Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 133/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

SENTINȚA PENALĂ NR.133/2009

Ședința publică de la 20 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Monica Farcaș

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin

- procuror

Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petenta împotriva rezoluției pronunțată la 13 martie 2009 în dosarul nr. 15/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA și a rezoluției prin care aceasta a fost menținută, din 9 aprilie 2009 adoptată în dosarul nr. 311/II/2/2009 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat petenta, intimatul și avocat pentru intimatele și, lipsind acestea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care petenta depune la dosar plicul cu care i-a fost comunicată rezoluția nr.311/II/2/2009 din 9 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, acesta purtând ștampila cu data de 14.04.2009.

Avocat, apărătorul ales al intimatelor și, având în vedere că petenta a făcut dovada că a primit rezoluția nr.311/II/2/2009 din 9 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA la data de 14.04.2009 învederează instanței că nu mai susține excepția de tardivitate invocată la termenul anterior.

Petenta, intimatul, apărătorul ales al intimatelor și precum și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Petenta solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, solicitând obligarea intimatului la depunerea chitanței reprezentând suma de 10.000 lei (100.000.000 lei în lei vechi) pe care a încasat-o (sumă ce i-a fost cerută de intimat) și a procesului verbal încheiat la domiciliul acesteia, cu ocazia executării silite. Mai arată că intimatul a declarat- decedată. Totodată precizează că a formulat plângere la DNA - Serviciul Teritorial Alba pentru cercetarea intimatului.

Cu cheltuieli judiciare și daune.

Avocat, apărătorul ales al intimatelor și solicită respingerea plângerii ca nefondată și a se menține ca legală și temeinice rezoluțiile atacate.

Învederează că petenta a formulat plângere împotriva intimatelor și doar pentru simplul fapt că acestea au reprezentat pe soțul petentei în calitate de avocat, în procesul de divorț și partajare de bunuri.

Intimatul solicită respingerea plângerii ca nefondate și a se menține ca legală și temeinice rezoluțiile atacate.

Precizează că el, în calitate de executor judecătoresc a procedat doar la organizarea licitației privind imobilul petentei, la cererea creditorului, fostul soț al acesteia, în baza unui titlul executoriu.

Învederează că petentei s-a comunicat somația de plată, la data de 30.03.2005 încheindu-se la domiciliul acesteia un proces verbal prin care petenta menționat că nu achită sumă ce o datorează numitului.

Mai mult petenta a și înstrăinat imobilul, pentru a se sustrage executării silite, însă prin acțiunea revocatorie imobilul s-a întors în patrimoniul petentei.

Sub un ultim aspect arată că petenta a refuzat constant plata sumei la care a fost obligată către numitul.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea plângerii ca nefondate și a se menține ca legale și temeinice rezoluțiile atacate.

CURTEA DE APEL

Asupra plângerii penale de față, constată următoarele:

Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.05.2009 sub nr-, petenta a criticat rezoluția nr. 15/P/2009 din 13.03.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, menținută prin rezoluția nr. 311/II/2/2009 din 09.04.2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații, judecător la Judecătoria, avocat în cadrul Baroului A și, executor judecătoresc.

În motivarea plângerii, petenta a susținut în esență că intimații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor reclamate, întrucât magistratul judecător a interpretat într-o manieră abuzivă probațiunea administrată în cauză și a pronunțat o hotărâre nelegală, avocata a sustras de la dosar acte esențiale, necesare pentru soluționarea justă a cauzei, iar executorul judecătoresc a întocmit acte false cu ocazia punerii în executare a dispozitivului sentinței.

Au fost atașate dosarele nr. 15/P/2009 și nr. 311/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.

În probațiune, petenta a depus la dosar înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin rezoluția nr. 15/P/2009 din 13.03.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAs -a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații, judecător la Judecătoria, avocat în cadrul Baroului și, executor judecătoresc în circumscripția Judecătoriei S, reținându-se că în cauză sunt incidente prevederile art. 10 lit. d pr.pen.

Pentru a adopta această soluție, procurorul a constatat că faptele reclamate de petentă nu se confirmă, având în vedere că hotărârea pronunțată de magistratul judecător a fost menținută în căile de atac, iar din conținutul actelor premergătoare nu a rezultat că magistratul a acționat cu rea credință, prin limitarea drepturilor și intereselor procesuale ale petentei.

Cu privire la intimata, s-a constatat că simpla combatere a unui act depus la dosarul cauzei nu semnifică sustragerea acestuia, iar din examinarea dosarului nu a rezultat că s-ar fi sustras, în materialitatea sa, vreun înscris depus de participanții la procesul civil respectiv.

În privința executorului judecătoresc, s-a reținut că acesta a procedat la punerea în executare a dispozitivului sentinței civile nr. 91/2004 cu respectarea dispozițiilor procedurale în materie, bunul supus executării silite a fost evaluat de un expert independent, iar prețul obținut în urma valorificării a fost corect distribuit sub aspect procedural.

Soluția a fost menținută prin rezoluția nr. 311/II/2/2009 din 09.04.2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, prin care a fost respinsă plângerea formulată de petentă, conform prevederilor art. 278.pr.pen.

Verificând soluțiile atacate prin prisma criticilor formulate, în conformitate cu prevederile art. 278 ind. 1.pr.pen. Curtea constată că plângerea petentei este nefondată.

Se reține astfel că în cuprinsul plângerii formulate petenta și-a exprimat nemulțumirile în legătură cu desfășurarea procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. 850/2000 al Judecătoriei S, având ca obiect partajarea bunurilor dobândite în cursul căsătoriei petentei cu numitul.

În acest sens, în mod corect procurorul a constat că soluția adoptată în cauză de magistratul este supusă cenzurii instanțelor superioare cu ocazia promovării căilor de atac.

A proceda la verificarea actelor întocmite de judecător în cauză și a formula aprecieri în legătură cu legalitatea soluției pronunțate, în afara cadrului menționat și în lipsa oricăror indicii din care să rezulte reaua-credință în instrumentarea dosarului, ar echivala cu o imixtiune nejustificată în activitatea de judecată și ar aduce atingere independenței judecătorului.

Întrucât în cauză lipsesc indiciile din care să rezulte încălcări cu rea credință ale atribuțiilor de serviciu ale magistratului, acesta desfășurându-și activitatea în limitele prerogativelor conferite de lege, Curtea constată că în mod corect a fost adoptată o soluție de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe prevederile art. 10 lit. d Cod pr. pen. în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 246 Cod penal.

Cu privire la intimații și, Curtea constată că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat susținerile petentei.

Nu a rezultat că intimata, în calitate de avocat al părții adverse, ar fi sustras acte din dosarul menționat, și nici că intimatul, în calitate de executor judecătoresc, ar fi întocmit acte false cu prilejul punerii în executare a sentinței civile nr. 91/2004 a Judecătoriei S, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1687/A/2004 A Curții de APEL ALBA IULIA, irevocabilă prin decizia civilă nr. 80/2005 a Curții de APEL ALBA IULIA.

Nemulțumirile petentei, raportat la modalitatea de executare, respectiv eventualele aspecte din procedura de executare, considerate viciate de petentă, puteau fi lămurite pe căile specifice, reglementate de procedura civilă.

În contextul în care însă actele premergătoare nu au conturat o exercitare defectuoasă a atribuțiilor de serviciu ale intimatului, iar actele întocmite de acesta au respectat dispozițiile legale în materie, Curtea constată că în mod corect procurorul a concluzionat în sensul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate.

Pentru toate considerentele expuse, reținând că susținerile petentei sunt nefondate, soluțiile adoptate de procuror fiind legale și temeinice, în baza art. 278 ind. 1 al. 8 lit. a pr.pen. Curtea va respinge plângerea formulată în cauză, iar în baza art. 192 al. 2.pr.pen. va obliga petenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 278 ind. 1 al. 8 lit. a pr.pen. respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției nr. 15/P/2009 din 13.03.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, menținută prin rezoluția nr. 311/II/2/2009 din 09.04.2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, privind pe intimații, și.

În baza art. 192 al. 2.pr.pen. obligă petenta la plata sumei de 320 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare pentru intimatele și și de la pronunțare pentru celelalte părți.

Pronunțată în ședința publică din 20.10.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.

Dact. 2 ex/13.11.2009

Președinte:Monica Farcaș
Judecători:Monica Farcaș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 133/2009. Curtea de Apel Alba Iulia