Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 724/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția penală și pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR. 724/ Dosar nr-

Ședința publică din 2 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Simona Franguloiu JUDECĂTOR 2: Manuela Filip

- - - JUDECĂTOR 3: Constantin Epure

- - - judecător

- - - grefier

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov.

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov și inculpații, și galiu gavriel împotriva încheierii de ședință din data de 28 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza penală de față au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales, recurentul inculpat, în stare de arest peventiv, asistat de avocat ales, recurentul inculpat, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales G, intimatul inculpat, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales, intimatul inculpat, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales, intimatul inculpat, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales și intimatul inculpat, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depuse la dosar motivele de recurs formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov.

Avocat ales depune la dosarul cauzei concluzii scrise și un set de acte medicale pentru inculpatul teslaru, pentru a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.

Întrebați fiind, reprezentanta parchetului și apărătorii inculpaților, declară că nu au alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursurilor formulate

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul pune concluzii de respingere a recursurilor declarate ca nefondate, apreciind că raportat la complexitatea cauzei, la numărul mare al inculpaților, al persoanelor fizice și juridice prejudiciate și la modalitatea de operare, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților, și este eronată și se impune reformarea încheierii în acest sens și menținerea măsurii arestării preventive pentru toți inculpații.

Subliniază faptul că actele aflate la dosarul cauzei denotă că nu s-au modificat temeiurile juridice care au fundamentat luarea inițial a măsurii arestării preventive față de cei patru inculpați.

Astfel, din analiza coroborată a probelor administrate până în prezent nici unul din cei patru inculpați nu au avut o atitudine sinceră, fiecare încercând fie să nege, fie să diminueze rolul său în activitățile infracționale ale grupului.

Chiar dacă probatoriul în ce-i privește pe cei patru inculpați este epuizat, prin raportare la prevederile art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, care statuează buna desfășurare a procesului penal, acest aspect nu are valențe definitorii pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

În concluzie, modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor, maniera minuțioasă în care inculpații au acționat, sentimentul de insecuritate socială generat în rândul comunității prin săvârșirea unor asemenea infracțiuni, constituie date certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică demonstrând subzistența prevederilor art. 148 lit. f Cod procedură penală și impunând în continuare privarea de libertate a celor patru inculpați.

Avocat ales pentru recurentul inculpat susține recursul declarat împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 28 octombrie 2009 prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. Ca temei al arestării preventive s-au reținut pentru inculpatul dispozițiile art. 148 lit. b și Cod procedură penală.

În opinia sa, nu există date certe că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului, distrugerea sau alterarea mijloacelor de probă. Totodată nu există pericol concret pentru ordinea publică, odată cu trecerea timpului, acesta și-a pierdut din intensitate.

Din lecturarea motivării încheierii atacate, rezultă că inculpatul ar fi condus, sprijinit o grupare infracțională, dar solicită a se observa că în timpul cercetării judecătorești, la audierea inculpaților, n-a reieșit nimic că el ar fi condus această grupare infracțională, mai mult ceilalți inculpați nu-l cunoșteau.

De asemenea, la dosar nu există probe certe că inculpatul lăsat în stare de libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, buna desfășurare a procesului penal putând fi asigurată și în acest mod.

solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu C - județul

Avocat ales pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii și rejudecând, în conformitate cu dispozițiile art. 3001alin. 1 și 2 raportat la art. 160 alin. 2 Cod procedură penală, revocarea măsuri arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Apărătorul ales susține că la acest moment nu este oportună menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală. La arestarea preventivă a inculpatului s-au reținut dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. a și f Cod procedură penală. În opinia sa, consideră că nu se justifică reținerea lit. a) a art. 148 Cod procedură penală deoarece nu există probe certe că inculpatul ar fi încercat să se sustragă urmăririi penale. Inculpatul nu cunoștea că este cercetat penal și a plecat în Germania. Ofițerii de poliție l-au căutat acasă, familia i-a comunicat acestuia și la scurt timp inculpatul a revenit în țară.

La dosar nu există date că inculpatul s-ar fi sustras de la urmărirea penală și în acest sens nu mai subzistă prevederile art. 148 lit. a Cod procedură penală.

În cauză pentru inculpatul nu s-au reținut dispozițiile art. 148 lit. b Cod procedură penală în sensul că lăsat în libertate ar influența vreun martor, expert sau ar altera mijloace de probă.

Inculpații au fost audiați, iar 3 dintre inculpați, nu s-au prezentat. Urmează a fi audiați martori, dar nu există date că inculpatul ar influența în vreun fel buna desfășurare a procesului penal.

În opinia sa, prevederile art. 148 lit.f Cod procedură penală au suferit modificări întrucât prin trecerea timpului acest temei nu mai poate justifica menținerea măsurii arestării preventive. Inculpatul este la prima abatere penală, nu are antecedente penale și la dosar nu există indicii că lăsat în libertate ar încerca să se sustragă cercetării judecătorești.

solicitând admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, instanța putând impune inculpatului să respecte o serie de obligații, apreciind că scopul prevăzut de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală poate fi atins și cu o măsură neprivativă de libertate.

Avocat ales pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că temeiul avut în vedere la luarea măsurii nu mai subzistă. Inculpatul a avut o atitudine sinceră în fața organelor de cercetare și nu a încercat să influențeze martori. Inculpatul este arestat de o perioadă de timp de 5 luni și consideră că scopul măsurilor preventive poate fi atins și cu inculpatul lăsat în libertate, nefiind împietată în vreun fel buna desfășurare a procesului penal.

Avocat ales pentru intimatul inculpat solicită respingerea recursului declarat de parchet și menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul Brașov ca legală și temeinică.

Inculpatul pe care-l apără este arestat de aproximativ 5 luni, iar temeiul avut în vedere la luarea acestei măsuri - art. 148 lit. f Cod procedură penală nu mai subzistă, a suferit modificări, timpul trecut a condus la diluarea pericolul pentru ordinea publică.

Reprezentanta parchetului și-a motivat recursul prin complexitatea cauzei și umărul mare al inculpaților, sens în care solicită a se observa că cercetarea judecătorească a debutat, doar doi inculpați mai sunt de audiat. Din declarațiile inculpaților nu rezultă decât că inculpatul a condus o mașină și că a fost șoferul lui.

Măsura arestării preventive este o măsură de excepție, ce se ia în condiții deosebite, apreciind că menținerea acesteia nu se mai justifică odată cu trecerea unei durate de timp.

solicitând respingerea recursului declarat de parchet și menținerea încheierii tribunalului ca fiind legală și temeinică.

Avocat ales pentru intimatul inculpat solicită respingerea recursului declarat de parchet și menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul Brașov ca legală și temeinică, apreciind că în mod corect instanța a analizat că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive s-a modificat substanțial prin trecerea timpului. Inculpații au fost audiați și nu au declarat că ar fi avut legături cu și că nu-l cunosc. Declarațiile date de ceilalți inculpați au infirmat cele susținute prin rechizitoriu.

Consideră că scopul măsurilor preventive poate fi asigurat și prin înlocuirea măsurii arestării preventive, instanța putând să impună o sumă de obligații în sarcina inculpaților să le respecte.

Avocat ales pentru intimatul inculpat solicită respingerea recursului declarat de parchet și menținerea încheierii tribunalului ca fiind legală și temeinică pentru concluziile scrise depuse la dosar.

La dosar nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul ar fi ajutat în vreun fel la comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa. Ceilalți inculpați care au fost audiați au relatat că inculpatul nu a avut nicio implicare în faptele de care este acuzat.

Solicită a fi avute în vedere circumstanțele sale personale, că este singurul întreținător al familiei, că are un copil minor, cu probleme grave de sănătate și că i-a fost suspendată plata alocației pentru creșterea copilului.

Avocat ales pentru recurentul inculpat solicită respingerea recursului declarat de parchet și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Brașov ca legală și temeinică, apreciind că în mod corect s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, raportat la faptul că inculpatul nu are antecedente penale, are o familie și buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată și prin această măsură neprivativă de libertate.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul cu privire la recursurile declarate de inculpații, și, pune concluzii de respingere a recursurilor declarate ca nefondate, apreciind că până la acest moment nu a intervenit nici un element nou care să justifice o altă măsură, iar temeiurile avute în vedere nu au încetat nici nu au suferit modificări.

În mod corect prima instanță a reținut că inculpații nu au avut o atitudine procesuală corespunzătoare și că lăsarea acestora în stare de libertate prezintă un risc sporit de afectare a cercetării judecătorești.

Recurentul inculpat, personal, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului declarat și judecarea sa în stare de libertate pentru a-și continua facultatea.

Recurentul inculpat, personal, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului declarat și judecarea sa în stare de libertate întrucât avea loc de muncă.

Recurentul inculpat, personal, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului declarat și judecarea sa în stare de libertate întrucât are un copil minor, soția sa este bolnavă și necesită ajutor.

Intimatul inculpat, personal, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate și se obligă a se prezenta de câte ori va fi chemat.

Intimatul inculpat, personal, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului declarat de parchet.

Intimatul inculpat, personal, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului declarat de parchet și a fi judecat în stare de libertate întrucât are un copil bolnav, care necesită spitalizări la 2-3 săptămâni. I-a fost suspenat și ajutorul social și familia sa nu mai are nici un venit.

Intimatul inculpat, personal, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate întrucât este sportiv la. B și are mama bolnavă, el fiind singurul întreținător.

Asupra recursurilor penale de față:

Prin încheierea de ședință din data de 28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, în baza art.139 alin.1 pr.pen. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților, și cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea unde aceștia locuiesc. De asemenea, a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpații,. Tribunalul Brașova apreciat, pe de o parte, că probatoriul în ceea ce-i privește pe inculpații, și este aproape finalizat, iar poziția procesuală pe care au adoptat-o au condus la conluzia ca măsura arestării preventivr nu se mai impune, iar pe de altă parte, în ceea ce-i privește pe ceilalți inculpați, necesitatea audierii restului de inculpați și a martorilor propuși în acuzare, peroane care cunosc despre activitățile imputate acestora, impun privarea de libertate în continuare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DIICOT B, oral, procurorul de ședință, solicitând casarea încheierii recurate, iar în cadrul rejudecării, menținerea măsurii arestării preventive față de inculpații, și. De asemenea, încheierea Tribunalului Brașova fost recurată și de inculpații, aceștia, prin apărătorii aleși, solicitând casarea hotărârii atacate, iar în cadrul rejudecării, revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea cu o măsură neprivativă de libertate.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de procuror, dar văzând și dispozițiile art.385/6 alin.3 pr.pen. Curtea va admite ca fondat recursul declarat în cauză pentru urmatoarele considerente:

Astfel, chiar dacă parte din motivația primei instanțe este pertinentă, referindu-ne aici la poziția procesuală sinceră avută de inculpați, totuși, se observă că, în continuare, prima instanță a reținut că, urmare a administrării, în cea mai mare parte, a probatoriului, continuarea cercetării judecătorești cu inculpații în stare de libertate nu ar putea împiedica buna desfășurare a procesului penal. Or, din analiza art.139 alin.1 pr.pen. se observă că cerința impusă este aceea ca temeiurile care au determinat luarea măsurii să se fi schimbat.

În aceste condiții, Curtea are de observat faptul că, în prezenta cauză, cazul reglementat de art.148 alin.1 lit.f pr.pen. este incident în continuare. Trebuie avut în vedere că lăsarea în libertate a inculpaților trebuie privită și din punctul de vedere al pericolului pentru ordinea publică, prin raportare la circumstanțele în care se presupune ca au fost săvârșite faptele care li se impută acestora, iar elementele de fapt care se desprind din probele administrate în cauză - atât cele din cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești - se constituie în tot atâtea probe cu privire la reacția negativă a societății relativ la cercetarea în libertate a inculpaților. Este adevărat că doi dintre inculpați nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, însă acest aspect nu înclină balanța în favoarea acestora în detrimentul interesului societății care reclamă o protecție față de astfel de persoane cu un astfel de comportament antisocial, conform actului de sesizare. Mai mult, în privința inculpatului, au fost reținute și cazurile reglementate de art.148 alin.1 lit.b și c pr.pen. Or, nu se poate susține că posibilitatea reținută în ceea ce-l privește pe acesta - aceea de a încerca să zădărnicească, în mod direct sau indirect, aflarea adevărului prin influențarea unor părți ori a unor martori - s-a diminuat, deoarece doar tangențial elementele de probă l-ar privi pe acesta, tocmai pentru simplul motiv că, și tangențial, posibilitatea ar exista pentru întreaga cauză, iar nu doar în ceea ce-l privește, una dintre infracțiunile imputate acestora fiind aceea de nițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Pentru aceste motive, Curtea, în baza art.385/15 pct.2 lit.d pr.pen. va admite recursul formulat în cauză, va casa încheierea de ședință sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive a inculpaților pentru care a fost înlocuită măsura arestării preventive cu masura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea unde aceștia locuiesc.

Rejudecând în aceste limite,

În baza art.3002pr.pen. rap. la art.160 pr.pen. va menține măsura arestării preventive a inculpaților, și.

Considerentele de mai sus sunt valabile și în ceea ce privește recursurile declarate de inculpații, astfel că acestea vor fi respinse ca nefondate, considerentele avute de prima instanță fiind la adăpost de orice critică.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale încheierii recurate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2,3 și 4 pr.pen.

Pentru aceste motive,

În numele legii

Decide

În baza art.385/15 pct.2 lit.d pr.pen. admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DIICOT B împotriva încheierii de ședință din data de 28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr- pe care o casează sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive a inculpaților, și cu masura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

Rejudecând în aceste limite,

În baza art.3002pr.pen. rap. la art.160 pr.pen. menține măsura arestării preventive a inculpaților, și.

Menține celelalte dispozitii ale încheierii recurate.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații,.

În baza art.192 alin.2,3,4 pr.pen. obligă recurenții-inculpați, la plata sumei de 50 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în recursurile acestora, celelalte cheltuieli judiciare avansate rămânând în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.11.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier

- -

Red.CE/30.11.2009/tehnoredact.DS/04.12.2009/2 ex./jud.fond.

Președinte:Simona Franguloiu
Judecători:Simona Franguloiu, Manuela Filip, Constantin Epure

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 724/2009. Curtea de Apel Brasov