Nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 cod penal). Decizia 439/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 271 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 439
Ședința publică din 25 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Cheptene Micu
Grefier -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 226 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
Dezbaterile asupra cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 23 noiembrie 2009, susținerile celor prezenți fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 25 noiembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 59 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr-, s-a dispus achitarea inculpatului G, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești, prevăzută și pedepsită de art. 271 alin. 2 Cod penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, parte vătămată fiind, iar în baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală, a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 26 mai 2008, partea vătămată a solicitat instanței de judecată ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desființarea ordonanței din data de 8 februarie 2007, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în dosar nr. 1160/P/2007 și a stabili răspunderea penală a inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești.
În motivarea plângerii, partea vătămată a arătat că nu este mulțumită de soluția dată de organele de urmărire, întrucât executorul judecătoresc a procedat la punerea sa în posesie, dar cu toate acestea, inculpatul refuză să-i predea terenul, motiv pentru care s-a adresat organelor de urmărire penală, care i-au aplicat acestuia sancțiuni administrative, după care, în anul 2007, s-a adresat din nou Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, însă până în prezent nu s-a luat nici o măsură.
În vederea soluționării cauzei, instanța a ținut seama de înscrisurile depuse la dosar, fiind atașat și dosarul nr. 1160/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Analizând materialul probator instanța a considerat că plângerea este întemeiată.
Prima instanță a reținut că, deși prin ordonanța din 8 februarie 2007 Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, menținută prin ordonanța din 31 decembrie 2007 prim - procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului, în baza art. 249 Cod procedură penală raportat la art. 11 pct. 1 lit. b și art. 10 lit. d Cod procedură penală, cu privire la infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești, reținându-se că executarea silită a sentinței civile nr. 1724/1996 s-a făcut incorect, amplasamentul stabilit pentru suprafața de 0,50 ha teren fiind cel aparținând soților G și, autorii soției inculpatului, s-a considerat necesară administrarea directă a probei testimoniale, precum și audierea părților, pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 271 alin. 2 Cod penal, din următoarele considerente:
Prin încheierea din 02 iulie 2008, judecătoria a admis plângerea formulată de partea vătămată a desființat ordonanța nr. 1805/II/2/2007 din 31.12.2007 și a reținut cauza spre judecare, astfel că, în urma cercetării judecătorești ce va fi efectuată, să se stabilească dacă fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 271 al.2 pen.
Instanța de judecată, analizând ansamblul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale cât și cu ocazia cercetării judecătorești, a reținut următoarele:
Sentința civilă nr. 1724/1996, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 420/2004 a Tribunalului Suceava, respectiv decizia civilă nr. 1532 din 29 octombrie 2004 Curții de Apel Suceava (filele 12-15, dos. nr.1160/P/2006), a fost pusă în executare silită de către executorul judecătoresc la data de 19 ianuarie 2005 (fila 11), dar cu toate acestea, inculpatul a refuzat să respecte acea hotărâre judecătorească, susținând în permanență că terenul îi aparține, provenind de la părinții soției sale.
În consecință, ca urmare a reclamațiilor făcute de partea vătămată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuția dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, atât prin ordonanța din data de 23 noiembrie 2005, cât și prin ordonanța din data de 17 octombrie 2006, menținute prin ordonanțele prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți și de către instanța de judecată.
Cu toate acestea, fără a se stabili printr-o hotărâre judecătorească o altă situație juridică a terenului din litigiu, dimpotrivă a fost respinsă plângerea inculpatului de reconstituire dreptului de proprietate, prin sentința civilă nr. 2212 din 06 iunie 2007 Judecătoriei Rădăuți, precum și prin sentința civilă nr. 735 din 14 martie 2005, contestația la executare formulată de inculpat față de formele de executare silită a sentinței civile nr. 1724/1996 a Judecătoriei Rădăuți, totuși s-a stabilit, fără a exista nici un înscris în acest sens la dosar, că executorul judecătoresc a realizat o greșită punere în aplicare a sentinței civile nr. 1724/1996.
În cursul cercetării judecătorești, la solicitarea părților a fost administrată proba cu martori, inculpatul fiind de asemenea de acord să dea declarație în condițiile art. 70.pr.pen.
Martorii și, audiați la solicitarea părții vătămate au arătat că terenul din litigiu a făcut obiectul împroprietării socrilor acesteia la Reforma agrară din anul 1945. Cum în perioada cooperativizării ambii socri au murit, în urma partajului efectuat, terenul din litigiu a revenit părții vătămate, numai că, nu a reușit să intre în posesia acestuia deoarece, cu toate că a fost executorul judecătoresc la fata locului și i l-a predat, inculpatul continuă să îl lucreze an de an.
Martorul audiat la solicitarea inculpatului, a relatat că, anterior anului 1962 terenul din litigiu a fost cultivat de soacra acestuia, iar după anul 1989 continuat să fie cultivat, de asemenea, de inculpat.
La rândul său, martorul a arătat că la data când s-a făcut punerea în posesie de către executorul judecătoresc, inculpatul nu a fost prezent și nici nu a semnat procesul verbal încheiat cu acea ocazie. S-a arătat de același martor, că anterior anului 1962 terenul din litigiu figura înscris în registrul agricol pe numele socrilor inculpatului.
Este neîndoielnic că, în urma deplasării executorului judecătoresc la fața locului, respectiv la data de 19.01.2005, inculpatul nu a fost de acord ca partea vătămată să fie pusă în posesie cu terenul obținut în baza sentinței civile nr. 1274/04.04.1996 a Judecătoriei Rădăuți și de aceea continuat să îl lucreze, pretinzând că îi aparține.
Urmare a acestui fapt, partea vătămată a formulat plângere penală, solicitând ca inculpatul să fie cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 al.2 pen.
Având de soluționat această plângere prin ordonanța nr. 1611/II/2/2005 din 09 decembrie 2005, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, a modificat sancțiunea administrativă aplicată inițial prin ordonanța nr.3161/P/2005 din 23.ll.2005 în sensul că a dispus înlocuirea amenzii administrative în sumă de 200 lei cu sancțiunea "mustrare cu avertisment" conform art. 91 lit.b pen.
Împotriva acestei soluții inculpatul a formulat plângere la instanța de judecată, însă prin sentința penală nr. 121/01.02. 2006 a Judecătoriei Rădăuția fost respinsă plângerea ca nefondată. De asemenea, și recursul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 336/24.03.2006 pronunțată de Tribunalul Suceava.
S-a menționat că, în toată această perioadă nici una din autoritățile care au avut de soluționat plângerile părții vătămate nu au dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul că, terenul ocupat de inculpat să fie predat iar părții vătămate, așa cum a procedat executorul judecătoresc la data de 19.01.2005.
Infracțiunea de nerespectare hotărârii prevăzut de art. 271 al.2 pen. se consumă prin împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință ori o parte dintr-o locuință sau imobil, deținute în baza unei hotărâri judecătorești.
In speță, partea vătămată a fost pusă în posesie de executorul judecătoresc cu suprafața de 0,50 ha. teren în baza unei sentințe civile definitive și irevocabile, apoi inculpatul ocupând din nou terenul și fiind formulată plângere penală, prin ordonanța nr. 1611/II/2/2005 din 09 decembrie 2005 prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuția dispus sancționarea administrativă a inculpatului cu sancțiunea "mustrare cu avertisment", fără a se lua măsura repunerii părților în situația anterioară.
Faptul că, inculpatul a primit această sancțiune și ulterior a interzis părții vătămate folosirea terenului obținut pe baza unei hotărâri judecătorești definitive, nu exclude posibilitatea antrenării răspunderii sale penale pentru aceeași infracțiune, dar numai în cazul în care, după ce s-a restabilit situația anterioară și partea vătămată a fost repusă în posesie, inculpatul reocupat terenul din litigiu, în această situație, fiind vorba de fapte cu o individualitate distinctă.
Întrucât între părți se poartă numeroase litigii în privința amplasamentului parcelei din litigiu și a valabilității titlurilor de proprietate emise, fără a se proceda, așa cum s-a arătat la repunerea părții vătămate la situația anterioară, instanța consideră că, în cauză, nu poate fi vorba de săvârșirea unei infracțiuni, ci de o faptă de natură civilă, așa încât, numai după ce vor fi finalizate toate procesele, se va putea stabili cui aparține terenul din litigiu.
Prin decizia penală nr. 226 din 19.10.2009 a Tribunalului Suceava, s-au dispus următoarele:
S-a admis apelul declarat de partea vătămată, împotriva sentinței penale nr. 59 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr-.
S-a desființat în totalitate sentința penală apelată, și în rejudecare:
În baza art. 271 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 71 alin.1, 2 Cod penal, i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 5 luni, calculat conform art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.
În baza art. 84 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului, asupra prevederilor art. 83 Cod penal
S-a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul că a fost obligat inculpatul G, să predea în deplină proprietate și liniștită posesie, părții vătămate, suprafața de 0,50 hectare teren situată pe raza comunei S M, intravilan, astfel cum a fost individualizat în sentința civilă nr. 1724 din 4 aprilie 1996 Judecătoriei Rădăuți.
A fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate suma de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare de la instanța de fond și apel, și statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din ambele instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, s-au reținut următoarele:
Instanța de apel a constatat că la data de 8 mai 2006, numitul a formulat o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, solicitând a se efectua cercetări împotriva numitului G, sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prevăzută și pedepsită de art. 271 alin. 2 Cod penal.
Petentul a revenit cu o plângere similară, formulată la data de 21 iunie 2006, motiv pentru care s-a dispus conexarea celor două reclamații.
În motivarea plângerii sale, precum și în declarațiile date la organele de cercetare penală, numitul a arătat că, prin sentința civilă 1724 din 4 aprilie 1996 Judecătoriei Rădăuți, numitul Gaf ost obligat să-i predea suprafața de 0,50 ha teren pe raza comunei S M, intravilan, între vecinii și.
Arată petentul că, întrucât nu s-a conformat dispozițiilor obligatorii ale instanței, a fost nevoit să se adreseze unui executor judecătoresc, pentru a pune în executare silită hotărârea intrată deja în puterea lucrului judecat, formându-se astfel, dosarul execuțional nr. 425/2004.
Așa fiind, s-a procedat la emiterea somațiilor către debitorul, acesta le-a atacat cu contestații la executare, care însă, au fost respinse ca nefondate.
În atare situație, la data de 19 ianuarie 2005, executorul judecătoresc s-a deplasat la fața locului, procedând la identificarea, măsurarea și predarea posesiei suprafeței de 0,50 ha teren, așa cum rezultă din procesul verbal 425/2004, comunicând și numitului G, un exemplar de pe procesul verbal.
În pofida acestui aspect, petentul a arătat că nu a ținut seama de acest act, de hotărârile judecătorești, intrând abuziv în terenul petentului.
Așa fiind, a mai arătat numitul, că se impune tragerea la răspundere penală a numitului, sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, cu consecința repunerii părților în situația anterioară.
În susținerea acestei plângeri, la dosar s-a depus procesul verbal din 19 august 2005, emis în dosarul execuțional 425/2004, copie după sentința civilă 1724 din 4 aprilie 1996, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr. 2750/1993, având ca obiect revendicare, prin care s-a admis acțiunea lui, G fiind obligat la predarea suprafeței de 50 ari teren, copie după decizia civilă 420 din 18 mai 2004 Tribunalului Suceava, prin care această sentință a rămas definitivă, prin respingerea apelului lui, precum și copie după decizia 1532 din 29 octombrie 2004, Curții de Apel Suceava, de respingere a recursului declarat de
De asemenea, în faza cercetărilor penale, s-a procedat la audierea numitului, care era mandatar împuternicit prin procură autentificată la notar, de către, să-l reprezinte în soluționarea litigiului cu G, pentru cei 50 ari teren.
Din declarația dată de această persoană, rezultă că numitul Gaf olosit terenul în litigiu, după ce acesta a fost predat de către executorul judecătoresc, că l-a semănat cu porumb, continuând să-l folosească așa ca și cum ar fi fost al său.
În cauză, s-a efectuat și o cercetare la fața locului, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 25 iulie 2006, și în care se consemnează că terenul de 50 ari se află situat la locul "", că se învecinează cu terenul lui la nord, la sud cu terenul lui, la vest cu drumul comunal, iar la est cu terenul lui.
Cu acest prilej, la fața locului a fost prezent și fiul lui G, care a precizat că acest teren a fost cultivat cu porumb, de către tatăl său, G, și că terenul este lucrat și în prezent de acesta.
Ulterior, la data de 11 ianuarie 2007, s-a mai efectuat o cercetare la fața locului, din care rezulta aceeași situație de fapt, cu precizarea că ambele mijloace probatorii au fost administrate în prezența martorilor asistenți și a părților implicate în litigiu.
De asemenea, a fost audiat martorul G, care confirmă că terenul ce aparține lui a fost cultivat de către
La rândul său, martorul confirmă vecinătățile terenului de 50 ari de la locul "", precizând că aparține numitului, în baza unei hotărâri judecătorești, însă este semănat cu porumb de către
Că este așa, rezultă chiar din declarația lui, fiul lui G, care confirmă că, într-adevăr, tatăl său nu a renunțat la cei 50 ari de teren, pe care i-a cultivat cu porumb, și că a participat la cercetările la fața locului menționate mai sus.
Din declarația dată de numitul G, acesta recunoaște că, într-adevăr, terenul a fost obținut prin hotărâre judecătorească de, însă prin documente false, că nu a predat terenul și nu a participat la predarea acestuia când s-a deplasat executorul judecătoresc pentru acest scop, că în pofida faptului că a obținut terenul, el, Gac ontinuat să-l folosească, înființând culturi de și porumb.
Din toate aceste probe administrate în faza de cercetare penală, tribunalul a constatat că, în mod temeinic și legal, prima instanță, prin încheierea din 02 iulie 2008, admis plângerea formulată de partea vătămată, a desființat ordonanța nr. 1805/II/2/2007 din 31.12.2007 și a reținut cauza spre judecare.
În cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a procedat la audierea inculpatului G, care a arătat că terenul a aparținut soacrei sale, că a revenit soției inculpatului, ca urmare a unui proces de partaj între aceasta și frații săi; că niciodată terenul nu a fost al părții vătămate, că nu este real faptul că terenul soției sale se află pe alt amplasament și că atât el cât și partea vătămată au titluri de proprietate pentru această suprafață; că acțiunea promovată de inculpat, pentru anularea titlului de proprietate a părții vătămate a fost respinsă; că, în pofida acestor aspecte, el va continua să țină terenul, deoarece îi aparține.
Instanța de fond a administrat atât proba testimonială cu declarații de martori, cât și proba cu înscrisuri, constând în copii după actele depuse de părți în litigiile civile pe care le-au avut, copii după acțiunea la CEDO formulată de
Cât privește declarațiile martorilor, este de observat că și, audiați la solicitarea părții vătămate, au arătat că terenul din litigiu a făcut obiectul împroprietării socrilor acesteia la Reforma agrară din anul 1945. Cum în perioada cooperativizării ambii socri au murit, în urma partajului efectuat, terenul din litigiu a revenit părții vătămate, numai că nu a reușit să intre în posesia acestuia deoarece, cu toate că a fost executorul judecătoresc la fata locului și i l-a predat, inculpatul continuă să îl lucreze an de an.
Martorul, audiat la solicitarea inculpatului, a relatat că anterior anului 1962 terenul din litigiu a fost cultivat de soacra acestuia, iar după anul 1989 continuat să fie cultivat, de asemenea, de inculpat.
La rândul său, martorul a arătat că la data când s-a făcut punerea în posesie de către executorul judecătoresc, inculpatul nu a fost prezent și nici nu a semnat procesul verbal încheiat cu acea ocazie. S-a arătat de același martor, că anterior anului 1962 terenul din litigiu figura înscris în registrul agricol pe numele socrilor inculpatului.
S-a observat că instanța de fond a reținut în mod just, că în urma deplasării executorului judecătoresc la fața locului, respectiv la data de 19.01.2005, inculpatul nu a fost de acord ca partea vătămată să fie pusă în posesie cu terenul obținut în baza sentinței civile nr. 1274/04.04.1996 a Judecătoriei Rădăuți și de aceea a continuat să îl lucreze, pretinzând că îi aparține;
Ori, în conformitate cu prevederile art. 271 al.2 pen. infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești constă în împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință ori o parte dintr-o locuință sau imobil, deținute în baza unei hotărâri judecătorești.
A reținut tribunalul că partea vătămată a fost pusă în posesie de executorul judecătoresc cu suprafața de 0,50 ha. teren în baza unei sentințe civile definitive și irevocabile; inculpatul a ocupat terenul, interzicând părții vătămate folosirea imobilului astfel obținut.
Ori, tribunalul a constatat că instanța de fond, deși a reținut această situație, în mod eronat a apreciat că împrejurările descrise mai sus pot antrena răspunderea penală a inculpatului pentru această infracțiune, dar numai în cazul în care, după ce s-a restabilit situația anterioară și partea vătămată a fost repusă în posesie, inculpatul reocupat terenul din litigiu, în această situație, fiind vorba de fapte cu o individualitate distinctă.
Aceasta ar echivala cu faptul că, pentru a se bucura de dreptul câștigat printr-o hotărâre judecătorească intrată în autoritatea lucrului judecat, partea vătămată ar trebui obligată să suporte în continuare, atitudinea abuzivă a inculpatului, care de altfel, a determinat și numeroasele litigii în privința amplasamentului parcelei din litigiu și a valabilității titlurilor de proprietate emise.
Repunerea părții vătămate în situația anterioară era o consecință firească, implicită, a sancționării inculpatului G, urmare a plângerii penale formulată de partea vătămată, și soluționată prin ordonanța nr. 1611/II/2/2005 din 09 decembrie 2005, când prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuția dispus sancționarea administrativă a inculpatului cu sancțiunea "mustrare cu avertisment".
Prin urmare, tribunalul a constatat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prevăzută și pedepsită de art. 271 alin. 2 Cod penal, că această infracțiune a fost comisă de către inculpatul G, întreg materialul probator descris în detaliu mai sus demonstrând fără putință de tăgadă, acest lucru; edificatoare în acest sens, este de altfel, așa cum am mai arătat, chiar declarația inculpatului, prin care recunoștea fapta.
Așa fiind, prima instanță în mod eronat a apreciat că nu poate fi vorba de săvârșirea unei infracțiuni, ci de o faptă de natură civilă, dispunând achitarea inculpatului și lăsând nesoluționată latura civilă a cauzei.
Având în vedere asemenea împrejurări, s-a apreciat că în cauză se impune admiterea apelului declarat de partea vătămată, împotriva sentinței penale nr. 59 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr-, desființarea în totalitate a sentinței penale apelate și, în rejudecare, întrucât în cauză se impune antrenarea răspunderii penale a acestui inculpat pentru infracțiunea menționată, tribunalul a dispus condamnarea lui G, pentru această infracțiune.
La stabilirea cuantumului pedepsei, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 Cod penal, aplicând o pedeapsă spre minimul special prevăzut de lege, respectiv 5 luni închisoare.
În cauză, tribunalul, în baza art. 71 alin.1, 2 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
Întrucât inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, pedeapsa aplicată fiind de 5 luni, iar scopul pedepsei poate fi atins fără executare în regim penitenciar, tribunalul a apreciat că sunt întrunite cumulativ, condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal, sens în care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 5 luni, calculat conform art. 82 Cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. 5 Cod penal, dispunându-se suspendarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.
În baza art. 84 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal
S-a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul că a fost obligat inculpatul G, să predea în deplină proprietate și liniștită posesie, părții vătămate, suprafața de 0,50 hectare teren situată pe raza comunei S M, intravilan, astfel cum a fost individualizat în sentința civilă nr. 1724 din 4 aprilie 1996 Judecătoriei Rădăuți.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A arătat în motivarea recursului că prin ordonanța procurorului nr. 1611/II/2/2005 din 9.12.2005 a fost modificată sancțiunea administrativă ce i-a fost aplicată inițial prin ordonanța procurorului nr. 3161/P/2005 din 23.02.2005, în sensul că s-a dispus înlocuirea sancțiunii administrative a amenzii în sumă de 200 lei cu cea a mustrării cu avertisment, fără a se dispune însă și repunerea părților în situația anterioară.
Soluția adoptată de procuror a rămas definitivă prin soluționarea plângerii prin sentința penală nr. 121 din 1.02.2006 a Judecătoriei Rădăuți și decizia penală nr. 336 din 24.03.2006 a Tribunalului Suceava. Întrucât nu a avut loc o repunere în situația anterioară după aplicarea sancțiunii administrative, a arătat că soluția de condamnare pronunțată de instanța de apel apare ca o nouă condamnare pentru aceeași faptă.
A mai arătat că în legătură cu partea vătămată există o serie de litigii pe rolul instanței de judecată.
A arătat că, neexistând o repunere în situația anterioară, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 271 Cod penal.
A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.
Examinând recursul declarat de inculpat sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1724 din 4.04.1996 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1532 din 29.10.2004 a Curții de Apel Suceava, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamantul parte vătămată și obligați pârâții G, și să predea reclamantului parte vătămată suprafața de 0,50 ha. teren, situată pe raza comunei S M, intravilan, între vecinii și.
Sentința civilă nr. 1724 din 4.04.1996 a Judecătoriei Rădăuția fost pusă în executare prin executorul judecătoresc, la data de 19.01.2005, conform procesului-verbal încheiat în dosarul de executare nr. 425/2004 al Biroului Asociat executori judecătorești " " R - fila 11 dosar cercetare penală.
Ca urmare a nerespectării hotărârii judecătorești pusă în executare prin executorul judecătoresc și a plângerii formulate de partea vătămată, prin ordonanța nr. 3161/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți din 23.11.2005 s-a dispus, în baza art. 11 pct. 1 lit. b rap.la art. 10 lit.1Cod procedură penală, cu referire la art. 91 lit. a Cod penal, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 271 al. 2 Cod penal și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, de 200 RON amendă.
Prin ordonanța nr. 1611/II/2/2005 din 3.12.2005, emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, a fost admisă plângerea formulată de petentul învinuit G împotriva rezoluției nr. 1252/P/2005 și s-a dispus modificarea sancțiunii aplicată prin ordonanța din 23.11.2005, în sensul înlocuirii amenzii de 200 RON cu sancțiunea mustrării cu avertisment, prev. de art. 91 lit. b Cod penal.
S-a atras atenția învinuitului ca pe viitor să nu mai comită asemenea gen de fapte, deoarece se va lua față de el o măsură mai severă sau i se va aplica o pedeapsă.
Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere, în baza art. 2781Cod procedură penală, petentul G, plângere care i-a fost respinsă prin sentința penală nr. 121 din 1.02.2006 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 336 din 24.03.2006 a Tribunalului Suceava, ca urmare a respingerii recursului declarat de petentul
Ulterior, la data de 3.05.2006, partea vătămată a formulat din nou plângere penală împotriva inculpatului G, invocând nerespectarea de către acesta a sentinței civile nr. 1724 din 4.04.1996 a Judecătoriei Rădăuți, pusă în executare de către executorul judecătoresc la data de 19.01.2005, plângere care formează obiectul prezentei cauze penale.
Din ordonanțele emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, prin care i-a fost aplicată învinuitului sancțiunea administrativă a mustrării cu avertisment, nu rezultă ca organul de urmărire penală să fi dispus, în baza art. 249 al. 2 rap. la art. 245 al. 1 lit. c Cod procedură penală, restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.
De asemenea, din materialul probator administrat în cauză nu rezultă ca partea vătămată să fi solicitat sau obținut pe calea separată a unei acțiuni în fața instanțelor de judecată o repunere a sa în situația anterioară săvârșirii infracțiunii.
Neavând loc o repunere a părților în situația anterioară săvârșirii infracțiunii prev. de art. 271 al. 2 Cod penal, ce a făcut obiectul dosarului în care au fost emise ordonanțele nr. 3161/P/2005 din 23.11.2005 și nr. 1611/II/2/2005 din 6.12.2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, Curtea constată că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei noi infracțiuni de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prev. de art. 271 al. 2 Cod penal, atât sub aspectul laturii subiective, cât și obiective.
Articolul 271 al. 2 Cod penal incriminează ca infracțiune împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință ori parte dintr-o locuință sau imobil deținute în baza unei hotărâri judecătorești.
Consumarea acestei infracțiuni începe odată cu acțiunea unei persoane în condițiile textului incriminator se poate perpetua în timp și se epuizează odată cu pronunțarea unei hotărâri de condamnare și repunerea părților în situația anterioară săvârșirii infracțiunii.
Doar după o repunere a părților în situația anterioară săvârșirii unei infracțiuni de nerespectare a hotărârilor judecătorești se poate vorbi de consumarea unei noi infracțiuni de același gen.
Susținerile instanței de apel, prin care se arată că repunerea părții vătămate în situația anterioară era o consecință firească și implicită a sancționării inculpatului G cu sancțiunea administrativă a mustrării cu avertisment, în baza rezoluției nr. 1611/II/2/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, nu poate fi primită în lipsa unei dispoziții exprese în acest sens sau ca urmare a vreunui demers judiciar ulterior al părții vătămate.
Din cuprinsul actelor de urmărire penală și cercetare judecătorească se constată că, după pronunțarea sentinței civile nr. 1724 din 4.04.1996 și punerea acesteia în executare prin executorul judecătoresc la data de 19.01.2005, între inculpatul G și partea vătămată au existat, pe rolul instanțelor de judecată, mai multe litigii civile, care au avut ca obiect suprafața de 0,50 ha. teren, ceea ce creează dubii asupra existenței elementului subiectiv al infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești de către inculpat.
Față de cele prezentate, Curtea urmează ca, în baza art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, să admită recursul declarat de inculpatul G, să caseze în parte decizia penală recurată sub aspectul laturii penale și, în rejudecare, să dispună, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prev. de art. 271 al. 2 Cod penal.
Ca urmare a soluției pronunțate în latura penală, se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei penale care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Văzând și disp. art. 192 al. 3 Cod procedură penală și art. 193 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 226 din 19.10.2009 a Tribunalului Suceava.
Casează, în parte, decizia penală mai sus menționată sub aspectul laturii penale și în rejudecare:
În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală achită pe inculpatul G, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești, prev. de art.271 alin.2 Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Respinge, ca nefondată, cererea de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare din recurs formulată de partea vătămată.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25.11.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
3 ex.
15.12.2009
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela, Biciușcă Ovidiu, Cheptene Micu
