Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 259/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 259/PI
Ședința publică din 21 octombrie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin
GREFIER: - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a luat în examinare plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției din 12.06.2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 358/P/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă petentul Mirovici și intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea acesteia.
Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere ca nefondată a plângerii petentului și menținere ca temeinică și legală a rezoluției atacate.
R A
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 2781.C.P.P. înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.08.2009, sub nr-, petentul Mirovici a solicitat instanței desființarea rezoluției din 12.06.2009, dosar nr. 358/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și începerea urmăririi penale față de intimat pentru infracțiunile arătate prin plângere.
În motivarea plângerii petentului a solicitat extinderea acuzațiilor formulate inițial și cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 266 al.3 și Cod Penal art. 267.Cod Penal,față de intimat care fiind prim-procuror în L știa de existența dosarului nr. 493/P/2008.
În ceea ce privește actele procurorului petentul a arătat că în primul rând a fost greșit consemnat numele petentului cât și al intimatului, ceea ce dovedește superficialitatea și eroarea procurorului, lucrarea fiind astfel greșită, netemeinică, nelegală.
A mai arătat petentul că este evidentă favorizarea infractorului G prin dispariția dosarului nr. 38/P/2008, neconexat cu dosarul nr. 24/P/2008; nu au fost administrate de procuror înscrisurile probatorii prezentate ca anexă și existente la dosarul nr. 358/P/2009, făcându-se constatări greșite în rezoluția contestată.
Instanța din oficiu a dispus atașarea dosarului nr. 358/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, petentul depunând la dosar înscrisuri, părțile nesolicitând alte probe.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin rezoluția din 12.06.2009, dosar nr. 358/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 264.Cod Penal - favorizarea infractorului.
În motivarea rezoluției s-a reținut în esență că în exercitarea atribuțiilor de serviciu, intimatul în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj nu putea să impună procurorilor în dosarelor pe care le-a repartizat ce anume probe să administreze, întrucât potrivit art. 64 din legea nr. 304/2004 în soluțiile dispuse procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege, dispozițiile procurorului ierarhic superior, date în scris, fiindu-i obligatorii procurorului care efectuează sau supraveghează urmărire penală numai dacă sunt în conformitate cu legea.
De asemenea s-a mai arătat că același intimat nu putea dispune conexarea unor cauze penale în calitate de prim-procuror, deoarece conexarea se putea dispune de către unul din procurorii de caz, iar pentru a înlătura orice suspiciuni cu privire la obiectivitatea sau imparțialitatea sa în activitatea de soluționare a unor plângeri îndreptate împotriva soluțiilor adoptate de către procurorii care au instrumentat dosarele privindu-l pe petent, intimatul a formulat cereri de abținere în respectivele lucrări. Această soluție a fost menținută prin rezoluția nr. 749/II/2/2009 din 23.07.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
În ceea ce privește solicitarea petentului făcută prin plângere cu privire la extinderea acuzațiilor formulate inițial față de intimat, instanța constată că această solicitare nu este posibilă în procedura întemeiată pe dispozițiile art. 2781.p Cod Penal, întrucât potrivit alin.1 din același articol, judecătorul analizează doar rezoluțiile sau respectiv ordonanțele contestate, petentul putând să formuleze dacă consideră necesar o nouă plângere cu privire la acele infracțiuni.
În ceea ce privește actele procurorului contestate prin prezenta plângere, Curtea constată că acestea au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale.
Astfel s-a reținut în mod corect faptul că între petent și numitul G există o situație tensionată datorită faptului că aceștia s-au reclamat reciproc formulându-se mai multe plângeri penale soluționate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, parte din acestea făcând obiectul unor dosare penale care au fost înaintate spre soluționare instanței.
Pe fondul acestor plângeri penale pe care petentul le are cu numitul G, la data de 21.04.2009 petentul a formulat plângere și împotriva prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, numitul, pe motiv că l-ar fi favorizat pe G în mai multe dosare penale, în sensul că a împiedicat conexarea dosarelor privitoare la G, că a scris pe o plângere a acestuia rezoluția" să fie avută în vedere la soluționarea cauzei", că s-a abținut de la rezolvarea conform art. 278.C.P.P. a plângerii formulate de el împotriva soluției din dosarul nr. 1209/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Potrivit art. 264.Cod Penal, constituie infracțiunea de favorizarea infractorului, ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.
În cauză această infracțiune nu există, deoarece în ceea ce privește conexarea dosarelor privitoare la G, această soluției a fost dispusă în mod corect de către procurorul de caz și nu de către prim-procurorul parchetului care nu are atribuții cu privire la această instituție juridică.
În ceea ce privește rezoluția prim-procurorului prin care cel investit cu rezolvarea cauzei este atenționat să o aibă în vedere la soluționarea cauzei privindu-l pe G, aceasta a fost efectuată în baza activității administrative de repartizare a corespondenței primită la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj prin distribuirea acesteia către fiecare dosar aflat pe rolul parchetului. Nu poate fi reținută vreo implicare a prim-procurorului în soluționarea dosarelor penale care-i priveau pe petent și G, prim-procurorul neavând dreptul de a interveni în soluționarea vreunui dosar, respectiv cu privire la probele ce trebuie sau nu trebuie administrate.
De altfel procurorul de caz are posibilitatea de a contesta la Consiliul Superior al Magistraturii orice intervenție a procurorului ierarhic superior, în orice formă s-ar manifesta ea, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluției. De asemenea așa cum corect s-a reținut prin rezoluția contestată, petentul avea posibilitatea de a formula cereri, depune memorii și de a solicita orice probe în dosarul pe care-l avea la parchet, cereri care urmau a fi soluționate de procurorul de caz și nu de către prim-procuror.
Tocmai pentru a înlătura orice suspiciuni legale de obiectivitatea și imparțialitatea sa intimatul a formulat cerere de abținere de la soluționarea unor plângeri îndreptate împotriva soluțiilor adoptate de procurorii care au instrumentate dosare privind cele două persoane, între care există această relație de dușmănie, cerere care a fost admisă, astfel încât plângerile au fost soluționate în mod corect de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
De asemenea, în cauză nu s-au confirmat acuzațiile petentului referitoare la faptul că intimatul a asigurat numitului G consimțământul său tacit pentru întrebuințarea de constrângeri asupra martorei.
Soluțiile date de procurori s-au bazat pe întreg materialul probator aflat la dosar inclusiv pe înscrisurile depuse de petent în anexe, înscrisuri care nu au probat însă acuzațiile aduse de petent.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere că fapta imputată intimatului nu există, potrivit dispozițiilor art. 2781alin. 8 lit. pr. pen se va respinge plângerea petentului ca nefondată și se va menține rezoluția din 12.06.2009, dosar nr. 358/P/2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga pe petent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 2781alin. 8 lit. pr. pen respinge plângerea petentului, ca nefondată si menține rezoluția din 12.06.2009,dosar nr. 358/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obliga pe petent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu recurs in 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2009.
PREȘEDINTE,
- - -
GREFIER,
- -
Red. / 27.10.2009
Tehnored.
Ex.4 /27.10.2009
Președinte:Codrina Iosana MartinJudecători:Codrina Iosana Martin