cereri de formulat instanța, consideră cauza lămurită, iar în baza art. 385 ind. 13 cod procedură penală acordă părților cuvântul asupra recursului.

Avocat inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe cale de consecință cercetarea inculpatului în stare de libertate întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii nu mai subzistă și nu sunt temeiuri noi. Solicită a se avea în vedere și cele invocate de inculpat în memoriul depus la dosar.

Reprezentantul parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că nu au survenit elemente noi care să justifice punerea în libertate a inculpatului.

Instanța în baza art. 385 ind. 13 al. 3 cod procedură penală acordă ultimul cuvânt inculpatului recurent care solicită punerea în libertate.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față pe baza actelor de la dosar instanța constată că:

Prin încheierea penală din 15 iulie 2009, Tribunalul Bihor în baza art.300 ind.2 rap.la art. 160 lit.b Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, născut la 11.02.1972 în S, jud. B, fiul lui și, în prezent deținut in Penitenciarul Oradea, măsură luata prin încheierea nr. 26 din 8 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, in baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventiva nr.35/2008 de către aceeași instanța.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Bihor, examinând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, a constatat că inculpatul a fost arestat la data de 8 iulie 2008 în baza încheierii penale 26/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă 35/2008, cu motivarea că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care este acuzat este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Instanța reținând că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat și subzistă pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a acestuia, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 300/2 combinat cu art. 160/b alin.3 și C.P.P. prevederile art. 23 alin.4/2 din Constituția României și dispozițiile art. 5 paragraful l lit,c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale va a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar pentru aceleași considerente, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege a declarat recurs inculpatul care prin intermediul apărătorului său a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe cale de consecință cercetarea inculpatului în stare de libertate întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii nu mai subzistă și nu sunt temeiuri noi.

Verificând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 ind. 6 și art. 385 ind. 14 din codul d e procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare invocate de art. 385/9 din același cod, se constată că încheierea atacată este legală și fondată iar recursul inculpatului neîntemeiat și va fi respins în consecință.

Temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au încetat și ele impun în continuare privarea de libertate, pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele reținute în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani și în cauză există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În speță, pericolul social potențial se apreciază în raport cu comportamentul inculpaților, reacția opiniei publice, precum și rezonanța faptelor comise.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și prin starea de neliniște, de sentimentul de insecuritate în rândul societății, generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Astfel fiind, în baza prevederilor art.385/15 pct.1 lit. Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarate de inculpat, menținându-se ca temeinică și legală încheierea recurată.

În baza art. 192 al. 2 cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală,

Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale din, 15 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 23.07.2009

Președinte Judecător Judecător Grefier

Judecător aflat în concediu Judecător aflat în concediu

de odihnă semnează de odihnă semnează

președintele instanței președintele instanței

Red.dec. pen. jud.

28.07.2009

Red. înch.. C,

Tehnored. Gref. M/

28.07.2009/ 2 ex.

Președinte:Popa Aurora
Judecători:Popa Aurora, Galeș Maria, Pușcaș Mircea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 347/2009. Curtea de Apel Oradea