Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 151/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE FOND
SENTINȚA PENALĂ Nr. 151
Ședința publică de la 11 2009
PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea judecător
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petentul, împotriva rezoluției nr. 734/P/2008 din 14 septembrie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind intimatul.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul, lipsind intimatul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, petentul a depus motivele pentru care a înțeles să formuleze plângere, după care, constatând plângerea în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul părților pe fond.
Petentul, solicită admiterea plângerii, trimiterea cauzei la Parchet pentru începerea urmăririi penale, deoarece intimatul a încălcat dispozițiile legale.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât nu există infracțiunea de abuz în serviciu, nefiind îndeplinite nici latura obiectivă, nici latura subiectivă.
CURTEA,
Asupra plângerii de față;
Prin rezoluția nr. 734/P/2008 din 14 septembrie 2009, dacă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 228 alin.6 rap. la art. 10 lit. a Cod pr.penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de - comisar șef în cadrul IPJ M, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 247 cod penal.
Pentru a dispune astfel s-a reținut că prin plângerea formulată la data de 1 septembrie 2009 de petentul - ajutor șef de post în cadrul Postului de Poliție, județul D, a sesizat că numitul - șeful IPJ M, în mod abuziv, a refuzat să-i aprobe un raport prin care solicita mutarea de la IPJ D în cadrul IPJ
Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, s-a constatat că fapta pentru care s-a solicitat efectuarea de cercetări față de, nu există în materialitatea ei și nu au fost identificate date sau indicii care să conducă la concluzia că numitul și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiunile de serviciu, în condițiile în care solicitarea petentului a fost înregistrată și apoi dezbătută în mod legal de consiliul de conducere al IPJ M, nefiind încălcate dispozițiile Ordinului MIRA nr. 665 din 18 2008.
S-a observat că raportul de mutare depus de persoana vătămată a fost luat în dezbatere în cadrul ședinței Consiliului de Conducere a IPJ M din data de 18 august 2009, ocazie în care s-a expus activitatea desfășurată de petent de la angajare până în prezent, precum și sancțiunile primite, iar în urma supunerii la vor, din cei 20 participanți la ședință, 16 au votat împotriva aprobării raportului de mutare, iar patru s-au abținut.
S-a mai arătat că, potrivit ordinului nr. 665 din 28 2008 privind unele activități de management resurse umane în unitățile MIRA, "mutarea la cerere" este prevăzută doar ca o modalitate de excepție prin care pot fi ocupate posturile vacante.
Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 1697/II/2/2009 din 6 octombrie 2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
*Împotriva rezoluției nr. 734/P/2008 din 14 septembrie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, petentul a formulat plângere potrivit art. 2781Cod Procedură Penală, fiind înregistată pe rolul Curții de Apel Craiova la 21 octombrie 2009.
În motivare, petentul a arătat că, intimatul, în mod nejustificat a refuzat să-i aprobe raportul de mutare de la. D la. M, deși erau locuri libere, acordând discriminat doar unora dreptul de a se transfera.
A mai arătat că intimatul nu i-a comunicat un răspuns la raportul său, așa cum era obligat de lege.
Verificând rezoluția pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea apreciază că plângerea este nefondată.
Examinând atât plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova sub nr. 734/P/2009 din 02.09.2009, cât și plângerea formulată potrivit art. 2781Cod Procedură penală, Curtea constată că petentul este nemulțumit de faptul că intimatul, în calitate de șef al M, nu i-a aprobat transferul de la. D la. M, deși erau posturi libere.
Curtea, în procedura prevăzută de art. 2781Cod Procedură penală, nu analizează temeinicia cererii de transfer formulată de și nici temeinicia modului de rezolvare a acestei cereri, ci trebuie să stabilească dacă intimatul a săvârșit sau nu infracțiunea reclamată de petent, prev de art. 246 Cod penal.
Ori, potrivit actelor premergătoare efectuate, a rezultat că intimatul, în activitatea ce a desfășurat-o potrivit funcției pe care o ocupă, a respectat toate dispozițiile legale și procedurile prevăzute de acestea, cererea petentului fiind pusă în discuție în carul ședinței Consiliului de conducere al M din data de 18 august 2009, infracțiunea reclamată de petent neexistând în materialitatea sa.
Simpla nemulțumire a petentului față de modul în care i-a fost soluționată cererea de transfer, nu este suficientă pentru a se constata că intimatul a săvârșit vreo faptă prevăzută de legea penală.
Pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev de art. 246 Cod penal, era necesar ca intimatul, în exercițiul atribuțiunilor de serviciu, cu știință, să nu fi îndeplinit un act sau să-l fi îndeplinit în mod defectuos și, prin aceasta, să fi cauzat o vătămare a intereselor legale ale intimatului.
În speță, această infracțiunea nu există în materialitatea ei, deoarece intimatul a respectat procedura prevăzută de lege, iar atribuțiile ce-i revin potrivit funcției pe care o ocupă nu-l obligau să dea curs favorabil cererii de transfer formulată de petent.
Modul în care a fost soluționată cererea de transfer și faptul că nu i s-a răspuns într-un anumit termen, poate fi contestat folosind altă cale prevăzută de lege.
În consecință, ținând cont de dispozițiile art. 278 alin. 8 lit. a Cod Procedură penală, plângerea va fi respinsă, ca nefondată și va fi menținută rezoluția din 14 septembrie 2009 cu nr. 734/P/2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală, va fi obligat petentul la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul - ajutor șef de post la Postul de Poliție, județ D - împotriva rezoluției nr. 734/P/2008 din 14 septembrie 2009, dacă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind intimatul -comisar șef în cadrul
Menține rezoluția din 14 septembrie 2009 cu nr. 734/P/2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Obligă petentul la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și petent și de la comunicare pentru intimat.
Pronunțată în ședință publică de la 11 2009.
- - -
Grefier,
- -
Red.jud.
Dact. 2 ex./IB () - 26.11.2009
Președinte:Mircea Mugurel ȘeleaJudecători:Mircea Mugurel Șelea