Nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 cod penal). Decizia 152/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 271 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR. 152
Ședința publică din 13 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Ghertner Artur
JUDECĂTOR 2: Samoilă Viorica
JUDECĂTOR 3: Andronic Tatiana
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea recursului declarat de partea vătămată, domiciliată în S,-, județul B, împotriva deciziei penale nr. 34 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă partea vătămată recurentă, asistată de avocat ales și inculpatul intimat, asistat de avocat ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosar au fost depuse motivele de recurs și un memoriu de către partea vătămată recurentă.
Prezentă în instanță, partea vătămată se legitimează cu Seria - -. -, CNP -.
Inculpatul se legitimează cu CI Seria - -. - CNP - și, întrebat fiind, precizează că nu înțelege să mai dea o nouă declarație în cauză.
Apărătorii părților arată că nu mai au alte chestiuni prealabile.
Instanța, constatând că în cauză nu mai sunt alte chestiuni prealabile de solicitat și nici excepții de invocat, iar recursul se află în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru partea vătămată, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, apreciind că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar. Arată că prin sentința civilă nr. 1019/2005 inculpatul a fost obligat să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie părții vătămate suprafața de 1027 mp. Ulterior acestei hotărâri, inculpatul a mai obținut alte două hotărâri, respectiv nr. 1417/2003 și nr. 555/2006, hotărâri prin care se reține că inculpatul a dobândit inițial, prin cumpărare, suprafața de 800 mp situați la același loc și suprafața de 1339 mp, suprafață pe care acesta a dobândit-o prin reconstituire. Apreciază că instanțele de fond au săvârșit o gravă eroare de fapt întrucât în mod greșit au reținut că inculpatul este îndreptățit să dețină suprafața de 2139 mp prin însumarea celor două suprafețe pe care inculpatul le-a dobândit prin sentințele mai sus amintite. În situația în care se va observa, la filele 156-157 dosar fond se află sentința civilă nr. 555 din 08 noiembrie 2006 prin care i s-a reconstituit inculpatului dreptul de proprietate pentru suprafața de 1339 mp, iar în al zecelea paragraf al acestei sentințe este menționat că în cuprinsul acestei suprafețe de 1339 mp sunt incluși și cei 800 mp pentru care inculpatul a obținut deja o hotărâre prin care s-a constatat că această din urmă suprafață a fost dobândită de la numitul. Prin reținerea acestui aspect s-a stabilit cu certitudine faptul că inculpatul nu este îndreptățit decât la stăpânirea unei suprafețe de 1339 mp, motiv pentru care apreciază că în mod greșit instanța a reținut că inculpatul deține în mod corect suprafața de 2139 mp care a fost găsită în teren.
să se observe că la dosarul de fond, la cererea instanței, s-a întocmit un supliment la raportul de expertiză de către d-l expert, care la fila 180 dosar a depus un plan de situație din care rezultă cu certitudine faptul că suprafața de 800 mp care face obiectul sentinței civile nr. 1417/2003 este inclusă în suprafața de 1339 mp, care au fost dobândiți de inculpat prin reconstituire.
La fila 18 dosar urmărire penală nr. 467/P/2007 este depus un plan de amplasament care a stat la baza eliberării titlului de proprietate 79.229/12.08.1999, titlu de proprietate prin care i s-a reconstituit numitei dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha 961 mp. În acest plan de situație sunt menționate toate parcelele care alcătuiesc suprafața ce face obiectul titlului de proprietate, atât pentru, cât și parcelele care i se cuvin lui. Însumându-se aceste parcele, se poate constata că are dreptul la o suprafață de 1300 mp, suprafață pe care acesta a obținut-o prin cumpărare - 800 mp - și prin faptul că este de acord ca acestuia să i se mai atribuie un lot în suprafață de 500 mp. Prin însumarea acestor două suprafețe, respectiv 500 și 800, rezultă suprafața de 1.300 mp la care acesta este îndreptățit, ulterior adăugându-se încă 39 mp obținuți prin anularea parțială a titlului de proprietate aparținând lui.
Având în vedere că deși anterior anului 2009 inculpatul a obținut alte două hotărâri judecătorești care nu desființează sentința civilă nr. 1019/2000, apreciază că această hotărâre își produce efectele în continuare, iar inculpatul este ținut să respecte dispozițiile acestea.
Cum instanța penală este ținută să respecte hotărârile civile care au putere de lucru judecat, consideră că în mod greșit instanțele de fond apreciază că prima hotărâre nu este corectă.
Pentru motivele arătate, chiar dacă în fapt nu se mai poate găsi suprafața de 1027 mp datorită hotărârilor ulterioare care au survenit și au modificat această suprafață de teren, la fața locului s-a găsit suprafața de 621 mp la care recurenta este îndreptățită, motiv pentru care apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 271 al. 2 Cod penal întrucât așa cum clar prevede legiuitorul constituie această infracțiune împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință ori parte dintr-o locuință sau imobil deținute în baza unei hotărâri judecătorești. Pentru aceste motive, consideră că în mod greșit instanța a apreciat că fapta săvârșită de către inculpat nu este prevăzută de legea penală.
Avocat, pentru inculpatul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor atacate ca fiind legale și temeinice. Consideră că instanțele de fond și de apel au constatat în mod corect că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 271 al. 2 Cod penal. Astfel, în primul rând partea vătămată nu se afla efectiv în posesia locuinței pe care este împiedicată să o folosească, cerință expres prevăzută de art. 271 al. 2 Cod penal, ea aflându-se în faza executării silite a unei hotărâri judecătorești.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă și faptul că executorul judecătoresc investit cu punerea în executare a sentinței civile nr. 1019/2000 a Judecătoriei Săveni nu a respectat schița anexă întocmită de către expertul, deoarece cele trei borne amplasate în teren care determinau limita suprafeței de 1027 mp teren treceau prin imobilul în care locuia inculpatul. Astfel, în mod corect instanțele de fond și apel au stabilit că executorul nu a făcut o punere în posesie efectivă, ci numai una formală.
În plus, ulterior pronunțării sentinței civile nr. 1019/2000 au fost soluționate mai multe acțiuni civile cu privire la aceeași suprafață de teren, astfel că faptic terenul nu mai corespunde situației existentă în momentul pronunțării sentinței menționate mai sus. Arată că în anul 1968 autorul părții vătămate, a înstrăinat o suprafață de 800 mp teren intravilan împreună cu locuința de pe acesta prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 394/1968 numiților și. În data de 17.11.1980, inculpatul și soția sa - - încheie un antecontract de vânzare-cumpărare cu numiții și, cumpărând casa de locuit situată în orașul S, având în proprietate de la acea dată și suprafața de 800 mp teren aferent acesteia. Ulterior, moștenitoarea lui - partea vătămată - a făcut o cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe de teren deținută de către autorul său, inclusiv suprafața pe care autorul părții vătămate o vându-se anterior în anul 1968, urmare căreia părții vătămate i s-a eliberat în anul 1999 un titlu de proprietate, care include și această suprafață de teren vândută anterior. Prin sentința civilă nr. 1019/2000 pronunțată de către Judecătoria Săvenis -a stabilit dreptul de proprietate al părții vătămate asupra suprafeței de 1027 mp, suprafață pentru care s-a întocmit un raport de expertiză de către ing.. Din expertiza efectuată în dosarul de fond, precum și procesul-verbal de executare întocmit de către executorul judecătoresc, rezultă că schița anexă la raportul de expertiză întocmit de către ing. a fost greșită, iar expertul nu a cunoscut situația juridică din teren întrucât nu s-a deplasat la fața locului. să se mai observe că prin sentința civilă nr. 1417/2003, inculpatului i s-a recunoscut dreptul de proprietate și asupra suprafeței de 800 mp, teren cumpărat de la numiții și. Ulterior, s-a mai pronunțat sentința civilă nr. 555/2006 a Judecătoriei Săveni, prin care numiților și li s-a reconstituit dreptul de proprietate și pentru suprafața de 1339 mp teren, suprafețe ce nu se suprapun, ci trebuiesc adunate.
Având în vedere aceste aspecte, după cum rezultă și din raportul de expertiză întocmit în dosarul de fond de către ing., terenul deținut de către inculpat (pentru care deține acte de proprietate și îl stăpânește efectiv) se suprapune cu o parte din terenul la care este îndreptățită și partea vătămată.
Față de aceste motive, consideră că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor instanței de fond și de apel ca fiind legale și temeinice.
Reprezentanta Ministerului Public apreciază că recursul este nefondat. Arată că, într-adevăr prin sentința civilă nr. 1019/2000 inculpatul a fost obligat să lase părții vătămate în deplină posesie suprafața de 1027 mp, hotărâre ce a fost pusă în executare de către executor la data de 10 iunie 2001. Cu ocazia procesului verbal încheiat la acea dată, executorul arată că situația din teren nu corespunde celei prevăzută în schița atașată la dosarul civil în baza căreia terenul a fost atribuit părții vătămate. Prin urmare, din acest punct de vedere consideră că punerea în executare a hotărârii judecătorești civile nu a fost efectuată potrivit dispozițiilor legale și dat fiind acest viciu, nu pot fi întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești. Pentru existența acestei infracțiuni sunt necesare mai multe premise și anume o hotărâre judecătorească de atribuire a terenului unei alte persoane, iar acea hotărâre să fie pusă în executare potrivit legii. Atâta vreme cât executarea acestei sentințe civile a fost deficitară întrucât situația din teren nu corespundea celei din schița întocmită de către expert cu ocazia judecării cauzei civilă, consideră că în mod corect s-a apreciat că nu este dată această infracțiune. În situația în care s-ar fi realizat punerea în executare în mod corespunzător, faptul că inculpatul a obținut ulterior două sentințe civile în cursul anilor 2003 și 2006 prin care a obținut o parte din terenul în litigiu, nu avea nicio relevanță în cauză întrucât el era obligat să respecte acea sentință din 2000.
Pentru aceste motive, apreciază că în mod corect s-a reținut că inculpatul nu este vinovat de săvârșirea acestei fapte.
În replică, avocat pentru partea vătămată recurentă, precizează că punerea în executare a sentinței 1019/2000 a avut loc și cere să se observe că în ceea ce privește punerea în posesie apreciază că a fost o punere în posesie efectivă așa cum rezultă în mod cert din procesul verbal întocmit la data de 20 iunie 2002.
Mai arată că la momentul când a avut loc punerea în posesie a părții vătămate inculpatul a formulat o contestație la executare, contestație care a fost respinsă, motiv pentru care cu atât mai mult se poate reține că punerea în executare a respectat sentința civilă nr. 1019/2000. Pe de altă parte, având în vedere susținerile inculpatului în ceea ce privește că părții vătămate i s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate și cu privire la suprafața de 800 mp, pe care inculpatul ar fi dobândit-o prin cumpărare de la, reiterează că la fila 18 dosar urmărire penală se află planul de situație care a stat la baza eliberării titlului de proprietate pentru, plan de situație din care rezultă în mod clar că s-a scos din suprafața totală înscrisă în registrul agricol 1300 mp, suprafață pe care a dobândit-o ulterior prin reconstituire. Cu toate că acesta nu a predat niciodată pământul la CAP în acea zonă și că acea suprafață de teren a aparținut autorului părții vătămate, nu mai pune la îndoială hotărârile obținute de către prin care a dobândit o hotărâre de reconstituire a dreptului de proprietate.
Având ultimul cuvânt, inculpatul intimat arată că este de acord cu concluziile apărătorului său. Deosebit de aceasta, precizează că terenul în litigiu a fost deținut de el ca lot ajutător și că toate parcele de teren înscrise în titlul său de proprietate sunt libere. Mai arată că terenul și casa în litigiu au fost vândute în anul 1968 și nu în anul 1961 cum susține partea vătămată.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 305 din 15.09.2008 a Judecătoriei Săveni, s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală, achitarea inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 271 alin. 2 Cod penal.
A fost lăsată nesoluționată latura civilă a cauzei.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
A fost respinsă cererea inculpatului privind plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni din 06.12.2007 (dosar nr. 467/P/2007), inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești prevăzute de art. 271 alin. 2 Cod penal, reținându-se în sarcina sa că nu a respectat dispozitivul sentinței civile nr. 1019/2000 a Judecătoriei Săveni și nu i-a lăsat în deplină proprietate și liniștită posesie părții vătămate, suprafața de 1.027. teren situat în intravilanul orașului S, județul
După administrarea tuturor probelor, respectiv actele depuse de inculpat, expertiza tehnică solicitată de acesta, audierea expertului topograf, atașarea dosarelor în care s-au pronunțat sentințe civile ce au legătură cu cauza, prima instanță a reținut ca fiind dovedită următoarea situație de fapt:
Prin sentința civilă nr. 1019 din 6.07.2000 a Judecătoriei Săveni, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1384 din 25 mai 2001 Curții de Apel Suceava, inculpatul a fost obligat să lase părții vătămate în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1027. teren situată în intravilanul orașului S, identificată în parcela cadastrală 2453 = 152. parcela cadastrală 2454 = 486. înscrisă în titlul de proprietate nr. 79229 din 12.08.1999, conform schiței anexă nr. 1 la raportul de expertiză întocmit de expertul.
La data de 10 iunie 2001, hotărârea judecătorească sus-menționată a fost pusă în executare de către executorul judecătoresc din circumscripția Judecătoriei Săveni, prin delimitarea suprafeței de 1.027. și marcarea prin țărușare, întocmindu-se proces-verbal de punere în executare în care s-a consemnat faptul că schița din raportul de expertiză nu corespunde cu situația reală din teren.
Ulterior, inculpatul nu a eliberat terenul, însă a promovat mai multe acțiuni civile având ca obiect imobilul în cauză.
Întrucât o parte din locuința inculpatului se află amplasată pe terenul proprietatea părții vătămate, acesta a promovat o acțiune în anulare a titlului de proprietate nr. 79229 din 12.08.1999 a părții vătămate, titlu care a stat și la baza sentinței civile nr. 1019/2000 a Judecătoriei Săveni, iar prin sentința civilă nr. 1770 din 31.10.2002 a Judecătoriei Săveni, titlul de proprietate sus-menționat a fost anulat în parte, în sensul excluderii suprafeței de 38,50. teren situat în parcela 2453.
Prin sentința civilă nr. 1417 din 17.12.2003 a Judecătoriei Săveni, s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului compus din casă de locuit și suprafața de 800. teren aferent, situat în orașul S,-, între inculpatul și soția acestuia, și soții și, iar prin încheierea nr. 24799 din 06 decembrie 2006 dată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară B s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului de mai sus în cartea funciară individuală nr. 672 /N a orașului
Instanța a reținut că delimitarea terenului aferent locuinței de 800. s-a făcut de expertul care a întocmit documentația de intabulare, terenul fiind identificat în parcelele cadastrale nr. 2450, 2454, 2455, 2456 (fila 112 dosar).
Prin sentința civilă nr. 555/2006 a Judecătoriei Săveni, inculpatului și soției sale, li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1.339. teren intravilan oraș S, în parcelele cadastrale: 2453/2 = 39.; 2450 = 458.; 2456/1 = 350.; 2455/1 = 350. și 2454/1 = 42. iar ulterior a fost emisă nr. 133 din 11 martie 2008.
Din schița anexă la raportul de expertiză, precum și din conținutul raportului întocmit de expertul reiese că suprafața atribuită prin sentința civilă nr. 555/2006 a Judecătoriei Săveni se suprapune peste terenul atribuit părții vătămate prin sentința civilă nr. 1019/2000 a Judecătoriei Săveni.
Din concluziile raportului de expertiză mai reiese că inculpatul ar trebui să dețină suprafața de 2.139. rezultată din însumarea celor două suprafețe de teren de 800. și 1.339. conform celor două sentințe nr. 1417/2003 și nr. 555/2006 ale Judecătoriei Săveni și, în consecință, acesta nu deține fără drept vreo suprafață de teren din proprietatea părții vătămate.
Pe de altă parte, executorul judecătoresc investit să facă punerea în executare a sentinței civile nr. 1019/2000 a Judecătoriei Săveni nu a respectat schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul, deoarece prin bornele amplasate în teren a determinat limita suprafeței de 1.027. ca trecând prin imobilul în care locuia inculpatul cu familia, fapt ce nu corespunde cu schița sus-menționată.
Astfel, se poate concluziona că executorul judecătoresc nu a făcut o punere efectivă în executare, ci una formală.
Față de cele reținute mai sus și având în vedere că ulterior pronunțării sentinței civile nr. 1019/2000 a Judecătoriei Săveni și punerii în executare a acesteia, inculpatului i-a fost recunoscut prin două hotărâri judecătorești dreptul de proprietate asupra unor suprafețe de teren ce se suprapun cu terenul părții vătămate, iar această situație a fost identificată prin expertiza efectuată în acest dosar, instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. b Cod procedură penală și a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală sub aspectul infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 271 alin. 2 Cod penal, părțile urmând să clarifice situația juridică a terenului pe care trebuie să-l dețină în cadrul unei acțiuni civile. Având în vedere temeiul achitării, instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei și a respins și cererea inculpatului privind plata cheltuielilor judiciare.
Sentința penală nr. 305 din 15.09.2008 a Judecătoriei Săvenia fost confirmată de Tribunalul Botoșani care, prin decizia penală nr. 34 din 16.02.2009, a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni și partea vătămată.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs partea vătămată care, prin intermediul apărătorului, le-a criticat ca nelegale, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și condamnarea inculpatului, invocând ca motiv de casare prevederile art. 3859pct. 18 Cod procedură penală - instanțele au săvârșit o gravă eroare deoarece în mod greșit au reținut că inculpatul ar fi îndreptățit să dețină suprafața de 2.139.
În motivarea recursului s-a mai arătat că suprafața de 800. dobândită de inculpat de la familia este inclusă în suprafața de 1.339. dobândiți de inculpat prin reconstituire, aspect evidențiat în planul de situație al suplimentului la raportul de expertiză făcut de către expertul și, ca atare, cele două suprafețe nu trebuie însumate. În planul de amplasament care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 79220/12.08.1999 prin care părții vătămate i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 1,9 ha teren sunt evidențiate parcelele de teren care i se cuvin atât părții vătămate, cât și inculpatului. Acesta ar fi îndreptățit la suprafețele de 800. proveniți din cumpărare de la familia, 500. cu care partea vătămată este de acord să i se atribuie inculpatului ca lot și 39. obținuți ulterior prin anularea parțială a titlului de proprietate al părții vătămate.
Cum instanțele sunt ținute să respecte hotărârea civilă definitivă, și cum la fața locului nu se mai poate găsi suprafața de 1.027. datorită hotărârilor ulterioare care au survenit și modificat această suprafață, în prezent la fața locului s-a mai regăsit doar suprafața de 621. la care recurenta este îndreptățită, consideră că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 271 alin. 2 Cod penal, motive pentru care solicită condamnarea inculpatului.
Examinând recursul, se constată că este nefondat.
Potrivit art. 271 alin. 2 Cod penal, infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești constă în fapta de a împiedica o persoană a folosi o locuință ori parte dintr-o locuință sau imobil, deținute în baza unei hotărâri judecătorești.
Pentru existența elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, printre altele, este necesar ca partea vătămată să se afle efectiv în posesia imobilului pe care este împiedicată să o folosească, posesia să nu fie discutabilă iar hotărârea să fie pusă în executare potrivit legii.
Din probele administrate în cauză, rezultă, pe de o parte, că executorul judecătoresc investit cu punerea în executare a sentinței civile nr. 1019 Judecătoriei Săveni nu a respectat schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul, deoarece cele trei borne amplasate în teren care determinau limita de 1027. teren treceau prin imobilul în care locuia inculpatul. Sub acest aspect, executorul nu a făcut o punere în posesie legală, ci doar una formală, precizând în procesul-verbal încheiat cu ocazia executării că situația din teren nu corespunde celei prevăzute în schița atașată la dosarul civil în baza căreia terenul a fost atribuit părții vătămate.
Pe de altă parte, ulterior pronunțării sentinței civile nr. 1019/2000 au fost soluționate mai multe acțiuni civile cu referire la aceeași suprafață de teren, astfel că faptic terenul nu mai corespunde situației existente la momentul pronunțării sentinței nr. 1019/2000.
Prin sentința civilă nr. 1770 din 31 octombrie 2002 Judecătoriei Săveni, titlul de proprietate care a stat la baza sentinței civile nr. 1019/2000, respectiv titlul de proprietate nr. 79299 din 12 august 1999 emis părții vătămate, a fost anulat în parte prin excluderea suprafeței de 38,50. teren din parcela cadastrală 2453.
Prin sentința civilă nr. 1417 din 17 decembrie 2003 Judecătoriei Săveni, s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului compus din casă de locuit și suprafața de 800. teren aferent, situată în orașul S,-, între și, pe de o parte și și, pe de altă parte.
Prin sentința civilă nr. 555/2006 a Judecătoriei Săveni, inculpatului și soției sale li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1.339. în intravilanul orașului S, identic cu parcelele cadastrale 2453/2 = 39.; 2450 = 458.; 2456/1 = 350.; 2455/1 = 350. și 2454/1 = 42. iar ulterior s-a emis în acest sens și Hotărârea Consiliului Județean nr. 133 din 11.03.2008.
Din raportul de expertiză întocmit de expert și din planul de situație anexă, rezultă că suprafața atribuită prin sentința civilă nr. 555/2006 a Judecătoriei Săveni se suprapune peste terenul atribuit părții vătămate prin sentința civilă nr. 1019/2000 a Judecătoriei Săveni.
Prin urmare, în cauză sentința civilă nr. 1019/2000 nu a fost executată potrivit dispozițiilor legale și câtă vreme la data când s-a încercat punerea în executare a acestei hotărâri terenul se afla în litigiu, iar ulterior titlul de proprietate pe baza căruia s-a pronunțat sentința a fost modificat, în mod corect s-a apreciat că nu mai subzistă în cauză elementele infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, mai precis că fapta nu este prevăzută de legea penală.
De altfel, părțile își contestă posesia, dreptul de proprietate, precum și întinderea suprafețelor de teren la care ar fi îndreptățiți, partea vătămată susținând că suprafețele de teren pentru care inculpatul a obținut hotărâri judecătorești sau i s-a reconstituit dreptul de proprietate nu trebuie însumate deoarece ele se includ în suprafața mai mare, inculpatul susține contrariul.
Cum suprafețele de teren disputate se și suprapun, soluția de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală - faptă neprevăzută de legea penală - este legală, părțile urmând să clarifice situația juridică a terenului pe care trebuie să-l dețină fiecare, în cadrul unei acțiuni civile.
Așa fiind, cum motive de casare din oficiu nu s-au constatat, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2, 193 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată, domiciliată în S,-, județul B, împotriva deciziei penale nr. 34 din 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
Obligă partea vătămată la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.
Respinge ca nefondată cererea părții vătămate de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare din recurs, reprezentând onorariu avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13.04.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Judecători - fond -
- apel -
-
.
2 ex. / 30 aprilie 2009
Președinte:Ghertner ArturJudecători:Ghertner Artur, Samoilă Viorica, Andronic Tatiana
