Nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 cod penal). Decizia 205/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 205
Ședința publică de la 20 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Pocovnicu Dumitru judecător
- - - judecător
- - - judecător
- -- grefier
********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa fost reprezentat legal de - - procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.474/10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat asistat de avocat lipsind celelalte părți, pentru intimata parte vătămată SC SRL a răspuns avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Recurentul inculpat prin apărător, avocat pentru intimata parte vătămată și procurorul au învederat instanței că nu au cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri instanța a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat a susținut că decizia pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motivarea în fapt și în drept asupra motivelor sale de apel, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probelor administrate și nici nu au fost respectate dispozițiile legale privitoare la conexarea dosarelor. A pus concluzii de admitere a recursului, casarea deciziei potrivit art. 385 pct.9 Cod procedură penală pentru nemotivare în fapt și în drept, casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
Avocat având cuvântul pentru intimata parte vătămată a susținut că atât timp cât tribunalul a soluționat apelul nu consideră cu inculpatul a fost vătămat în vreun fel, există motivare corespunzătoare a deciziei sub toate aspectele mai ales că apelul a fost admis. A pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Procurorul având cuvântul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, decizia pronunțată de instanța de apel fiind legală și temeinică și nu sunt motive care să conducă la modificarea acesteia.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt a arătat că nu s-a opus executării silite, câinele s-a speriat și a sărit la una din persoanele care însoțeau executorul judecătoresc. Întrucât executorul judecătoresc nu avea o schiță clară cât să dărâme din construcție, l-a invitat pe executorul judecătoresc să meargă împreună la conducerea judecătoriei și schița a fost depusă ulterior la dosar. Consideră că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, a dorit stingerea litigiului pe cale amiabilă dorind să ofere o sumă de bani dar fiind în imposibilitatea de a obține un împrumut deoarece apartamentul său era sub sechestru nu a obținut împrumutul. Nu a avut alte posibilități de a obține un împrumut și astfel nu a achitat părții vătămate nici o sumă de bani.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.3.223 din data de 08.12.206, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.8710/2005, în baza art.335 Cod procedură penală, s-a dispus extinderea acțiunii penale cu privire la actele materiale din 03.10.2002.
În baza art. 334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.271 alim.1 Cod penal, în două infracțiuni, prevăzute de art.271 alin. 1, teza 1 Cod penal și art.271 alin.2 Cod penal.
În temeiul art. 271 alin. 1 teza 1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 28.03.1970, domiciliat în comuna, județul B, cu reședința în B, str. - -.1.A,.2, CNP -, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisorii, pentru infracțiunea de nerespectarea hotărârii judecătorești, faptă din 23.09.2002.
În baza art.1 din Lege nr.543/2002, s-a constatat grațiată executarea pedepsei susmenționate.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 7 din Legea nr.543/2002.
În baza art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești, prevăzută de art.271 alin.2 Cod penal, faptă din 03.10.2002, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
În temeiul art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art.220 alin.2 Cod penal, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
În baza art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art.220 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta.
În temeiul art.11 pct.2 lit.b, raportat la art.10 lit.f Cod procedură penală, s-a încetat procesul penal față de cei doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art.193 Cod penal, întrucât plângerea prealabilă a fost tardiv formulată.
În baza art.14, 346 Cod procedură penală, raportat la art.998, 999 și 1000 alin.3 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă privind daune materiale a părții vătămate "" B și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente "" la plata sumei de 177.377 lei.
S-au respins daunele morale ca inadmisibile.
În temeiul art.14, 346 alin.3 Cod procedură penală, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă față de inculpatul.
În baza art.357 alin.2 lit.a Cod procedură penală și art.163-166 Cod penal, s-a menținut sechestrul asigurător dispus prin ordonanța organului de cercetare penală și aplicată prin procesele-verbale încheiate asupra celor două imobile la data de 18.11.2002 și 26.11.2002.
În temeiul art.191 alin.1 și 3 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art.192 alin.1 pct.1 lit.a Cod procedură penală, a fost obligată partea vătămată la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art.192 alin.3 Cod procedură penală a rămas în sarcina statului.
În baza art.193 alin.1 din Codul d e procedură penală, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata a 450 lei către partea vătămată cheltuieli judiciare efectuate cu onorariul expert.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin rechizitorul înregistrat la Judecătoria Bacău sub nr.12036, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacăua pus în mișcare acțiunea penală și a dispus trimiterea in judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești, prevăzută de art. 271 alin.1 Cod penal.
În fapt s-a reținut că între societățile "" B, reprezentată de și "", reprezentată de inculpatul, există un conflict mai vechi legat de dreptul de proprietate asupra unui teren și a unui părul din porumb situat în comuna, județul
În anul 2001 "" Bas olicitat Tribunalului Bacău, pe calea unei ordonanțe președințiale, să oblige pe reprezentanții "" să ridice construcțiile edificate de inculpatul învinuitul pe terenul aferent hambarului de cereale, respectiv, zidul de bolțari, gardul de scândură și porțile metalice, acțiune care a fost respinsă.
Acțiunea a fost admisă de Secția Comerciale si contencios Administrativ a Curții de APEL BACĂU prin decizia civilă nr. 30/2001.
Hotărârile instanțelor de judecată menționate au fost casate de Curtea Supremă de Justiție, care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă - Judecătoria Bacău.
Judecătoria Bacău, prin sentința civilă pronunțată în dosarul nr.8393/2002 la data de 17.07.2002 a dispus cu privire la dreptul de proprietate a reclamantei "" B împotriva Agricola "" L, admiterea acțiunii civile formulată pe calea ordonanței președințiale și, în consecință, 1-a obligat pe inculpatul și pe numitul, în calitate de reprezentanți ai societății pârâte "", să ridice construcțiile edificate pe proprietatea reclamantei cu sediul in comuna, județul B, respectiv un perete de bolțari, o poartă metalică și un gard.
Instanța de judecata a autorizat reprezentanții reclamantei "" B să ridice aceste construcții în cazul nerespectării obligației de către pârâtă pe cheltuiala acesteia.
Sentința civilă menționată a rămas definitivă prin neapelare la data de 25.07.2002, fiind investită cu formulă executorie la data de 12.08.2002.
Urmare acestei situații, la data de 23.09.2002, în jurul orelor 11.00, executorul judecătoresc s-a deplasat la locul în care se aflau bunurile "" B din comuna, județul B, unde au luat legătura cu inculpatul, administratorul Agricola "", căruia i-a adus la cunoștință motivul pentru care s-a deplasat în acest loc și aspectele procedurale ce urmau a fi aduse la îndeplinire conform sentinței civile nr. 6501 Judecătoriei Bacău de executorul judecătoresc.
Trebuie precizat faptul că inculpatul a avut cunoștință atât de conținutul sentinței civile nr.65ol a Judecătoriei Bacău (precum și a celorlalte sentințe care au fost menționate anterior) întrucât au avut calitatea de pârâte în aceste cauze și a fost reprezentat la pronunțarea hotărârii de avocatul angajat.
După ce executorul judecătoresc i-a adus la cunoștință inculpatului modalitatea în care să fie efectuată executarea silită (de față fiind prezente mai multe persoane, precum si organele de politie), inculpatul a adresat cuvinte jignitoare fiecărei persoane din cele prezente, amenințându-1 pe executorul judecătoresc (precum si celelalte persoane prezente) cu faptul că a asmuți câinele pe care-1 ținea în lesă asupra lor pentru a-i mușca. Inculpatul le-a precizat tuturor persoanelor prezente că se împotrivește executării silite. După aceasta inculpatul s-a deplasat la sediul Primăriei comunei, unde a luat legătura cu numitul, care era viceprimarul localității, în care urma să fie efectuată executarea silită, căruia i-a precizat faptul că s-a demolat de către mai multe persoane un gard al societății pe care o administra "".
Pentru acest motiv, numitul s-a deplasat la locul unde se efectua executarea silită, unde i-a solicitat executorului judecătoresc să întrerupă executarea și să meargă împreună cu el la sediul primăriei pentru a discuta aspectele în legătură cu acest act procedural.
Executorul judecătoresc a refuzat, motivat de faptul că inculpatul, în calitatea pe care o avea de viceprimar, nu are competență pentru a dispune suspendarea executării silite.
Întrucât inculpatul a insistat, executorul judecătoresc 1a lăsat pe acesta să consemneze în formă olografă pe procesul verbal de executare "că solicită suspendarea executării în calitate de reprezentant al autorității publice locale". După ce a consemnat aceste aspecte înscris, numitul a ștampilat cu ștampila primăriei procesul verbal întocmit de către executorul judecătoresc.
Executarea silită nu a putut să fie adusă la îndeplinire în întregime, reușind doar să demoleze un gard, să ridice o poartă metalică și să demoleze aproximativ 60 de bolțari.
Audiat fiind în faza de urmărire penală inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, arătând că este proprietar asupra terenului în cauză și că executarea a fost suspendată la intervenția viceprimarului comunei și nu datorită acțiunilor sale.
Pentru a aduce la îndeplinire dispozițiile instanței de judecată, la data de 3.10.2002, executorul judecătoresc a revenit la sediul ""., executorul constatând cu acest prilej faptul că executarea silită ce a fost adusă la îndeplinire parțial la data de 23.09.2002, nu a avut nici un efect, în sensul că inculpatul a refăcut toate construcțiile pe terenul ce aparține ""
Având în vedere această situație de fapt reținută de instanță, dar și considerentele deciziei penale 466/A/2005 a Tribunalului Bacău, instanța în baza art.335 Cod procedură penală, a dispus extinderea acțiunii penale cu privire la actele materiale din 03.10.2002, și în baza art.334 Cod procedură penală, dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 271 alin. 1 Cod penal, în două infracțiuni, prevăzute de art. 271 alin. 1 teza 1 Cod penal și art. 271 alin.2 Cod penal.
Inculpatul, se motivează de prima instanță, se face vinovat de săvârșirea infracțiunii săvârșite la data de 23.09.2002.
Cu privire la cea de a doua infracțiune, prima instanță a apreciat că acesteia îi lipsește unul din elementele constitutive, întrucât partea vătămată nu a deținut în mod efectiv imobilul, astfel încât în baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul pentru fapta din 03.10.2002.
În ce privește infracțiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin.3 Cod penal, instanța a constatat că reprezentanții "" nu au fost în posesia hambarului în mod efectiv, nici după întocmirea procesului verbal din 13.03.2000 de către executorul judecătoresc, fapt pentru care instanța de fond a dispus achitarea inculpaților, în baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru inculpatul și art. 10 lit. c Cod procedură penală, pentru inculpatul, acesta din urmă participând la folosirea hambarului imediat după prezentarea executorului judecătoresc, faptă reclamată de părțile vătămate, încadrându-se în dispozițiile art. 220 alin.1 Cod penal.
Amenințarea reclamată de aceleași părți vătămate, se arată de instanța de fond, este elementul al unei infracțiuni instantanee, iar nu continue ca tulburare de posesie, motiv pentru care instanța a încetat procesul penal în baza art. 11 pct. 2 lit.b, raportat la art.10 lit.f Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art. 193 Cod penal, întrucât plângerea penală a fost tardiv formulată.
Chiar dacă nu a intrat în posesia efectivă a hambarului cu cele două mori la data de 13.03.2000 și nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin.3 Cod penal, se motivează de prima instanță, partea vătămată a fost prejudiciată material prin nefolosirea acestora până la data de 03.10.2002, cea de a doua executare și ulterior până la data de 09.10.2002, prejudiciul calculat de expertul tehnic fiind de 709.508.000 lei pentru 1 (un) an.
Având în vedere intervalul de timp de 2 ani și J, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă și a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata a 1.773.770.000 lei, în baza art.14, 346 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999 și 1000 alin. 3 Cod civil.
Daunele morale, se arată de prima instanță, au fost solicitate ca urmare a litigiilor ce s-au prelungit în timp și nu pentru fapta de amenințare, astfel încât instanța le-a respins ca inadmisibile.
Având în vedere temeiul achitării inculpatului, în baza art.14, 245 alin.3 Cod procedură penală, s-a respins acțiunea ca nefondată.
În dovedirea asigurării reparării prejudiciului instanța, în baza art. 357 alin.2 lit. c și art. 163-166 Cod procedură penală, a menținut sechestrul asigurător dispus prin ordonanța organului de cercetare penală și aplicat prin procesele verbale încheiate asupra celor două imobile la datele de 18.11.2002 și 26.11.2002.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău și inculpatul.
Primul a criticat hotărârea ca fiind nelegală, deoarece a considerat sentința penală nr. 3223 din data de 08.12.2006 ca fiind nelegală, întrucât instanța în mod greșit a dispus în baza art. 335 Cod procedură penală, extinderea acțiunii penale cu privire la actele materiale din 03.10.2002, deoarece acestea nu intră în conținutul aceleiași infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Fapta de împotrivire la executarea unei hotărâri judecătorești, prin amenințare conform art.271 alin.1 Cod penal, și fapta de împiedicarea unei persoane de a folosi o parte dintr-o locuință sau imobil deținute în baza unei hotărâri judecătorești, prevăzută de art.271 alin.2 Cod penal, constituie două infracțiuni distincte.
În plus, faptele din 03.10.2002 nu au caracterul de date descoperite în cursul judecării, conform art.335 alin.1 Cod procedură penală, faptele fiind descrise chiar în conținutul rechizitoriului, ca și prezentare a circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea respectiv de art.271 alin.1 Cod penal, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Întrucât fapta din 03.10.2002 nu vizează sfera ilicitului penal, nefiind întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 271 alin.2 Cod penal, procurorul nu a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată și pentru această faptă.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului formulat de parchet, în ceea ce privește extinderea acțiunii penale cu privire la actele materiale din data de 03.10.2002, și, în plus, a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 alin.1 Cod penal, fapta din 23.09.2002, pentru care a fost trimis în judecată și înlăturarea sa de la obligarea achitării despăgubirilor.
Prin decizia penală nr.474/A din data de 10.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art.379 pct.1 lit.a Cod procedură penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău și de inculpatul, cu privire la greșita aplicarea a dispozițiilor art.335 Cod procedură penală, art.334 Cod procedură penală și greșita pronunțare pentru infracțiunea prevăzută de art. 271 alin.2 Cod penal, a fost desființată sentința penală apelată sub aceste aspecte și reținând-o spre rejudecare, s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 335 Cod procedură penală, privitor la extinderea acțiunii penale cu privire la actele materiale din 03.10.2002, precum și aplicarea dispozițiilor art.334 Cod procedură penală, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 271 alin.1 Cod penal, în două infracțiuni prevăzute de art. 271 alin.l teza I Cod penal și art. 271 alin.2 Cod penal, precum și dispozițiile privind achitarea acestui inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit.a, Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit.d Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 alin.2 Cod penal, fapta din 03.10.2002.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
S-a constatat că apelantul-inculpat a fost asistat de apărător ales.A apărător.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul B a onorariului avocat oficiu pentru intimatul-inculpat.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au fost lăsate în sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin dispozitivul rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr. 4080/P/2002, din data de 04.12.2002, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiuni de nerespectare a hotărârii judecătorești, prevăzută de art. 271 alin.1 Cod penal, faptă din data de 23.09.2002.
În cauză nu se impunea extinderea acțiunii penale potrivit art.335 Cod procedură penală, pentru acte materiale din 03.10.2002 față de acest inculpat, întrucât, nu au fost descoperite în cursul judecății în sarcina acestui inculpat aceste acte materiale, din 03.10.2002, situația de fapt fiind expusă chiar în cuprinsul rechizitoriului, unde se face referire și la această activitate a inculpatului.
Partea nemulțumită, putea formulat plângere în fața instanței față de conținutul dispozitivului rechizitoriului, potrivit art. 278/1 Cod procedură penal.
Este adevărat că prin decizia penală 987/21.08.2003 a Tribunalului Bacău, s-a desființat sentința penală 855 din data de 28.02.2003, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare motivat de faptul că nu s-a pronunțat pentru fapta din 03.10.2002, care era, de altfel descrise în rechizitoriu, instanța fiind astfel sesizată, însă, așa cum am arătat anterior instanța de fond nu putea face aplicarea dispozițiilor art. 335 Cod procedură penală, nefiind descoperite faptele, în cursul cercetării judecătorești.
Cu privire la cele de-al doilea motiv de apel formulat de inculpatul, privind achitarea sa pentru fapta comisă la data de 23.09.2002, tribunalul, a constatat că acest motiv de apel nu este fondat și urmează a fi respins, apreciind că la dosar există probatoriu care răstoarnă prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul. Astfel, la fila 12 dosar urmărire penală se regăsește copia sentinței civile 650l din data de 17.07.2002 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosar 8393/2002, definitivă și irevocabilă la 25.07.2002, prin care inculpații din cauza noastră, și, sunt obligați să ridice construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamantei "" B, având calitatea de parte vătămată în dosarul de față.
La data de 23.09.2002, se deplasează la fața locului executorul judecătoresc în vederea punerii în executare a sentinței civile arătate mai sus, ocazie care se întocmește și un proces verbal (fila 10 dosar urmărire penală). Este data la care se comite infracțiunea de către inculpatul, situație expusă în rechizitoriu și cu care a fost învestită instanța să soluționeze cauza. Există și depoziția martorului prin care se confirmă împiedicarea punerii în executare a sentinței civile.
Urmare a activității infracționale desfășurate partea vătămată a suferit un prejudiciu calculat potrivit expertizei tehnice, aflate la dosar (filele 94-107) și raport de soluțiile date în latura penală a cauzei, obligarea inculpatului la plata prejudiciului apare ca legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, care a criticat hotărârea recurată, susținând că aceasta este nelegală, întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, nefiind examinate motivele scrise și orale de apel, invocând motivul de casare prevăzut de art.385/9 alin.1 pct.9 Cod procedură penală și a solicitat aplicarea în cauză a dispozițiilor art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală.
Analizând decizia recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, pentru motivele arătate de acest text, Curtea constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate.
În conformitate cu prevederile art.383 alin.1 Cod procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă în expunere temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia dintre soluțiile prevăzute de art.379 pct.2 Cod procedură penală.
În condițiile în care instanța de apel respinge apelul, din motivarea deciziei instanței de apel trebuie să rezulte că aceasta a procedat la un nou examen al cauzei, manierea de motivare trebuie să fie proprie și distinctă de cea a primei instanțe, examinarea cauzei trebuie să fie completă.
Expunerea sau considerentele hotărârii trebuie să cuprindă constatările la care a ajuns instanța cu privire la fapta care a generat conflictul de drept penal, la temeiurile răspunderii penale ale inculpatului, la probele pe care se întemeiază aceste constatări și alte date în legătură cu soluționarea cauzei.
Hotărârea instanței de apel nu se poate referi pur și simplu la aprecierea personală a judecătorului care a soluționat cauza în primă instanță. Apoi, însușirea, pur și simplu, de instanța de apel a motivării cuprinse în sentința atacată nu este suficientă atunci când hotărârea primei instanțe este ea însăși motivată incomplet sau defectuos, așa cum este și în cauza dedusă judecății și prima instanță nesocotind dispozițiile art.356 Cod procedură penală.
Ori de câte ori în fața instanței de apel s-au formulat apărări noi instanța de apel are obligația să examineze fiecare apărare și să o înlăture temeinic motivat.
Ori, trebuia observat de instanța de apel că inculpatul în motivele scrise de apel-fl.35-38, cât și în susținerile orale formulate prin apărătorul ales, a criticat hotărârea primei instanțe, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, în esență, pentru următoarele motive:
1. Greșita încadrare a faptei din data de 23.09.2002 și nepronunțarea instanței cu privire la probele administrate.
Este de principiu că pentru realizarea elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 271 alin. 1 Cod penal, acțiunea de împotrivire la executarea unei hotărâri judecătorești trebuie să se săvârșească prin acte de amenințare sau violență față de organul de executare.
Cu privire la înțelesul noțiunilor de"violență"și"amenințare"este necesar să recurgem la prevederile art. 239 Cod penal.
Dacă acțiunea de împotrivire nu s-a realizat prin violență sau amenințare, fapta nu constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești.
O simplă afirmație din partea unei persoane că nu dă voie să se facă executarea sau că nu este de acord cu aceasta nu constituie împotrivire la executarea unei hotărâri judecătorești în accepțiunea legii penale. Dacă executorul judecătoresc, impresionat de cele afirmate, nu mai continuă executarea, cel care a făcut afirmațiile arătate nu săvârșește infracțiunea prevăzută în art. 271 Cod penal, deoarece împotrivirea nu s-a făcut prin acte de violență sau amenințare. Atât doctrina cât și practica judiciară sunt constante sub acest aspect.
Procesul verbal din 23.09.2002 consemnează că inculpatul "se opune executării întrucât a cumpărat terenul de la. Domnul s-a împotrivit executării amenințând persoanele de față cu un câine ".Apoi executorul judecătoresc precizează:"Reclamanta prin reprezentant cu ajutorul unei echipe a demolat un gard de pe terenul său, a ridicat o poartă metalică și a dat jos aproximativ 60 de bolțari".
Audiat pentru prima dată în rejudecare, în al doilea ciclu de judecată, fără să fi dat nici o declarație în faza de anchetă penală, deși era subiectul pasiv a infracțiunii prevăzute de art. 271 alin. 1 Cod penal, executorul judecătoresc, declară că în ce privește câinele acesta se manifesta violent fiind în libertate și nu a fost întărâtat de inculpat. Totodată inculpatul nu 1-a amenințat.
Cu privire însă la depoziția executorului, instanța de fond nici măcar nu se pronunță.
2. Pentru existența infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, elementul esențial constă în legalitatea executării, adică dacă sunt respectate regulile sau prescripțiile impuse de procedura civilă. încălcarea acestora îl situează pe executor în afara legii, fiind lipsit de protecția acordată prin prevederile art. 271 Cod penal, potrivit art. 391 Cod procedură civilă, încălcarea dispozițiilor art. 384, 385, 387 și art. 389 Cod procedură civilă, atrăgând anularea executării.
Art.384 Cod procedură civilă, se arată în motivele de apel, prevede în mod imperativ că nici o executare nu poate începe înainte de a i se comunica debitorului o somație care trebuie să cuprindă obligatoriu, printre altele, termenul în care cel somat trebuie să-și execute obligația prevăzută în titlu. Lipsa somației sau a oricăreia din mențiunile obligatorii atrage nulitatea executării potrivit art. 391 Cod procedură civilă.
Pentru dosarul de executare nr.557/2002 există somația pentru titlul executor nr.6501/2002 (fila 37). Nicăieri însă nu există dovada comunicării acesteia.
Somația prevede și un termen privind îndeplinirea obligației de bună voie de 5 zile. Ori, potrivit art. 580/2 Cod procedură civilă, pentru executarea unei obligații de a face este prescris, obligatoriu, un termen de 10 zile.
Așa fiind, în lipsa dovezii de comunicare a somației și a încălcării obligației de a indica termenul corect privind executarea de bună voie a obligației, executarea este lovită de nulitate, iar executorul nu mai beneficiază de protecția art. 271 Cod penal.
3. Nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la conexarea dosarelor având ca obiect tulburarea de posesie precum și aprecierea eronată situației de fapt asupra modalităților de împiedicare a folosinței imobilului și baza legală a deținerii acestuia, dispusă de instanța de casare.
Astfel, instanța de casare a dispus ca în rejudecare,instanța va analiza și sub aspectul conexării dosarelor având ca obiect tulburarea de posesie, apreciind asupra modalităților de împiedicare a folosinței imobilului și baza legală a deținerii acestuia".
Regula în cazul conexității sau indivizibilității este reunirea cauzelor, disjungerea fiind excepția și numai dacă se apreciază că separarea cauzelor este în interesul unei bune desfășurări a procesului penal.
În cazul plângerii prealabile, în reglementarea aplicabilă în speță, cum este în cauză tulburarea de posesie, regula este disjungerea.
În consecință, se apreciază în motivele de apel, în mod greșit s-a dispus conexarea dosarului de amenințare și tulburare de posesie, fapte ce se încadrează între infracțiunile arătate în art. 279 lit. a), b) și c) Cod procedură penală, cu dosarul privind nerespectarea hotărârii judecătorești, faptă pentru care funcționează principiul oficialității, cu atât mai mult cu cât în cauză nu erau îndeplinite niciuna din condițiile prevăzute de art. 34 Cod procedură penală, faptele nefiind nici indivizibile potrivit art. 33 Cod procedură penală.
Astfel, "" a posedat imobilul din anul 1994 și până în luna octombrie 2002 în temeiul unui act de vânzare - cumpărare. Faptul că instanțele au stabilit anterior acestei date dreptul "" asupra unei părți a acestui imobil nu este de natură a stabili o legătură de cauzalitate între fapta inculpatului și prejudiciul încercat de partea vătămată.
Până la pronunțarea hotărârii care a fost pusă în executare în octombrie 2002 "" a posedat de bună - credință imobilul. Legea penală a înțeles să sancționeze actele de ocupare abuzivă a unui imobil, aflat anterior în posesia părții vătămate. Tot astfel și în civil pentru a exista un prejudiciu este necesar ca partea vătămată să fi fost deposedată abuziv de un terț, în speță de inculpat.
Câtă vreme o asemenea deposedare abuzivă nu există nu se poate vorbi nici de existența unui prejudiciu, astfel încât în speță, despăgubirile nu pot fi acordate nici pentru tulburare de posesie și cu atât mai puțin pentru nerespectarea hotărârii judecătorești care este o infracțiune care se consumă instantaneu.
Expertiza efectuată în cauză și care reprezintă baza acordării despăgubirilor, se arată în motivele de apel, pornește de la premise false și iluzorii, cum sunt cele referitoare la gradul de ocupare a morii și regimul de lucru, ajungând la o concluzie pe măsură, în condițiile în care în speță nu s-au administrat probatorii care să justifice calculele din lucrare.
Din examinarea deciziei penale recurate se constată că instanța de apel nu a examinat motivele de apel invocate de apelantul-inculpat, mulțumindu-se să afirme, fără a face o analiză a probelor, faptul, în latură penală, că"există probatoriu care răstoarnă prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul".
Expunerea trebuie să cuprindă, printre altele, și analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția.
Din examinarea hotărârii apelată rezultă că aceste dispoziții legale au fost nesocotite.
Apelantul-inculpat a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, prevăzută de art.271 alin.1 Cod penal, printre altele și deoarece prima instanță nu a examinat toate probele administrate, iar din declarația dată de executorul judecătoresc în fața instanței nu rezultă că inculpatul ar fi amenințat pe cineva și nici cu a exercitat violențe împotriva vreunei persoane, aspecte care, de asemenea, nu au fost analizate.
Instanța de apel avea obligația să motiveze pe baza căror probe își fundamentează soluția, să arate probele pe care le înlătură și să argumenteze înlăturarea acestora, să examineze apărările pe care și le-a făcut inculpatul și să argumenteze de ce acestea sunt neconforme cu realitatea.
Instanța de apel nu putea menține hotărârea de condamnare a recurentului-inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, prevăzută de art.271 aln.1 Cod penal decât în baza unor probe temeinice de vinovăție, acesta beneficiind de prezumția de nevinovăție.
Instanța de apel nu a examinat excepția invocată în motivele de apel privind neincidența în cauză a dispozițiilor art.33 și 34 Cod procedură penală privind cazurile de indivizibilitate și de conexitate și greșita conexare cauzei având ca obiect infracțiunea de nerespectarea hotărârii judecătorești, prevăzută de art.271 alin.1 Cod penal, și a celeia care are ca obiect infracțiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art.220 Cod penal.
Se impunea a se examina și legalitatea temeiului încetării procesului penal pentru această din urmă infracțiune, art.11 pct.2 lit.b, cu art.10 lit.d Cod procedură penală, în condițiile în care termenul de introducere al plângerii prealabile pentru infracțiunea continuă curge de la data la care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul, (Decizia nr.10 din data de 10.02.2008, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiției în soluționarea unui recurs în interesul legii), iar nu de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, acest aspect având implicați directe cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei.
Apoi, așa cum este cunoscut, pentru ca acțiunea civilă să poată fi exercitată în cadrul procesului penal se cer a fi îndeplinite, cumulativ, anumite condiții, și anume:
a) infracțiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral;
b) între infracțiunea săvârșită și prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate;
c) prejudiciul trebuie să fie cert;
d) prejudiciul să nu fi fost reparat;
Latura civilă trebuie, de asemenea, motivată temeinic. Instanța de apel avea obligația să examineze motivele de apel invocate de apelant cu privire la soluționarea acțiunii civile.
Ori, instanța de apel nu a examinat îndeplinirea condițiilor mai sus arătate, nu a analizat motivele de apel invocate de inculpat și s-a mulțumit să facă trimitere doar la o probă, respectiv raportul de expertiză efectuat în cauză.
Decizia pronunțată de instanța de apel nu este conformă nici cu prevederile art.6 din Convenția Europene a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil și cu practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Instanța de apel are obligația de a-l audia de apelantul-inculpat indiferent de soluția dată de prima instanță și oricare ar fi motivul de apel invocat, acest lucru impunându-se cu atât mai mult cu cât inculpat a negat săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, prevăzută de art.271 alin.1 Cod penal, faptă din 23.09.2002, pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.
În acest sens este și Hotărârea din data de 25.07.2002 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Tierce împotriva.
Ori, deși inculpatul a fost prezent la mai multe termene de judecată în fața instanței de apel, tribunalul nu a procedat la audierea acestuia.
Apoi, potrivit acelorași dispoziții ale Convenției Europene a Drepturilor Omului și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de apel avea obligația de a examina cauza în fapt și în drept pe baza probelor administrate și nu putea să procedeze la o apreciere globală asupra vinovăției sau inocenței inculpatului fără a examina și evalua în mod direct elementele de probă administrate în cauză și motivele de apel invocate de inculpat.
Sub aspectul dreptului la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reafirmat în mai multe decizii principiile dezvoltate în jurisprudența sa, reamintind că art.6 din Convenție impune și în sarcina instanțelor de control judiciar obligația de a analiza efectiv motivele, argumentele și probele administrate.
Noțiunea de proces echitabil impune condiția ca instanțele să analizeze în mod real motivele invocate în apărare de părți și să nu se mulțumească cu preluareatale qualea motivării unei instanțe inferioare (Hotărârea din data de 15.02.2007 împotriva României).
Curtea amintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenție înglobează, între altele, dreptul părților în cauză de a prezenta observațiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor. Convenția nedorind să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (împotriva Italiei, hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, pag. 16, paragraful 33), acest drept nu poate trece drept efectiv decât dacă observațiile sale sunt într-adevăr"ascultate",adică examinate cum trebuie de instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică în special în sarcina "instanței" obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele și ofertele de probă ale părților, (împotriva Franței[GC], nr. 47287/99, paragraful 80, CEDO 2004-I și de,împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997.
Apoi, trebuie observat că, așa cum rezultă din încheierea din data de 27.09.2007, instanța de apel s-a dispus amânarea deliberării și pronunțarea pentru data de 05.10.2007, iar din minuta și din preambulul deciziei recurate rezultă că instanța a deliberat și s-a pronunțat la data de 10.01.2007.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, cu art.385/9 alin.1 pct.9 și 10 Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de recurentul-inculpat, va fi casată decizia penală recurată și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe - Tribunalul Bacău.
În baza art.385/17 alin.4, cu referire la art.383 alin.3 Cod procedură penală, vor fi menține actele procedurale efectuate în cauză până la termenul de judecată din data de 28.06.2007, inclusiv.
Se va constata că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva deciziei penale nr. 474/A din data de 10.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Casează în totalitate decizia penală recurată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe - Tribunalul Bacău.
În baza art.385/17 alin.4, cu referire la art.383 alin.3 Cod procedură penală, menține actele procedurale efectuate în cauză până la termenul de judecată din data de 28.06.2007, inclusiv.
Constată că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Pocovnicu Dumitru, Nimineț Ștefan, Ene Ecaterina
GREFIER,
Red.sent.
Pronunțat dec. apel -
Red.dec.recurs
31.03/31.03.2008
ex.4
Președinte:Pocovnicu DumitruJudecători:Pocovnicu Dumitru, Nimineț Ștefan, Ene Ecaterina
