Omor calificat Art 175 cod penal. Încheierea /2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - art.20,174,175 cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 25 martie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva sentinței penale nr.199 din 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția penală (dosar nr-).
La apelul nominal se prezintă inculpații intimați și, asistați de avocat ales, inculpatul intimat C, în stare de detenție, asistat din oficiu de avocat, inculpatul intimat, asistat din oficiu de avocat, avocat pentru inculpatul intimat lipsă, lipsă fiind, de asemenea, părțile responsabile civilmente intimate, G, părțile civile intimate, SC SRL, Spitalul municipal R, Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei comunei, Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța face cunoscut inculpaților că au posibilitatea de a da sau nu declarație în fața instanței de apel, aducându-le totodată la cunoștință că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor.
Inculpații prezenți, având pe rând cuvântul, precizează că nu doresc să dea alte declarații și își mențin cele declarate anterior.
Avocat, pentru inculpații intimați Begea și precizează că nu mai insistă în probele solicitate și nu mai are de formulat alte cereri.
Curtea constată apelul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public referindu-se pe larg la motivele de apel invocate în scris la dosar, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și, în rejudecare, condamnarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prev. de art.217 alin.1 cod penal și sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art.20 rap.la art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.i cod penal. De asemenea, susține că pedepsele aplicate tuturor inculpaților, pentru o parte dintre ei cu suspendarea condiționată a executării acestora sunt prea blânde în raport de gradul de pericol social al faptelor comise și persoana acestor inculpați, motiv pentru care solicită fie majorarea cuantumului pedepselor, fie înlăturarea dispozițiilor art.81 cod penal privind suspendarea condiționată a executării acestora. Mai mult, se impune reținerea circumstanței agravante prev. de art.75 lit.c cod penal față de inculpații majori, C, și în săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 alin.1 cod penal și distrugere prev. de art.217 alin.1 cod penal, întrucât aceștia au comis infracțiunile menționate împreună cu inculpatul minor. În ce privește pe inculpatul recidivist C, având în vedere gradul de pericol social sporit al celor patru infracțiuni săvârșite, precum și împrejurarea că acesta a comis faptele după ce fusese liberat condiționat dintr-o pedeapsă de 3 ani închisoare, solicită majorarea pedepsei. De asemenea, solicită admiterea cererii procurorului de confiscare a cuțitului de inculpatul, întrucât acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept a unui cuțit.
Avocat, pentru inculpații intimați și, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică. S-au depus la dosar, în sprijinul afirmațiilor făcute de organul de urmărire penală, planșe foto alb-negru, din care nu se deslușește nimic. Relevantă este înregistrarea de pe CD, imaginile redând cu claritate că persoana care a intrat în local este aceeași persoană care aruncă și cu piatra în geamul ușii, pe care îl sparge, iar aceasta se identifică cu inculpatul C și nicidecum cu inculpatul. Proba evidentă a nevinovăției inculpatului și sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor o constituie tot această înregistrare și, chiar dacă inculpatul purta un cuțit asupra sa, nu a fost el cel care a aplicat lovitura, ci inculpatul C. În ce privește pedepsele aplicate consideră că acestea au fost corect individualizate, având în vedere că nu s-au comis fapte de o gravitate sporită, că prejudiciul este redus și nu s-a produs un impact negativ în colectivitate. Mai mult, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Avocat, pentru inculpatul C, solicită respingerea apelului ca nefondat, solicitând a se ține cont de faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul judecății. În legătură cu cererea de contopire a pedepselor lasă la apreciere soluția.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de contopire a pedepselor ca inadmisibilă.
Avocat, pentru inculpatul intimat solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală i temeinică, considerând că pedepsele aplicate au fost corect individualizate.
Avocat, pentru inculpatul intimat, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică, pedepsele aplicate fiind corect individualizate.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, solicită respingerea apelului ca nefondat, însușindu-și concluziile apărătorului. Arată că de frică a declarat la poliție altceva decât realitatea, întrucât se afla în stare avansată de ebrietate. Nu a lovit el partea vătămată ci inculpatul C.
Inculpatul C lasă la aprecierea instanței soluția și precizează că nu a lovit el partea vătămată.
Inculpatul solicită respingerea apelului ca nefondat și își însușește concluziile apărătorului.
Inculpatul lasă la aprecierea instanței soluția.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri înregistrate în sistem audio conform art.304 cod procedură penală,
CURTEA
Din lipsă de timp pentru deliberare,
DISPUNE:
Amână pronunțarea pentru data de 1 aprilie 2009.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Dosar nr- - art.20,174,175 cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 1 aprilie 2009
Președinte - -
Judecător - -
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva sentinței penale nr.199 din 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția penală (dosar nr-).
CURTEA
Constatând necesară vizionarea înregistrărilor stocate pe CD atașat la dosarul de urmărire penală,
DISPUNE:
Amână pronunțarea pentru data de 8 aprilie 2009.
Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Dosar nr- - art.20,174,175 cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.10
Ședința publică din 8 aprilie 2009
Președinte - -
Judecător - -
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva sentinței penale nr.199 din 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția penală (dosar nr-).
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 25 martie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare pronunțarea a fost amânată pentru 1 aprilie 2009, apoi pentru astăzi, 8 aprilie 2009.
După deliberare,
CURTEA
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 37/P/2007 din data de 28 martie 2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceavas -a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:
1. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal;
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal;
- port fără drept a unui cuțit, prev. de art.1pct. 1 din Legea nr. 61/1991 modificată;
- lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal;
- tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
2. C pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:
- distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal;
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal;
- port fără drept a unui cuțit, prev. de art.1pct. 1 din Legea nr. 61/1991, modificată;
- lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a și 37 lit. a Cod penal.
3. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:
- distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal;
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a pen. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
4. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:
- distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal;
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, art. 99 și urmat. Cod penal.
5. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:
- distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal;
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal;
- lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal .
În fapt s-au reținut următoarele:
La data de 30 decembrie 2006, la barul aparținând " " SRL din comuna își desfășura activitatea în calitate de barman, partea vătămată. artea vătămată, barman angajat al aceluiași local, nu era de serviciu în acea seară însă se afla acolo, dintr-un alt interes. În jurul orelor 20:00 - 21:00, la respectivul bar s-a deplasat un grup mai mare de tineri, respectiv martorii, G, precum și inculpatul, inculpatul și alții. Datorită consumului mare de băuturi alcoolice și datorită stării de ebrietate în care au ajuns persoanele sus menționate au deteriorat câteva sticle de bere din local. În jurul orelor 23,30 victima s-a deplasat spre masa tinerilor din solicitând acestora să se liniștească pentru că în caz contrar le va solicita să părăsească localul. În acele împrejurări partea vătămată l-a bruscat pe inculpatul, iar martorul din greșeală cu un de sticlă a produs o plagă tăiată minoră aceluiași inculpat.
În jurul orelor 23,50, martorul Aal uat hotărârea de a părăsi localul și de a pleca spre domiciliu. Sesizând că martorul urmează să se deplaseze cu autovehiculul unui alt martor, respectiv, inculpatul a părăsit la rândul său localul cu aceeași intenție de a pleca spre casă. Starea avansată de ebrietate în care se afla l-a determinat însă pe inculpatul să adopte hotărârea infracțională de a reveni în, împreună cu diverși prieteni, pentru a se răzbuna pe barmanul care "1-a deranjat" în timp ce consuma băuturi în local. Astfel, după ce din mașină a coborât martorul A, inculpatul s-a deplasat la casa unde se aflau inculpații, C și, le-a comunicat acestora că anterior a fost bătut într-un local și are nevoie de sprijinul lor pentru a se răzbuna și, pentru a fi mai convingător, le-a arătat acestora rana de la mână, afirmând că i-a fost produsă de unul dintre barmani. Cercetările efectuate au demonstrat că cei trei inculpați participau la o cumătrie și aflându-se, de asemenea, într-o stare avansată de ebrietate, au acceptat imediat să se deplaseze în pentru a "rezolva" incidentul ivit. Inculpații și C au plecat înarmați fiecare cu câte un cuțit. În momentul în care mașina condusă de către martorul a ajuns în dreptul barului din, inculpatul, aflat atunci în local a sesizat acest lucru și a ieșit în întâmpinarea prietenilor săi din u intenția manifestă de a agresa pe cineva, dar totodată și de a deteriora bunuri din local, inculpatul C (având cuțitul în mână) a spart ușa de acces în local cu piciorul, pătrunzând apoi în interior, urmat de către inculpatul (înarmat și el cu un cuțit) și apoi și de către inculpații, și. În aceste împrejurări cei aproximativ 30 de consumatori aflați în incintă au intrat în și au părăsit incinta barului atât pe ușă cât și pe ferestre.
Din probele administrate în cauză a rezultat că în interiorul barului inculpații, C și au exercitat acte de violență cu pumnii, picioarele, precum și cu scaune asupra victimei .
Inculpatul sesizând că victima a sărit în apărarea colegului său, a exercitat violențe inițial cu pumnii asupra acestuia, după care cu cuțitul aflat asupra sa, producându-i victimei o plagă tăiată în zona abdominală. În interiorul aceluiași local inculpații, C, și au spart mai multe sticle conținând băuturi alcoolice și totodată în timpul exercitării violențelor asupra barmanilor au deteriorat alte sticle, pahare și scrumiere aflate pe tejgheaua barului, în bar și pe mese.
Sesizând că victima prezintă plăgi sângerânde, grupul inculpaților a încetat actele de agresiune părăsind locul comiterii faptelor.
Victima a fost condusă la Spitalul municipal R, unde a fost supusă unor intervenții chirurgicale. Conform concluziilor raportului medico-legal victima a suferit o plagă penetrantă abdominală cu secțiune de de mezocolon și epiplon, hemiperitoneu, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor, acționat în sens tăietor-înțepător. S-a apreciat că leziunile provocate necesită pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale, acestea i-au pus victimei viața în primejdie și doar atitudinea terapeutică corectă și la timp aplicată i-a salvat viața.
Prin sentința penală nr. 199 din 18 iunie 2008 Tribunalul Suceavaa respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 1 Cod penal, formulată de inculpatul, prin apărător.
Inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare;
- port fără drept a unui cuțit, prev. de art. 1/1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 modificată, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare;
- lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic art. 75 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, în baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod procedură penală contopindu-se pedepsele și dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 71 al. 2 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale, s-au interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale de 1 (un) an închisoare, pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal, iar în baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția acestui inculpat asupra disp. art. 83 și urm. Cod penal.
În conformitate cu disp. art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal și tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal.
Inculpatul C a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare;
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare;
- port fără drept a unui cuțit, prev. de art. 1/1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 modificată, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare;
- lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplic art. 75 lit. a Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare în baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod procedură penală contopindu-se pedepsele și dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare.
S-a menținut liberarea condiționată a restului de 365 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1077/26.04.2006 a Judecătoriei Botoșani prin care au fost contopite pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 57/2006; nr. 1450/2005 și nr. 1155/2004 ale Judecătoriei Rădăuți.
În baza art. 71 al. 2 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale, s-au interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
Inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare;
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, în baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod procedură penală contopindu-se pedepsele și dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 71 al. 2 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale, s-au interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale de 1 (un) an închisoare, pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal, iar în baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția acestui inculpat asupra disp. art. 83 și urm. Cod penal.
În conformitate cu disp. art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Inculpatul minor a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal și art. 99 al. 3 Cod penal, la pedeapsa amenzii în cuantum de 250 lei;
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal și art. 99 al. 3 Cod penal, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, în baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. d Cod procedură penală contopindu-se pedepsele și dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 al. 2 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale, s-au interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 81 rap. la art. 110 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale de 6 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art. 110 Cod penal, iar în baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția acestui inculpat asupra disp. art. 83 și urm. Cod penal.
În conformitate cu disp. art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare;
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
- lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic art. 75 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, în baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod procedură penală contopindu-se pedepsele și dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 71 al. 2 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale, s-au interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale de 1 (un) an închisoare, pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal, iar în baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția acestui inculpat asupra disp. art. 83 și urm. Cod penal.
În conformitate cu disp. art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
S-a respins cererea procurorului de confiscare a cuțitului de la inculpatul.
În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală rap. la art. 998 și urm. Cod civil, inculpații C, și au fost obligați în solidar, cel din urmă inculpat in solidum și cu părțile responsabile civilmente și G să plătească părții civile "" - prin adm. suma de 393 lei cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea geamului termoizolator conform facturii fiscale nr. -/5.01.2007 ( 29 vol. I ds. ), prejudiciu cauzat prin săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal și s-au respins celelalte pretenții bănești, ca nedovedite.
În baza art. 346 al. 3 Cod procedură penală corob. cu art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată și completată prin OUG nr. 72/2006 s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul municipal
S-a constatat că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile în cauză.
Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inculpatul minor în solidar cu părțile responsabile civilmente.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut aceiași situație de fapt cu cea descrisă în actul de sesizare, cu excepția aceleia constând în exercitarea de violențe de către inculpatul asupra părții vătămate, culminând cu lovirea acesteia cu un cuțit în zona abdominală, leziune care a necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale și care i-a pus viața în primejdie, precum și a contribuției aceluiași inculpat la producerea distrugerilor din barul aparținând SC SRL, motivat de următoarele:.
Inculpatul a susținut în mod constant că nu el este autorul tentativei la infracțiunea de omor calificat, parte vătămată fiind, susținere ce își găsește suport probator chiar în depoziția părții vătămate menționate, care în declarațiile existente la 57-60 ds. a precizat că "m-am trezit apoi cu un individ cu în fața mea, care ținea în mână un cuțit și care intenționa să mă ataceam primit câteva lovituri în față, ochelarii sărindu-mi de pe față. Înainte am încercat să evit un atac cu cuțitul al individului sus-menționat";"Legat de agresor arăt că la data respectivă, din câte îmi amintesc eu, am fost agresat doar de o singură persoană, respectiv un tânăr cu care apare în foto nr. 5 pg. 3, în planșa care conține capturile de imagini de la camerele video amplasate în bar, acea persoană m-a lovit cu cuțitul, însă nu sunt prea sigur de acest lucru". "După ce am rămas fără tac, am văzut că tânărul cu deja avea în mână un cuțit, iar ulterior m-a lovit cu respectivul cuțit",cât și în imaginile înregistrate de camera video existentă în local, prezența participanților la evenimente fiind explicitată de martorii și G.
Coroborând aceste date cu declarațiile martorului, acesta arătând că "ulterior, după câteva zile am auzit lumea vorbind că unul dintre cei trei care au intrat în local, persoana mai în vârstă ar fi avut cuțit în acea noapte și ar fi tăiat pe cineva cu cuțitul", ale martorului conform cărora"în drum spre am auzit discuții între cei care au fost în bar, respectiv C îi atenționa spunându-le că trebuie să fie conștienți de ce s-a întâmplat și să aibă grijă"și chiar cu depozițiile inculpatului C care a declarat că".l-am văzut pe luând la bătaie pe un paznic ce purta o tip "sovietic" (referindu-se la ). Eu l-am luat la bătaie pe un aflat în bar, însă după ce acesta m-a lovit cu tacul de la biliard, i-am tras câțiva pumni în față, i-am spart și ochelarii"și în condițiile în care din depozițiile celorlalți martori din lucrări nu este conturat cu certitudine autorul infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, nici unul dintre aceștia nefiind în măsură să indice în concret persoana vinovată, este dată îndoiala cu privire la vinovăția acestui inculpat.
Actele materiale care se circumscriu infracțiunii de distrugere, constând în deteriorarea ușii de acces, a geamului situat în partea dreaptă a ușii, a sticlelor de la bar și a celorlalte bunuri indicate de - administratorul "", nu au fost comise de inculpatul, aspect confirmat în primul rând de imaginile înregistrate pe -ul vizionat, susținute de altfel de probele testimoniale administrate în ambele faze procesuale, cât și cu depozițiile celorlalți inculpați, cu excepția inculpatului C, depoziție care are un caracter limitat și nu poate fi luată în considerare decât în măsura în care servește la aflarea adevărului și se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, probe ce demonstrează contrariul celor susținute de această persoană.
În consecință, instanța a apreciat că faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, cu excepția infracțiunilor de distrugere și tentativă la omor calificat, prev. de art.20 rap.la art.174, 175 lit.i cod penal, ce nu pot fi reținute în sarcina inculpatului, infracțiunea de distrugere nefiind dovedită, iar pentru tentativa la infracțiunea de omor calificat, existând îndoială cu privire la vinovăția acestuia.
Așa fiind, instanța l-a achitat pe inculpatul pentru cele două infracțiuni, si l-a condamnat pe acesta precum și pe ceilalți inculpați pentru toate celelalte infracțiuni reținute în sarcina lor, la individualizarea judiciară ținând seama de criteriile generale prev. de art.72 cod penal, cu referire la gravitatea faptelor, modalitatea comiterii și persoana inculpaților, cunoscuți cu comportări anterioare necorespunzătoare, inculpatul C fiind recidivist.
S-a reținut în sarcina inculpaților agravanta prev. de art.75 lit.a cod penal, nu și agravanta prev. de art.75 lit.c cod penal pentru inculpații majori, fapt motivat prin aceea că din probatoriul administrat nu rezultă că starea de minoritate a inculpatului era cunoscută de ceilalți participanți la activitatea infracțională, aspect avut, de altfel, în vedere de procuror cu ocazia întocmirii actului de sesizare.
A fost respinsă cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.1 cod penal, cu motivarea că partea vătămată a fost lovită cu intensitate mare cu un corp tăietor, de a produce moartea, zona vizată fiind cea abdominală, cu consecința producerii unei plăgi penetrante cu secțiune de mezocolon și epiplon, hemiperitoneu, iar leziunile suferite au reclamat efectuarea unei intervenții chirurgicale de urgență, întrucât acestea i-au pus viața în primejdie, necesitând pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale - după cum rezultă din adresa nr. 1/O din 03.01.2007 emisă de Cabinetul medico-legal R conturându-se clar intenția agresorului de a ucide și nu doar de a-i provoca suferințe fizice, încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu fiind corectă.
S-au aplicat regulile referitoare la concursul de infracțiuni pentru toți inculpații, iar ca modalitate de executare a pedepselor stabilite s-a optat pentru suspendarea condiționată a executării în privința inculpaților, și, apreciindu-se că scopul pedepselor poate fi atins și în această modalitate, pedeapsa aplicată inculpatului C urmând să fie executată în regim de detenție, acesta fiind recidivist.
Inculpatul fiind achitat pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat, cererea procurorului de confiscare a cuțitului a fost respinsă ca nefondată.
Soluționând latura civilă a cauzei, prima instanță i-a obligat pe inculpații C, și, pe inculpatul minor în solidar cu părinții, să plătească părții civile SC SRL suma de 393 lei reprezentând c/valoarea geamului spart, prejudiciu dovedit cu factura fiscală depusă la dosar, celelalte pretenții fiind respinse ca nedovedite.
Acțiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul municipal Raf ost respinsă ca inadmisibilă, față de soluția dată în latura penală a cauzei, respectiv achitarea inculpatului trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat.
De asemenea, s-a luat act că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în ce privește achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prev.de art.217 alin.1 cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a cod penal și tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art.20 cod penal rap.la art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.i cod penal, întrucât din probele administrate în cauză rezultă vinovăția acestui inculpat și sub aspectul săvârșirii acestor infracțiuni.
Astfel, din cercetările efectuate a rezultat că la data de 30 decembrie 2006, la barul aparținând " " SRL din comuna își desfășura activitatea în calitate de barman, partea vătămată. artea vătămată, barman angajat al aceluiași local, nu era de serviciu în acea seară însă se afla acolo, dintr-un alt interes. În jurul orelor 20:00 - 21:00, la respectivul bar s-a deplasat un grup mai mare de tineri, respectiv martorii, G, precum și inculpatul, inculpatul și alții. Datorită consumului mare de băuturi alcoolice și datorită stării de ebrietate în care au ajuns persoanele sus menționate au deteriorat câteva sticle de bere din local. În jurul orelor 23,30 victima s-a deplasat spre masa tinerilor din solicitând acestora să se liniștească pentru că în caz contrar le va solicita să părăsească localul. În acele împrejurări partea vătămată l-a bruscat pe inculpatul, iar martorul din greșeală cu un de sticlă a produs o plagă tăiată minoră aceluiași inculpat.
În jurul orelor 23,50, martorul Aal uat hotărârea de a părăsi localul și de a pleca spre domiciliu. Sesizând că martorul urmează să se deplaseze cu autovehiculul unui alt martor, respectiv, inculpatul a părăsit la rândul său localul cu aceeași intenție de a pleca spre casă. Starea avansată de ebrietate în care se afla l-a determinat însă pe inculpatul să adopte hotărârea infracțională de a reveni în, împreună cu diverși prieteni, pentru a se răzbuna pe barmanul care "1-a deranjat" în timp ce consuma băuturi în local. Astfel, după ce din mașină a coborât martorul A, inculpatul s-a deplasat la casa unde se aflau inculpații, C și, le-a comunicat acestora că anterior a fost bătut într-un local și are nevoie de sprijinul lor pentru a se răzbuna și, pentru a fi mai convingător, le-a arătat acestora rana de la mână, afirmând că i-a fost produsă de unul dintre barmani. Cercetările efectuate au demonstrat că cei trei inculpați participau la o cumătrie și aflându-se, de asemenea, într-o stare avansată de ebrietate, au acceptat imediat să se deplaseze în pentru a "rezolva" incidentul ivit. Inculpații și C au plecat înarmați fiecare cu câte un cuțit. În momentul în care mașina condusă de către martorul a ajuns în dreptul barului din, inculpatul, aflat atunci în local a sesizat acest lucru și a ieșit în întâmpinarea prietenilor săi din u intenția manifestă de a agresa pe cineva, dar totodată și de a deteriora bunuri din local, inculpatul C (având cuțitul în mână) a spart ușa de acces în local cu piciorul, pătrunzând apoi în interior, urmat de către inculpatul (înarmat și el cu un cuțit) și apoi și de către inculpații, și. În aceste împrejurări cei aproximativ 30 de consumatori aflați în incintă au intrat în și au părăsit incinta barului atât pe ușă cât și pe ferestre.
Din probele administrate în cauză a rezultat că în interiorul barului inculpații, C și au exercitat acte de violență cu pumnii, picioarele, precum și cu scaune asupra victimei . Cercetările efectuate în cauză, respectiv declarațiile martorilor A (fila 71,72 dosar ), (fila 78 dosar ), (fila 84, 90,91 dosar ), (fila 99), (fila 108,110), (fila 112,114), A (fila 116, 118), ( fila 119-120, 123,125), (fila 128-132), G (fila 135-139) și (fila 140-142) confirmă faptul că inculpatul sesizând că victima a sărit în apărarea colegului său, a exercitat violențe inițial cu pumnii asupra acestuia, după care cu cuțitul aflat asupra sa, producându-i victimei o plagă tăiată în zona abdominală. În interiorul aceluiași local inculpații, C, și au spart mai multe sticle conținând băuturi alcoolice și totodată în timpul exercitării violențelor asupra barmanilor au deteriorat alte sticle, pahare și scrumiere aflate pe tejgheaua barului, în bar și pe mese.
Sesizând că victima prezintă plăgi sângerânde, grupul inculpaților a încetat actele de agresiune părăsind locul comiterii faptelor.
Victima a fost condusă la Spitalul municipal R, unde a fost supusă unor intervenții chirurgicale. Conform concluziilor raportului medico-legal victima a suferit o plagă penetrantă abdominală cu secțiune de de mezocolon și epiplon, hemiperitoneu, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor, acționat în sens tăietor-înțepător. S-a apreciat că leziunile provocate necesită pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale, acestea i-au pus victimei viața în primejdie și doar atitudinea terapeutică corectă și la timp aplicată i-a salvat viața.
Este adevărat că atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești inculpatul a susținut în mod constant că nu el este autorul tentativei la infracțiunea de omor calificat - parte vătămată fiind, însă această susținere nu-și găsește nici un suport probator.
Probele testimoniale administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor sus menționați se coroborează cu procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică (f-5-10) cu raportul de constatare medico-legală traumatologică nr.1/M (fila 30), cu raportul de constatare medico-legală traumatologică nr.1/O (fila 56), cu CD-ul conținând înregistrările efectuate cu aparatura de supraveghere video amplasată la bar, cu plângerile și declarațiile părților vătămate și, cu declarațiile administratorului și nu în ultimul rând și cu declarațiile coinculpaților C, și.
În aceste condiții faptele inculpatului întrunesc și elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prev. de art.217 alin.1 cod penal, cât și a unei tentative la infracțiunea de omor prev. de art.20 rap.la art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.i cod penal pentru care se impunea condamnarea sa.
Parchetul a criticat sentința și sub aspectul respingerii cererii procurorului de confiscare a cuțitului de la inculpatul, întrucât deși acesta a fost achitat pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat prev. de art.20 rap.la art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.i cod penal, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept a unui cuțit prev, de art.1/1 pct. din Legea nr.61/1991 modificată.
S-a mai susținut că pedepsele aplicate tuturor inculpaților, pedepse cu suspendarea condiționată a executării acestora (cu excepția inculpatului C ) sunt prea mici în raport de gradul de pericol social al faptelor comise și persoana lor.
În sarcina inculpaților au fost reținute două, trei, patru sau chiar cinci infracțiuni (inculpatul ), iar pedepsele de un an închisoare, respectiv 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acestora, apar în contradicție cu faptele comise de inculpați, motiv pentru care se justifică fie majorarea cuantumului pedepselor, fie înlăturarea dispozițiilor art.81 cod penal.
Referitor la inculpatul recidivist C, acesta a primit o pedeapsă rezultantă mult prea blândă, de un an închisoare, în raport de gradul de pericol social al celor patru infracțiuni săvârșite și de faptul că acesta a comis faptele după ce fusese liberat condiționat dintr-o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1077 din 26 aprilie 2006 Judecătoriei Botoșani.
La termenul de astăzi reprezentanta parchetului a completat motivele de apel solicitând reținerea în sarcina inculpaților majori a circumstanței agravante prev. de art.75 lit.c cod penal, referitor la infracțiunile prev. de art.321 alin.1 cod penal și art.217 alin.1 cod penal, întrucât au fost săvârșite împreună cu inculpatul minor.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului în conformitate cu dispozițiile art.371 alin.2 cod procedură penală, Curtea constată că este întemeiat, din următoarele motive:
Contrar celor reținute de către instanța de fond, la dosarul cauzei există probe care fac dovada vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunilor pentru care a fost achitat.
Cu ocazia primelor declarații olografe, date în cauză (filele 147,150 dosar p - vol.II), acest inculpat recunoaște că în seara de 30 decembrie 2006, în timp ce participa la o cumătrie împreună cu soția, în compania inculpaților C și a venit fratele său, inculpatul care i-a spus să meargă cu el la discoteca din comuna deoarece a luat bătaie.
Fratele său venise cu mașina condusă de martorul, așa încât cu același autoturism, împreună cu fratele său și numiții C și A au plecat la acea discotecă. În mașină inculpatul Cas cos din buzunar un cuțit pe care l-a deschis și îl ținea în mână, iar în momentul în care a coborât din autoturism, șoferul mașinii, martorul, i-a dat un cuțit pe care îl avea în portiera mașinii "cuțit cu lamă fixă, cu un tăiș și cu zimț pe partea cealaltă".
În bar a intrat primul C, apoi și el împreună cu ceilalți tineri, numitul rămânând în mașină. A susținut, de asemenea, că el a intrat cu cuțitul în mână și toți s-au îndreptat spre barman, lovindu-l cu picioarele. În timp ce îl loveau a intervenit o persoană cu părul blond, care purta ochelari și când acea persoană a venit lângă el l-a lovit cu cuțitul în forță și văzând că l-a tăiat a strigat la ceilalți să plece cu toții.
S-au urcat apoi în mașina rămasă în fața barului, la volanul căreia se afla, îndreptându-se spre comuna, iar când s-a dat din mașină i-a luat cuțitul.
În declarația dată la procuror în calitate de învinuit (fila 153-155) inculpatul declară "nu am distrus bunuri în bar, nu sunt sigur că eu l-am lovit cu cuțitul pe barmanul, însă recunosc săvârșirea celorlalte infracțiuni", apoi că "în bar eu am intrar al doilea, având în mână un cuțit pe care mi l-a dat când am coborât din mașina lui. Nu am văzut către cine s-a îndreptat C, însă eu l-am văzut pe barmanul mai brunet care se afla în incinta barului și m-am dus către el. L-am lovit cu pumnul în plină, nu am spart nimic altceva din bar, după care acesta a ieșit din acel loc și când să ies din bar, de mine s-a apropiat al doilea barman (blond, cu ochelari) am văzut că avea în mână tacul de la biliard. L-am lovit pe acesta cu pumnul drept, mână în care țineam și cuțitul, dar nu aș putea preciza acum dacă l-am lovit și în abdomen cu cuțitul". A mai declarat că atunci "când m-am urcat în mașină, pe bancheta din spate, am pus cuțitul, precizez că era un cuțit fără prasele, cu lungimea de 25- 30 cm".
Partea vătămată, susține în declarațiile date la urmărirea penală (filele 59,60, 70 dosar ) că a aflat în cursul cercetărilor că persoana care l-a lovit cu cuțitul se numește.
Inculpatul declară la urmărirea penală (fila 167) "rețin că spunea în mașină că a lovit și el cu cuțitul".
Inculpatul C (fiula 207) afirmă că a lovit ușa cu piciorul și a spart-o, că el deși avea cuțit nu a tăiat-o pe partea vătămată.
Martorii, persoane aflate în bar, confirmă că cei doi barmani au fost agresați, iar înjunghiat cu cuțitul în abdomen de persoane din grupul de 5-6 tineri, probabil țigani, veniți din comuna, care au provocat scandal și distrugeri în barul SC "SRL.
Martorul (fila 128, 130 dosar ) aflat și el la data critică în bar declară că a auzit deodată o bubuitură și în local au intrat inculpații, pe care i-a identificat dealtfel cu ocazia vizionării înregistrărilor video la sediul Parchetului și a văzut că numiții C și se iau la bătaie cu cei doi barmani, pe nume și, că a încercat să-i despartă dar nu a reușit, sesizând că amândoi aveau cuțite în mâini. A mai precizat că a auzit de la alte persoane din că cei doi și cu alte ocazii au intrat în diferite localuri înarmați cu cuțite și provocând scandaluri.
Rezultă așadar că dintre inculpați numai C și aveau asupra lor cuțite și coroborând aspecte din declarațiile acestora și ale martorilor menționați cu imaginile video surprinse de camera de supraveghere a localului, instanța și-a format convingerea că autorul infracțiunii de tentativă la omor calificat săvârșit asupra părții vătămate este inculpatul.
video redau momentul în care inculpatul (îmbrăcat cu o cămașă de culoare deschisă) singur și cu cuțitul în mână, are o altercație în apropierea ușii cu partea vătămată, după care inculpatul iese din local timp în care partea vătămată ușor amețită de lovitura primită se clatină, apoi se deplasează către grupul din dreapta barului unde era agresat colegul său, barmanul de către inculpații C și.
Imediat inculpatul se întoarce în bar, cerându-le celorlalți să plece, realizând că a lovit-o cu cuțitul pe partea vătămată, fapt confirmat și de prima sa declarație.
Inculpatul C este scos cu greu din bar, întrucât continua să amenințe cu cuțitul pe cele două părți vătămate, în timp ce inculpatul urmărește cu insistență să-i îndepărteze pe cei din grupul său din bar, pentru a se depărta cât mai repede de locul faptei.
Față de cele reținute, soluția de achitare a acestui inculpat pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat este greșită fapta fiind comisă de acesta cu intenție directă, în împrejurările arătate. În consecință urmează a se proceda la condamnarea la o pedeapsă corespunzătoare, raportată la gravitatea faptei și persoana sa, infractor primar dar cunoscut ca o persoană violentă și care a avut o atitudine procesuală nesinceră.
Cât privește infracțiunea de distrugere se constată că, urmare a intrării forțate în bar și agresării celor două părți vătămate, toți inculpații, inclusiv inculpatul, se fac vinovați de producerea pagubelor arătate de reprezentantul SC SRL în declarația de constituire parte civilă (fila 27 ) astfel că și pentru această infracțiune se impune sancționarea penală a inculpatului. Din declarațiile inculpaților C, și, ale martorilor oculari și din imaginile surprinse cu camera de supraveghere rezultă că în bar s-au spart sticle cu băutură sau goale, precum și alte obiecte (pahare, scrumiere), că au fost răsturnate mese și scaune, de aceste distrugeri făcându-se răspunzători în egală măsură toți inculpații.
Întemeiat se constată a fi și motivul de apel referitor la modul de individualizare a pedepselor aplicate tuturor inculpaților, acestea fiind prea blânde sub aspectul cuantumului, avându-se în vedere natura faptelor, gradul de pericol social ridicat al acestora, modalitatea comiterii și consecințele produse, dar și persoana inculpaților, cunoscuți ca persoane violente, cu comportări necorespunzătoare, justificându-se majorarea acestora, cu menținerea modalității de executare pentru inculpații aflați la primul conflict cu legea penală, cu excepția inculpatului ale cărui fapte, îndeosebi cea prin care a atentat la viața părții vătămate, denotă o sporită periculozitate socială.
În ceea ce privește susținerea parchetului în sensul că, greșit nu s-a reținut în sarcina inculpaților majori, circumstanța agravantă prev. de art.75 lit.c cod penal referitor la infracțiunile de ultraj și distrugere, se constată că, într-adevăr, se impunea reținerea acestei agravante, în condițiile în care, cu certitudine, inculpații majori, rude foarte apropiate cu inculpatul minor, cunoșteau vârsta reală a acestuia.
Astfel din însăși declarațiile inculpaților (filele 179,153,164 dosar ) rezultă că inculpatul este frate (după tată) cu inculpatul minor și frate (după mamă) cu inculpatul, iar inculpatul C este unchiul inculpaților și, aspecte cunoscute și de inculpatul (fila 164 dosar ).
Privitor la cererea de confiscare a cuțitului folosit de inculpatul la comiterea infracțiunilor de tentativă la omor calificat și port fără drept de cuțit, nu se poate da curs favorabil deoarece s-a dovedit în cauză că obiectul nu-i aparținea și a fost restituit proprietarului (martorul ) chiar în acea noapte.
În apel, inculpatul Caf ormulat pentru prima dată o cerere de contopire pedepse, însă cum acest lucru nu a fost cenzurat de către instanța de fond, această cerere urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, având în vedere că prin decizia în interesul legii nr.LXX(70) din 15 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță".
Având în vedere soluția de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat precum și cererea de constituire parte civilă a Spitalului municipal R, unitate sanitară unde a fost internată de urgență partea vătămată, cerere pe care instanța o constată întemeiată, urmează a fi obligat acest inculpat, în temeiul dispozițiilor art.346 alin.3 cod procedură penală coroborat cu art.313 din Legea nr.95/2006 modificată, să plătească acestei părți civile suma de 1027,67 cu titlu de cheltuieli de spitalizare (fila 407 dosar fond).
Toți inculpații fiind condamnați pentru infracțiunea de distrugere, în temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală rap. la art. 998 și urm. Cod civil, vor fi obligați în solidar, inculpatul minor în solidar și cu părțile responsabile civilmente, să plătească părții civile SC SRL prin administrator suma de 1063 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând c/valoarea distrugerilor provocate în barul aparținând acestei societăți, sumă necontestată, de altfel, de către inculpați.
Instanța va lua act că cele două părți vătămate nu s-au constituit în cauză părți civile.
Față de cele reținute în temeiul disp.art.379 pct.2 lit.a cod procedură penală, apelul declarat de parchet va fi admis, sentința penală atacată desființată în totalitate și în rejudecare se va proceda în sensul celor arătate.
Văzând și dispozițiile art.191 alin.2 și 3 și art.192 alin.3 cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SUCEAVA împotriva sentinței penale nr.199 din 18 iunie 2008 Tribunalului Suceava - secția penală.
Desființează în totalitate sentința penală mai sus menționată și în rejudecare:
Respinge, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 1 Cod penal, formulată de inculpatul, prin apărător.
Condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 22.02.1986, în mun. R, jud. S, domiciliat în com. nr. 478, jud. S, cetățean român, studii 5 clase, muncitor la, căsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, CNP -, posesor al seria S V nr. - eliberată de Poliția R, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a și c Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare;
- port fără drept a unui cuțit, prev. de art. 1/1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 modificată, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare;
- lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic art. 75 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.
- tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art.20 cod penal rap.la art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.i cod penal, la pedeapsa de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a _II-a, b și e cod penal.
- distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a și c Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal contopește pedepsele mai sus menționate și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a _II-a, b și e cod penal.
În baza art. 71 al. 2 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
Condamnă pe inculpatul C, poreclit, fiul lui și, născut la data de 16.07.1974 în com., jud. S, cu același domiciliu, nr. 497, cetățean român, studii 4 clase, agricultor, necăsătorit, 2 copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, recidivist, CNP -, posesor al seria S V nr. - eliberată de Poliția R, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a și c Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare;
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a și c Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare;
- port fără drept a unui cuțit, prev. de art. 1/1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 modificată, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare;
- lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplic art. 75 lit. a Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal contopește pedepsele mai sus menționate și dispune ca inculpatul C, să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
Menține liberarea condiționată a restului de 365 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1077/26.04.2006 a Judecătoriei Botoșani prin care au fost contopite pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 57/2006; nr. 1450/2005 și nr. 1155/2004 ale Judecătoriei Rădăuți.
În baza art. 71 al. 2 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
Respinge cererea de contopire pedepse formulată de acest inculpat, ca inadmisibilă.
Condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 11.12.1988 în mun. R, jud. S, domiciliat în com. nr. 514, jud. S, cetățean român, studii 9 clase, elev la Colegiul Tehnic R, necăsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, CNP -, posesor al seria S V nr. -, eliberată de Poliția R, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a și c Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare;
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a și c Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal contopește pedepsele mai sus menționate și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 71 al. 2 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 81 Cod penal, suspendă condiționat executarea pedepsei principale de 2 (doi) ani închisoare, pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal, iar în baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenția acestui inculpat asupra disp. art. 83 și urm. Cod penal.
În conformitate cu disp. art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Condamnă pe inculpatul minor, fiul lui G și, născut la data de 16.10.1989, în com. de, jud. S, domiciliat în com. nr. 660, jud. S, cetățean român, fără studii, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, CNP -, posesor al seria V nr. - eliberată de Poliția R, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal și art. 99 al. 3 Cod penal, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare;
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal și art. 99 al. 3 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal contopește pedepsele mai sus menționate și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 71 al. 2 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 81 rap. la art. 110 Cod penal, suspendă condiționat executarea pedepsei principale de 1 an închisoare, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art. 110 Cod penal, iar în baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenția acestui inculpat asupra disp. art. 83 și urm. Cod penal.
În conformitate cu disp. art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 16.09.1988 în mun. R, jud. S, domiciliat în com. nr. 519, jud. S, cetățean român, studii 5 clase, muncitor ziler, necăsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, CNP -, posesor al seria - nr. -, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a și c Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare;
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. a și c Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
- lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic art. 75 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal contopește pedepsele mai sus menționate și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 71 al. 2 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 81 Cod penal, suspendă condiționat executarea pedepsei principale de 2 (doi) ani închisoare, pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal, iar în baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenția acestui inculpat asupra disp. art. 83 și urm. Cod penal.
În conformitate cu disp. art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Respinge cererea procurorului de confiscare a cuțitului de la inculpatul.
În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală rap. la art. 998 și urm. Cod civil, obligă inculpații, C, și în solidar, cel din urmă inculpat minor în solidar și cu părțile responsabile civilmente și G să plătească părții civile "" - prin adm. suma de 1063 lei cu titlul de despăgubiri civile.
În baza art. 346 al. 3 Cod procedură penală corob. cu art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată obligă inculpatul să plătească Spitalului municipal R suma de 1027,67 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
Constată că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile în cauză.
Obligă pe fiecare dintre inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat de la judecata în fond, după cum urmează:
-, suma de 1200 lei;
- C, suma 1500 lei, din care suma de 150 lei reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului S;
- suma 800 lei, din care suma de 150 lei reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului S;
-, suma de 600 lei;
- în solidar cu părțile responsabile civilmente și G, suma 900 lei, din care suma de 150 lei reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
Cheltuielilor judiciare către stat, din apel, din care suma de 1200 lei reprezentând onorarii avocați desemnați din oficiu pentru inculpații C, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului S, rămân în sarcina statului.
Cu drept de apel în 10 zile de la pronunțare pentru inculpații, și de la comunicare pentru celelalte părți.
Pronunțată în ședința publică din 08.04.2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Tehnodact.
3 ex. 27 aprilie 2009.
Jud.fond:
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Frunză Sanda