Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Încheierea /2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
ÎNCHEIERE
Ședința secretă din 7 octombrie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secția Penală
JUDECĂTORI: Delia Purice, Iuliana Moldovan Monica Șortan
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare cererea de abținere formulată în scris de d-na judecător în cauza ce face obiectul dosarului nr-.
În susținerea cererii formulate au fost invocate dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, respectiv împrejurarea că d-na judecător a soluționat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - A Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii penale nr. 86/C/24.08.2007 a Tribunalului Cluj, pe care a casat-o în întregime și a dispus arestarea preventivă a inculpatului R, prin încheierea penală nr. 76/R/4 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj.
Soluționarea cauzei s-a făcut fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care, s-a procedat la examinarea declarației de abținere.
Procurorul solicită admiterea cererii de abținere, fiind incidente dispozițiile art. 48 alin. 1 lit.a Cod procedură penală.
CURTEA
În cauză a fost formulată cerere de abținere de d-na judecător, fiind invocate dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.
Examinând actele existente la dosarul cauzei s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.
S-a reținut că motivul abținerii este acela că d-na judecător a soluționat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - A Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii penale nr. 86/C/24.08.2007 a Tribunalului Cluj, pe care a casat-o în întregime și a dispus arestarea preventivă a inculpatului R, prin încheierea penală nr. 76/R/4 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, împrejurare față de care cererea de abținere a d-nei urmează să fie admisă, iar în baza art. 98 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr.387/2005, modificată prin Hotărârea nr. 352/2006 ale, cauza urmează să fie soluționată de completul, și, stabilit prin planificarea de permanență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În temeiul art. 52 Cod procedură penală admite cererea de abținere formulată de D-na judecător în soluționarea prezentei cauze, constatând că este incident cazul de incompatibilitate prev. de art. 48 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.
În baza art. 98 al. 7 din Hot. nr.71/2005 a prezenta cauza va fi soluționată de completul compus din judecătorii, și.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 7 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
- - - - - - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 592/R/2008
Ședința publică din 7 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secția Penală
JUDECĂTORI: Delia Purice, Iuliana Moldovan Monica Șortan
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin
PROCUROr -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul R, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 23 septembrie 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, având ca obiect revocarea măsurii arestului preventiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului A, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că în cauză s-a formulat cerere de abținere de către d-na judecător, fiind incident cazul de incompatibilitate prev. de art. 48 alin. 1 lit. a proc.pen. astfel încât la soluționarea prezentului recurs va participa d-na judecător de pe lista de permanență.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea aleasă a inculpatului R solicită admiterea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș prin care s-a menținut măsura arestului preventiv față de inculpat, avându-se în vedere cazul prev. de art. 148 lit. f proc.pen. Apreciază că această menținere este nelegală și înțelege să invoce art. 5 paragraf 3 din CEDO, respectiv detenția nu este legitimă întrucât a depășit un termen rezonabil. Potrivit art. 5 paragraf 3 din CEDO orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, astfel că se impune ca acuzatul să fie pus imediat în libertate, de îndată ce detenția încetează a mai fi rezonabilă (cauza Mckay contra Marea Britanie). CEDO a susținut două reguli în interpretarea art. 5 paragraf 3, respectiv caracterul rezonabil al detenției nu poate fi apreciat în abstract, ci doar în concret în funcție de trăsăturile specifice ale fiecărui caz în parte, precum și persistența unei suspiciuni rezonabile că acuzatul a săvârșit o infracțiune, care este o condiție sine qua non pentru continuarea detenției, dar după o anumită perioadă nu mai este suficientă. S-a menținut măsura arestului preventiv a inculpatului, avându-se în vedere cazul prevăzut de art. 148 lit. f proc.pen. respectiv pedeapsa prev. de lege este mai M de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Trebuie reținut că probatoriul nu a fost administrat integral, fiind necesară audierea martorului. S-a apreciat de către instanța de fond că cercetarea judecătorească s-ar desfășura în mai bune condiții cu inculpat în stare de arest preventiv, însă acest motiv intră în contradicție cu jurisprudența CEDO. Susține că nu este analizat caracterul subsidiar al arestării preventive, în sensul că se anticipează o hotărâre de condamnare, fiind încălcată prezumția de nevinovăție. Tribunalul Maramureș în motivarea încheierii face trimitere la pericolul concret pentru ordinea publică prev. de art. 148 lit. f proc.pen. însă nu se arată probele care dovedesc acest pericol concret pentru ordinea publică. CEDO susține că menținerea arestului preventiv nu poate fi motivată prin elemente abstracte, având în vedere doar gravitatea infracțiunii (cauza Matskus contra Rusia). Tribunalul Maramureș menține arestarea preventivă a inculpatului, deși nu există temeiuri suficiente și pertinente, fiind încălcat art. 5 paragraf 3 din CEDO. CEDO a stabilit că gravitatea infracțiunii de corupție este un temei suficient pentru menținerea măsurii arestului preventiv. Gravitatea suspiciunii rezonabile este dată doar de încadrarea Parchetului. În motivarea încheierii Tribunalul Maramureș face confuzie între pericolul pentru ordinea publică și gravitatea infracțiunii. Pericolul pentru ordinea publică este creat de persoana inculpatului vizavi de comunitatea umană. Ar trebui să se răspundă la întrebarea prin ce este periculos inculpatul. Esențial este persoana inculpatului și nu gravitatea infracțiunii. Instanța nu face nicio trimitere la persoana inculpatului, nu se arată pericolul concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului față de comunitatea umană. În recente cauze CEDO a dispus condamnarea unor state pentru că instanțele naționale nu au luat în considerare anumite elemente care țin de viața personală a inculpatului (cauza Matskus contra Rusia), menținând măsura arestului preventiv doar raportat la gravitatea infracțiunii. Un alt argument invocat de instanța de fond în menținerea măsurii arestului preventiv a fost dat de nefinalizarea cercetării judecătorești, fiind necesară menținerea arestului preventiv pentru finalizarea în bune condiții a acesteia. B desfășurare a procesului penal este un scop general al măsurilor preventive, dar nu poate fi echivalat cu un temei de arestare. În niciun moment nu a fost invocat cazul prev. de art. 148 lit. b proc.pen. respectiv riscul influențării martorilor. Nu a fost dovedit un asemenea comportament în sarcina inculpatului. S-a dispus menținerea măsurii arestului preventiv față de inculpat pe motiv că martorul care a fost citat nu s-a prezentat în instanță. Acesta a fost citat într-adevăr dar a arătat printr-o adresă trimisă instanței că se va prezenta doar dacă i se va avansa suma de 2000 de euro pentru a se deplasa în România acesta aflându-se la Luxemburg în acest moment. I se atrage atenția că deplasarea sa este absolut necesară pentru justa soluționare a cauzei. Tribunalul Maramureș nu are o motivare suficientă. CEDO a stabilit că este incompatibilă o motivare stereotip, fără a se face o analiză concretă a împrejurărilor cauzei. Menținerea în stare de arest preventiv a unei persoane este absolut neconvingătoare. Trebuia precizat în motivarea încheierii de ce instanța de fond apreciază că celelalte măsuri preventive sunt insuficiente. CEDO a statuat că în motivarea măsurii arestului preventiv trebuie să se aibă în vedere și aspetul de ce nu s-au avut în vedere măsuri alternative. De asemenea, CEDO a stabilit că libertatea persoanei este regula, iar privarea de libertate este excepția. Se încalcă flagrant prezumția de nevinovăție și se anticipează o hotărâre de condamnare.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, desființarea încheierii penale atacate și revocarea măsurii arestului preventiv. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, apreciind că scopul măsurii preventive poate fi atins și prin această măsură. Depune la dosarul cauzei concluzii scrise și decizii ale CEDO ce au aplicabilitate în acest caz.
Reprezentanta DNA Serviciul Teritorial Cluj solicită respingerea recursului declarat de inculpatul R și menținerea ca legală și temeinică a încheierii Tribunalului Maramureș. Criticile aduse hotărârii sunt nefondate, având în vedere că CEDO recunoaște abilitarea instanțelor naționale de a aprecia în ceea ce privește împlinirea termenului rezonabil. Trebuie făcută prin raportare concretă la circumstanțele personale ale inculpatului și cele ale faptei. La circumstanțele personale s-a omis aspectul legat de folosirea de către inculpat a calității sale de director în fruntea unei societăți naționale pentru a săvârși infracțiunea de luare de mită. Chiar dacă nu are antecedente penale și are o situație familială care i-ar permite un control judiciar din partea statului, totuși raportat la practica constantă a CEDO nu a fost împlinit termenul rezonabil, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistând în continuare. Instanța de fond a realizat o analiză a acestor temeiuri stabilind că probele administrate conferă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta. Solicită să se facă o analiză a probelor vizavi de împlinirea termenului rezonabil raportat la toate circumstanțele ce caracterizează fapta și persoana inculpatului. S-a făcut referire imposibilitatea audierii martorului care este plecat în străinătate. Din adresa înaintată instanței rezultă că acest martor nu are suficienți bani pentru a se deplasa din străinătate în țară. Nici această împrejurare nu poate fi considerată împrejurare pentru punerea în libertate a inculpatului.
În concluzie, solicită respingerea recursului declarat de inculpatul R ca nefondat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Apărătoarea aleasă a inculpatului R, având cuvântul în replică, susține că este nelegală invocarea calității profesionale a acuzatului, cât timp acuzatul nu mai are această calitatea profesională. Inculpatul a fost demis din funcție imediat după prinderea sa în flagrant (cauza Matskus contra Rusia). Audierea martorului este o probă de fond, nu susține prezența unui temei de arestare preventivă, atâta timp cât nu este dovedit riscul influențării acestui martor. Martorul spune în mod clar că se va prezenta doar dacă i se va vira în cont suma de 2000 euro.
Inculpatul R, având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate pentru a putea avea grijă de familia sa.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Maramureș prin încheierea din 23 septembrie 2008, a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul R.
În temeiul art.3002raportat la art.160bproc.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului R, fiul lui G și, născut la 15.01.1975, arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Baia Mare și în consecință, s-a menținut măsura arestării preventive a acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin încheierea penală nr.76 din 4 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R pe o perioadă de 29 de zile (04.09.2007 - 02.10.2007) pentru infracțiunea de luare de mită prev.de art.254 alin.1,2 pen. cu aplicarea art.41 alin.2 pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, în temeiul art.148 lit.f proc.pen.
Tribunalul a apreciat că și în prezent acest temei se menține și este necesară privarea în continuare de libertate a acestuia.
Fiind trimis în judecată pentru infracțiunea pentru care a fost arestat preventiv, s-a apreciat că cerințele prev.de art.143 proc.pen. sunt îndeplinite. De asemenea, au fost întrunite și condițiile prev.de art.148 lit.f proc.pen.întrucât pedeapsă prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care a fost arestat preventiv și apoi trimis în judecată este închisoare mai M de 4 ani, iar în raportat de natura, gravitatea presupusei fapte (dată de modalitatea în care se prezumă a fi fost comisă și de suma - 27.00 euro - reținută în actul de sesizare a instanței ca fiind pretinsă de inculpat) acesta prezintă în continuar epericol concret pentru ordinea publică chiar dacă odată cu trecerea timpului acesta s-a mai diminuat, însă nu într-o atare măsură încât să se justifice punerea sa în libertate. Durata arestării preventive a inculpatului se încadrează în limitele unui termen rezonabil (este arestat de circa 1 an și 2 săptămâni).
De asemenea, tribunalul a reținut și faptul că probațiunea testimonială nu a fost administrată integral, fiind necesară audierea și a martorului astfel că cercetarea în continuare în stare de arest preventiv a inculpatului se justifică și din acest punct de vedere. Cercetarea judecătorească care nu este încă finalizată se poate desfășura în cele mai bune condiții dacă inculpatul se află în continuare în stare de arest preventiv.
Întrucât, măsura arestării preventive a acestuia s-a luat cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar temeiul care a stat la baza luării acesteia se menține, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele prev.de art.139 alin.2 pr.pen. și a respins cererea de revocare a acestei măsuri și a menținut starea de arest a acestuia.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul R solicitând casarea acesteia și dispunerea judecării sale în stare de libertate, revocându-se măsura arestului preventiv iar dacă nu este admisibilă o asemenea cerere apreciază că în subsidiar se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, prev.de art.145 proc.pen.
În susținerea recursului, inculpatul a arătat în esență că arestarea sa nu se justifică prin existența unor probe sau indicii temeinice din care ar rezulta și conform art.681cod proc.pen. presupunerea rezonabilă că a săvârșit fapta imputată prin rechizitoriu și nici nu s-au produs probe certe în sensul că lăsarea sa în libertate ar putea pune în pericol concret ordinea publică.
Curtea examinând recursul declarat, ajunge la constatarea că acesta este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul recurent a fost arestat la 4 septembrie 2007 pe timp de 29 de zile conform mandatului de arestare preventivă nr. 2 din 4 septembrie 2007 de către Curtea de Apel Cluj.
La data de 17 septembrie 2007 fost sesizat Tribunalul Maramureș ca instanță de fond pentru soluționarea cauzei deoarece la 14 septembrie 2007 DNA Cae mis rechizitoriul în dosarul 67/P/2007 ca act de sesizare al Tribunalului Maramureș.
Curtea de Apel Cluj când a dispus arestarea preventivă a inculpatului a respectat normele legale prev.de art.136 și 143.proc.pen.apreciind că în privința inculpatului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit.f proc.pen.
Tribunalul Maramureș, ca instanță de fond după înregistrarea dosarului a verificat din nou în ședința din 20 septembrie 2007 legalitatea și temeinicia arestării preventive, constatând în mod corect că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea arestării preventive și-au păstrat actualitatea.
Potrivit rechizitoriului, inculpatului recurent i se impută că ar fi săvârșit infracțiunea de luare de mită prev.de art.254 alin.1 și 2.pen. cu art.41 alin.2 pen. rap.la art.6 din Legea 78/2000, constând în aceea că în calitate de director comercial al Companiei Naționale a Prețioase și SA B M, în perioada octombrie 2006-august 2007 pretins de la denunțătorul suma de 27.000 euro din care a primit efectiv 12.500 euro în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, anume de a încheia un contract câștigat în urma unei licitații organizate de Compania SA, respectiv pentru a asigura în favoarea denunțătorului câștigarea unei licitații.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta, în rechizitor se face trimitere la mai multe probe directe și indirecte de vinovăție, între care declarațiile denunțătorului, coroborate cu declarațiile martorilor,.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de recurent.
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea desfășurată de acesta în perioada infracțională.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a proba lipsa de temeinicie a acuzațiilor parchetului.
Măsura arestării preventive în cazul infracțiunii de luare de mită se impune și prin prisma faptului că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Pe de altă parte, pedeapa prevăzută de lege pentru fapta comisă este mai M de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea acestuia în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunii și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat.
Totodată, potrivit art.5 pct.1 lit.a și c din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, rezultă că inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit infracțiuni.
Prima instanță a menținut starea de arest a inculpatului recurent, constatând că nu sunt temeiuri care să impună revocarea măsurii.
Recurentul a invocat depășirea termenului rezonabil de judecare a prezentului dosar penal, încălcându-se astfel dispozițiile art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și ale art.23 din Constituția României.
Sub acest aspect, se constată că termenul rezonabil invocat nu a fost depășit și nici durata măsurii arestării preventive; este de observat că art.23 din Constituție se referă la arestarea preventivă în cursul urmăririi penale care nu poate depăși 180 de zile, ceea ce nu este cazul în speță, inculpatul fiind trimis în judecată înainte de împlinirea acestui termen.
Un alt motiv de casare se referă la împrejurarea că au dispărut temeiurile ce au impus luarea măsurii preventive arătate în art.143 și art.148 proc.pen. neexistând probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Este adevărat că numai gravitatea faptei comise nu poate fi socotită, în sine, ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat că inculpatul în calitate de director comercial al Companiei Naționale a Prețioase și SA s-a folosit de aceasta în vederea comiterii unei infracțiuni grave, cu M rezonanță în zona în care s-a produs.
În raport cu art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
În speță, pericolul social potențial se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, reacția opiniei publice, rezonanța faptei comise, precum și în cazul recurentului, ținându-se seama de funcția avută de acesta la data săvârșirii faptei.
Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și prin starea de neliniște, prin sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate și judecate în stare de libertate.
Potrivit art.6 alin.1 din Convenția Europeană, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă" cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație". ( cauza Eckle Germaniei din 27 iunie 1968).
O altă subliniere făcută de C, se referă la "criteriile după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale", statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de ).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat. (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau, pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională.(decizia din 8 februarie 1996 în cauza contra Danemarcei; decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de ).
Curtea Europeană a mai decis că faptul că o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil" cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra Olandei).
De asemenea, Curtea Europeană a mai decis, într-o altă speță, că, în situația urmăririi penale angajate simultan împotriva mai multor coinculpați, dacă procedura a fost accelerată - urmare unei eventuale disjungeri a cauzei, pentru o mai bună administrare a justiției - numai față de unul sau unii dintre ei, într-o asemenea situație, în orice caz, între interesele unui coinculpat și principiul bunei administrări a justiției, trebuie acordată prioritate acestui din urmă principiu (decizia din 27 iunie 1968 paragraf 21 cit.de ).
Curtea de Apel Cluj apreciază că soluția Tribunalului Maramureș este temeinică și legală, fiind în concordanță cu hotărârile CEDO (hotărârea din 31 iulie 2000 Lituania; hotărârea Kudla Polonia din 26 octombrie 2000 și hotărârea Labita Italia din 6 aprilie 2000) nefiind încălcat art.5 paragraf 3 din Convenție în ceea ce privește durata detenției preventive.
Potrivit textului de mai sus, modificat prin Protocolul nr.112"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea Elvenția din 26 ianuarie 1993).
Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție, dar, după o anumită perioadă de timp ea nu mai este și suficientă. În situațiile în care autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca "relevante" și "suficiente" CEDO a stabilit și dacă autoritățile naționale competente au arătat o "diligență specială" în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada Italia din 24 august 1988 și hotărârea Franța din 23 septembrie 1998).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpatului R de la 4 septembrie 2007, de 1 an și o lună, este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă.
Suspiciunea că inculpatul Ras ăvârșit infracțiunea imputată prin rechizitoriul DNA poate justifica, inițial privarea de libertate, dar poate constitui și un temei "relevant și insuficient", după 1 an și o lună de arestare preventivă, cu atât mai mult cu cât autoritățile naționale competente au arătat o "diligență specială" în conducerea procedurilor.
Astfel, ca temei al arestării preventive al inculpatului s-a reținut art.148 lit.f proc.pen.respectiv, sancționarea faptei presupus a fi comisă de către inculpat, cu pedeapsa închisorii mai M de 4 ani și existența unor probe certe că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Nu în ultimul rând, recurentul R poate contesta probele obținute prin mijloace de probă administrate ilegal, având acel drept (a se vedea cazul Khom contra Marii Britanii), iar pe de altă parte, acesta este apărat de prezumția de nevinovăție, care nu a fost înlăturată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, deoarece prin trecerea timpului nu s-a stins rezonanța socială negativă produsă de săvârșirea infracțiunii imputate.
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică, a lăsării în libertate a inculpatului trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite prin jurisprudența CEDO care a statuat "că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pe un termen limitat și în orice caz, ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată".
Infracțiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul este în măsură, prin natura ei, să releve un pericol cert pe care l-ar prezenta acesta pentru ordinea publică, fiind comisă tocmai profitând de funcția avută, de director comercial al Companiei Naționale a Prețioase și SA B M, timp de un an pentru a obține foloase materiale în mod repetat.
Inculpatul este arestat preventiv de 1 an și o lună, iar până în prezent instanța de fond a reușit administrarea întregii probațiuni testimoniale, cu excepția unui singur martor, fiind evident că detenția inculpatului nu se va prelungi peste un termen rezonabil până la terminarea cercetării judecătorești.
Potrivit jurisprudenței CEDO, libertatea persoanei este regula, excepția de la această regulă constituind-o privarea de libertate (cauza Wemhoff contra Germaniei), ce reprezintă o derogare de la principiile libertății individuale și de la prezumția de nevinovăție, autoritățile naționale având obligația de a se asigura că, în fiecare cauză, detenția la care este supus un acuzat nu depășește o durată rezonabilă.
Potrivit art.139 alin.1 proc.pen. măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Conform art.139 alin.35din același cod, măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una dintre măsurile prevăzute în art.136 alin.1 lit.b și c proc.pen.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 proc.pen. referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Dispozițiile art.139 alin.1 proc.pen.prevăd posibilitatea înlocuirii unei măsuri preventive cu altă măsură când s-au schimbat temeiurile ce au determinat luarea măsurii. Ori, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat, până în prezent fiind audiați toți martorii indicați în rechizitoriu, cercetarea judecătorească fiind la final, fiind necesar a se mai administra o singură probă testimonială, audierea martorului.
Raportat la natura și gravitatea infracțiunii presupus a fi săvârșită de inculpat, respectiv luare de mită precum și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Față de modul de concepere și organizare a activității infracționale de către inculpat, dacă s-ar admite cererile de revocare a măsurii arestării preventive, dispunându-se punerea sa de îndată în libertate, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.
Așa fiind, în mod judicios se va menține starea de arest preventiv luată față de inculpat, deoarece se constată că în speță sunt incidente prevederile art.143 proc.pen.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art.5 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune", măsura menținerii arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Curtea apreciază că, în baza disp.art.136 proc.pen.pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, este corespunzătoare momentan măsura arestării preventive, subzistând temeiurile inițiale care au impus-
Existența și, în același timp, subzistența în continuare a unor temeiuri care au justificat arestarea preventivă a inculpatului constituie și sunt conforme și scopurilor instituite prin art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Amploarea activității infracționale, modul de concepere și de derulare justifică menținerea arestului preventiv, la dosar fiind probe care conduc la incidența temeiului prev.de art.148 lit.f proc.pen.
Așa fiind, curtea va respinge ca nefondat recursul promovat de inculpat în baza art.38515pct.1 lit.b proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 proc.pen. inculpatul va plăti statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Maramureș.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
fiind în semnează
Președintele completului
- -
Red.PD/CA
14.10.2008 - 3 ex.
Jud.fond.
Președinte:Delia PuriceJudecători:Delia Purice, Iuliana Moldovan Monica Șortan
