Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 593/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 593/R/2008
Ședința publică din 7 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secția Penală
JUDECĂTORI: Delia Purice, Maria Boer Iuliana Moldovan
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 24 septembrie 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița N, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea din oficiu a inculpatului solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii penale atacate și rejudecând să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv, cu consecința punerii în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, întrucât în data de 26 septembrie 2008 a aplicat mai multe lovituri victimei care s-au soldat cu moartea acesteia. S-a luat în considerare pericolul social pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului și ecoul negativ în rândul opiniei publice. Inculpatul a indicat ca fiind autor al crimei pe numitul, care a fost audiat în calitate de martor în această cauză. Împotriva acestuia s-a făcut plângere pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. S-a efectuat un referat de evaluare privitor la inculpat, iar concluziile acestuia au fost în sensul că inculpatul nu este o persoană violentă. Apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu mai subzistă, ci doar gradul de pericol social abstract al faptei. social al faptei s-a diminuat, raportat și la aspectul că unii dintre martori susțin că nu știu exact cine este autor al crimei inculpatul sau martorul. Inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv de mai bine de 1 an de zile, apreciind că s-a depășit termenul rezonabil prevăzut de CEDO.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Cu onorar.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat. Apreciază că subzistă în continuare art. 143 proc.pen. în sensul că există nu numai indicii, ci chiar probe din care rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa. La fila 65 din dosarul de urmărire penală se află declarația inculpatului care arată modalitatea în care a comis această faptă. Martorul l-a împiedicat pe inculpat să mai lovească victima.
În ceea ce privește art. 148 lit. f proc.pen. apreciază că în mod corect instanța a reținut că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, raportat la fapta comisă de inculpat, gravitatea faptei, modalitatea de comitere a acestei fapte.
În concluzie, solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că el se află închis, iar adevăratul criminal este afară. Nu se consideră vinovat de comiterea faptei reținute în sarcina sa. Solicită să fie cercetat în stare de libertate, arătând că se va prezenta la fiecare termen de judecată.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului Tribunalul Bistrița N prin încheierea din 24 septembrie 2008, în temeiul art.3002raportat la art.160 cod proc.pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 pen. și art. 73 lit. b pen.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanța a reținut că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului subzistă și în prezent și impun menținerea în continuare a acestei măsuri.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul solicitând casarea acesteia și dispunerea judecării sale în stare de libertate.
În susținerea recursului, inculpatul a arătat în esență că arestarea sa nu se justifică prin existența unor probe sau indicii temeinice din care ar rezulta și conform art.681cod proc.pen. presupunerea rezonabilă că a săvârșit faptele imputate prin rechizitoriu și nici nu s-au produs probe certe în sensul că lăsarea sa în libertate ar putea pune în pericol concret ordinea publică.
Curtea examinând recursul declarat, ajunge la constatarea că acesta este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul recurent a fost arestat la data de 30 noiembrie 2007 prin încheierea nr. 57/2007 a Tribunalului Bistrița N, iar la data de 19 martie 2008 a fost sesizată prima instanță cu judecarea cauzei pe fond.
Încheierea de arestare a fost atacată cu recurs, fiind menținută de instanța de control judiciar.
Cu această ocazie s-a analizat temeinicia și legalitatea arestării preventive a inculpatului, constatându-se de către instanță că luarea acestei măsuri s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art. 136 raportat la art. 143 cod proc.pen. și că în privința inculpatului sunt incidente cazurile de arestare prev. de art.148 lit. f Cod proc.pen.
Instanța de fond după înregistrarea dosarului a verificat din nou legalitatea și temeinicia arestării preventive, constatând în mod corect că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea arestării preventive și-au păstrat actualitatea.
Potrivit rechizitoriului, inculpatului recurent i se impută că ar fi săvârșit tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 174 pen. cu aplicarea art. 73 lit. b pen. constând în aceea că în data de la data de 26 noiembrie 2007 pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan cu victima pe care-l bănuia că întreține relații intime cu soția sa, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste corp și cap, urmare cărora persoana agresată a decedat.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta, în rechizitor se face trimitere la mai multe probe directe și indirecte de vinovăție, între care declarațiile martorilor, care se coroborează perfect cu cele două rapoarte de constatare medico-legală ale victimei.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea desfășurată de el în perioada infracțională.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare, pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Măsura arestării preventive în cazul infracțiunii de omor se impune și prin prisma faptului că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Este necontestat că în speță este incident în privința recurentului cazul de arestare prev.de art. 148 lit. f cod proc.pen.
Pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă este mai mari de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea acestuia în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunii și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat.
Totodată, potrivit art. 5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit infracțiuni.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune", măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Împrejurarea că inculpatul susține că este nevinovat de comiterea infracțiunii pentru care este cercetat reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
În consecință, prin luarea măsurii arestării preventive, nu s-a înlăturat această prezumție, ci doar s-au verificat condițiile limitative prevăzute de art.148 și următoarele din Codul d e procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
Analizând încheierea atacată din perspectiva art.5 din CEDO, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, curtea apreciază că sunt respectate și aceste dispoziții, în sensul că inculpatul recurent a fost inițial arestat în vederea aducerii în fața instanței competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 proc.pen. iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit.f proc.pen.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, conform art.148 lit.f proc.pen. este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea Elveția din 26 ianuarie 1993).
Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție, dar, după o anumită perioadă de timp ea nu mai este și suficientă. În situațiile în care autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca "relevante" și "suficiente" CEDO a stabilit și dacă autoritățile naționale competente au arătat o "diligență specială" în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada Italia din 24 august 1988 și hotărârea Franța din 23 septembrie 1998).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpatului de la data de 30 noiembrie 2007, de 11 luni, este justificată din perspectiva exigențelor art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă.
Suspiciunea că inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor poate justifica, inițial privarea de libertate și poate constitui un temei "relevant și suficient", după 11 luni de arestare preventivă, cu atât mai mult cu cât autoritățile naționale competente au arătat o "diligență specială" în conducerea procedurilor.
Față de natura și gravitatea concretă a faptei presupus a fi comisă de inculpat precum și de complexitatea cauzei, față de pericolul social concret al infracțiunii, curtea apreciază că se impune în continuare judecarea inculpatului în stare de arest, iar pentru motivele ce preced, va respinge ca nefondat recursul acestuia în baza art.38515pct.1 lit.b cod proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 cod proc.pen. recurentul va plăti statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care 40 lei reprezentând onorar avocațial apărător din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, detinut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 24 septembrie 2008 a Tribunalului Bistrița.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 40 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de140 lei cheltuieli judiciare, din care 40 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 7 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
- - - -, - - - -
red. /4ex.
10.10.2008
jud. fond
Președinte:Delia PuriceJudecători:Delia Purice, Maria Boer Iuliana Moldovan
