Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 227/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR. 227/PI

Ședința publică din 5 octombrie 2009

PREȘEDINTE: G -

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petentul împotriva soluției dată în dosarul nr. 417/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petentul personal, asistat de avocat ales din cadrul Baroului T, lipsind intimatul, pentru care se prezintă avocat din cadrul Baroului T, ambii apărători având împuterniciri avocațiale la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că la dosarul cauzei a fost depusă adresa nr. 417/P/2009 de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, care comunică instanței că împotriva rezoluției pronunțate în acest dosar nu s-a formulat plângere.

Procurorul arată că plângerea de față este prematur formulată și solicită trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, pentru ca Procurorul general al acestui parchet să se pronunțe asupra plângerii formulate de petent.

Apărătoarea petentului, avocat se declară de acord cu trimiterea dosarului la parchet.

Apărătoarea intimatului, avocat solicită respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulate de petent, întrucât în cauză nu a fost urmată procedura prealabilă obligatorie.

A,

Deliberând, constată următoarele:

Sub număr dosar - a fost înregistrată la această instanță plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din 25.06.2009 dată în dosarul nr. 417/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, petentul solicitând desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva notarului public.

În cauză a fost atașat dosarul nr. 417/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Instanța constată că prin rezoluția din 25.06.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, dată în dosar nr. 417/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 289 și 291 Cod penal.

Pentru a pronunța această rezoluție, procurorul în cauză a arătat că petentul a sesizat organul de urmărire penală, solicitând tragerea la răspundere penală a notarului public, pentru infracțiunile prev. de art. 289 și 291 Cod penal.

Petentul a arătat că, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 2028/16.04.2004 între pe de o parte și, și pe de altă parte, la Biroul Notarului Public "" din L, petentul nu ar fi citit contractul și l-a semnat în lipsa unui notar.

Procurorul, verificând aspectele reclamate, a constatat că sunt incidente dispozițiile cu privire la prescripția răspunderii penale, respectiv disp. art. 10 lit. g C.P.P.

Curtea de APEL TIMIȘOARAa dispus efectuarea de verificări în sensul parcurgerii procedurii prevăzute de art. 278.C.P.P. iar conform adresei Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA aflată la fila 18 dosar, petentul nu a formulat plângere împotriva rezoluției arătate mai sus.

În aceste condiții, instanța apreciază că prezenta plângere a fost îndreptată în mod greșit la instanța de judecată, astfel că în cauză sunt incidente disp. art. 2781alin. 13.

C.P.P.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că ne aflăm în situația unei cereri greșit îndreptate, pentru a corija această situație și pentru a se parcurge întreaga procedură prevăzută de legea procesual penală, Curtea va trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAT pentru ca Procurorul general al acestui parchet să se pronunțe asupra plângerii formulate de petentul, conform art. 278.

C.P.P.

Văzând disp. art. 192 alin. 3.C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 2781alin. 13.C.P.P. trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA pentru ca Procurorul general al acestui parchet să se pronunțe asupra plângerii formulate de petentul, conform art. 278.

C.P.P.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu petentul și de la comunicare cu intimatul.

Pronunțată în ședința publică din 5.10.2009.

PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky

G -

GREFIER,

- -

Red.Gh./21.10.2009

Tehnored./4 ex.

21.20.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

COPIA SENTINȚEI PENALE NR. 227/PI

Ședința publică din 5 octombrie 2009

În baza art. 2781alin. 13.C.P.P. trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA pentru ca Procurorul general al acestui parchet să se pronunțe asupra plângerii formulate de petentul, conform art. 278.

C.P.P.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu petentul și de la comunicare cu intimatul.

Pronunțată în ședința publică din 5.10.2009.

PREȘEDINTE,

ss. indescifrabil

Pentru conformitate cu originalul,

GREFIER,

- -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 227/PI

Ședința publică din 5 octombrie 2009

În baza art. 2781alin. 13.C.P.P. trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA pentru ca Procurorul general al acestui parchet să se pronunțe asupra plângerii formulate de petentul, conform art. 278.

C.P.P.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu petentul și de la comunicare cu intimatul.

Pronunțată în ședința publică din 5.10.2009.

PREȘEDINTE,

G -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-.

CĂTRE,

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

Vă trimitem alăturat dosarul nr. de mai sus, privind pe, având ca obiect art. 2781.C.P.P. pentru a vă pronunța asupra plângerii formulată de acesta, conform celor dispuse prin sentința penală nr. 227/PI din 05.10.2009 a Curții de APEL TIMIȘOARA.

Dosarul, cusut și numerotat, conține 19 file și are atașat dosarul dvs. nr. 417/P/2009 - 23 file.

PREȘEDINTE SECȚIE, GREFIER,

Președinte:Gheorghe Bugarsky
Judecători:Gheorghe Bugarsky

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 227/2009. Curtea de Apel Timisoara