Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 118/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 118

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 11 septembrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ștefan Nimineț judecător

- - - grefier

Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU - reprezentat prin procuror -

La ordine a venit spre soluționare plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției din data de 02.06.2008, pronunțată în dosarul nr. 564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, confirmată prin rezoluția nr. 539/II/2/2008 emisă de procurorul general al Parchetului de le lângă Curtea de APEL BACĂU.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat petiționarul, lipsă fiind intimații,.

Procedura este completă.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:

Petiționarul, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.

Reprezentantul Parchetului, arată că nu sunt alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Petiționarul, susține motivele plângerii și arată că a atacat rezoluția procurorului întrucât acesta nu efectuat cercetări cu privire la faptele săvârșite de intimați, nu luat nici o declarație făptuitorilor, chiar dacă sunt magistrați. Susține că magistrații au încălcat deontologia profesională, că judecătorul a lovit legea, motivând că petentul a depus actul de proprietate, însă nu a făcut dovada cu martori. Face referire la art. 6 din Legea 1/2000 și arată că procurorul nu a efectuat cercetări, a motivat că plângerea este neîntemeiată, acesta trebuia să se pronunțe dacă considera că este necompetent și să sesizeze -ul.

În concluzie, solicită admiterea plângerii, să se cenzureze soluția procurorului și să se constate dacă acesta a efectuat corect cercetarea.

Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea plângerii, apreciind că soluția atacată este temeinică și legală. Potrivit Statutului judecătorilor și procurorilor și Legea de organizare judiciară, hotărârile judecătorești sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege iar magistrații nu pot fi cercetați personal sau disciplinar pentru soluțiile pronunțate.

Petentul, susține că opinia sa este diferită de cea a procurorului, hotărârea pronunțată este total eronată și a rămas irevocabilă.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra plângerii penale formulate de petiționarul împotriva Rezoluțiilor nr.564/P/din 2.06.2008 și nr.539/II/2/din 2.07.2008, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, constată următoarele:

Prin rezoluția nt.564/P din 2.06.2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, judecători la Tribunalul Bacău și - judecător la Judecătoria Bacău, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev.de art.246 Cod penal.

A fost dispusă disjungerea cauzei cu privire la expertul, față de care urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. și ped. de art. 260 al. 1-4 Cod penal, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Pentru a se da această soluție s-au reținut următoarele:

La data de 10.04.2008, petentul s-a adresat cu o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, ce a fost înregistrată în evidențe la nr. de dosar nr. 564/P/2008, prin care reclamat pe judecătorii de la Judecătoria Bacău și Tribunalul Bacău care au soluționat în fond și în recurs dosarul nr- al Judecătoriei Bacău ( nr. unic) respectiv de la Judecătoria Bacău și, de la Tribunalul Bacău pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal.

Petentul susține că, magistrații mai sus menționați, în soluționarea dosarului nr-, au ignorat dispozițiile Codului d e procedură civilă și dispozițiile legale ce reglementează fondul funciar, fapte ce au avut drept rezultat încălcarea dreptului său de proprietate prin pronunțarea unor hotărâri, pe care petentul le consideră ilegale.

Din actele premergătoare administrate: plângerea petentului din 10.04.2008, completare la plângere din 23.04.2008, certificatul de soluție din dosarul - al Tribunalului Bacău, relațiile primite de la Tribunalul Bacău, precum și copii după actele și hotărârile judecătorești din dosarul - al Judecătoriei Bacău, s-a reținut că petentul, la data de 26.06.2007, s-a adresat cu o cerere la Judecătoria Bacău - dosar -, prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală Veche și Comisia Județeană B, să i se constituie dreptul de proprietate pe suprafața de 17 prăjini teren situat intravilanul satului Ciutea și, ce a aparținut bunicului acestuia,.

În urma administrării probei cu acte, respectiv relațiile primite de la pârâți cu privire la retrocedarea suprafeței solicitate, raportul de expertiză topo-cadastrală, Judecătoria Bacău, prin sentința civilă nr. 280/16.01.2008, a fost respins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală Veche de aplicare a Legii 18/1991 și Comisia Județeană B de aplicare Legii 18/1991, ca neîntemeiată.

Această soluție a fost pronunțată de judecător.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, care a fost soluționat prin decizia civilă nr.344/4.04.2008 a Tribunalului Bacău, recurs ce a fost respins ca nefondat.

Hotărârea pronunțată în cauza civilă privind pe este irevocabilă.

Decizia civilă a fost pronunțată de completul de judecată compus din JUDECĂTORI: Ștefan Nimineț, Gabriela Spoială

Din verificările efectuate în cauză nu rezultă ca magistrații mai sus menționați să fi comis fapte de natură penală în legătură cu soluționarea dosarului nr- al Judecătoriei Bacău.

Instanțele de judecată sunt suverane în aprobarea și aprecierea probatoriului ce urmează a se administra într-o cauză iar justețea hotărârilor pronunțate s-a verificat de către instanțele superioare, prin folosirea căilor de atac, prevăzute și exercitate conform legii.

Petentul, nemulțumit de hotărârea instanței de fond, a folosit recursului, în cadrul căruia instanța de recurs a verificat hotărârea primei instanțe prin prisma motivelor de recurs formulate de acesta.

În acest sens sunt și dispozițiile art.97 al.2 din Legea 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor și art.46 al.2 din Legea 304/2004, privind organizarea judiciară, potrivit cărora hotărârile judecătorești sunt supuse doar căilor de atac prevăzute de lege.

Pentru considerentele arătate, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații mai sus menționați, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 pen.

În plângerea din prezenta cauză petentul a mai reclamat și pe expertul, care a efectuat expertiza tehnico-topo-cadastrală în dosarul - al Judecătoriei Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev.și ped.de art.260 al.1-4 Cod penal, faptă pentru care s-a disjuns cauza și s-a trimis dosarul spre competentă soluționare, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Împotriva acestei rezoluții petiționarul a făcut plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, care prin Rezoluția nr.539/I/2/ din 2.07.2008 i-a respins-o ca nefondată.

Pentru a da această soluție procurorul general a reținut că aspectele invocate de petent, referitoare la încălcarea principiului disponibilității, al soluționării greșite a unor excepții, pot constitui aspecte de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârilor judecătorești ce pot fi verificate cu ocazia controlului judiciar efectuat în căile de atac, de către instanțele ierarhic superioare. Acestea nu pot constitui elemente de natură să caracterizeze conținutul constitutiv al vreunei fapte de natură penală.

Împotriva actelor procurorului petiționarul a făcut plângere în termen legal la instanță conform art.2781Cod pr.penală.

În motivarea plângerii a arătat că actele procurorului sunt nelegale și netemeinice, deoarece judecătorii reclamați se fac vinovați de faptele care le-au fost puse în sarcină.

Instanța de judecată examinând rezoluțiile atacate, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei în raport de motivele invocate, constată că acestea sunt legale și temeinice.

În mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva celor 4 magistrați, întrucât din actele premergătoare administrate nu rezultă că aceștia ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu prev.de art.246 Cod penal.

Împotriva hotărârilor judecătorești părțile nemulțumite pot exercita căile de atac ordinare sau extraordinare prevăzute de lege, posibilitatea pe care o are și petentul.

Procurorul nu era obligat să procedeze la audierea celor 4 judecători, așa cum susține în mod nejustificat petentul în plângerea formulată la instanță, audierea făcându-se numai în condițiile prevăzute de lege.

Nu pot fi primite nici criticile privind faptul că procurorul ar fi trebuit să examineze cauza sub aspectul răspunderii disciplinare, întrucât această situație excede competenței sale.

Față de cele ce preced se va respinge ca nefondată plângerea petiționarului, menținând ca legale și temeinice rezoluțiile procurorului.

Văzând și prevederile art.192 al.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 2781al. 8 lit. a Cod procedură penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul, împotriva Rezoluțiilor nr. 564/P/2008 din 02.06.2008 și nr. 539/II/2 din 02.07.2008 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală obligă petiționarul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru intimați și de la pronunțare pentru petiționar.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.09.2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.sent. -

Tehnored. - - 2 ex

23/24.09.2008

Președinte:Ștefan Nimineț
Judecători:Ștefan Nimineț, Gabriela Spoială

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 118/2008. Curtea de Apel Bacau