Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 512/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ Nr.512/R/2009
Ședința publică din 18 august 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Valentin Chitidean JUDECĂTOR 2: Delia Purice Ioana Cristina
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin
PROCUROR -
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații inculpații și împotriva încheierii din 28.07.2009 a Tribunalului Bistrița N, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv față de inculpat.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. din cadrul Baroului C și inculpatul, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. din cadrul Baroului C, ambii avocații cu împuterniciri avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, inculpații, întrebați fiind, arată că își mențin recursurile și sunt de acord să fie asistați de apărătorii desemnați din oficiu.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, rejudecând cauza să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Apreciază că măsura arestului preventiv este exagerată și nejustificată având în vedere că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu mai subzistă, inculpatul n-are antecedente penale, a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată și este posibilă schimbarea încadrării juridice a faptei.
Apărătorul inculpatului solicită în temeiul art.38515pct.2 lit.d Cod pr.pen. admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, rejudecând cauza să se dispună punerea în libertate a inculpatului, iar în subsidiar să se ia o măsură neprivativă de libertate, respectiv interdicția de a nu părăsi localitatea sau țara, arătând că temeiurile prev. de art. 148 lit.f Cod pr.pen. nu subzistă întrucât pericolul pentru ordinea publică în fapt nu există. Chiar dacă în cauză se va pronunța o hotărâre de condamnare a inculpatului, apreciază că gravitatea infracțiunii nu justifică pericolul social concret pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi judecat în stare de libertate.
Mai arată că, inculpatul a avut o conduită bună, nu s-a sustras anchetei, precum și faptul că încheiera atacată încalcă jurisprudența CEDO care în mod constant a dispus că regula în procesul penal o reprezintă libertatea persoanei.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de inculpații și și menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate, apreciind că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului preventiv subzistă și în prezent. S-a constatat în concret că sunt indicidente condițiile prevăzute de art. 143 și 148 lit.f Cod pr.pen. raportat la probele administrate în cauză, faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată sunt sancționate de lege,cu pedepse mai mari de 4 ani și totodată s-a apreciat că modalitatea de comitere a faptei ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, precum și faptul că măsura arestării preventive nu a depășit un termen rezonabil raportat la numărul inculpaților și gravitatea faptelor. arată că cercetarea judecătorească este finalizată, însă s-a acordat un nou termen de judecată pentru a se discuta schimbarea încadrării juridice a faptelor.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă și solicită admiterea recursului și în consecință cercetarea sa în stare de libertate.
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față,
În baza lucrărilor constată că Tribunalului Bistrița N prin încheierea penală din 28 iulie 2009 a, în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b Cod procedură penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpații fiul lui și, născut la data de 6.08.1984 în B, jud. BNC NP.-, fiul lui și, născut la data de 3.11.1986 în B, jud. B N, CNP.-, și, fiul lui și, născut la data de 12.01.1988 în mun. B, jud. B N, CNP. - și reținând că subzistă temeiurile care au stat la baza luării ei, a menținut arestarea preventivă față de fiecare dintre inculpați.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul nr. 78D/P/2008 al DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița N au fost trimiși în judecată: inculpatul, pentru comiterea în concurs real prev.de art. 33 lit. Cod penal a infracțiunii prev.de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, art. 16 din legea nr. 143/2000 infracțiunii prev.de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/2000, infracțiunii prev.de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal și infracțiunii prev.de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal; inculpatul pentru comiterea infracțiunii prev.de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. 2 Cod penal și a celei prev. de art. 26 Cod penal rap.la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, art. 41 al. 2 Cod penal; inculpatul pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, art. 16 din Legea nr. 143/2000; inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, art. 41 al. 2 Cod penal și respectiv prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.
Prin actul de sesizare, în sarcina celor patru inculpați, s-au reținut în esență, următoarele:
La data de 9 decembrie 2008 inculpatul vândut investigatorului sub acoperire " " cantitatea de 5,1 grame rezină de canabis. Această cantitate de drog fost primită de inculpatul de la inculpatul care la rândul său o avea de la inculpatul . La data de 12 decembrie 2008 inculpatul oferit aceluiași investigator sub acoperire cantitatea de 97 grame rezină de canabis pentru care acesta plătit suma de 5000 lei. Cantitatea de rezină de canabis fost primită în ziua anterioară de inculpatul de la inculpatul care o avea de la inculpatul și care la rândul său primise de la inculpatul .
La jumătatea lunii decembrie 2008, la solicitarea inculpatului, coinculpatul a trimis suma de 3600 Euro unei persoane din Spania, care în data de 21 decembrie 2008 a trimis în țară un colet conținând între altele un număr de 80 de bile de hașiș, care fost ridicat de de la transportator (autocarul aparținând SC" "SRL B, unde era șofer ). Cele 80 de bile de hașiș au fost inițial la locuința inculpatului, unde acesta s-a deplasat împreună cu inculpatul . Aici inculpatul și-a reținut 2 bile, iar restul au fost înmânate inculpatului . Pe data de 29 decembrie 2008 inculpatul a predat drogurile primite de la inculpatului spre a le valorifica. Acesta din urmă, împreună cu inculpatul au oferit spre vânzare aproximativ 80 bile de hașiș investigatorului sub acoperire, de la care cei doi au primit suma de 8000 Euro.
Referitor la inculpatul s-a mai reținut în actul de sesizare că începând cu luna octombrie 2008, până la data de 13 ianuarie 2009 a condus în mai multe rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale autoturismul pe care îl deține( nr. de înmatriculare -) deși nu avea permis de conducere auto pentru nici una dintre categoriile prevăzute de lege.
În fine, în sarcina inculpaților și s-a mai reținut că în mai multe rânduri în baza aceleiași rezoluții infracționale, au deținut droguri de risc respectiv rezină de canabis pentru consum propriu.
Față de inculpați fost pusă în mișcare acțiunea penală prin Ordonanța procurorului din 30.12.2008 ( 65-66 și 91-92) în cazul inculpaților și, iar față de coinculpații și (108-109 și 159 - 160) prin Ordonanța din data de 13.01.2009.
Ulterior, prin Încheierea penală nr. 76/CC/30 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul penal nr- s-a dispus arestarea preventivă pe timp de 29 de zile inculpaților și, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev.de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, în esență reținându-se în sarcina acestora comiterea a două, respectiv trei acte materiale de oferire spre vânzare de droguri de risc, la datele de 9, 12 și 29 decembrie 2008.
Prin Încheierea penală nr. 1/CC/14.01. 2009 pronunțată de aceiași instanță în dosarul nr-, s- dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile și inculpaților și, cercetați pentru infracțiuni de trafic de droguri de risc prev.de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 134/2000, art. 41 al. 2 Cod penal și pentru complicitate la infracțiunea prev.de art. 3 alin. 1 din același act normativ ( în cazul acestui din urmă inculpat).
Prin Încheierea penală nr. 8/CC/2009 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr- s-a admis propunerea DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița N de prelungire a arestării preventive cu încă 30 de zile față de fiecare dintre cei patru inculpați.
Recursurile declarate de inculpați împotriva încheierilor de luare și apoi de prelungire măsurii arestării preventive au fost respinse.
Instanțele care au dispus luarea și prelungirea măsurii arestării preventive au reținut faptul că sunt întrunite cerințele art. 143 Cod procedură penală în sensul că există probe și indicii temeinice că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați și au apreciat totodată că sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală. În concret, s- avut în vedere că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În fine, prin Încheierea penală din 25.02.2009, în baza art. 300/1 pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații, și și apreciindu-se că subzistă temeiurile care au determinat luare ei, măsura arestării preventive a fost menținută succesiv privitor la fiecare dintre inculpați, urmând să expire la data de 17.08.2009.
Prin Decizia penală nr. 430/R/ din 30 iunie 2009 Curții de APEL CLUJ, a fost admis (cu opinie separată a unui judecător) recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale din 17.06.2009 a Tribunalului Bistrița N. dispunându-se înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, respectiv cea înscrisă la art. 145/1 Cod procedură penală, a obligării de a nu părăsi țara. Prin aceeași Decizie, Curtea de APEL CLUJa respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul.
Examinând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive din perspectiva dispozițiilor art. 300/2 rap. la art. 160/b pr.pen. instanța a constatat că subzistă motivele care au stat la baza luării ei, privarea de libertate a inculpaților, și justificându-se și pentru perioada următoare, pentru buna desfășurare a procesului penal, fiind îndeplinite cerințele art. 136.pr.pen.
În raport de actele și probele dosarului, instanța a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 143.pr.pen. precum și cele reglementate de art. 148 lit. f pr.pen. privitor la fiecare dintre inculpați. Astfel, pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile deduse judecății sunt mai mari de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În cauza de față, la aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică, trebuie să se țină seama atât de modalitatea concretă în care s-a desfășurat activitatea infracțională, de gravitatea faptelor comise, dar și de rezonanța negativă generată de acestea în comunitatea locală.
Cererea inculpatului de a beneficia de "egalitate de tratament" în raport cu inculpatul, nu va fi însușită având în vedere că cei doi inculpați se găsesc în situații juridice diferite. Astfel, în sarcina inculpatului s-a reținut un concurs de infracțiuni pe când, inculpatul este trimis în judecată pentru o singură infracțiune prev. de art.2 alin.1 din Legea nr. 143/2000. Deși hotărârea instanței de recurs nu este motivată (și a fost adoptată cu opinia separată a unui judecător) este cert că la adoptarea deciziei penale nr. 430/R/30.06.2009 a fost examinată în concret situația juridică a fiecărui inculpat din moment ce s-a dispus punerea în libertate doar a inculpatului. Pe de altă parte, ulterior adoptării acestei decizii nu au intervenit elemente noi pe baza cărora să se poată aprecia că s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
În consecință, cererile inculpaților, de revocare și respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi țara sau localitatea, nu au fost primite de instanță, întrucât subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării.
Apărările formulate de inculpați în sensul că nu au antecedente penale, au recunoscut faptele, că doresc să-și continue studiile, au probleme familiale deosebite sau că încadrarea juridică ar putea fi schimbată, constituie temeiuri de reducere a pedepsei ori de individualizare a pedepselor în alte limite, în situația în care vor fi găsiți vinovați și nu argumente de natură să susțină o cerere de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive.
Împotriva încheierii tribunalului au declarat recurs inculpații și solicitând casarea acesteia și dispunerea judecării lor în stare de libertate.
Apărătorii inculpaților au apreciat că se impune înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara vizate de art.145 și 1451proc.pen.
În susținerea recursurilor, inculpații au arătat în esență că arestarea lor nu se justifică prin existența unor probe sau indicii temeinice din care ar rezulta și conform art.681cod proc.pen. presupunerea rezonabilă că au săvârșit faptele imputate prin rechizitoriu și nici nu s-au produs probe certe în sensul că lăsarea lor în libertate ar putea pune în pericol concret ordinea publică.
Curtea examinând recursurile declarate, ajunge la constatarea că acestea nu sunt fondate.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul recurent a fost arestat pe o durată de 29 zile la 30.12.2008 de către Tribunalul Cluj iar inculpatul, pe aceeași perioadă, de către același instanță, la 14.01.2009.
Atât încheierea de arestare cât și cele de prelungire a măsurii arestării au fost atacate cu recurs, fiind menținute de instanța de control judiciar.
De fiecare dată, s-a analizat temeinicia și legalitatea arestării preventive a inculpaților, constatându-se de către instanțe că luarea acestei măsuri s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art. 136 raportat la art. 143 cod proc.pen. și că în privința acestora sunt incidente cazurile de arestare prev.de art.148 lit. cod proc.pen.
Instanța de fond după înregistrarea dosarului a verificat din nou, în ședința din 25 februarie 2009, legalitatea și temeinicia arestării preventive, constatând în mod corect că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea arestării preventive și-au păstrat actualitatea.
Potrivit rechizitoriului, inculpaților recurenți li se impută următoarele infracțiuni:
inculpatului infracțiunea prev.de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, art. 16 din legea nr. 143/2000; infracțiunii prev.de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/2000; infracțiunii prev.de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal și infracțiunii prev.de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal; inculpatul infracțiunea prev.de art.2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, art. 41 al. 2 Cod penal și respectiv prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.
În esență, în sarcina inculpaților s-a reținut că la data de 9.12.2008 inculpatul, vândut investigatorului sub acoperire " " cantitatea de 5,1 grame rezină de canabis. Această cantitate de drog fost primită de inculpatul de la inculpatul care la rândul său o avea de la inculpatul . La data de 12 decembrie 2008 inculpatul oferit aceluiași investigator sub acoperire cantitatea de 97 grame rezină de canabis pentru care acesta plătit suma de 5000 lei. Cantitatea de rezină de canabis a fost primită în ziua anterioară de inculpatul de la inculpatul care o avea de la inculpatul și care la rândul său primise de la inculpatul .
La jumătatea lunii decembrie 2008, la solicitarea inculpatului, coinculpatul a trimis suma de 3600 Euro unei persoane din Spania, care în data de 21 decembrie 2008 a trimis în țară un colet conținând între altele un număr de 80 de bile de hașiș, care fost ridicat de de la transportator (autocarul aparținând SC" "SRL B, unde era șofer ). Cele 80 de bile de hașiș au fost inițial la locuința inculpatului, unde acesta s-a deplasat împreună cu inculpatul . Aici inculpatul și-a reținut 2 bile, iar restul au fost înmânate inculpatului . Pe data de 29 decembrie 2008 inculpatul a predat drogurile primite de la inculpatului spre a le valorifica. Acesta din urmă, împreună cu inculpatul au oferit spre vânzare aproximativ 80 bile de hașiș investigatorului sub acoperire, de la care cei doi au primit suma de 8000 Euro.
Referitor la inculpatul s-a mai reținut în actul de sesizare că începând cu luna octombrie 2008, până la data de 13 ianuarie 2009 a condus în mai multe rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale autoturismul pe care îl deține (nr. de înmatriculare -) deși nu avea permis de conducere auto pentru nici una dintre categoriile prevăzute de lege.
În fine, în sarcina inculpaților și s-a mai reținut că în mai multe rânduri în baza aceleiași rezoluții infracționale, au deținut droguri de risc respectiv rezină de canabis pentru consum propriu.
Deși inculpații recurenți au negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis faptele, în rechizitor se face trimitere la mai multe probe directe și indirecte de vinovăție, între care declarațiile martorilor Tarța, care se coroborează perfect cu declarațiile inculpaților recurenți, cu rapoartele de constatare tehnico-științifică ale drogurilor, cu rapoartele investigatorilor sub acoperire și cele ale ofițerilor de legătură și cu conținutul proceselor verbale de transcrierea convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate.
Stabilirea vinovăției inculpaților recurenți urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de recurenți.
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată cât și din activitatea desfășurată de aceștia în perioada infracțională.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpaților, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestora la un proces echitabil, ei având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a-și dovedi nevinovăția.
Măsura arestării preventive în cazul infracțiunilor de trafic de droguri se impune și prin prisma faptului că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, prev.în art.148 lit.f proc.pen. este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpaților, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Pe de altă parte, pedepsele prevăzute de lege pentru faptele comise sunt mai mari de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea acestora în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunilor și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați.
Totodată, potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații au fost arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit infracțiuni.
Față de natura și gravitatea concretă a faptelor presupus a fi comise de inculpați precum și de complexitatea cauzei, față de pericolul social concret al infracțiunilor, de existența unor declarații contradictorii, curtea apreciază că se impune în continuare judecarea inculpaților în stare de arest.
Durata arestării preventive a inculpaților nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 proc.pen. referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
În speța de față, nu s-a depășit un termen rezonabil și nici nu s-a estompat rezonanța socială negativă a infracțiunilor presupus a fi comise, rezonanță ce reprezintă unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social concret. Având în vedere că de la data arestării inculpaților a trecut o perioadă de 9 () și respectiv 8 luni (), nu se pune problema estompării rezonanței sociale a infracțiunii și nici problema înlocuirii arestului preventiv cu altă măsură mai blândă. Printre criteriile ce trebuie avute în vedere de instanță la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai blândă în cazul infracțiunilor de trafic de droguri, trebuie să se numere și gradul de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, modul, locul de comitere și urmările acestora.
Față de modul de concepere și organizare a activității infracționale de către inculpați, dacă s-ar admite cererea de revocare a măsurii arestării preventive, dispunându-se punerea inculpaților de îndată în libertate, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.
Așa fiind, în mod judicios s-a apreciat ca legală și temeinică măsura arestării preventive menținută față de inculpații recurenți așa încât se constată că în cauză sunt incidente prevederile art.143 proc.pen.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpaților fiind conformă scopului instituit prin art.5 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-au comis infracțiuni", măsura menținerii arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Curtea apreciază că, în baza disp.art.136 proc.pen. pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea inculpaților de la judecată este corespunzătoare momentan măsura arestării preventive, subzistând temeiurile inițiale care au impus-
Activitatea infracțională, modul de concepere și de derulare justifică menținerea arestului preventiv, la dosar existând probe care conduc la incidența temeiului prev.de art.148 lit.f proc.pen.
Pentru motivele ce preced, se vor respinge ca nefondate recursurile formulate, în baza art.38515pct.1 lit.b cod proc.pen.
Văzând disp.art.189 cod proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de avocați C suma de câte 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va plăti din
Văzând disp.art.192 alin.2 proc.pen.inculpații vor achita statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii din 28.08.2009 a Tribunalului Bistrița N.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de câte 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu ce se va plăti din.
Obligă pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 august 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
-
RED.DP/MB
24.08.09/6 EX.
JUD.FOND.
Președinte:Valentin ChitideanJudecători:Valentin Chitidean, Delia Purice Ioana Cristina